R O M Â N I A
TRIBUNALUL VASLUI
SECŢIA PENALĂ
Dosar nr. 2773/333/2014/a1
ÎNCHEIEREA Nr. 38/CPC
Şedinţa din camera de consiliu de la 17 Aprilie 2014
Judecător de cameră preliminară:
Grefier:
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui
Pe rol, se află spre soluţionarea contestaţiile formulate de inculpaţii B M, şi TG-C, în prezent aflaţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vaslui, împotriva Încheierii din data de 15.04.2014 a Judecătoriei Vaslui.
Obiectul cauzei: înlocuire măsură preventivă (art.242 NCPP).
…………………………………………………………………
Tribunalul
Asupra contestaţiilor formulate;
Prin încheierea din 15.04.2014, Judecătoria Vaslui s-a dispus reunirea dosarului nr. 2751/333/2014 al Judecătoriei Vaslui, având ca obiect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul BM la dosarul nr. 2773/333/2014 al Judecătoriei Vaslui.
În temeiul art. 348 alin. 2 şi art. 207 alin. 4 Cod procedură penală a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 7/NCPP/22.03.2014 a Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 2217/333/2014 în baza căreia a fost emis Mandatele de Arestare Preventivă nr. 7/U/22.03.2014 şi 8/U/22.03.2014, în baza art.202, art. 223 alin. 2 şi art.233 Cod procedură penală, faţă de inculpaţii:
-B M, recidivist, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 din Noul Cod penal;
-T G-C, cu antecedente penale, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b din Noul Cod penal.
În temeiul art. 207 alin. 4, art.202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor:
-BM, trimis în judecată în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 din Noul Cod penal;
-T G-C, fără ocupaţie, cu antecedente penale, trimis în judecată în stare de arest pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b din Noul Cod penal.
Legalitatea şi temeinicia măsurii preventive urmează a fi verificată în cursul procedurii de cameră preliminară, cu privire la ambii inculpaţi, periodic, înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 348 raportat la art. 207 alin. 6 din Noul Cod de procedură penală.
În temeiul art. 242 alin. 2 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 211 Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului T G-C de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.
În baza art. 242 alin. 2 şi 5 Cod procedură penală, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul B M de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu prevăzută de art. 218 Cod procedură penală.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 14.04.2014 sub nr. 2773/333/2014, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B M pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b din Noul Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.1 din Noul Cod penal şi T G-C pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b, alin.2 lit.b din Noul Cod penal. În temeiul art. 330 Cod procedură penală s-a propus menţinerea stării de arest preventiv.
În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de în noaptea de 19/20.03.2014, inculpaţii au pătruns fără drept într-un loc împrejmuit unde se aflau animalele persoanei vătămate B I, de unde au sustras patru bovine, o cabalină şi o căruţă în valoare totală de 9.500 lei.
Inculpatul B M a fost reţinut de la data de 21.03.2014, ora 23.00, pentru 24 de ore, urmând ca măsura să înceteze la data de 22.03.2014, ora 23.00, iar inculpatul T G-C a fost reţinut de la data de 21.03.2014, ora 23.15, pentru 24 de ore, urmând ca măsura să înceteze la data de 22.03.2014, ora 23.15.
Prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui din 21.03.2014, organul de cercetare penală a dispus, conform art. 305 alin. 1, 2 NCPP, începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b), alin.2 lit.b) N.C.P., iar prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui din 21.03.2014, s-a dispus, conform art. 305 alin. 3 NCPP, efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii T G C şi B M sub aspectul săvârşirii infracţiunii furt calificat, prevăzută de art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit.b), alin.2 lit.b) N.C.P, cu reţinerea art 41 alin 1 NCP pentru suspectul B M.
Prin Încheierea de şedinţă nr. 7/22.03.2014 a Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 2217/333/2014 (dosar urmărire penală nr. 1331/P/2014), s-a dispus, în baza art.202, art. 223 alin. 2 şi art.233 Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpaţilor B M şi T G-C pe o durată de 30 de zile, de la 22.03.2014 la 20.04.2014, inclusiv. Au fost emise Mandatele de Arestare Preventivă nr. 7/U/22.03.2014 şi nr. 8/U/22.03.2014.
Examinând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, judecătorul de cameră preliminară urmează a avea în vedere atât dispoziţiile dreptului naţional, cât şi cele ale Convenţiei europene a drepturilor omului, astfel cum au fost interpretate în mod constant de către Curtea europeană.
Din perspectiva Convenţiei europene a drepturilor omului, judecătorul de cameră preliminară reţine că potrivit art. 5 par. 1, orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia cazurilor limitative prevăzute şi potrivit căilor legale dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În temeiul art. 5 par. 2 din Convenţia europeană a drepturilor omului, orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa. Judecătorul constată că, în cauză, inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă aceste aspecte.
Paragraful 3 al art. 5 din Convenţie prevede că orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Judecătorul de cameră preliminară constată că este competent să se pronunţe asupra propunerii de arestare preventivă raportat la dispoziţiile art. 348 din Noul Cod de procedură penală.
Potrivit art. 6 § 3 lit. c) din Convenţia europeană a drepturilor omului: „orice acuzat are dreptul să se apere el însuşi sau să fie asistat de un apărător ales de el şi, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiţiei o cer”. Astfel, Curtea europeană a afirmat în repetate rânduri că dreptul unui acuzat de a fi efectiv apărat de un avocat reprezintă un element esenţial al procesului echitabil.
Astfel, în Cauza Imbrioscia împotriva Elveţiei, s-a reţinut că art. 6 are ca obiectiv principal, în materie penală, să asigure un proces echitabil în faţa unei instanţe. În Cauza Tarău împotriva României, Curtea a punctat necesitatea ca inculpatul să beneficieze de o participare adecvată şi o apărare efectivă, astfel încât să se păstreze egalitatea de arme cu procurorul. În cauză, inculpaţii au beneficiat de asistenţă juridică adecvată, apărătorii desemnaţi din oficiu au avut timpul necesar pentru a studia dosarul şi a pregăti apărarea, a lua legătura cu inculpaţii şi a pune concluzii în cunoştinţă de cauză.
În ceea ce priveşte legislaţia naţională, potrivit art. 207 alin. 4 Cod procedură penală Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat.
Conform art. 202 alin. (1) Cod procedură penală, măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni. Potrivit alin. (3) al art. 202 Cod procedură penală, orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.
Potrivit art. 223 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune intenţionată contra vieţii, o infracţiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracţiune contra securităţii naţionale prevăzută de Codul penal şi alte legi speciale, o infracţiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, şantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracţiune de corupţie, o infracţiune săvârşită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, a anturajului şi a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale şi a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Cu ocazia luării măsurii arestării preventive, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 223 alin. 2 NCPP, respectiv inculpatul a săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare şi privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică ţinând cont de toate elementele prevăzute de textul de lege menţionat.
Aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza N.C. contra Italiei, Cauza Campbell şi Hartley contra Marii Britanii), în cadrul examinării propunerii de arestare preventivă nu trebuie stabilită vinovăţia inculpatului, ci trebuie să se stabilească dacă există sau nu date, informaţii, de natură să convingă un observator obiectiv şi imparţial că persoana pentru care s-a solicitat arestarea preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală.
În acelaşi sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în cauze precum Brogan s.a. contra Marii Britanii, O’Hara contra Marii Britanii că prevederile art. 5 paragraf 1 lit. c din Convenţie fac referire la noţiunea de suspiciuni întrucât nu este necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aibă suficiente probe care să justifice o condamnare.
Din actele dosarului rezultă că există probe şi indicii temeinice că inculpaţii ar fi săvârşit faptele reţinute în sarcina sa, anume: plângerea persoanei vătămate;declaraţiile inculpaţilor B M şi T GC din care reiese că recunosc sustragerea animalelor şi a căruţei din curtea părţii vătămate B I; proces – verbal de cercetare de la faţa locului; declaraţia persoanei vătămate; declaraţiile martorilor:; proces – verbal de depistare a numitului B M; dovada de predarea a bovinelor, cabalinei şi a căruţei, aşa încât se poate reţine existenţa unor probe certe sub aspectul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care s-a propus arestarea preventivă.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi a avut în vedere gravitatea faptelor, modul şi circumstanţele de comitere, mediul din care provin inculpaţii, antecedentele penale ale acestora, în sensul că inculpaţii provin din mediul rural şi că împreună s-au deplasat la distanţă de localitatea de domiciliu cu scopul de a sustrage animale; pe timp de noapte, cuantumul prejudiciului creat, de 9500 lei (chiar în condiţiile în care a fost ulterior recuperat); inculpaţii fiind cunoscuţi cu antecedente penale, suferind condamnări pentru fapte contra patrimoniului, denotând că nu au inhibiţii în comiterea de infracţiuni contra unui spectru larg de relaţii sociale ce fac obiectul ocrotirii penale.
În ceea ce priveşte împrejurarea că privarea de libertate trebuie să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică şi că măsura trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, s-a avut în vedere că pentru infracţiuni cum sunt cele pentru care este cercetat inculpatul, probele referitoare la existenţa şi la identificarea autorului constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică întrucât, prin natura lor, acestea au rezonanţă şi implicaţii negative şi asupra siguranţei colective. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanţă a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială. Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia, aşadar, prin starea de nelinişte, prin sistemul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni de o gravitate deosebită sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se menţin la acest moment şi că nu au intervenit elemente noi care să convingă organul judiciar că măsura luată nu mai este una proporţională cu scopul ei.
Inculpaţii nu au loc de muncă, existând şi din acest punct de vedere riscul ca odată aflaţi în libertate, în lipsa unor mijloace de trai asigurate în mod legal, să săvârşească fapte prevăzute de legea penală, de natura celor pentru care au fost trimişi în judecată.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor, având în vedere modalitatea concretă a săvârşirii faptelor, astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare a instanţei, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că prin cercetarea inculpaţilor în stare de libertate s-ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, s-ar produce temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm şi ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
De asemenea, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, buna administrare a justiţiei intrând în noţiunea de ordine publică.
În ceea ce priveşte apărarea constând în faptul că legea prevede posibilitatea împăcării pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, judecătorul de cameră preliminară a constatat că până la acest moment nu a intervenit împăcarea.
În lipsa unor dovezi, cele susţinute în faţa judecătorului de cameră preliminară rămân la stadiul de simple afirmaţii. De asemenea, acest aspect procesual nu constituie un impediment în luarea sau menţinerea măsurii arestării preventive.
Toate aceste considerente conduc la concluzia că temeiurile invocate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui care au stat la baza propunerii de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpaţilor în sensul existenţei unui pericol concret pentru ordinea publică şi asigurarea unei bune administrări a justiţiei există în prezent. În consecinţă, judecătorul de cameră preliminară apreciază că în cauză se justifică menţinerea măsurii arestării preventive, ţinându-se seama de scopul măsurii, de natura şi gravitatea faptei, precum şi de persoana inculpaţilor.
În temeiul art. 348 alin. 2 şi art. 207 alin. 4 Cod procedură penală, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispusă prin Încheierea de şedinţă nr. 7/NCPP/22.03.2014 a Judecătoriei Vaslui în dosarul nr. 2217/333/2014 faţă de inculpaţi.
În temeiul art. 207 alin. 4, art.202 şi art. 223 alin. 2 Cod procedură penală a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor.
În ceea ce priveşte cererea inculpatului B M de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu şi cererea inculpatului T G-C de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă controlului judiciar, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că în cauza Calmanovici împotriva României, s-a stabilit că autorităţile trebuie ofere motive „relevante şi suficiente” pentru a justifica necesitatea de a menţine o persoană în arest preventiv, trebuie să ţină cont de măsurile alternative, să analizeze individual situaţia inculpatului. Ele nu se pot sprijini în principal doar pe gravitatea faptelor comise.
Curtea a precizat în cauza Tarău împotriva României că instanţele interne atunci când optează pentru luarea măsurii arestării preventive trebuie să precizeze motive concrete în sprijinul argumentului privind „pericolul pentru ordinea publică” şi care să justifice necesitatea de a menţine starea de arest. Totodată este necesar să se invoce probe faptice referitoare la riscurile invocate.
În prezenta cauză, judecătorul de cameră preliminară a avut în vedere nu doar gravitatea faptelor comise, astfel cum au fost descrise în actul de sesizare a instanţei, ci şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, profilul lor personal, situaţia familială. În aceste condiţii, a apreciat ca fiind inoportună luarea altor măsuri alternative. Autorităţile trebuie să ia în considerare astfel de măsuri în cazul în care situaţia se pretează, iar acuzatul prezintă garanţii referitoare la prezentarea sa la proces, or în cauză nu sunt îndeplinite aceste condiţii.
Aşa cum s-a precizat şi anterior, lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că prin cercetarea lor în stare de libertate s-ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, s-ar produce temerea că justiţia nu acţionează suficient de ferm şi ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Ambii inculpaţi au antecedente penale, problema reabilitării de drept a unuia dintre ei urmând a fi stabilită în cursul procesului.
În consecinţă, în temeiul art. 242 alin. 2 şi 5 Cod procedură penală raportat la art. 211 Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului T G-C de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală şi cererea formulată de inculpatul B M de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu prevăzută de art. 218 Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termenul prevăzut de lege au formulat contestaţii inculpaţii B M şi T G C, criticând-o sub aspectul netemeiniciei.
Analizând cauza prin prisma motivelor de contestaţie invocate de inculpaţi, dar şi din oficiu, Tribunalul relevă faptul că prezenta contestaţie este nefondată.
În raport cu actele şi lucrările dosarului dar şi cu dispoziţiile legale menţionate, se apreciază că măsura preventivă luată faţă de cei doi inculpaţi este legală şi temeinică, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor se menţin, nu s-au modificat până la acest moment procesual şi impun în continuare măsura privării de libertate.
Deşi inculpaţii au menţionat faptul că prejudiciul s-a recuperat şi că ar exista posibilitatea unei împăcări cu partea vătămată, această împăcare nu există la acest moment, pentru a se putea constata nelegalitatea sau netemeinicia măsurii arestării.
În speţă, pericolul social potenţial a fost apreciat de instanţă în raport cu comportamentul inculpaţilor, reacţia opiniei publice, rezonanţa faptelor comise.
Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă în mod cert din probele administrate pentru probarea infracţiunilor şi al pericolului social concret al acestora, modalitatea comiterii faptelor, urmarea produsă, precum şi din antecedentele inculpaţilor.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor este de natură să creeze insecuritate în rândul cetăţenilor din comunitatea în care trăiesc aceştia.
Deşi au suferit mai multe condamnări pentru infracţiuni de furt, inculpaţii îşi menţin comportamentul antisocial, prin acestea aducând atingere unor valori sociale primordiale ocrotite de lege – patrimoniul peroanelor fizice.
În raport cu art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
Referitor la cererea formulată de către inculpaţi prin apărător, cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, respectiv a arestului la domiciliu, în conformitate cu dispoziţiile art.202 al.2 NCPP, măsura preventivă se înlocuieşte din oficiu sau la cerere cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile de lege pentru luarea acesteia şi în urma evaluării împrejurărilor concrete le cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului.
Instanţa de fond, în mod corect a apreciat că măsura arestării preventive a inculpaţilor este necesară în vederea bunei desfăşurări a procesului penal şi pentru prevenirea săvârşirii altor infracţiuni.
Având în vedere antecedentele penale ale acestora, măsura arestării preventive este în continuare proporţională cu scopul urmărit, motiv pentru care, în mod corect s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai uşoară.
Referitor la persoana inculpaţilor, instanţa constată faptul că aceştia sunt au fost condamnaţi de mai multe ori pentru infracţiuni de furt calificat.
În ceea ce priveşte riscul de tulburare a ordinii publice, instanţa reiterează argumentele anterior expuse, în sensul că această tulburare este evidentă şi certă şi la acest moment – tocmai din perspectiva elementelor, anterior expuse.
În consecinţă este necesară menţinerea stării de arest a inculpaţilor, având în vedere că de la data arestării lor a trecut o perioadă scurtă de timp, nefiind astfel depăşită limita rezonabilă a duratei arestării preventive.
Faţă de considerentele expuse, apreciind că măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii B M şi T G C este legală şi temeinică, precum şi verificând subzistenţa temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri, caracterul necesar şi proporţional al acesteia cu gravitatea acuzaţiei şi scopul urmărit, instanţa –în mod corect – a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor, respingând cererea de înlocuire a acestei măsuri.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 205 NCpp rap. la art. 203 al. 5 NCpp, va respinge contestaţia formulată de către inculpaţii B M şi T G C împotriva încheierii pronunţate la data de 15.04.2014 de către Judecătoria Vaslui, pe care o menţine.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Noul Cod de procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, se va achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
În temeiul prevederilor art. 275 al. 2 Noul Cod de procedură penală, obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu, se va achita din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de inculpaţii în prezent aflaţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Vaslui, împotriva Încheierii din data de 15.04.2014 a Judecătoriei Vaslui, pe care o menţine.
Definitivă.
Pronunţată în Camera de Consiliu, azi, 17 aprilie 2014.
