Intoarcere executare Executarea silită


JUDECATORIA O N E S T I

JUDETUL B A C A U

Dosar nr. 5715/270/2010 întoarcere

Înreg. 30.08.2010

SENTINTA CIVILA NR. 3519

Sedinta publica din data de 08 decembrie 2010

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

Presedinte – …….

Grefier – …….

La ordine a spre solutionare actiunea civila promovata de reclamanta …., împotriva pârâtelor …., ….. având ca obiect întoarcere executare.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reclamanta asistata de avocat …., lipsa fiind pârâtele si aparatorul acestora, avocat …..

Procedura completa.

Procedura completa.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care aparatorul reclamantei, fata de lipsa pârâtelor si a aparatorului acestora, solicita lasarea cauzei peste ordine, la a doua strigare.

Instanta, admite cererea si dispune lasarea cauzei la a doua strigare.

La reluarea cauzei, la a doua strigare, la apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns: reclamanta asistata de avocat …. si avocat … reprezentând pârâtele lipsa.

S-a facut referatul cauzei de grefierul de sedinta, dupa care:

Instanta pune în discutia partilor calitatea partilor din prezenta cauza.

Avocat ….. pentru reclamanta, apreciaza calitatea partilor ca fiind cea de creditoare si debitoare, în cauza se solicita restabilirea situatiei anterioare.

Avocat …… reprezentând pârâtele, apreciaza calitatea partilor ca fiind vorba de creditoare si debitoare.

Instanta, apreciaza ca denumirea corecta a calitatii partilor este de reclamanta si pârâte.

Aparatorii partilor arata ca nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind cereri noi de formulat, exceptii de invocat sau probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul partilor pe fondul cauzei.

Avocat …… pentru reclamanta, invoca dispozitiile art. 4041 Cod procedura civila, în toate cazurile în care se desfiinteaza titlul executoriu sau însasi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare. În speta este vorba de desfiintarea unui titlu executoriu prin decizia Tribunalului Bacau de casare. Urmeaza ca instanta sa admita cererea ca temeinica si legala, titlul este reprezentat de o hotarâre judecatoreasca care la acest moment nu mai exista. Solicita admiterea cererii asa cum a fost formulata, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata.

Avocat …….. reprezentând pârâtele, arata ca si-a exprimat pozitia prin întâmpinarea depusa la dosar, considera ca nu se poate întoarce executarea la ceva care exista. Mentine întâmpinarea, fara cheltuieli de judecata.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a ramas în pronuntare.

I N S T A N T A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de fata;

Constata ca reclamanta …. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele …. si …., cerere de întoarcere a executarii silite, în sensul restabilirii situatiei anterioare încheierii procesului – verbal de reintegrare nr. 112/25.06.2010, cu obligarea pârâtelor de a-i lasa reclamantei în linistita posesie a bunului imobil situat în …….., judetul Bacau.

Cererea a fost legal timbrata iar în motivare se arata ca prin sentinta civila nr. 1795/04.06.2010 a Judecatoriei Onesti, pe cale de ordonanta presedintiala, s-a dispus ca pârâtele sa fie reintegrate în apartamentul al carui proprietar este reclamanta. Tribunalul Bacau, prin decizia civila nr. 634/09.08.2010, a casat sentinta ce a constituit titlu executoriu în dosarul nr. 112/2010.

Pârâtele au formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii de întoarcere a executarii silite, apreciind ca în baza actului de adjudecare la licitatie nu se poate evacua o persoana.

În cauza s-au administrat probe cu înscrisuri, din analiza carora instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

În data de 23.04.2010 …., în calitate de creditoare, a depus la Biroul Executorului Judecatoresc …. cerere de executare silita a debitoarei ….. si girantei .., solicitând evacuarea acestora din apartamentul situat ……, judetul Bacau, în baza Actului de adjudecare nr. 373/02.04.2010.

Urmare acestei cereri, judecatoresc a întocmit dosarul de executare silita nr. 145/09.11.2010 si a solicitat Judecatoriei Onesti încuviintarea executarii silite.

Prin Încheierea din data de 29.04.2010, pronuntata în dosarul nr. 2806/ 270/2010, Judecatoria Onesti a admis cererea si a încuviintat executarea silita a respectivului titlu executoriu.

În consecinta, executorul judecatoresc a emis acte de executare silita.

În data de 25.05.2010 executorul judecatoresc a încheiat procesul – verbal de punere în posesie, conform caruia a declarat pusa în posesie pe reclamanta …..asupra apartamentului …….. judetul Bacau. Punerea în posesie s-a facut prin eliberarea imobilului si îndepartarea pârâtelor ….. si …. din imobilul de mai sus.

În data de 04.06.2010 Judecatoria Onesti prin sentinta civila nr. 1795/2010, pronuntata în dosarul nr. 3587/270/2010, prin care a fost admisa actiunea formulata de reclamantele …… si ….. împotriva pârâtei …. si s-a dispus reintegrarea reclamantelor în apartamentul …… judetul Bacau, pâna la solutionarea contestatiei la executare din dosarul nr. 3255/270/2010 si a contestatiei la titlu din dosarul nr. 3254/270/2010 al Judecatoriei Onesti.

Urmare a cererii executorului judecatoresc, Judecatoria Onesti, prin Încheierea din data de 24.06.2010, pronuntata în dosarul nr. 4049/270/2010, a încuviintat executarea silita a sentintei civile nr. 1795/2010 a Judecatoriei Onesti.

În data de 25.06.2010 executorul judecatoresc a încheiat procesul – verbal de reintegrare, conform caruia a reintegrat pe …. si …. în apartamentul nr. ………. judetul Bacau.

Prin decizia civila nr. 634/09.08.2010, pronuntata în dosarul nr. 3587/ 270/2010, a admis recursul promovat de ….. împotriva sentintei civile nr. 1795/04.06.2010 a Judecatoriei Onesti, a casat sentinta civila recurata si a trimis cauza spre rejudecare aceleasi instante.

La rejudecare cauza a fost înregistrata sub nr. 6130/270/2010 si a fost suspendata pe data de 11.10.2010, conform art. 244 al. 1 pct. 1 Cod procedura civila.

Potrivit art. 4041 Cod procedura civila, în toate cazurile în care se desfiinteaza titlul executoriu sau însasi executarea silita, cel interesat are dreptul la întoarcerea executarii, prin restabilirea situatiei anterioare acestuia.

Cum din cele ce preced rezulta ca titlul executoriu în baza caruia au fost reintegrate pârâtele în imobilul aratat mai sus a fost desfiintat, instanta va da eficienta textului de lege precizat anterior si, în consecinta, va admite cererea reclamantei …… privind întoarcerea executarii silite.

În consecinta, se va dispune restabilirea situatiei anterioare executarii silite, în sensul ca vor fi obligate pârâtele sa lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în ……… judetul Bacau.

În conformitate cu art. 274 Cod procedura civila, vor fi obligate pârâtele sa achite reclamantei suma de 508,3 lei, cheltuieli de judecata.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E :

Admite cererea formulata de reclamanta ……., domiciliata în ……….. judetul Bacau în contradictoriu cu pârâtele …… si …, domiciliate în ………. judetul Bacau, privind întoarcerea executarii.

Dispune restabilirea situatiei anterioare executarii silite, în sensul ca obliga pârâtele sa lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în ………, judetul Bacau.

Obliga pârâtele sa achite reclamantei suma de 508,3 lei, cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 08 decembrie 2010.

PRESEDINTE, GREFIER,