Art.28 alin.1 şi 2 din H.G. nr.1344/2007
Art.268 alin.1 lit. a) din Codul muncii
Art. 116 din Legea nr.188/1999
Referitor la abaterea constând în comportament neadecvat faţă de conducere, sfidător şi lipsit de respect, pârâta a încălcat dispoziţiile art.28 alin.1 şi 2 din H.G. nr.1344/2007, care impun descrierea faptei ce constituie obiectul sesizării şi data săvârşirii acesteia, prezentarea dovezilor pe care se sprijină, precum şi dispoziţiile art.268 alin.1 lit.a) din Codul muncii, cu care se completează Legea nr.188/1999, potrivit art.116 din conţinutul acesteia, care impun descrierea faptei apreciată ca abatere disciplinară, echivalând cu motivarea în fapt.
Prin urmare, fapta nu trebuie doar enunţată, ci descrisă amănunţit, cuprinzând toate detaliile ce o individualizează în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, pentru a se aprecia în mod concret, circumstanţiat, asupra legalităţii normei de sancţionare.
Motivarea în fapt a deciziei este relevantă dintr-un dublu punct de vedere: pe de o parte, pentru că funcţionarul cunoaşte fapta ce i se impută şi are posibilitatea să se apere în raport cu aceasta, iar pe de altă parte, organele competente să soluţioneze contestaţia sa apreciază în deplină cunoştinţă de cauză asupra caracterului de abatere disciplinară şi asupra gravităţii faptei imputate.
Menţionarea în cadrul motivării în fapt a datei săvârşirii abaterii disciplinare are relevanţă deosebită pentru verificarea termenului de prescripţie, prevăzut de art.28 alin.2 din H.G. nr.1344/2007, respectiv art.77 alin.5 din Legea nr.188/1999.
Or, în lipsa întocmirii deciziei de sancţionare cu respectarea dispoziţiilor citate, corect instanţa de fond a apreciat asupra nelegalităţii acesteia.
(Decizia nr. 44/R-CONT/07 ianuarie 2014)
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 noiembrie 2011, precizată ulterior, reclamantul ŞN a chemat în judecată pe pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Argeş şi a solicitat anularea deciziei nr.1290/21 decembrie 2011, prin care a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe luna iunie 2011.
În motivare, a susţinut că nu a săvârşit abaterile ce i-au fost reţinute în sarcină, respectiv comportament neadecvat faţă de conducerea Administraţiei Finanţelor Publice Ştefăneşti şi întârziere în predarea dosarelor şi că acestea nu sunt individualizate, ci doar prezentate generic, ceea ce conduce la aprecierea nemotivării actului administrativ contestat.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat în principal excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă obligatorie, iar actul contestat nu poate fi calificat în sensul art.1 şi 2 din Legea nr.554/2004, iar deosebit că, nu şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu conform fişei postului, neîncadrându-se în termenul stabilit, 12 iulie 2011.
Tribunalul Argeş, Secţia civilă, prin sentinţa civilă nr.2599/16 octombrie 2012 a admis acţiunea precizată şi a anulat decizia nr.1290/21 decembrie 2011 emisă de pârâtă, reţinând următoarele:
Prin Ordinul Preşedintelui A.N.A.F. nr.2233/2011 s-a aprobat procedura de predare-primire a dosarelor fiscale, a informaţiilor şi documentelor privind administrarea obligaţiilor fiscale ale contribuabililor şi s-a prevăzut ca până la data de 30 iunie 2011 să fie pregătite dosarele fiscale, iar procedura de predare-primire să se desfăşoare în perioada 1 iulie – 15 iulie 2011.
Pentru îndeplinirea dispoziţiilor evocate, reclamantul a fost însărcinat să rezolve cca.4.500 dosare fiscale din perioada 2006-2011, astfel că prin referatul din data de 21 iulie 2011, apreciind că se află în imposibilitate de finalizare a lucrării, a solicitat sprijin, însă cererea i-a fost respinsă.
În această situaţie, reclamantul şi-a continuat activitatea reuşind să predea dosarele ce i-au fost repartizate, pentru perioada 15 iulie – 1 august 2011, motiv pentru care prin referatul nr.***/1 august 2011 s-a propus sancţionarea lui pentru neîndeplinirea operaţiunii de predare-primire a dosarelor în termenul stabilit şi comportament sfidător şi lipsit de respect faţă de conducere.
Din referatul nr.***/7 noiembrie 2011 rezultă de asemenea că reclamantul a predat cu întârziere dosarele şi că a mai existat o sesizare privitoare la comportamentul său neadecvat faţă de conducere, fiind şi sancţionat, astfel că prin decizia din data de 21 noiembrie 2011 s-a dispus diminuarea drepturilor sale salariale cu 5% pe luna noiembrie 2011.
În raport de situaţia expusă, instanţa a reţinut că din conţinutul actelor întocmite de pârâtă, nu rezultă în mod concret în ce constă abaterea referitoare la comportamentul sfidător şi lipsit de respect al reclamantului, nefiind individualizată în vreun mod, cu arătarea datei când a fost săvârşită, modalităţii de săvârşire, locului etc. şi precizarea dovezilor pe care se sprijină.
Aşa fiind, a mai reţinut că în lipsa descrierii faptei pretinsă a fi abatere disciplinară, decizia de sancţionare este nelegală.
În legătură cu abaterea constând în întârzierea predării dosarelor către A.F.P. Piteşti, a reţinut că în raport de numărul foarte mare al dosarelor pe care a trebuit să le predea iniţial în perioada 1 iulie -15 iulie 2011, prelungită apoi prin Ordinul A.N.A.F. nr.2261/23 iulie 2011 până la 27 iulie 2011, predarea acestora în perioada 24 iulie -1 august 2011, îl exonerează de vinovăţie în nerespectarea termenului, având în vedere şi că a sesizat conducerea A.F.P. Ştefăneşti şi D.G.F.P. Argeş, solicitând ajutor pentru a se putea încadra în acest termen.
Cu alte cuvinte, a reţinut că reclamantul a fost împiedicat de volumul mare de lucru să predea până la data de 27 iulie 2011 dosarele, întârzierea cu 4 zile nefiindu-i imputabilă, mai ales că în această situaţie s-au aflat şi alţi colegi ai săi, care au predat dosarele pe data de 1 august 2011 fără a fi sancţionaţi.
Instanţa a conchis că în cadrul procedurii aplicării sancţiunii disciplinare, trebuie respectat principiul proporţionalităţii, potrivit căruia se are în vedere realizarea unui raport corect între gravitatea abaterii disciplinare, circumstanţele săvârşii acesteia şi sancţiunea disciplinară propusă pentru a fi aplicată, pe care în cauză pârâta nu l-a avut în vedere.
Pârâta a declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă nr.2/12 iunie 2012 şi a sentinţei de mai sus, pe care le-a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând dispoziţiile art.304 pct.9 şi art.3041din Codul de procedură civilă, după cum urmează:
Încheierea de şedinţă din data de 12 iunie 2012 este nelegală sub aspectul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, motivat de faptul că înainte de a se adresa instanţei de administrativ competente, reclamantul a omis să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, revocarea în tot sau în parte a actului contestat.
Sentinţa civilă nr.2599/16 octombrie 2012 este nelegală şi netemeinică, motivat de faptul că din ansamblul probelor administrate rezultă cu prisosinţă că în pofida celor reţinute de instanţă, reclamantul a săvârşit abaterile inserate în conţinutul deciziei de sancţionare disciplinară, încălcând dispoziţii prevăzute în Legea nr.188/1999.
Astfel, potrivit art.43 avea obligaţia să îndeplinească cu profesionalism, imparţialitate şi în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici, însă a încălcat aceste dispoziţii legale, având o conduită sfidătoare şi lipsită de respect faţă de conducerea A.F.P. Ştefăneşti şi nu şi-a îndeplinit obligaţia de serviciu de a preda dosarele repartizate în lucru, în termenul stabilit.
Aşa fiind, devin incidente şi dispoziţiile art.45 alin.3 din actul normativ menţionat, care dispun că funcţionarii publici răspund potrivit legii de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, precum şi alin.4, care obligă să se conforme dispoziţiilor primite de la superiorii ierarhici, iar art.48, să rezolve în termenele stabilite de către superiorii ierarhici, lucrările repartizate.
Faţă de cele expuse, a mai arătat că îndeplinirea sarcinilor de serviciu atribuite, ulterior întocmirii referatului prin care s-a dispus sancţionarea sa disciplinară, nu-l exonerează de la aplicarea sancţiunii disciplinare, în condiţiile în care încadrarea în termenul legal a fost consecinţa prelungirii termenului de predare primită prin ordin şi nu a îndeplinirii în termen a îndatoririlor de serviciu.
Şi în fine, în raport de considerentele prezentate, a mai arătat că instituţia fiscală a aplicat corect şi întocmai principiul proporţionalităţii la stabilirea sancţiunii disciplinare analizate.
Recursul este nefondat, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.
Privitor la critica adusă încheierii de şedinţă din data de 12 iunie 2013, prin care a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de către pârâtă, pentru neefectuarea procedurii prealabile potrivit art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004, Curtea reţine că este neîntemeiată în raport de dispoziţiile art.80 din Legea nr.188/1999, care prevăd că funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ solicitând anularea sau modificarea după caz a ordinului sau a dispoziţiei de sancţionare, fără a impune necesitatea efectuării procedurii prealabile.
În privinţa criticilor aduse pe fond sentinţei, reţine că prin decizia nr.1290/21 noiembrie 2011, reclamantul, expert clasa I, grad profesional principal, gradaţia 5 a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 5% pe luna noiembrie 2011, conform art.77 alin.3 lit.b) din Legea nr.188/1999, pentru abateri săvârşite la Administraţia Finanţelor Publice a Oraşului Ştefăneşti, în cadrul căreia a desfăşurat activitate până la data de 1 august 2012, respectiv comportament neadecvat faţă de conducere şi întârziere în predarea dosarelor, conform calendarului stabilit.
Referitor la abaterea constând în comportament neadecvat faţă de conducere, sfidător şi lipsit de respect, pârâta a încălcat dispoziţiile art.28 alin.1 şi 2 din H.G. nr.1344/2007, care impun descrierea faptei ce constituie obiectul sesizării şi data săvârşirii acesteia, prezentarea dovezilor pe care se sprijină, precum şi dispoziţiile art.268 alin.1 lit.a) din Codul muncii, cu care se completează Legea nr.188/1999, potrivit art.116 din conţinutul acesteia, care impun descrierea faptei apreciată ca abatere disciplinară, echivalând cu motivarea în fapt.
Prin urmare, fapta nu trebuie doar enunţată, ci descrisă amănunţit, cuprinzând toate detaliile ce o individualizează în sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului public, pentru a se aprecia în mod concret, circumstanţiat, asupra legalităţii normei de sancţionare.
Motivarea în fapt a deciziei este relevantă dintr-un dublu punct de vedere: pe de o parte, pentru că funcţionarul cunoaşte fapta ce i se impută şi are posibilitatea să se apere în raport cu aceasta, iar pe de altă parte, organele competente să soluţioneze contestaţia sa apreciază în deplină cunoştinţă de cauză asupra caracterului de abatere disciplinară şi asupra gravităţii faptei imputate.
Menţionarea în cadrul motivării în fapt a datei săvârşirii abaterii disciplinare are relevanţă deosebit pentru verificarea termenului de prescripţie, prevăzut de art.28 alin.2 din H.G. nr.1344/2007, respectiv art.77 alin.5 din Legea nr.188/1999.
Or, în lipsa întocmirii deciziei de sancţionare cu respectarea dispoziţiilor citate, corect instanţa de fond a apreciat asupra nelegalităţii acesteia.
Din conţinutul actului administrativ analizat, se poate desprinde însă că aprecierile privitoare la prima abatere pot fi valabile şi referitor la cea de-a doua, prin care i s-a imputat reclamantului că a predat cu întârziere dosarele către A.F.P. Piteşti, conform calendarului stabilit, fapta nefiind descrisă în mod concret, individualizată, motivată în detaliu.
Din acest punct de vedere, referatul din data de 1 august 2011 şi raportul comisiei de disciplină din data de 7 noiembrie 2011, nu pot suplini lipsa menţiunilor necesare, obligatorii, din decizia de sancţionare, dar pe de altă parte, nici nu confirmă săvârşirea abaterii disciplinare imputate în sarcina reclamantului, nefiind întrunit unul dintre elementele constitutive ale acesteia, anume latura subiectivă.
Sub acest aspect, abaterea disciplinară presupune săvârşirea faptei considerată ca atare cu vinovăţie, care constă în atitudinea psihică negativă a subiectului faţă de fapta sa şi de consecinţele ei dăunătoare, ce se traduce prin încălcarea unor reguli de comportament social, implicând întotdeauna conştiinţa faptei sale.
Aşa fiind, în cauză este pe deplin dovedit că întârzierea reclamantului în predarea dosarelor, cu câteva zile peste termenul stabilit, nu-i este imputabilă, datorită volumului deosebit de mare de lucrări, având în vedere şi că anterior a adus la cunoştinţa conducerii instituţiei această situaţie, solicitând sprijinul, neacţionând astfel cu vinovăţie.
În această situaţie, pârâta era obligată ca potrivit art.77 alin.4 din Legea nr.188/1999 ca la individualizarea sancţiunii disciplinare să ţină cont de cauzele şi gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care a fost săvârşită, gradul de vinovăţie şi consecinţele sale şi să respecte principiul proporţionalităţii în aplicarea sancţiunii disciplinare, aşa cum corect a observat judecătorul fondului când a apreciat nerespectarea acestora.
În concluzie, rezultă că prin sentinţa recurată a fost aplicată corect legea şi s-a dat o interpretare de asemenea corectă actelor şi lucrărilor dosarului, astfel încât Curtea a respins recursul ca nefondat.
