Natura juridică a deciziei angajatorului de revocare din funcţie a unui salariat cu funcţie de conducere, încadrat în temeiul unui contract individual de muncă.
Codul muncii, art. 1, art. 58 alin. (1), art. 61 alin. (2), art. 62, art. 78 alin. (1),
art. 267
Anexa 1 la H.G. nr. 625 /1998, art. 13 lit. e), art. 15 lit. c)
Deoarece art. 13 lit. e) şi art. 15 lit. c) şi d) din Anexa 1 la H.G. nr. 625/1998 se referă la „revocare”, fără a defini acest termen şi fără a reglementa o procedură de revocare din funcţie, încetarea contractului individual de muncă al personalului de conducere al Autorităţii Rutiere Române, poate avea loc doar în cazurile şi în condiţiile reglementate de art. 58 şi următoarele din Codul muncii.
Decizia angajatorului de revocare a unei persoane din funcţia de director al Autorităţii Rutiere Române pentru nerespectarea unei obligaţii asumate prin contractul individual de muncă, prevăzută şi de contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, are natura juridică a unei decizii de sancţionare disciplinară, fiind incidente dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul muncii, întrucât sancţiunea revocării nu este reglementată de Codul muncii şi nici de H.G. nr. 625/1998.
Curtea de Apel Timişoara, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale,
decizia civilă nr. 391 din 8 mai 2007
Prin sentinţa civilă nr.203/12.02.2007, Tribunalul Caraş-Severin a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul R.V. împotriva pârâtei A.R.R., a dispus anularea Deciziei nr. 1032/03.08.2006, emisă de pârâtă, şi a obligat pârâta la plata drepturilor băneşti cuvenite petentului, conform art. 78 alin. 1 din Codul muncii, începând cu data de 03.08.2006 şi până la data pronunţării hotărârii:12.02.2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că decizia contestată s-a emis cu încălcarea dispoziţiilor art.62 alin.1 şi art.267 alin.2 din Codul muncii, deoarece angajatorul nu a efectuat cercetarea disciplinară şi nu a ascultat angajatul, astfel încât sunt incidente prevederile art.267 alin.1 şi art.78 din Codul muncii.
Pârâta A.R.R. a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi menţinerea Deciziei nr. 1032/03.08.2006, emisă de către ea.
În motivarea cererii de recurs se arată că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a legii, ca urmare a faptului că, în speţă, nu sunt incidente prevederile art. 78 alin. 1 şi art. 267 din Codul muncii, ci cele ale art.1 alin. 2 din Codul muncii coroborate cu dispoziţiile art. 13 lit. e şi art. 15 lit. c din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al A.R.R., cuprins în anexa 1 la H.G. nr. 625/1998, deoarece prin decizia contestată s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de conducere, iar nu concedierea sa.
Pe de altă parte, instanţa de fond nu a reţinut existenţa stării de incompatibilitate între calitatea de angajat / salariat al A.R.R. a reclamantului şi cea de administrator la un operator de transport, împrejurare ce atrage incidenţa prevederilor art.25 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de A.R.R. pe anul 2006, lit.M pct.3 lit.a din contractul individual de muncă nr.701/19.04.2005 şi art.II pct.3 din Actul adiţional nr.2 la contractul individual de muncă nr.701/19.04.2005, încheiate între părţi.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea a apreciat că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform contractului individual de muncă nr.701/19.04.2005, încheiat între reclamant şi pârâtă, reclamantul a fost angajat în funcţia de Director al Direcţiei Investiţii şi Administrativ din cadrul A.R.R. pe o perioadă nedeterminată, cu începere de la data de 19.04.2005.
Prin decizia nr.1032/03.08.2006, emisă de Directorul General al A.R.R., s-a dispus revocarea reclamantului din funcţia de director al Direcţiei Investiţii şi Administrativ, cu începere de la data de 03.08.2006.
Această decizie a fost emisă în temeiul: art. 15 lit. a şi c din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al A.R.R. Bucureşti; punctului nr. 5 al Planului de măsuri din Raportul Corpului de Control al Ministrului nr. CC/737/27.06.2006, aprobat de Ministrul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, care prevede revocarea din funcţia de director a reclamantului pentru încălcarea prevederilor art.25 alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul A.R.R., respectiv incompatibilitatea cu calitatea de salariat al A.R.R.; Hotărârii nr. 8/31.07.2006 a Consiliului de Conducere al A.R.R. şi Ordinului Ministrului Transportului, Construcţiilor şi Turismului nr. 1156/28.06.2006.
Art.1 alin. 1 din Codul muncii prevede că: „prezentul cod reglementează totalitatea raporturilor individuale şi colective de muncă, modul în care se efectuează controlul alicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii”.
Conform art.1 alin.2 din Codul muncii, dispoziţiile acestuia se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, numai în măsura în care acestea nu constituie dispoziţii specifice derogatorii.
H.G. nr.625/1998 reglementează modul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Rutiere Române, cuprinzând în Anexa 1 şi Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al acesteia. Prin urmare, această hotărâre de guvern nu reprezintă o lege specială de reglementare a raporturilor de muncă ale salariaţilor Autorităţii Rutiere Române, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Codul muncii.
Pe de altă parte, doar art. 13 lit. e şi art. 15 lit. c şi d din Anexa 1 la HG nr. 625/1998 se referă la „revocare”, fără a defini acest termen şi fără a reglementa o procedură de revocare din funcţie, astfel încât susţinerea recurentei că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile speciale derogatorii de la prevederile Codului muncii, reglementate de articolele sus – menţionate din H.G. nr. 625/1998, este nefondată, atâta timp cât reclamantul a avut un raport juridic de muncă cu pârâta, născut din contractul individual de muncă nr. 701/19.04.2005.
Pe cale de consecinţă, încetarea contractului individual de muncă al reclamantului putea avea loc doar în cazurile şi în condiţiile reglementate de art. 58 şi următoarele din Codul muncii.
Potrivit art. 61 lit. a din Codul muncii, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern, ca sancţiune disciplinară.
Decizia contestată s-a întemeiat pe punctul 5 al Planului de măsuri din Raportul Corpului de Control al Ministrului nr. CC/737/27.06.2006, aprobat de Ministrul Transporturilor, Comerţului şi Turismului, care recomandă revocarea reclamantului din funcţia de director pentru încălcarea dispoziţiilor art.25 alin.3 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Autorităţii Rutiere Române.
Art.25 alin.3 din acest contract colectiv de muncă dispune că nu poate fi angajată şi nu poate îndeplini calitatea de salariat al Autorităţii Rutiere Române persoana care: este administrator al unui operator de transport, şcoală de conducători auto; este desemnată să conducă activitatea de transport rutier la o firmă al cărei obiect principal de activitate este transportul rutier sau desfăşoară activitatea de taximetrie, indiferent de natura acesteia.
Prin decizia contestată s-a dispus, de către angajator, încetarea unilaterală a contractului individual de muncă al reclamantului, astfel încât sunt aplicabile dispoziţiile art.58 alin.1 din Codul muncii, conform cărora: „concedierea reprezintă încetarea contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului”.
Având în vedere cele arătate mai sus, în mod legal şi temeinic, instanţa de fond a calificat decizia contestată ca fiind o decizie de sancţionare disciplinară a reclamantului, pentru încălcarea prevederilor art. 25 alin. 3 din contractul colectiv de muncă la nivel de A.R.R. pe anul 2006, lit. M pct. 3 lit. a din contractul individual de muncă nr. 701/19.04.2005 şi art. II pct. 3 din Actul adiţional nr. 2 la contractul individual de muncă nr. 701/19.04.2005, încheiate între părţi, chiar dacă s-a dispus revocarea din funcţie a reclamantului şi nu concedierea, atâta timp cât sancţiunea revocării nu e reglementată de Codul muncii şi nici de H.G. nr. 625/1998.
Pe cale de consecinţă, decizia contestată trebuia emisă cu respectarea dispoziţiilor art.62 coroborate cu cele ale art. 263 – 268 din Codul muncii.
În speţă, nu s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă reglementată de art.267 Cod procedură civilă, salariatul nefiind convocat în condiţiile art. 267 alin. 2 din Codul muncii, astfel încât, în mod corect, prima instanţă a apreciat că decizia contestată este lovită de nulitate absolută, conform art. 267 alin. 1 Cod procedură civilă, ceea ce atrage aplicabilitatea şi a prevederilor art. 78 din Codul muncii.
Critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de fond nu a reţinut existenţa stării de incompatibilitate între calitatea reclamantului de angajat /salariat al Autorităţii Rutiere Române şi cea de administrator la un operator de transport este nefondată, deoarece ea vizează aspecte de fond, referitoare la temeinicia şi legalitatea deciziei de concediere disciplinară, ce nu puteau fi analizate în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că decizia este lovită de nulitate absolută.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
