8. Infracţiuni privind pescuitul şi acvacultura.
-O.U.G. nr.23/2008.
JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA PENALĂ NR.25 DIN 21.01.2013
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa înregistrat la această instanţă sub nr. 138/269/2013 a fost trimis în judecată inculpatul MD – pentru săvârşirea infracţiunilor prev şi ped. de art. 64 lit. j din OUG 23/2008 modif. prin Lg. 317/2009- toate cu aplic.art.33 lit.a CP (3 fapte).
Din actul de sesizare a instanţei se reţine că la data de 13.08.2012, organele politiei de frontiera, aflându-se in exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza comunei Spantov, judeţul Calarasi, l-au depistat pe inc. MD in timp ce detinea cantitatea de 25 kg peste din specia caras, pe care intentiona sa o comercializeze, fara a detine documente legale de provenienta sau autorizatie de comercializare a acestuia.
Audiat inculpatul a declarat ca a cumparat cantitatea de 25 kg peste din specia caras de la pescari a caror identitate nu o cunoste, achitand suma de 100 lei, dupa care a intentionat sa o comercializeze cu un pret mai mare decât cel de achizitie, in vederea obtinerii unui profit financiar. De asemenea, inculpatul si-a motivat activitatea infractionala pe lipsa unui loc de munca si a resurselor financiare necesare unui trai decent.
Intrucat era impropriu consumului uman, pestele gasit asupra inculpatului a fost distrus prin ingropare, asa cum rezulta din actul sanitar veterinar nr. 14/13.08.2012.
In drept, fapta inv. MD care in ziua de 13.08.2012 a fost depistat pe raza localitatii Spantov, detinand asupra sa cantitatea de 25 kg peste din specia caras pe care intentiona sa o comercializeze, fara a detine acte de provenienta sau de comercailizare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute si sancţionate de art. 64 lit j din OUG 23/2008 modificata prin Lg. 317/2009.
2. La data de 13.10.2012, organele de politie de frontiera, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu pe raza localitatii Chiselet, judetul Calarasi, au oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1310, cu nr de inmatriculare B-26-…, la volanul caruia se afla inc. MD.
In urma verificarii autoturismului, s-a constatat ca in portbagaj se afla cantitatea de 35 kg peste din specia fitofag, asupra căruia inculpatul nu detinea nici un document de provenienta sau de transport.
Audiat, inculpatul MD a declarat ca a achizitionat peştele cu suma de 120 lei de la diverse persoane a caror identitate nu o cunoaste si nu detine documente legale de provenienta sau transport ale acestuia. De asemenea, inculpatul a declarat ca urma sa comercializeze peştele pe raza mun. Oltenita, judetul Calarasi, pentru a obtine un profit financiar.
Intrucat era impropriu consumului uman, pestele gasit asupra inculpatului a fost distrus prin ingropare, asa cum rezulta din Actul sanitar Veterinar nr. 21/13.08.2012.
In drept, fapta inculpatului MD care in ziua de 13.10.2012 a fost depistat de organele de politie pe raza localitatii Chiselet, transportand cu autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de inmatriculare B-26-…, cantitatea de 35 kg peste din specia fitofag fara a detine documente legale de provenienta si transport, intrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute si sancţionate de art. 64 lit. j din OUG 23/2008 modificata prin Lg. 317/2009.
3. La data de 27.10.2012, organele politiei de frontiera, aflandu-se in exercitarea atributiilor de serviciu pe DN31, pe raza localitatii Spantov, judetul Calarasi, au oprit pentru control autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de inmatriculare B-26- …, la volanul caruia se afla inc. MD.
In urma controlului efectuat asupra autoturismului condus de MD, s-a constatat ca in portbagaj se afla cantitatea de 30 kg. peste din specia fitofag, asupra caruia inculpatul nu detinea documente de provenienta sau de transport.
Audiat, inculpatul MD a declarat ca intreaga cantitate de peste a fost achizitionata cu suma de 105 lei, de la diverse persoane a caror identitate nu o cunoaşte si că urma sa o comercializeze pe raza mun. Oltenita, judetul Calarasi, in vederea obtinerii unui profit financiar, intrucat nu are un loc de munca.
Conform Actului sanitar vaterinar de confiscare nr. 25/27.10.2012, pestele a fost distrus prin îngropare, intrucat era impropriu consumului uman.
In drept, fapta inc. MD care in ziua de 27.10.2012 a fost depistat in trafic pe raza localitatii Spantov, transportand cu autoturismul marca Dacia 1310 cu nr de inmatriculare B-26-…, cantitatea de 30 kg peste din specia fitofag fara a detine documente legale de provenienta si transport, intrunesc elementele constitutive ale infr prev si sanct de art. 64 lit j din OUG 23/2008 modificata prin Lg. 317/2009.
Rechizitoriul parchetului a fost întocmit în baza următoarelor mijloace de probă : procesele verbale de constatare; declaratie inculpat, procese verbale de cantarire; actele sanitar veterinare şi fise cazier judiciar.
Asa cum rezulta din fisa de cazier judiciar, invinuitul MD nu este cunoscut cu antecedente penale, insa a fost sanctionat administrativ pentru fapte similare, ultima sanctiune administrativa fiindu-i aplicata in 09.10.2012, astfel incat se constata ca in aceasta situatie corijarea inculpatului nu se poate efectua decat prin condamnarea acestuia in conformitate cu disp OUG 23/2008.
Având în vedere cererea inculpatului de a i se aplica dispoz. art. 320/1 C.p.p se constată că sunt îndeplinite cerinţele prev. lege. Din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că inculpatul a săvârşit faptele pentru care a fost trimis în judecată, fiind suficiente date şi cu privire la persoana acestuia , pentru a permite stabilirea unei pedepse.
Faptele inculpatului MD care la datele de 13 august 2012, 13 octombrie 2012 şi 27 octombrie 2012, a transportat cu autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare B-26-… diferite cantităţi de peşte din speciile caras şi fitofag, fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 64 lit. j din OUG 23/2008, modificată prin Legea 317/2009 pentru care urmează a i se aplica câte o pedeapsă cu amendă.
La aplicarea pedepselor, instanţa va lua în calcul limitele pedepselor reduse cu 1/3, conform art. 320/1 C.p.p., adică între 4500 lei şi 7500lei.
La stabilirea pedepselor se va avea în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, că a avut o atitudine sinceră, a recunoscut şi a regretat faptele.
Urmează a se face în cauză aplic. art. 33 lit. a şi 34 lit. c C.p., faptele fiind săvârşite în concurs real.
Având în vedere că, pe lângă pedeapsa principală a amenzii, art. 64 din OUG 23/2008, modificată prin Legea 317/2009, prevede şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a pescui pe o durată cuprinsă între 1 şi 3 ani, urmează a dispune în consecinţă. Această măsură, având caracterul pedepsei complementare, urmează a fi executată conform art. 53 pct. 2 lit. a C.p.
Instanţa apreciază că reeducarea inculpatului se poate realiza în condiţiile aplicării art. 81 şi 82 C.p. astfel că va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Îi vor fi puse în vedere inculpatului prev. art. 83 C.p. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul art. 118 alin. 1 lit. b C.p. urmează a confisca de la inculpat cantitatea de peşte deţinută fără documente şi a constata că, fiind improprie consumului, a fost distrusă.
In temeiul art. 191 C.p.p. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.