Pentru existenta infractiunii de tâlharie, forma de vinovatie- intentie directa este necesar sa fie prezenta atât în actiunea principala de furt cât si în cea adiacenta de exercitare de violenta sau amenintari, pentru a pune victima în stare de inconsienta sau în neputinta de a se apara.
În speta, rezulta cu certitudine din declaratiile inculpatului, ale partii vatamate si ale martorului, ca inculpatul prin forta a luat de la partea vatamata poseta si telefonul mobil, dar nu cu intentia de a si le însusi, ci cu intentia de a o obliga pe aceasta sa reia relatiile de prietenie cu el.
Cod penal, art. 211
Prin rechizitoriul nr 1031/P/2003 din 15.12.2004 al Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului C.C., pentru savârsirea infractiunii de “tâlharie” prevazuta si pedepsita de art.211 alin.(1) si 2 lit.c) cod penal, prin aceea ca în dimineata zilei de 09.06.2003, în parcarea complexului comercial DORALY MOLL, a smuls din mâna partii vatamate D.C. o poseta si un telefon mobil, pe care ulterior (telefonul) l-a predat partii vatamate, poseta fiind gasita la domiciliul inculpatului.
Prin sentinta penala nr.369 din data de 14.09.2005, pronuntata în dosarul penal nr.vechi R.1034/2006 – nr.unic 1137/118/2006, Tribunalul Constanta l-a achitat pe inculpatul C.C., în temeiul art.11 pct.2 lit.”a” Cod procedura penala rap la art.10 lit.”d” Cod procedura penala, pentru savârsirea infractiunii de „tâlharie” prev. de art.211 alin.(1) si 2 lit.c) cod penal.
Prin decizia penala nr 270/25 oct.2005, Curtea de Apel Constanta a admis apelul Parchetului de pe lânga Tribunalul Constanta, a desfiintat sentinta penala nr. 396/14.09.2005 a Tribunalul Constanta, si, constatând ca exista fapta, ca a fost savârsita de inculpat, dar nu prezinta gradul de pericol social necesar al unei infractiuni, l-a achitat în temeiul art.11 pct.2 lit.a) cu referire la art.10 lit.b1 cod procedura penala cu aplicarea unei sanctiuni cu caracter administrativ de 100.000 lei (vechi).
Prin decizia penala nr 1081/ 20.02.2006 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, în dosarul penal nr. 24102/1/2005, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lânga Curtea de Apel Constanta, a fost casata hotarârea atacata si sentinta penala nr. 369/14.09.2005 a Tribunalului Constanta, si s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice în cauza existând îndoieli asupra starii psihice a inculpatului potrivit disp. art. 117 Cod procedura penala.
Rejudecând, prin sentinta penala nr.528 din data de 19 decembrie 2007, pronuntata în dosarul penal nr.unic 1137/118/2006 (nr.vechi R.1034/2006), Tribunalul Constanta l-a achitat pe inculpatul C.C., în temeiul art.11 pct.2 lit.”a” Cod procedura penala rap la art.10 lit.”d” Cod procedura penala, pentru savârsirea infractiunii de „tâlharie” prev. de art.211 alin.(1) si 2 lit.c) cod penal.
Pentru pronuntarea acestei hotarâri, prima instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt:
Inculpatul C.C. are discernamântul diminuat, suferind de o boala psihica constând în schizofrenie pe un fond intelectual catre limita minima si din anul 2001 a avut o relatie de prietenie cu numita D.C., relatia cu aceasta capatând un caracter psihic obsesiv si fiind întrerupta repetat la initiativa celei din urma.
Pe acest fond, relationând în data de 09.06.2003, inculpatul a asteptat-o pe partea vatamata D.C. sa plece la serviciu si când a întâlnit-o, a initiat discutii cu aceasta, iar la refuzul ei repetat de a discuta cu privire la reluarea relatiei, i-a smuls din mâna poseta si telefonul mobil, ulterior returnându-i din proprie initiativa telefonul si poseta ducând-o la domiciliu, unde a fost gasita cu ocazia perchezitiei domiciliare.
Numita D.C., desi pe timpul urmaririi penale s-a constituit parte civila, în fata instantei la termenul din 07.09.2005, a renuntat la pretentiile civile si nu a dorit sa participe în procesul penal ca parte vatamata.
Constatând ca din contextul relatiilor anterioare dintre inculpat si partea vatamata, coroborate cu sustinerile inculpatului, cu continutul referatului de evaluare, de starea medicala a inculpatului si atitudinea acestuia ulterioara deposedarii partii vatamate rezulta fara dubiu ca inculpatul nu a luat bunurile mobile din detentia si posesia partii vatamate, în scopul însusirii pe nedrept, ci doar cu scopul de a o determina pe aceasta – fosta sa prietena, sa se întâlneasca cu el, neputând fi tras la raspundere penala.
Întrucât inculpatul este bolnav (potrivit actelor medicale, referatului de evaluare psihico – sociala si expertiza medico legala) si se afla într-o stare care prezinta pericol pentru societate, în vederea înlaturarii acestei stari de pericol, s-a dispus luarea fata de inculpat a masurii de siguranta prev de art 114 al 1 cod penal respectiv internarea acestuia într-un institut de specialitate pâna la însanatosire.
Împotriva hotarârii, Parchetul de pe lânga Tribunalul Constanta a formulat apel si a solicitat desfiintarea sentintei penale si rejudecând, pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.211 Cod penal, sa se dispuna condamnarea acestui inculpat prin aplicarea prevederilor din art.181 Cod penal.
Examinând întregul probatoriu efectuat în cauza, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Pe fondul unui discernamânt diminuat si suferind de o boala psihica, respectiv schizofrenie, pe un fond intelectual catre limita minima, inculpatul a intrat într-o relatie de prietenie cu partea vatamata D.C., relatie pentru care inculpatul capatase o obsesie, relatie ce a fost întrerupta de mai multe ori de catre partea vatamata.
Pe acest fond, în ziua de 09.06.2003, inculpatul a asteptat-o pe partea vatamata, înainte dea pleca la serviciu si dupa initierea unei discutii, la refuzul repetat al acesteia în sensul reluarii relatiei, acesta i-a smuls din mâna poseta si telefonul mobil. Ulterior, inculpatul i-a returnat partii vatamate telefonul, poseta fiind gasita la domiciliul sau cu ocazia perchezitiei domiciliare.
Pentru existenta infractiunii de tâlharie, care s-a savârsit numai cu intentie directa, este necesar ca aceasta forma de vinovatie sa fie prezenta atât în actiunea principala de “furt” cât si în cea adiacenta de exercitare de violenta sau amenintari, pentru a pune victima în stare de inconsienta sau în neputinta de a se apara.
În speta, din declaratiile inculpatului, ale partii vatamate si ale martorului D.C.G., rezulta cu certitudine ca inculpatul prin forta a luat de la partea vatamata poseta si telefonul mobil, dar nu cu intentia de a si le însusi ci cu intentia de a obliga pe aceasta sa reia relatiile de prietenie cu el.
Se apreciaza ca instanta de fond, în mod legal si temeinic a dispus achitarea în baza art.10 lit.”d” cod procedura penala, lipsind intentia de însusire pe nedrept, a bunurilor.
Pentru aceste considerente, în baza art.379 pct.1 lit.”b” cod procedura penala, s-a respins apelul parchetului ca nefondat.
Nota: hotarârea nu este definitiva, cauza fiind în recurs la ÎCCJ.
