Posibilitatea aplicării măsurii excepţionale a suspendării actului administrativ atunci când este îndeplinită ipoteza cazului bine justificat


Art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004

Art.2 lit. ş) şi t) din Legea nr.554/2004

Cu privire la măsura suspendării, Curtea reţine că art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, care trimite la noţiunile definite în art.2 lit. ş) şi t) din Legea nr.554/2004, reglementează posibilitatea aplicării măsurii excepţionale a suspendării actului administrativ atunci când este îndeplinită ipoteza cazului bine justificat, măsura fiind necesară pentru evitarea unei pagube iminente.

Condiţiile prevăzute de lege sunt impuse cumulativ, lipsa uneia atrăgând inadmisibilitatea cererii.

Din această perspectivă se constată că judecătorul fondului a analizat numai condiţia cazului bine justificat, reţinând neîndeplinirea acestuia, cu consecinţa că a doua cerinţă a măsurii suspendării, respectiv paguba iminentă, nu se impune a mai fi analizată.

Asupra cazului bine justificat, invocat de către reclamantă, Curtea reţine argumentele aduse de judecătorul fondului, potrivit cu care apărările vizând situaţia de fapt ţin de fondul cauzei şi nu pot fi examinate detaliat în procedura sumară a suspendării, însă dincolo de acest aspect, Curtea constată că situaţia de fapt prezentată de reclamantă, care ar fi alta decât cea reţinută de organele de control, nu rezultă în mod cert, cu claritate, din probele administrate.

(Decizia nr.899/R-CONT/20 Februarie 2014)

Prin cererea înregistrată la data de 20.08.2013, reclamanta SC MAA SRL a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale Şi Persoanelor Vârstnice – Inspecţia Muncii – Inspectoratul Teritorial De Muncă Argeş, solicitând suspendarea executării procesului verbal de control seria AG nr.* **/29.07.2013 până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cerinţele art.14 din Legea 554/2004 în sensul că există împrejurări de fapt şi de drept de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor contestate, iar pe de altă parte, executarea acestora ar fi de natură să o prejudicieze grav.

Pârâtul a reţinut o altă situaţie de fapt decât cea reală, în sensul că numitul MMM nu este salariat al reclamantei şi nici nu a exercitat vreo activitate pentru această societate.

Prin sentinţa nr.4322/11 octombrie 2013, Tribunalul Argeş a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC MAA SRL împotriva pârâtului Ministerul Muncii Familiei Protecţiei Sociale Şi Persoanelor Vârstnice – Inspecţia Muncii – Inspectoratul Teritorial De Muncă Argeş.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recursS.C. MAA S.R.L. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi admiterea cererii de suspendare.

Se susţine că hotărârea nu este motivată, instanţa redând dispoziţiile legale fără a ţine seama de faptul că suspendarea executării actului administrativ s-a solicitat, potrivit art.14 şi urm. din Legea nr.554/2004, ca o măsură necesară pentru evitarea unei pagube iminente în condiţiile îndeplinirii cerinţei cazului bine justificat.

Suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie în cadrul căreia instanţa are doar posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenţei dreptului, însă în speţă, condiţia prevăzută de art.2 alin.1 lit.t) din Legea nr.554/2004 este îndeplinită.

Astfel, în actul atacat se reţine o situaţie de fapt total diferită de cea reală, rezultată din interpretarea tendenţioasă a probelor existente şi înlăturarea fără motive temeinice a celorlalte probe.

De vreme ce declaraţia personală, scrisă în întregime de mâna lui MM atestă că nu desfăşura activitate pentru şcoală, este neclar cum organele de control au luat în considerare un proces verbal scris de organele poliţiei rutiere la numai 2 ore de la producerea accidentului, în condiţiile în care MM avea piciorul rupt şi era în stare de şoc post traumatic general.

Prin urmare, greşit instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu ar fi indicat niciun motiv pentru care actul atacat este vădit nelegal, rezumându-se la apărări ce ţin de fondul cauzei.

Paguba iminentă rezultă din diminuarea patrimoniului societăţii cu amenda dispusă, cu salariul şi cheltuielile ce se vor efectua în ipoteza aducerii la îndeplinirii a măsurii stabilite prin actul de control în condiţiile în care nicio parte nu doreşte încheierea unui contract individual de muncă.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

S.C. MAA S.R.L. a formulat răspuns la întâmpinare.

Curtea faţă de dispoziţiile art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004, reţinând completarea prevederilor Legii contenciosului administrativ cu cele ale Noului Cod de procedură civilă, a constatat îndeplinite condiţiile formale ale recursului, potrivit art.486 NCPC.

Curtea reţine totodată, în temeiul art.22 NCPC, că motivele invocate sunt încadrabile în dispoziţiile art.488 alin.1 pct.6 şi 8 NCPC, respectiv hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, respectiv a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor, în speţă, art. 2 lit.ş) şi t) la care trimite art. 14 alin. 1 din L. nr.554/2004.

Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Nu se poate reţine critica vizând nelegalitatea hotărârii determinată de incidenţa art. 488 alin. 1 pct.6 NCPC.

Potrivit art.425 alin.1 lit.b) NCPC, hotărârea trebuie să cuprindă şi considerentele în care se arată obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat solicitările părţilor.

Dispoziţia legală vizează dreptul comun în materia hotărârilor judecătoreşti, sentinţa prin care se soluţionează cererea de suspendare a actului administrativ urmând în principiu aceleaşi reguli, cu corectivul că în materie judecătorul nu poate antama fondul cauzei, astfel că expunerea tuturor probelor administrate cu privire la acesta, pentru determinarea situaţiei de fapt, se va realiza succint.

În cauză se constată că prin sentinţa atacată, tribunalul a arătat atât motivele de fapt, cât şi motivele de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv considerentul pentru care a înlăturat susţinerile reclamantei, în principal determinat de imposibilitatea examinării în profunzime a acestor aspecte, în cadrul procesual impus de procedura specială a suspendării.

Cu privire la măsura suspendării, Curtea reţine că art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, care trimite la noţiunile definite în art.2 lit.ş) şi t) din Legea nr.554/2004, reglementează posibilitatea aplicării măsurii excepţionale a suspendării actului administrativ atunci când este îndeplinită ipoteza cazului bine justificat, măsura fiind necesară pentru evitarea unei pagube iminente.

Condiţiile prevăzute de lege sunt impuse cumulativ, lipsa uneia atrăgând inadmisibilitatea cererii.

Din această perspectivă se constată că judecătorul fondului a analizat numai condiţia cazului bine justificat, reţinând neîndeplinirea acestuia, cu consecinţa că a doua cerinţă a măsurii suspendării, respectiv paguba iminentă, nu se impune a mai fi analizată.

Asupra cazului bine justificat, invocat de către reclamantă, Curtea reţine argumentele aduse de judecătorul fondului, potrivit cu care apărările vizând situaţia de fapt ţin de fondul cauzei şi nu pot fi examinate detaliat în procedura sumară a suspendării, însă dincolo de acest aspect, Curtea constată că situaţia de fapt prezentată de reclamantă, care ar fi alta decât cea reţinută de organele de control, nu rezultă în mod cert, cu claritate, din probele administrate.

În procesul verbal de control, se învederează faptul că la momentul producerii accidentului elevul şcolii de şoferi şi instructorulMM utilizau în incinta târgului săptămânal motociclul reclamantei (fila 36 dosar fond); în declaraţia lui ŞAL se arată că lua lecţii de conducere sub supravegherea unui instructor pe nume M din cadrul Şcolii de Şoferi ABC Piteşti, iar în procesul verbal din 2 iulie 2013 rezultă calitatea de instructor auto la Şcoala de Şoferi ABC Piteşti a lui MM.

În acelaşi timp, din declaraţia dată de MM la 25.07.2013, rezultă o situaţie diferită şi anume că motocicleta aparţinea şcolii, însă a fost împrumutată doar de persoana menţionată pentru a o testa.

Aceste aspecte nu relevă reţinerea cu evidenţă a unei alte situaţii de fapt decât cea reală, de către organele de control, astfel că, nefiind incident cazul bine justificat, măsura suspendării nu putea fi dispusă.

În acest context, posibila pagubă în patrimoniul reclamantei, determinată de plata amenzii, a salariului şi a cheltuielilor pe care le presupune încheierea contractului de muncă, nu se mai impune a fi analizată, atâta vreme cât, şi în ipoteza în care s-ar reţine îndeplinirea acestei condiţii, lipsa cazului bine justificat, cerinţă cumulativă a suspendării, nu permite dispunea măsurii.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.20 din Legea nr.554/2004, raportat la art.496 alin.1 NCPC, Curtea a respins recursul ca nefondat.