Art.154 alin.1 Cod procedură fiscală
Pentru valorificarea unei creanţe fiscale sunt supuse executării silite bunurile proprietatea debitorului, iar în situaţia în care acesta se află în coproprietate cu alte persoane, executarea silită va avea ca obiect bunurile atribuite în urma partajului inclusiv sulta, potrivit art.154 alin.1 Cod procedură fiscală.
Asupra bunurilor debitorului pot fi de asemenea dispuse măsuri asiguratorii ale popririi şi sechestrului asiguratoriu, atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire, să-şi risipească patrimoniul îngreunând în mod considerabil executarea silită.
Regimul juridic al coproprietăţii asupra unor bunuri care pot face obiectul executării silite presupune în mod obligatoriu încetarea acestei stări de indiviziune, prin partaj ci numai în urma acestei operaţii poate să fie urmărit bunul atribuit debitorului, respectiv sulta.
De asemenea, până la încetarea stării de indiviziune asupra bunurilor aflate în coproprietatea debitorului şi a altei persoane nu pot fi dispune măsuri asiguratorii.
(Curtea de Apel Pitești, Decizia civilă nr. 1786/10.04.2013)
Constată că, prin sentinţa civilă nr.12322/28.11.2011, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.1479/288/2011, s-a admis plângerea formulată de petenţii I.D. şi I.I., în contradictoriu cu intimata DGFP Vâlcea – AFP Rm. Vâlcea şi s-a anulat atât încheierea nr.2141/20.01.2011 de respingere a cererii de reexaminare, cât şi încheierea nr.46805/10.12.2010, prin care s-a dispus notarea procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile din 09.12.2010, ambele dispuse de O.C.P.I. Vâlcea.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 46805/10.12.2010, emisă de O.C.P.I. Vâlcea, s-a dispus notarea sechestrului asigurator pentru bunuri imobile din 09.12.2010 al D.G.F.P. Vâlcea – A.F.P. Râmnicu Vâlcea, în baza procesului verbal de sechestrului asigurator, constând în apartament situat în Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr.168, bl. 28, sc. A, ap. 5, judeţ Vâlcea, înscris în cartea funciară a municipiului Râmnicu Vâlcea cu nr.14353 şi nr. cadastral 45/1;5, pentru suma de 401.208 lei, proprietatea petenţilor.
În conformitate cu prevederile art.50 din Legea nr.7/1996 republicată, împotriva încheierii registratorului-şef de soluţionare a cererii de reexaminare, se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare, plângere ce se soluţionează de judecătoria în a cărei rază de competenţă teritorială se află imobilul.
Din înscrisurile aflate la dosar, instanţa a reţinut că petenţii au formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii nr. 46805/10.12.2010 emisă de O.C.P.I. Vâlcea prin care s-a dispus notarea sechestrului asigurator pentru bunuri imobile, cerere ce a fost respinsă de registratorul şef prin încheierea nr.2141/20.01.2011.
Referitor la însăşi notarea sechestrului asigurator pentru bunuri imobile din 09.12.2010 al D.G.F.P. Vâlcea – A.F.P. Râmnicu Vâlcea, instanţa a reţinut că potrivit art.129 Cod procedură fiscală, măsurile asiguratorii pot fi înfiinţate şi asupra bunurilor deţinute de debitor în proprietate comună cu terţe persoane, pentru cota parte deţinută de acesta.
În speţa de faţă însă, nu este vorba de o proprietate comună pe cote părţi, ci de o proprietate în devălmăşie unde nu sunt stabilite cote părţi, pentru a putea fi urmărite, întrucât bunul asupra căruia s-a notat sechestrul face parte din comunitatea de bunuri a petenţilor soţi.
De altfel, chiar intimata şi-a recunoscut culpa în notarea sechestrului asigurator, prin faptul că a promovat a cerere de chemare în judecată a petenţilor pentru ieşirea acestora din indiviziune cu privire la apartamentul ce a făcut obiectul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şi proceselor verbale de sechestru.
De asemenea, instanţa a mai reţinut din probatoriul administrat, că prin sentinţa civilă nr.7237/21.06.2011, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.15810/288/2010, a fost admisă în parte contestaţia la formulată de Întreprinderea Individuală I. D. şi s-a dispus anularea în parte a deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr.94340/12.2010, a procesului verbal de sechestru asigurator bunuri imobile nr.110.206/12.2012, a procesului verbal de instituire a administratorului sechestru nr.110.280/12.2012 şi a procesului verbal de sechestru asigurator bunuri mobile nr.110.336/12.2012 emise de A.F.P. Rm. Vâlcea.
Prin anularea actelor ce au făcut obiectul încheierilor contestate, instanţa a considerat că notarea sechestrului asigurator pentru bunuri imobile constând în apartamentul proprietate comună a petenţilor nu mai subzistă.
În concluzie, instanţa a admis plângerea formulată şi a anulat atât încheierea nr.2141/20.01.2011 de respingere a cererii de reexaminare, cât şi încheierea nr.46805/10.12.2010, prin care s-a dispus notarea procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile din 09.12.2010, ambele dispuse de O.C.P.I. Vâlcea.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate, învederând că în mod eronat instanţa de fond a considerat că proprietatea sechestrată face parte din comunitatea de bunuri a soţilor, invocând art.111 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Birourilor de şi publicitate imobiliară, aprobat prin Ordinul nr.633/2006. Astfel, prin acest act normativ se prevede că dacă executarea silită se efectuează asupra unor imobile aflate în indiviziune sau în comunitate, înscrierea se face în primul caz până la nivelul cotei părţi cuvenite debitorului şi pe întreg imobilul, în al doilea caz.
Apelanta a susţinut că intimaţii-petenţi nu pot face dovada că bunul imobil sechestrat nu este un bun aflat în comunitate, aşa încât în mod corect O.C.P.I. Vâlcea a notat sechestrul asigurător pe întreg imobilul deţinut în comunitate de intimaţii petenţi.
Cu privire la al doilea motiv pentru care instanţa a dispus admiterea plângerii împotriva încheierii d ecarte funciară, apelanta a arătat că sentinţa civilă nr.7237/21.06.2011 pronunţată în dosarul nr.15810/288/2010 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost desfiinţată de Tribunalul Vâlcea, recursul declarat de D.G.F.P. Vâlcea fiind admis.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.212/A/27.12.2012, a respins apelul ca nefondat reţinând următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr.1479/288/2011, petenţii Ion Dumitru şi Ion Ioana au solicitat în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea – Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea să se dispună anularea încheierii nr.2141/20.01.2011, dată de O.C.P.I. Vâlcea prin care s-a respins plângerea petenţilor împotriva încheierii nr.46805 din 10.12.2010 prin care s-a dispus notarea procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile din 09.12.2010 al D.G.F.P. Vâlcea – A.F.P. Râmnicu Vâlcea, constând în apartament situat în Râmnicu Vâlcea, str.Calea lui Traian nr.168, bl. 28, sc. A, ap. 5, judeţul Vâlcea, înscris în cartea funciară a municipiului Râmnicu Vâlcea cu nr.14353 şi nr. cadastral 45/1;5, pentru suma de 401.208 lei.
Petenţii au solicitat anularea în totalitate a încheierii nr.46805/10.12.2010.
În motivarea plângerii petenţii au arătat că Întreprinderea Individuală I.D. s-a aflat într-un control fiscal, în urma căruia, constatându-se că este debitoare la bugetul de stat, s-a aplicat măsura asiguratorie a sechestrului pe bunuri imobile, respectiv apartamentul descris mai sus, fiind notat şi în cartea funciară.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, încheierea contestată este nelegală, întrucât este înscrisă pe bunul comun aparţinând persoanei fizice I.D. şi persoanei fizice I. I. şi nu pe numele Întreprinderii Individuale „I.D.”.
De asemenea, tribunalul a apreciat că pentru a se putea efectua şi nota acest sechestru se impunea a se efectua partajul asupra bunurilor comune aparţinând petenţilor, în conformitate cu prevederile Codului familiei.
Este adevărat că sentinţa civilă nr.7237/21.06.2011 pronunţată în dosarul nr.15810/288/2010 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost desfiinţată de Tribunalul Vâlcea, recursul declarat de D.G.F.P Vâlcea fiind admis, însă, potrivit prevederilor art.493 alin.1 Cod procedură civilă, creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevălmaş, nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora.
Este de necontestat că înainte de a declanşa executarea silită, creditorul trebuie să solicite partajarea bunului comun al celor doi soţi, iar numai după stabilirea cotei părţi a intimatului-petent I.D., să procedeze la urmărirea bunurilor proprietatea acestuia.
Susţinerea apelantei în sensul că potrivit Ordinului nr.633/2006, dacă executarea silită se efectuează asupra unor imobile aflate în indiviziune sau în comunitate, înscrierea se face în primul caz până la nivelul cotei părţi cuvenite debitorului şi pe întreg imobilul, în al doilea caz, nu a fost reţinută, dat fiind faptul că în cauză, este vorba de o proprietate în devălmăşie unde nu sunt stabilite cote părţi, pentru a putea fi urmărite, întrucât bunul asupra căruia s-a notat sechestrul face parte din comunitatea de bunuri a petenţilor soţi.
Acest aspect este confirmat şi de apelantă prin promovarea unei cereri de chemare în judecată a petenţilor pentru ieşirea acestora din indiviziune cu privire la apartamentul ce a făcut obiectul deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii şi proceselor verbale de sechestru.
În consecinţă, constatând că în mod nelegal s-a instituit sechestrul asigurător pentru debitele estimate ale Întreprinderii Individuale „I.D.”, prima instanţă corect a admis plângerea formulată şi a anulat atât încheierea nr.2141/20.01.2011 de respingere a cererii de reexaminare cât şi încheierea nr.46805/10.12.2010 prin care s-a dispus notarea procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile, din 09.12.2010, ambele dispuse de O.C.P.I. Vâlcea, motiv pentru care s-a menţinut soluţia, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de intimată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, intimata DGFP Vâlcea, în numele subunităţii AFP Rm. Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate sub motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă arătând, în esenţă, următoarele:
– instanţele de fond şi de apel nu au făcut distincţie între măsurile asigurătorii, ce trebuie înscrise în cartea funciară, potrivit art.12 şi 129 al.8 din Codul de procedură fiscală şi cele de executare, iar potrivit art.11 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Ordinul nr.633/2006 al Directorului General al A.N.C.P.I., dacă executarea silită se efectuează asupra unor imobile aflate în indiviziune sau în comunitate, înscrierea se face în primul caz până la nivelul cotei părţi cuvenite debitorului şi pe întreg imobilul în al doilea caz;
– nu s-a avut în vedere că, potrivit art.140 Cod procedură fiscală, pentru executarea silită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există un titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile asocierii cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia, astfel că organul fiscal a luat în mod corect măsura indisponibilizării bunurilor comune ale intimaţilor.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârilor pronunţate în sensul respingerii plângerii împotriva încheierii de carte funciară nr.2141/20.01.2011, prin care s-a respins plângerea petenţilor împotriva încheierii nr.4685/10.12.2010, prin care s-a dispus notarea procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunurile imobile, din data de 09.12.2010 al D.G.F.P. Vâlcea şi Administraţia Finanţelor Publice Râmnicu Vâlcea.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimaţii petenţi au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că decizia recurată este legală şi temeinică.
Prin decizia nr.1786/10.04.2013, Curtea de Apel Piteşti, Secţia I civilă, a respins recursul formulat de intimataDGFP Vâlcea, în numele subunităţii A.F.P. Rm. Vâlcea
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, pe de o parte, în cauză nu este vorba de interpretarea greşită a unui act juridic dedus judecăţii, de schimbarea naturii sau înţelesului acestuia, ci de nelegalitatea măsurii instituirii sechestrului asigurător asupra unui bun comun al petenţilor şi de notarea procesului verbal de sechestru în cartea funciară, iar pe de altă parte, dezvoltarea motivelor de recurs se referă la aplicarea greşită a legii în cauza de faţă.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă este nefondat pentru că, faţă de considerentele reţinute în motivarea deciziei recurate, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea corectă a legii.
În acest sens, trebuie reţinut, referitor la prima critică din recurs, că instanţa de apel s-a raportat corect la dispoziţiile art.493 al.1 Cod procedură civilă, potrivit cărora, creditorii personal ai unui debitor coproprietar sau devălmaş, nu vor putea să urmărească partea acestuia din imobilele aflate în proprietate comună, ci vor trebui să ceară mai întâi împărţeala acestora.
Mai mult, potrivit art.154 al.1 Cod procedură fiscală, sunt supuse executării silite bunurile imobile proprietatea debitorului, iar în situaţia în care debitorul deţine bunuri în proprietate comună cu alte persoane, executarea silită se va întinde numai asupra bunurilor atribuite în urma partajului judiciar, respectiv asupra sultelor.
Mai trebuie reţinut că, potrivit art.129 al.2 Cod procedură fiscală, se dispun măsuri asigurătorii sub forma sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile sau imobile, proprietate ale debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, şi numai în anumite condiţii prevăzute de acest text de lege, nu şi asupra bunurilor proprietate comună în devălmăşie.
Ca atare, procesul verbal de sechestru asigurător nu putea să privească bunuri proprietate comună în devălmăşie a petenţilor, creditorul fiind obligat să solicite partajarea bunurilor comune ale celor doi petenţi şi numai după stabilirea cotei părţi a petentului debitor să procedeze la urmărirea bunurilor proprietatea acestuia, astfel cum corect a reţinut şi tribunalul.
Prevederile cuprinse în art.11 din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Birourilor de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aprobat prin Ordinul nr.633/2006, abrogat prin Ordinul nr.133/2009 al Directorului General al A.N.C.P.I., nu puteau modifica sau completa dispoziţiile cuprinse în şi în Codul de procedură fiscală, având o forţă juridică inferioară.
Cea de-a doua critică, privind aplicarea greşită a disp. art.140 Cod procedură fiscală, este nefondată pentru că acest text de lege stabileşte că, pentru executarea solită a creanţelor fiscale datorate de o asociere fără personalitate juridică, chiar dacă există titlu executoriu pe numele asocierii, pot fi executate silit atât bunurile mobile şi imobile ale asocierii, cât şi bunurile personale ale membrilor acesteia.
Or, în cauză, bunurile proprietate comună devălmaşă a petenţilor nu au fost împărţite, iar petenta Ion Ioana nu este membră a asocierii, astfel că bunurile proprietate comună ale petenţilor nu pot fi urmărite şi executate silit.
În consecinţă, Curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, a respinge recursul de faţă ca nefondat.
