Art. 17 şi 18 din Legea nr.165/2013
a Curţii Europene a Drepturilor Omului din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României
Art. 110 alin. 3 Cod procedură civilă
În raport de modificările legislative în materie, curtea a constatat că rămâne competentă să soluţioneze atare cerere, formulată şi înregistrată la instanţă anterior intrării în vigoare a Legii noi nr. 165/2013, în raport şi de prevederile Legii nr.2/2013.
Totodată, chiar dacă această lege prevede la art. 4 că legea nouă se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate, sub aspectul competenţei, art.20 din Titlul VII al Legea nr.247/2005, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.165/2013, prevede că soluţionarea acţiunii în administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
Prin urmare, pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor la data adoptării noului act normativ, competenţa rămâne instanţei de contencios administrativ.
În acest context se constată însă că la data pronunţării prezentei decizii, celelalte dispoziţii ale Legea nr.247/2005, Titlul VII, care reglementau procedura de emitere a titlului de despăgubire sunt abrogate, fiind înlocuite cu procedura prescrisă de art.21 şi urm. din Legea nr.165/2013, aspect care va produce consecinţe şi asupra celor două excepţii de fond invocate de recurentă.
De asemenea, potrivit art.17 din Legea nr.165/2013 se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelorcare, conform art. 18 alin.3 din acelaşi act normativ, preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Ca atare, sub aspectul capacităţii procesuale de folosinţă, CCSD îşi încetează existenţa ca organ administrativ învestit cu soluţionarea dosarelor de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile legilor speciale de restituire, fiind înlocuită de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia toate atribuţiile acesteia şi implicit calitatea procesuală a CCSD în dosarele în curs.
Nu numai prevederile legii noi cu implicaţii asupra părţilor în dosare trebuie recunoscute ca aplicabile ci şi cele care reglementează procedura de urmat, de vreme ce legiuitorul declară în art. 4 al legii că dispoziţiile acesteia “se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul rdin 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Însă art.110 alin.3 Cod procedură civilă, aplicabil în prezenta cauză, faţă de data sesizării instanţei, permite ca, înainte de împlinirea termenului, să se formuleze cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori instanţa apreciază că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Faţă de această normă tranzitorie, prevederile art.6 şi ale art.24 NCPC, ca reguli generale, nu sunt aplicabile, legea specială reglementând un regim juridic aparte în privinţa aplicării în timp a normei noi.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 2629/R-CONT/05 Septembrie 2013)
Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2012, reclamanta N. O. a chemat în judecată Statul Român reprezentat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa CCSD să fie obligată să emită decizie reprezentând titlu de despăgubire conform dispoziţiei Primarului Mun. Piteşti nr. ***/17.08.2006 pentru imobilul teren şi construcţie demolată, situat în Piteşti, str. Craiovei nr.35, jud. Argeş.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2656/5.12.2011 la BNP C. F. A. a cumpărat drepturile de despăgubire rezultate din Dispoziţia nr. 2663/2006 de la socrul său N.V.,titularul drepturilor de despăgubire.
Ulterior, a înaintat o notificare către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, somând-o ca în termen de 30 de zile să înainteze dosarul către un evaluator pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor, însă nici până în prezent nu i s-a răspuns la notificare şi, deşi dosarul se află înregistrat la autoritatea pârâtă de 6 ani, aceasta nu au respectat prevederile legale.
S-a arătat că prin Dispoziţia nr.***/2006, necontestată, emisă de Primarul Municipiului Piteşti, a fost recunoscut dreptul la restituirea în echivalent a imobilului situat în P., str. C., judeţul A., în baza art. 26 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 10/2001.
Dosarul împreună cu dispoziţia au fost înregistrate la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fără a fi soluţionat până în prezent, deşi art.16 din Titlul VII al Legii nr.246/2005 obligă la evaluarea bunului şi la emiterea titlului de despăgubire.
Chiar dacă această procedură administrativă nu este prevăzută de Legea nr. 247/2005 a se derula într-un anumit termen, se poate aprecia că se aplică dreptul comun în materie, aşa încât cele trei etape de operaţiuni administrative trebuie parcurse în 30 de zile. Chiar dacă nu s-ar aplica termenul de 30 de zile, trebuie să se dea eficienţă dispoz. art. 6 paragraf. 1 din „CEDO” şi dispoz. art. 1 din Primul Protocol adiţional al „CEDO”, precum şi dispoz. art. 11 şi 20 din României, astfel încât cererea de despăgubiri să fie soluţionată în mod efectiv într-un termen rezonabil.
Reclamantul a invocat statuările Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Faimblat împotriva României din 13.01.2009 (paragrafele 38-40 şi 53) şi Viaşu împotriva României din 9.12.2008 (paragraf 77) şi Recomandarea Comitetului de Miniştri din 12.05.2004 în care s-a reţinut că drepturile şi libertăţile garantate de Convenţie trebuie să fie protejate în primul rând prin dreptul intern şi aplicate de către autorităţile naţionale.
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile din Legea nr.10/2001, Titlului VII din Legea nr.247/2005, H.G. nr.1095/2005, Legea nr.554/2004, art.1 din Protocolul nr.1 la „CEDO”, art.6 din „CEDO”, art.11, 20 şi art.44 din Constituţia României, precum şi pe „textele Consiliului Europei”.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisuri.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii reclamantei ca neîntemeiată, deoarece în cadrul procedurii administrative prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005 trebuie parcurse mai multe etape. În cazul de faţă etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă în sensul că dosarul a fost înregistrat la secretariatul Comisiei Centrale sub nr. ***/CC. În etapa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură s-a constatat că există neconcordanţe în înscrisurile de la dosar cu privire la suprafaţa imobilului notificat, precum şi faptul că în privinţa imobilului există o situaţie de coproprietate. Ca atare, dosarul de despăgubiri a fost returnat Primăriei Piteşti pentru reanalizarea Dispoziţiei nr. ***/2006 şi dispunerii în consecinţă.
S-a arătat că nu există un refuz din partea Comisiei Centrale în soluţionarea cererii reclamantului, dosarele fiind soluţionate în ordinea stabilită prin decizia nr. ***/16.09.2008.
La întâmpinare a fost anexată copia adresei din 15.02.2012 prin care ANRP a retrimis Primăriei Piteşti dosarul de despăgubiri în care a fost emisă Dispoziţia nr. ***/17.08.2006.
Prin sentinţa nr.117/23 martie 2012 Curtea de Apel Piteşti a admis cererea formulată de reclamanta N. O. în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, obligând Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilorsă emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în condiţiile O.U.G. nr. 4/2012.
În baza art. 274 alin. 3 C.proc.civ. a fost redus onorariul avocatului reclamantei la 500 lei şi în baza art. 274 alin. 1 C.proc.civ. a fost obligată pârâta CCSD să plătească reclamantei suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa soluţia instanţa a reţinut că prin Dispoziţia Primarului mun. Piteşti nr. ***/17.08.2006 s-a propus acordarea de despăgubiri în favoarea lui N. V., potrivit Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 247/2005, pentru terenul în suprafaţă de 360 mp şi construcţiile de 166,40 mp, expropriate şi demolate, situate în Piteşti, str. Craiovei nr. 35.
Prin contractul de cesiune autentificat sub nr. 2656/5.12.2011 la BNP C. F. A., N. V. a cesionat reclamantei dreptul său de a primi despăgubirile la care se referă Dispoziţia nr. ***/2006.
Cesionarul a înaintat notificare către ANRP şi a primit răspuns, datat la 16.01.2012, că dosarul de despăgubiri nu fusese încă analizat.
Potrivit art.16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, „Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr.10/2001/R, care nu au fost soluţionate în sensul arătat la alin. (1) până la data intrării în vigoare a legii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoţite de deciziile/dispoziţiile emise de entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administraţiei publice centrale conţinând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situaţia juridică actuală a imobilului obiect al restituirii şi de întreaga documentaţie aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcţii demolate depuse de persoana îndreptăţită şi/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispoziţiilor sau după caz, a ordinelor.
Potrivit art.16 alin.4 şi 5 din acelaşi act normativ, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură şi, dacă constată că în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarele sunt transmise evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
Ulterior, pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală procedează fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, potrivit art.16 alin.7 din Legea nr.247/2005.
S-a arătat că procedura legală sus expusă este una de durată relativ îndelungată şi, prin urmare, nu se poate realiza într-un timp stabilit decisiv la momentul înregistrării dosarului de despăgubiri la Secretariatul CCSD. Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri nu este suspusă termenul de 30 de zile prevăzut de art. art. 2 alin. 1 lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
S-a reţinut că deşi legea contenciosului prevede că termenul respectiv este aplicabil ori de câte ori nu este prevăzut un alt termen pentru soluţionarea de către o autoritate publică a unei cereri referitoare la un drept ori interes legitim, acesta nu poate fi aplicat pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri. Concluzia este atrasă de faptul că Legea nr. 247/2005 – Titlul VII stabileşte o procedură specifică şi distinctă de o procedură administrativă obişnuită, nedescrisă în amănunt de lege şi existentă în mod obişnuit în raporturile ce implică o autoritate publică. Procedura prev. de Legea nr. 247/2005 implică mai multe autorităţi public şi parcurgerea mai multor etape, de la recunoaşterea sau reconstituirea dreptului de proprietate şi, ulterior, a celui de a primi despăgubiri, până la primirea efectiva a acestora în modalităţile prevăzute de lege.
Emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri este una dintre etapele procesului de mai sus, iar emiterea deciziei în termen de 30 de zile nu este imperativă prin raportare la Legea contenciosului administrativ. În primul rând, termenul prevăzut de legea contenciosului se calculează de la data înregistrării cererii la autoritate publică. În speţă, înregistrarea se face la Secretariatul CCSD pentru verificări prealabile, iar CCSD – chiar dacă este o autoritate publică în înţelesul legii contenciosului administrativ – este o structură al cărei mod de activitate diferă de cel al unei autorităţi publice comune. Astfel, emiterea unei decizii de către CCSD depinde nu doar de întrunirea periodică a respectivei comisii, ci şi de parcurgerea paşilor premergători acesteia, descrişi de lege, precum şi de o ordine de soluţionare a cererilor de despăgubiri. De altfel, în domeniul reconstituirii/recunoaşterii dreptului de proprietate şi al acordării de măsuri reparatorii, procedurile prevăzute în legile speciale nu s-au raportat la termenul prevăzut de legea contenciosului administrativ, chiar dacă respectivele proceduri erau administrative.
Însă, s-a reţinut că deşi Legea nr. 247/2005 nu impune un termen determinat pentru emiterea deciziei administrative reprezentând titlul de despăgubiri, aceasta trebuie emisă într-un termen ce trebuie să fie rezonabil, adică să permită autorităţii publice să parcurgă procedura prevăzută de lege, dar să nu întârzie acordarea despăgubirilor astfel încât titularul dreptului să suporte un prejudiciu suplimentar prin trecerea unui timp îndelungat şi lipsirea sa de despăgubirile cuvenite.
S-a reţinut că este obligatoriu ca soluţionarea dosarelor să se realizeze potrivit legii, cu parcurgerea tuturor etapelor, şi este corect să se respecte o ordine obiectivă de soluţionare, aceea a datei de înregistrare a dosarului. Dar acesta nu înseamnă că soluţionarea dosarelor poate să treneze un timp îndelungat şi total nedeterminabil. Este esenţial pentru respectarea legii – inclusiv a art. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, în sensul atingerii scopului ei nu doar ca dosarul să fie soluţionat, ci şi ca soluţionarea să fie realizată într-un timp care să-i permită atât autorităţii publice să se asigure de respectarea prescripţiilor legii în activitatea ei, cât şi destinatarului legii şi despăgubirilor să se bucure efectiv şi cât mai curând de repararea prejudiciului suferit prin deposedarea abuzivă de proprietatea sa.
În speţă, s-a constatat că deşi Dispoziţia Primarului municipiului Piteşti a fost înaintată Secretariatului CCSD aşa cum impun dispoziţiile art. 16 alin. 2 sus arătate, CCSD nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire. Faptul că pârâta a restituit dosarul de despăgubiri către Primăria Piteşti nu este un motiv întemeiat pentru a se considera că nu (mai) are nicio responsabilitate faţă de reclamantă.
S-a constatat că, până la acest moment în care se verifică îndeplinirea obligaţiilor legale care revin pârâtei, dispoziţia primarului nu este desfiinţată şi că, deşi a trecut un timp, dincolo de limita rezonabilă în care pârâta nu a observat eventuale inadvertenţe sau lipsuri din dosarul de despăgubiri, decizia reprezentând titlu de despăgubiri nu a fost emisă.
Având în vedere intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012 prin care s-a dispus suspendareape o perioadă de 6 luni de la intrarea în vigoare a actului normativ respectiv a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, Curtea a dispus ca emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubiri să se facă în speţă în condiţiile acestui act normativ, adică după împlinirea termenului de suspendare legal impus.
Cât priveşte cheltuielile de judecată constând în onorariu avocaţial, Curtea a făcut aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ., apreciind că suma de 3.000 lei este nejustificat de mare pentru complexitatea cauzei, având în vedere că soluţionarea cauzei de faţă a intervenit la primul termen de judecată şi că specificul cauzei nu a presupus administrarea unui probatoriu amplu şi pledoarii ample. Ca atare, a redus onorariul la 500 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi respingerea cererii formulate.
Se invocă totodată şi excepţia nulităţii dispoziţiei nr. ***/17.08.2006 a Primăriei Piteşti, deoarece în cadrul dosarului s-a constatat lipsa unor documente din care să reiasă de ce s-a restituit întregul imobil.
Prin dispoziţia nr. ***/17.08.2006, Primăria Piteşti a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilul notificat, dosarul fiind transmis Secretariatului Comisiei Centrale pentru a fi declanşată procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr.247/2005, care prevede etapa transmiterii şi înregistrării dosarelor, etapa analizării dosarelor, a evaluării şi emiterii de către C.C.S.D. a deciziei reprezentând titlul de despăgubire, respectiv de valorificare a acestui titlu.
Etapa transmiterii şi înregistrării dosarului a fost parcursă în cauză, fiind menţionată înregistrarea nr. ***/CC în faţa C.C.S.D.
De asemenea, dosarul a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, constatându-se că din dosar lipsesc înscrisurile care să ateste că imobilul a aparţinut în integralitate reclamantei.
Prin urmare, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Piteşti completarea dosarului, dispunându-se restituirea la această autoritate.
Se mai arată că etapa evaluării poate fi parcursă dacă este completat dosarul cu înscrisurile solicitate, instituţia pârâtă nu poate proceda la analizarea unor dosare incomplete, deciziile sau dispoziţiile trebuind să fie însoţite de înscrisurile arătate la art. 16.1-16.3 din H.G. nr. 1095/2006.
Sunt învederate prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, susţinându-se că trebuie să se ţină seama la soluţionarea acestor cereri de complexitatea cauzei, de conduita reclamantului şi de cea a autorităţii competente.
În ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată se arată că nu au fost respectate prevederile art. 275 C.proc.civ., pârâtul recunoscând drepturile reclamantei astfel că nu putea fi obligat la cheltuieli.
De asemenea se impunea ca instanţa să facă aplicarea art. 274 alin. 3 C.proc.civ., faţă de situaţia din dosar.
Cauza a fost înaintată instanţei supreme pentru soluţionarea recursului, însă prin încheierea nr. 1636 din 25.02.2013 aceasta a scos dosarul de pe rol, potrivit art. XXIII alin.2 şi 4 din L. nr. 2/2013, restituindu-l la curtea de apel.
În faţa curţii de apel, la 5.06.2013 recurenta a înaintat la dosar o cerere de introducere în cauză a Comisiei Naţionale de Compensarea Imobilelor, faţă de disp. art. 4, art. 17 alin. 2 şi art. 18 alin.1 şi 3 din L. nr. 165/2013, instanţa procedând ca atare la termenul din 7 iunie 2013.
Comisia Naţională de Compensare a Imobilelor a invocat la 26.08.2013 excepţia prematurităţii acţiunii, deoarece prin O.U.G. nr. 4/2012 aprobată cu modificări prin L. nr. 117/2012 s-a suspendat procedura în faţa comisiei, în vederea identificării soluţiilor necesare implementării cauzei mari Athanasiu şi alţii împotriva României ceea ce s-a realizat prin L. nr. 165/2013, care dispune alte termene de soluţionare.
Dosarul incomplet a fost restituit de Secretariatul CCSD către primăria Mun. Piteşti şi nu a fost restituit până în prezent.
De asemenea, obligarea pârâtei să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire nu îşi mai găseşte aplicarea în prezent, faţă de art.34 alin. 1 şi art. 21 alin. 6 din L. nr. 165/2013.
A fost ataşată adresa nr. ***/CC/15.02.2012 iar intimata a depus la dosar decizia nr. 1224/14.03.2013 a Curţii de Apel Piteşti în dosarul nr. 7832/109/2012.
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză şi de dispoziţiile legale incidente, Curtea a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În primul rând, Curtea a reţinut că faţă de soluţia primei instanţe reclamanta nu a uzat de calea de atac a recursului astfel că şi-a însuşit argumentele instanţei inclusiv în privinţa emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire în condiţiile O.U.G. nr. 4/2012.
În al doilea rând, în raport de modificările legislative în materie, curtea a constatat că rămâne competentă să soluţioneze atare cerere, formulată şi înregistrată la instanţă anterior intrării în vigoare a Legii noi nr. 165/2013, în raport şi de prevederile Legii nr.2/2013.
Totodată, chiar dacă această lege prevede la art. 4 că legea nouă se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate, sub aspectul competenţei, art.20 din Titlul VII al Legea nr.247/2005, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.165/2013, prevede că soluţionarea acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.
Prin urmare, pentru dosarele aflate pe rolul instanţelor la data adoptării noului act normativ, competenţa rămâne instanţei de contencios administrativ.
În acest context se constată însă că la data pronunţării prezentei decizii, celelalte dispoziţii ale Legea nr.247/2005, Titlul VII, care reglementau procedura de emitere a titlului de despăgubire sunt abrogate, fiind înlocuite cu procedura prescrisă de art.21 şi urm. din Legea nr.165/2013, aspect care va produce consecinţe şi asupra celor două excepţii de fond invocate de recurentă.
De asemenea, potrivit art.17 din Legea nr.165/2013 se constituie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelorcare, conform art. 18 alin.3 din acelaşi act normativ, preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor şi funcţionează până la finalizarea procesului de retrocedare.
Ca atare, sub aspectul capacităţii procesuale de folosinţă, CCSD îşi încetează existenţa ca organ administrativ învestit cu soluţionarea dosarelor de acordare a măsurilor reparatorii în condiţiile legilor speciale de restituire, fiind înlocuită de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia toate atribuţiile acesteia şi implicit calitatea procesuală a CCSD în dosarele în curs.
Nu numai prevederile legii noi cu implicaţii asupra părţilor în dosare trebuie recunoscute ca aplicabile ci şi cele care reglementează procedura de urmat, de vreme ce legiuitorul declară în art. 4 al legii că dispoziţiile acesteia “se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul âdin 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Faţă de această normă tranzitorie, prevederile art.6 Cod civil şi ale art.24 NCPC, ca reguli generale, nu sunt aplicabile, legea specială reglementând un regim juridic aparte în privinţa aplicării în timp a normei noi.
Curtea a reţinut astfel că potrivit art.21 din Legea nr.165/2013 pentru acordarea de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.
Deciziile entităţilor învestite de lege vor fi însoţite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii în compensare totală sau parţială a unor alte imobile/bunuri/servicii disponibile deţinute de entitatea învestită de lege.
Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect.
Secretariatul Comisiei Naţionale, în baza documentelor transmise, procedează la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii. Pentru clarificarea aspectelor din dosar, Secretariatul Comisiei Naţionale poate solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.
Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
Numărul de puncte se stabileşte după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6).
Ulterior verificării şi evaluării, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit potrivit alin. (7).
În cazul validării deciziei entităţii învestite de lege, Comisia Naţională emite decizia de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
De asemenea, art.34 alin. 1 din L.nr.165/2013 prevede că dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.
În acest context, Curtea a constatat că prin dispoziţia nr. ***/17.08.2006, Primarul Municipiului Piteşti a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru N. V., pentru imobilul construcţii 166,4 mp. demolate şi teren de 360 mp. preluate abuziv de către stat.
Dosarul în care a fost emisă dispoziţia a fost înaintat la A.N.R.P., fiind înregistrat sub nr. ***/CC, aşa cum reiese din adresa cu acelaşi număr emisă de A.N.R.P.
Prin memoriile înregistrate la A.N.R.P. s-a solicitat de către reclamantă comunicarea stadiului soluţionării dosarului de despăgubiri, răspunsul primit potrivit adresei susmenţionate, arătând că dosarul se află în lucru, la 16.01.2012, nefiind comunicat reclamantei faptul că dosarul ar fi incomplet.
Totuşi dosarul a fost restituit la autoritatea locală pentru completare, care a emis o nouă dispoziţie nr. ***/2012, anulată însă prin sentinţa nr.352/10.10.2012 a Tribunalului Argeş irevocabilă prin decizia nr.1224/14 martie 2013.
Ca atare, îndreptăţirea reclamantei la măsuri reparatorii conform primei dispoziţii emise de primar a fost recunoscută irevocabil de instanţele judecătoreşti.
În acest context, Curtea constată că deşi s-a solicitat îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de Legea nr.247/2005, în vigoare la acel moment, în sensul soluţionării dosarului nr. ***/CC, prin emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru terenul de 360 mp., situat în Piteşti şi construcţia de 166,4 mp. demolată, comisia nu a răspuns solicitării formulate.
Prin urmare, prin jocul aplicării în timp a regulilor reglementând modul de acordare a măsurilor reparatorii, în prezent situaţia reclamantei intră sub incidenţa Legii nr.165/2013, care schimbă procedura de stabilire a acestora.
Potrivit noii proceduri de soluţionare a dosarelor în care au fost emise dispoziţii în temeiul Legii nr.10/2001 de către autorităţile locale, CNCI are posibilitatea să procedeze la verificarea dosarelor din punctul de vedere al existenţei dreptului persoanei care se consideră îndreptăţită la măsuri reparatorii, putând solicita documente în completare entităţilor învestite de lege, titularilor dosarelor şi oricăror altor instituţii care ar putea deţine documente relevante.
Ulterior se procedează la evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte, numărul acestora fiind stabilit după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat.
După verificare şi evaluare, la propunerea Secretariatului Comisiei Naţionale, Comisia Naţională validează sau invalidează decizia entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobă punctajul stabilit.
Ca atare, în procedura prevăzută de Legea nr.165/2013, CNCI are posibilitatea de a analiza valabilitatea dispoziţiei, însă în cauza de faţă dispoziţia nr. ***/17.08.2006 emisă de Primarul Municipiului Piteşti a fost analizată în dosarul nr. 7832/109/2012, în care s-a statuat irevocabil că aceasta nu mai poate fi revocată, producând efecte în planul dreptului de proprietate, născând drepturi cu caracter patrimonial în favoarea reclamantului.
Prin urmare, excepţia de nulitate a dispoziţiei nr. ***/17.08.2006 nu poate fi primită.
Asupra excepţiei de prematuritate a cererii, Curtea constată că legea anterioară nu prevedea un termen pentru soluţionarea dosarelor înaintate Secretariatului Comisei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însă intervalul de timp în care, în cazul de faţă, Comisia nu a îndeplinit actul de procedură potrivit art.16 din Legea nr.247/2005, depăşeşte un termen rezonabil, necesar autorităţii pârâte pentru emiterea deciziei sau trimiterea la reevaluare.
Chiar dacă C.C.S.D. avea de soluţionat un număr mare de cereri, ţinând seama în cazul de faţă de poziţia persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, în condiţiile legii speciale, au fost încălcate obligaţiile prevăzute la art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, prin nesoluţionarea cererii.
O atare atitudine a permis incidenţa noului act normativ în cazul unei dispoziţii emisă de o autoritate locală emisă în temeiul Legii nr.10/2001 în anul 2006, ceea ce face ca lipsirea reclamantei de drepturile cuvenite să depăşească o limită rezonabilă de timp.
Faţă de argumentele aduse în preambulul O.U.G. nr.4/2012, prin articolul unic al acesteia s-a stabilit că de ladata intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum şi procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.653 din 22 iulie 2005, cu modificările şi completările ulterioare.
De asemenea, Legea nr.117/2012 pentru aprobarea O.U.G.nr.4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII “Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” al Legii nr.247/2005, a prorogat termenul de suspendare a procedurilor de emitere a titlurilor de despăgubire până la 15 mai 2013.
Aşa cum s-a arătat mai sus, art.34 din Legea nr.165/2013 prevede un termen de 60 de luni de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul C.C.S.D., în care s-au emis dispoziţii pentru recunoaşterea dreptului la măsuri reparatorii în condiţiile legilor speciale.
Însă art.110 alin.3 Cod procedură civilă, aplicabil în prezenta cauză, faţă de data sesizării instanţei, permite ca, înainte de împlinirea termenului, să se formuleze cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, ori de câte ori instanţa apreciază că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Prematuritatea invocată de către C.N.C.I. în notele scrise se raportează la un act normativ nou, care prorogă din nou termenul de soluţionare al dosarelor, care se interpune pe fondul unei proceduri în curs şi care permite chiar reanalizarea îndreptăţirii persoanei solicitante la măsuri reparatorii, ceea ce însă nu este cazul în speţă, faţă de cele de mai sus.
Faptul că dosarul ar fi incomplet şi că s-a solicitat Primăriei Piteşti completarea acestuia cu înscrisuri care să ateste dacă întreaga suprafaţă de teren se cuvine reclamantei, respectiv pentru a se depune originalul/copia legalizată a contractului de cesiune încheiat între N. V. şi N. O., nu absolvă autoritatea pârâtă de soluţionarea cererii înregistrate în cadrul acesteia de mai mulţi ani, în condiţiile în care îndreptăţirea persoanei la despăgubiri a fost recunoscută în procedura Legii nr.10/2001, în anul 2006 şi noua dispoziţie nr.744/2012 a fost anulată prin sentinţa nr.352/10.10.2012 a Tribunalului Argeş irevocabilă prin decizia nr.1224/14 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti cu consecinţa menţinerii ca valabile a dispoziţiei nr. ***/2006.
Ca atare, cum recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită s-a realizat în anul 2006, respingerea cererii la acest moment, fără observarea art.110 Cod procedură civilă, ar echivala cu lipsirea titularului de dreptul său, o perioadă de timp îndelungată.
În context, faţă de dispoziţiile art. 4 rap. la art.34 alin.1 şi la art.21 alin.5 şi următoarele din Legea nr.165/2013, se constată că într-adevăr obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire aferent dispoziţiei nr. ***/2006 a Primarului Municipiului Piteşti nu mai este posibilă, dosarul urmând a fi soluţionat în conformitate cu dispoziţiile noii legi, respectiv prin emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat în mod abuziv.
În ce priveşte cheltuielile de judecată acordate la prima instanţă, faţă de criticile din recurs, Curtea constată că acestea sunt nefondate, de vreme ce acţiunea a fost admisă, fiind incidente prevederile art.274 alin.1 Cod procedură civilă, culpa autorităţii pârâte la acel moment fiind corect reţinută de instanţa de judecată.
De altfel şi soluţia ce se va pronunţa în recurs, în care se va dispune obligarea autorităţii pârâte de a proceda conform L. nr. 165/2013 cu respectarea termenului prevăzut de această lege pentru soluţionarea dosarului, susţine acordarea cheltuielilor de judecată de la fond, reduse de instanţă în raport de dovada de la fila 44 dosar fond în aplicarea art.274 alin.3 Cod procedură civilă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, raportat la prevederile Legii nr.165/2013, Curtea a admis recursul, a modificat în parte sentinţa, în sensul că a obligat pârâta la soluţionarea dosarului reclamantei în condiţiile Legii nr.165/2013.
