Suspendarea executării actului administrativ unilateral. Cerinţele legale pentru admiterea cererii de suspendare


Art. 14 din Legea nr.554/2004

Art. 15 din Legea nr.554/2004

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Deosebit, potrivit art. 15 alin.1 din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Alin.2 prevede că dispoziţiile art.14 alin. (2) – (7) se aplică în mod corespunzător.

Rezultă că suspendarea executării unui act administrativ impune îndeplinirea a două cerinţe în mod concomitent, anume existenţa unui caz bine justificat, ce presupune aparenţa de nelegalitate a acestuia ce rezultă din pipăirea formală a cauzei, şi prevenirea unei pagube iminente, constând într-un prejudiciu considerabil pe care ar urma să-l încerce titularul actului în caz de executare.

În cauză, aceste cerinţe legale nu sunt întrunite, întrucât nu s-a motivat suficient aparenţa de legalitate a actului administrativ, susţinerea că drepturile salariale ce fac obiectul acestuia au fost prevăzute în Acordul colectiv de muncă, preluată de instanţă, nefiind de natură a crea dubii asupra legalităţii sale, iar cerinţa prevenirii unei pagube iminente nu a fost justificată în niciun mod şi deci nu a fost dovedită, susţinându-se doar că reclamanţii ar încerca un prejudiciu.

(Curtea de Apel Pitești, Decizia nr. 2686/R-CONT 10 Iunie 2014)

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2014, reclamanţii MV, BR şi alţii, au solicitat anularea dispoziţiei nr.34/20 ianuarie 2014, emisă de Primarul Comunei Bârla şi deosebit suspendarea executării acesteia până la soluţionarea irevocabilă a cauzei, conform art.14 şi 15 din Legea nr.54/2004.

În motivarea cererii de suspendare au susţinut că sunt îndeplinite cerinţele legale în acest sens, întrucât norma zilnică de hrană ce face obiectul actului administrativ contestat, este prevăzută de Acordul colectiv de muncă semnat de către pârâţi, iar punerea în a actului ar fi de natură să le creeze prejudicii grave.

Tribunalul Argeş, prin încheierea din data de 7 februarie 2014 a admis cererea şi a suspendat executarea dispoziţiei nr.34/2014 emisă de pârât.

Consiliul Local Bârla, Comuna Bârla şi Primarul Comunei Bârla au declarat recurs împotriva încheierii de mai sus, pe care au criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, nefiind întrunite cerinţele prevăzute de art.14 şi art.15 din Legea nr.54/2004-motivul de casare prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 Cod procedură civilă.

Recursul este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr.23/16 mai 2012, adoptată de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Argeş, s-a instituit în sarcina Primarului Comunei Bârla obligaţia de a recupera sumele plătite cu titlu de indemnizaţie de hrană pentru perioada ianuarie-decembrie 2011, respectiv despăgubirile aferente aceleiaşi perioade, reprezentând drepturi salariale decurgând din aplicarea Acordului colectiv de muncă, intervenit între părţi.

În baza acestui act a fost emisă dispoziţia nr.34/20 ianuarie 2014, prin care reclamanţii au fost obligaţi să restituie fiecare sumele primite necuvenit, împotriva acesteia formulând acţiune în anulare în temeiul Legii nr.554/2004 aflată în curs de soluţionare.

Potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Deosebit, potrivit art.15 alin.1 din acelaşi act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.

Alin.2 prevede că dispoziţiile art.14 alin.(2) – (7) se aplică în mod corespunzător.

Rezultă că suspendarea executării unui act administrativ impune îndeplinirea a două cerinţe în mod concomitent, anume existenţa unui caz bine justificat, ce presupune aparenţa de nelegalitate a acestuia ce rezultă din pipăirea formală a cauzei, şi prevenirea unei pagube iminente, constând într-un prejudiciu considerabil pe care ar urma să-l încerce titularul actului în caz de executare.

În cauză, aceste cerinţe legale nu sunt întrunite, întrucât nu s-a motivat suficient aparenţa de legalitate a actului administrativ, susţinerea că drepturile salariale ce fac obiectul acestuia au fost prevăzute în Acordul colectiv de muncă, preluată de instanţă, nefiind de natură a crea dubii asupra legalităţii sale, iar cerinţa prevenirii unei pagube iminente nu a fost justificată în niciun mod şi deci nu a fost dovedită, susţinându-se doar că reclamanţii ar încerca un prejudiciu.

În concluzie, întrucât greşit prin sentinţa pronunţată, instanţa a dispus suspendarea executării dispoziţiei nr.34/20 ianuarie 2014, Curtea a admis recursul, a modificat sentinţa, iar pe fond a respins cererea.