Art. 145/1 Cod procedură penală-Măsura obligării de a nu părăsi ţara.Întreruperea măsurii pentru ca inculpatul, cetăţean străin, să poată părăsi ţara pentru a-şi vizita mama. Arest preventiv


(Decizia penală nr. 18/R/13.01.2005 a Curţii de Apel Galaţi -dosar nr. 65/2005)

Prin decizia penală nr. 18/R/13.01.2005 a Curţii de Apel Galaţi a fost admis recursul formulat de Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi împotriva încheierii de şedinţă din 05.01.2005 a Tribunalului Vrancea pronunţată în dosarul nr. 1236/P/2004 privind pe inculpatul A.J., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. 1 Cod procedură penală, în referire la art. 6,7 alin. 2 din Legea 78/2000.

A fost casată în parte încheierea atacată şi în rejudecare a fost înlăturată dispoziţia prin care se încuviinţase ca în perioada 10.01.2005- 25.01.2005 inculpatul să părăsească România pentru a se deplasa în Siria cu scopul de a-şi vizita mama.

S-a apreciat că actele medicale depuse în susţinerea cererii nu erau originale şi că ele nu făceau dovada deplină a susţinerilor inculpatului.

Faţă de gravitatea faptelor şi a împrejurării că urmărirea penală nu era finalizată, exista riscul ca inculpatul să părăsească definitiv teritoriul României.