Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria M din data de 7.12.2012, din dosar nr. 3287/P/2012, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 18.12.2012 sub 6040/260/2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului H G, pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere de le recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin 5 din O.U.G. 195/2002.
In cuprinsul actului de sesizare al instanţei, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
In ziua de 4.11.2012 învinuitul H G a consumat băuturi alcoolice la o rudă din satul Lunca A, după care a plecat spre locuinţa sa din satul Straja, la volanul autoturismului marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare BC 52 SBY. Datorită stării de ebrietate în care se afla a intrat în coliziune cu un cap de pod de pe partea dreapta a sensului său de mers, derapând şi lovind amenajamentul staţiei pentru călători. După comiterea accidentului, învinuitul a coborât de la volanul autoturismului şi s-a deplasat pe drumul comunal din loc. A spre locuinţa sa din satul S. La aproximativ 200 m de locul accidentului, învinuitul a fost identificat de organele de cercetare penală care l-au condus la sediul Poliţiei oraşului C unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat. învinuitul a fost condus la Spitalul oraşului C pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în prezenţa martorilor asistenţi S Ş şi P C I, acesta refuzând.
Situaţia de fapt descrisă a fost reţinută pe baza următoarelor probe: proces verbal de constatare a infracţiunii flagrante, f. 4, declaraţie învinuit H G, f. 7, alcooltest printer, f. 8, declaraţie martori S Ş şi C D, f. 10-11, adresa nr. 7666/5.11.2012 a Consiliului Local al comunei A, jud. Bacău.
La termenul de judecată din 12.02.2013, înainte de începerea cercetării judecătoreşti s-a prezentat în instanţă inculpatul care a solicitat instanţei să admită cererea sa privind judecarea cauzei pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, arătând că recunoaşte săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată şi îşi însuşeşte dovezile administrate în cursul urmăririi penale, declaraţia acestuia fiind consemnată la dosarul cauzei.
Constatând ca fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320 C.pr.pen, instanţa a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei pe baza dovezilor administrate în dosarul de urmărire penală nr. 6040/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti.
în cauză nu au mai fost administrate alte probe cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere depuse de inculpat la termenul de judecată din 12.02.2013.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:
în data de 4.11.2012, numita C D a sesizat organele de poliţie prin serviciul SNUAU 112 despre faptul că pe raza satului Asău, com. Asău, DJ 116 a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
În baza acestei sesizări, organele de poliţiei din cadrul Poliţiei A s-au deplasat la faţa locului unde, în prezenţa martorului asistent S Ş au constatat că în zona dispensarului se află autoturismul marca Dacia Logan cu nr de înmatriculare BC 52 SBY, avariat în partea din faţă, orientat perpendicular pe axul drumului, pe banda de ciorculaţie a sensului de mers A-S, fiind avariat amenajamentul staţiei pentru transport în comun călători.
La distanţă mică de locul accidentului organele de poliţie l-au identificat pe inculpat care se deplasa pe jos pe drumul comunal din loc. A spre locuinţa sa din satul S. Organele de cercetare penală care l-au condus la sediul Poliţiei oraşului C unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool în aerul expirat. Inculpatul a fost condus apoi la Spitalul oraşului C pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, în prezenţa martorilor asistenţi S Ş şi P C I acesta refuzând.
Aceste aspecte rezultă din procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, coroborat cu declaraţia martorilor S Ş, C D şi P C I, precum şi alcooltest printer-ul aflat la fila 8 dos. urm.pen.
Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei atât în cursul urmării penale cât şi în faţa instanţei declarând că în cursul aceeleaşi zile a consumat aproximativ 200 ml ţuică apoi s-a urcat la volanul autotuirsmului cu intenţia de a conduce între satul Lunca A şi satul S, localitatea sa de domiciliu, apreciind că pe o distanţă atât de mică nu se poate întâmpla nimic rău.
In drept, fapta inculpatului HG care, în data de 4.11.212, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, la cererea organelor de poliţie a refuzat prelevarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin 5 din O.U.G. 195/2002.
In ceea ce priveşte latura obiectivă, instanţa reţine că probele administrate în cauză evidenţiază realizarea elementului material specific infracţiunii, constând în refuzul de recoltare a probelor biologice de sânge. Săvârşirea acestei infracţiuni are ca urmare imediată o stare de pericol pentru relaţiile sociale ocrotite de dispoziţiile care stabilesc regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar legătura de cauzalitate rezultă, din însăşi săvârşirea faptei, ex re.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu forma de vinovăţie prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen.Vinovăţia inculpatului rezultă din declaraţiile sale care sunt coroborate, pe deplin, cu ansamblul probator administrat în cauză, conform art. 69 C. proc. penală.
Constatând că infracţiunea pentru care a fost trmis în judecată inculpatul există, că a fost săvârşită inculpat cu vinovăţia specifică, în baza art. 345 alin. 1 şi 2 Cod proc. pen., instanţa va dispune condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii care face obiectul judecăţii.
La individualizarea sancţiunii şi proportionalizarea acesteia, instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 Cod Penal.
In conformitate cu prevederile art. 72 Cod penal instanţa va avea în vedere, gradul de pericol social concret al faptei săvârşite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală şi limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art. 181 alin. 2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum şi persoana şi conduita inculpatului.
Raportat la aceste criterii, instanţa apreciază că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social mediu, însă va avea în vedere şi circumstanţele referitoare la
persoana şi conduita inculpatului. Astfel, aşa cum se desprinde din fişa de cazier judiciar, inculpatul nu are antecedente penale, iar din înscrisurile depuse de inculpat în circumstanţiere rezultă că este familist, are un loc de muncă stabil şi este apreciat la locul de muncă precum şi în colectivitatea din care face parte.
Astfel, instanţa va reţine în cauză incidenţa circumstanţei atenuante prevăzute de art. art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal.
Instanţa va proceda de asemenea la reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cu o treime, conform art. 320′ alin 7 C.pr.pen.
Având în vedere circumstanţele reale şi personale ale cauzei şi limitele de pedeapsă stabilite de lege reduse cu o treime, ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320 alin 7 C.pr.pen şi art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal raportat la art. 76 alin. 1 lit.d Cod penal, instanţa va coborî pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege şi va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare. Instanţa apreciază că aplicarea unei astfel de pedepse este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 din Codul penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar şi un mijloc de reeducare eficient.
In ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa apreciază că raportat la natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 61 alin. 1 teza a-II-a şi lit.b, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activităţi ce presupun încrederea publică ori exerciţiul autorităţii.
Având în vedere faptul că infracţiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcţiei şi profesiei sau legate de exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.l lit.c, d şi e. De asemenea, instanţa apreciază că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege şi prin urmare nu va interzice nici dreptul prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a I a.
Instanţa a avut în vedere în baza art. 414 alin. 3 din Codul penal, decizia 74 din 5 noiembrie 2007 a înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie date în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c nu se va face automat şi va fi supusă aprecierii instanţei în funcţie de criteriile prevăzute de art. 71 alin. 3 din Codul penal.
De asemenea, instanţa a avut în vedere, în baza art. 20 alin. 2 din Constituţia României, hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou şi Pîrcâlab conform căreia interzicerea drepturilor părinteşti constituie o ingerinţă în dreptul la respectarea vieţii familiale, precum şi hotărârea pronunţată cauza H c. Marii Britanii confomi căreia „interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând o încălcare a art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenţie”.
In ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, instanţa apreciază, în contextul probelor administrate, că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi tară executarea efectivă a acesteia în regim de detenţie, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social şi reeducat şi fără izolare în regim de detenţie.
Instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 alin. 1 Cod Penal, respectiv: pedeapsa aplicată inculpatului este de 1 an, aşadar o pedeapsă mai mică de 3 ani închisoare; inculpatul nu are antecedente penale, astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar; experienţa unui proces penal şi riscul revocării suspendării cu consecinţa executării pedepsei într-un loc de detenţie, sunt apreciate de instanţă ca fiind suficiente pentru a-1 determina pe inculpat să adopte în viitor o atitudine de respect faţă de regulile de convieţuire socială, astfel încât scopul pedepsei poate fi realizat şi fără executarea efectivă a acesteia.
Având în vedere aceste aspecte, instanţa urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 Cod penal, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 din Codul penal.
întrucât pedepsele accesorii sunt alăturate pedepsei principale a închisorii, constând în interzicerea exerciţiului unor drepturi pe durata executării pedepsei, iar instanţa urmează a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, instanţa va suspenda executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare.
în baza art. 359 Cod proc. pen, îi va fi atrasă atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiţionate, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
Potrivit art. 191 alin. 1 Cod proc. pen., instanţa va obliga pe inculpat la plata sumei de 250 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat şi va lua act că inculpatul a avut apărător ales.
