Potrivit art. 6 din Legea nr. 544/2001 „(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.” Spitalul Judeţean este instituţie publică obligată


Prin sentinţa civilă nr. 893/9.09.2010 pronunţată de Tribunalul Covasna s-a admis în parte acţiunea în administrativ formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr.Fogolyan Kristof Sf.Gheorghe, şi în consecinţă a obligat pârâtul să comunice reclamantului copii de pe următoarele documente : Hotărârea D.S.P. Covasna de înfiinţare a Laboratorului de toxicologie din cadrul S.M.L. Covasna, avizul Institutului de medicină legală competent la înfiinţarea Laboratorului de toxicologie din cadrul S.M.L. Covasna, verificarea metrologică emisă de Biroul Român de Metrologie Legală pentru aparatura de laborator şi reactivii folosiţi la evaluarea probelor, cu valabilitate la data de 14.12.2006, autorizaţia personalului medical din laborator; obligând totodată pârâtul să plătească reclamantului 100 lei despăgubiri civile, respingând restul pretenţiilor.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin cererea sa, reclamantul a solicitat unităţii sanitare pârâte informaţii cu privire la Hotărârea DSP Covasna de înfiinţare a laboratorului de toxicologie din cadrul SML Covasna, avizul IML competent la înfiinţarea laboratorului de toxicologie din cadrul SML Covasna, verificarea metrologică emisă de Biroul român de metrologie legală pentru aparatura de laborator, reactivi folosiţi la evaluarea probelor, cu valabilitate la 14.12.2006, autorizaţia personalului medical din laborator.

La termenul de judecată din 2.09.2010, reclamantul a specificat că, în baza analizelor de laborator făcute în vremea respectivă a suferit o condamnare, sens în care a depus la dosar Decizia penală nr. 57/A/27.06.2008.

S-au citat dispoziţiile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 544/2001 şi art. 7 din acelaşi act normativ. S-a constatat că reclamantului nu i s-au comunicat informaţiile publice solicitate respectiv: înscrisuri privind verificarea metrologică a aparaturii şi reactivilor folosiţi de laboratorul de analize din cadrul Serviciului de Medicină Legală al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sf. Gheorghe.

Văzând dispoziţiile art. 22 alin. 2 din lege, tribunalul a obligat pârâtul să comunice reclamantului copii de pe înscrisurile solicitate de acesta.

În ceea ce priveşte petitele având ca obiect în principal obligarea pârâtului la plata de despăgubiri morale în sumă de 10.000 lei, iar în subsidiar obligarea acestuia să afişeze hotărârea, s-a reţinut necomunicarea informaţiilor mai sus arătate, considerente faţă de care văzând dispoziţiile legale arătate (art. 22 alin. 2 din Legea nr.544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public), conform cărora „instanţa poate obliga instituţia să plătească daune morale şi/sau patrimoniale”, s-a dispus obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri în sumă de 100 lei către reclamant cu titlu de daune morale, care este echitabilă şi alături de recunoaşterea dreptului pretins şi admiterea acţiunii reprezintă o reparaţie îndestulătoare a prejudiciului moral încercat de reclamant. Celălalt petit formulat în subsidiar a fost respins ca urmare a celui formulat în principal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyan Kristof” Sfântu Gheorghe criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă dispoziţiile art. 24 din arătând că judecătorul care a pronunţat hotărârea recurată s-a mai pronunţat o dată cu privire la această pricină, iar pretenţiile civile în cuantum de 100 lei sunt nejustificate. Se prezintă situaţia de fapt dedusă judecăţii. Consideră că se impuneau anumite precizări cu privire la informaţiile solicitate, respectiv referitor la verificarea metrologică pentru aparatura din laborator şi a reactivilor folosiţi. Conform legislaţiei în vigoare controlul metrologic se face doar pentru aparate. Cu privire la aparatura de laborator s-a solicitat a se preciza pentru care dintre aparatele existente se solicită verificarea metrologică şi care este conexitatea acestora cu dosarul în cauză. Cu privire la autorizaţia personalului medical din laborator instanţa de fond nu a precizat la ce fel de autorizaţii se referă, astfel că a solicitat a se preciza care este baza legislativă care prevede autorizarea personalului care lucrează în laboratoarele de toxicologie medico-legală, fără aceste precizări consideră sentinţa nelegală. Precizează că reclamantul nu a specificat în cererea sa la ce îi sunt necesare aceste informaţii, solicită respingerea acţiunii ca lipsită de interes.

Intimatul Mihai Victor nu a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa civilă recurată raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este nefondat.

În fapt se reţine că prin cererea de chemare în judecată reclamantul M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Spitalul de Urgenţă Dr. Fogolyan Kristof să se constate încălcarea prevederilor Legii nr. 544/2001 modificată privind liberul acces la informaţiile de interes public şi în baza art. 22 alin. 2 din Legea nr. 544/2001 să fie obligat pârâtul să-i comunice reclamantului în copie şi în forma completă următoarele informaţii de interes public: – Hotărârea DSP Covasna de înfiinţare a Laboratorului de toxicologie din cadrul SML Covasna, în conformitate cu prevederile art. 10, lit. c din Regulamentul de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 271/2004; Avizul institutului de medicină legală competent la înfiinţarea Laboratorului de toxicologie din cadrul SML Covasna; Verificarea Metrologică emisă de Biroul Român de Metrologie Legală în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru aparatură de laborator şi reactivii folosiţi la evaluarea probelor, de acelaşi laborator cu valabilitate la data de 14.12.2006 şi Autorizaţia personalului medical din laborator.

Prin sentinţa civilă nr. 268/25.03.2010 Tribunalul Covasna a respins acţiunea ca lipsită de interes.

Prin Decizia nr. 507/R/4.06.2010 Curtea de apel Braşov a admis recursul reclamantului a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare. S-a reţinut că instituţia publică nu a invocat lipsa de interes a reclamantului, nu i-a furnizat datele pe motiv că sunt date personale. De asemenea instanţa de fond nu a invocat excepţia lipsei de interes şi nu a pus această excepţie în discuţia contradictorie a părţilor , deci nu a dat posibilitate reclamantului să-şi susţină acţiunea inclusiv cu privire la interesul promovării ei nerespectându-i astfel dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

În rejudecare cauza a fost repartizată conform Regulamentului de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti la acelaşi complet.

Având în vedere că prima dată tribunalul s-a pronunţat pe excepţie şi nu pe fondul cauzei nu există incompatibilitate pentru judecător. În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 24 din Codul de procedură civilă.

Referitor la excepţia lipsei de interes , Curtea reţine că aceasta nu a mai fost susţinută deoarece reclamantul a precizat că în baza analizelor de laborator efectuate de pârât a fost condamnat penal deci are interes în obţinerea informaţiilor solicitate.

Conform art. 1 din Legea nr. 544/2001 „ Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.”

Pârâtul Spitalul de Urgenţă Dr. Fogolyan Kristof este o instituţie de interes public în sensul art. 2 lit. a din legea accesului la informaţiile publice.

Informaţia de interes public este orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

Reclamantul a apreciat că pârâtul a refuzat nejustificat să-i furnizeze informaţii considerate de el ca fiind informaţii publice.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 544/2001 „(1) Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.” Deci nu se impune justificarea sau probarea unui interes propriu/personal pentru a se formula o cerere de furnizare informaţii publice. În speţă reclamantul a justificat şi un interes personal

Recurentul susţine că se impunea ca reclamantul să facă anumite precizări cu privire la informaţiile solicitate. Curtea constată că din cuprinsul cererii înregistrate la pârât în data de 29.01.2010 rezultă care sunt informaţiile publice care îl interesează pe reclamant. În situaţia în care existau dubii cu privire la acestea pârâtul putea solicita precizări. Aceste aspecte au fost invocate doar prin prezentul recurs în al doilea ciclu procesual.

Toate informaţiile cerute privesc activităţile sau rezultă din activităţile instituţiei publice recurente. S-au cerut date cu privire la autorizarea activităţii spitalului , cu privire la reactivii folosiţi şi la aparatura de laborator utilizate în efectuarea analizelor toxicologice efectuate în data de 14.12.2006 reclamantului, documentele care certifică respectarea legii în privinţa personalului încadrat în laborator. Lipsa de cunoştinţe tehnice de specialitate nu-i poate fi imputată reclamantului. Într-adevăr aparatele sunt controlate metrologic, dar şi substanţele/reactivii folosiţi trebuie să aibă documente de provenienţă, termene de valabilitate etc. S-a solicitat verificarea aparatului utilizat la efectuarea testelor în data de 14.12.2006. Este greu de crezut că pârâtul are un număr foarte mare de aparate de măsurare a alcoolemiei şi că nu poate prezenta buletinele de control metrologic pentru toate acestea. Personalul care lucrează în aceste laboratoare au o anumită calificare conform prevederilor legale. Pur şi simplu s-a refuzat furnizarea informaţiilor pe motiv că nu ar fi de interes public.

Daunele acordate reclamantului sunt într-un cuantum rezonabil faţă de durata procesului, motivele reclamantului de solicitare a informaţiilor şi refuzul nejustificat al instituţiei de a le comunica.

Pentru aceste considerente apreciind că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat Curtea în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă a respins recursul declarat şi a menţinut sentinţa civilă recurată cu completarea motivării din prezenta decizie.

Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă.

Decizia nr. 1072/R/.11.2010- red. M.C. Dosar Nr.1770/119/2010

??

??

??

??

3