Art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004
Art.50 din Legea nr.136/1995
Textul art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004 vizează cheltuielile de a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor, în vreme ce textul art.50 din Legea nr.136/1995 se referă la cheltuielile de judecată pe care asiguratul este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi avarierea ori distrugerea de bunuri.
Autorii excepţiei de nelegalitate susţine în mod nefondat identitatea de ipoteză juridică între cheltuielile de judecată la care se referă art.50 din Legea nr.136/1995 şi cheltuielile de executare la care se referă ordinul atacat prin excepţia de neexecutare.
Or, este evident că cele două tipuri de despăgubiri care se solicită societăţii de asigurări, respectiv cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare, sunt diferite sub raportul momentului la care intervin, unele ţinând de faza de judecată a procesului penal, iar celălalt ţinând de faza de executare a hotărârii penale.
(Decizia nr. 1203/R-CONT/09 Mai 2012)
Prin încheierea din 11.10.2011, pronunţată de Judecătoria Piteşti, instanţa de administrativ a fost învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2009, privind Normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor.
Excepţia a fost invocată de intimaţii D.M.S., T.S. şi T.M. în dosarul nr.9890/280/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Piteşti în contradictoriu cu contestatoarea S.C. Asigurarea Româneasca Asirom Vienna Insurance Group S.A. Bucuresti şi a fost înregistrată la această instanţă la data de 19.10.2011.
În motivarea excepţiei de nelegalitate se arată că textul legal susmenţionat contravine dispoziţiilor art.50 din Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.1331/2011 a admis excepţia de nelegalitate, a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004 privind Normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor şi a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Piteşti pentru continuarea judecăţii, după rămânerea irevocabilă a prezentei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că potrivit art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004 privind Normele de aplicare a Legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor, „asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor”.
Acest text legal încalcă dispoziţiile art.50 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România care prevăd că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces”.
În cauză, intimaţii au figurat ca părţi civile în procesul penal, acţiunea civilă exercitată în acest cadru fiind guvernată de normele de procedură civilă.
Procesul civil se finalizează prin executarea silită în cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte în mod benevol obligaţiile stabilite.
În cauză, contestatoarea nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, fiind în culpă procesuală, astfel încât cheltuielile de executare dobândesc caracterul unor cheltuieli de judecată, în sensul dispoziţiilor art.50 din Legea 136/1995.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta S.C. Asigurarea Românească – ASIROM Vienna Insurance Group S.A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin prisma următoarelor motive de recurs:
1. Prin dispoziţiile constatate de instanţa de fond ca fiind legale nu se încalcă dispoziţiile art.50 din Legea nr.136/1995, întrucât prin Ordinul nr.3108/2004 nu se fac referiri la cheltuielile de judecată excluse şi nici la cheltuieli de executare.
2. Cheltuielile de judecată în sensul dispoziţiilor art.50 din Legea nr.136/1995 sunt cele pe care asiguratul este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.
Prin urmare, chiar dacă cheltuielile de executare ar putea dobândi caracterul unor cheltuieli de judecată, în sensul art.50, ele nu ar putea fi considerate ca prevăzute de acest text, întrucât asiguratul R.C.A. nominalizat în documentul de este D.G., iar acesta nu a fost obligat la plată, nefiind parte în proces.
Cheltuielile de executare nu pot fi asimilate celor de judecată şi nu sunt o consecinţă directă a prejudiciului cauzat prin fapta delictuală a conducătorului autovehiculului asigurat.
Prin decizia nr. 1203/R-CONT din 9 Mai 2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis recursul formulat de reclamanta S.C. ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ – ASIROM VIENNA INSURANCE GROUP S.A. şi a fost modificată sentinţa în sensul respingerii excepţia de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004, în forma în vigoare la momentul la care se pune problema aplicării sale, în raport de hotărârea penală nr.1166/13 iunie 2008 a Judecătoriei Piteşti, Secţia penală, a căror nelegalitate este invocată pe cale de excepţie în prezenta cauză, prevăd ca: „Asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru:amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum şi cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor”.
Pe de altă parte, dispoziţiile art.50 alin.(1) din Legea nr.136/1995, în forma în vigoare la acel moment, în raport de care este invocată excepţia, prevăd că: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare şi cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.
Curtea constată că între cele două texte nu există identitate de ipoteză juridică, pentru a se pune problema unei contradictorialităţi între aceste norme juridice.
Astfel, textul art.22 pct.6 din Ordinul nr.3108/2004 vizează cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor, în vreme ce textul art.50 din Legea nr.136/1995 se referă la cheltuielile de judecată pe care asiguratul este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi avarierea ori distrugerea de bunuri.
Autorii excepţiei de nelegalitate susţine în mod nefondat identitatea de ipoteză juridică între cheltuielile de judecată la care se referă art.50 din Legea nr.136/1995 şi cheltuielile de executare la care se referă ordinul atacat prin excepţia de neexecutare.
Or, este evident că cele două tipuri de despăgubiri care se solicită societăţii de asigurări, respectiv cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare, sunt diferite sub raportul momentului la care intervin, unele ţinând de faza de judecată a procesului penal, iar celălalt ţinând de faza de executare a hotărârii penale.
Nu rezultă din textul art.50 în raport de care se invocă excepţia de nelegalitate faptul că prin cheltuielile de judecată se înţeleg şi cheltuielile de executare, astfel încât textul art.22 pct.6 din ordinul atacat, nici nu contravine şi nici nu adaugă la textul din lege.
În cadrul prezentei excepţii de nelegalitate, instanţa de contencios administrativ este ţinută să verifice legalitatea actului administrativ atacat, în raport de actul normativ cu forţă juridică superioară invocat.
Or, în cauză, autorii excepţiei de nelegalitate urmează să execute despăgubirile primite, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi cu respectarea regimului instituit de acesta, inclusiv în ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor de executare.
Prin urmare, faza de executare a sentinţei în raport de care se invocă excepţia de nelegalitate scapă domeniului de aplicare a legii speciale nr.136/1995 şi este întrutotul supusă regimului de drept comun instituit de Codul de procedură civilă, astfel încât o eventuală neregularitate a dispoziţiilor Ordinului nr.3108/2004 referitoare la regimul suportării cheltuielilor de executare nu ar putea fi susţinută decât cel mult în raport de dispoziţiile referitoare la executarea silită cuprinse în legea procedurală.
Pentru aceste motive, în baza art.312 alin.2 Cod procedură civilă, reţinându-se că în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia de nelegalitate, admiţându-se recursul, Curtea a respins excepţia ca nefondată.
