Revizuire. Examinare conditii admisibilitate formulare cerere în calea extraordinara de atac. Neevocarea fondului prin hotarârea a carei revizuire se solicita. Consecinte.


Prin cererea înregistrata sub nr. 2748/36/2007 la Curtea de Apel Constanta, B.I.R. – prin lichidator judiciar RVA I.S. SPRL Bucuresti a solicitat în contradictoriu cu SC G.P.C. I. SRL, revizuirea deciziei civile nr.2036/com/24.10.2007 pronuntata de Curtea de Apel Constanta.

În motivarea cererii de revizuire s-a aratat ca dreptul la actiune nu este prescris, au fost efectuate mai multe acte de executare a garantiei reale ce a constituit obiectul contractului de ipoteca, toate aceste demersuri pornind de la învestirea contractului de împrumut si a celui de ipoteca, alaturi de sentinta civila nr. 1457/com/30.09.1999 pronuntata de Tribunalul Constanta, legalizata si învestita cu formula executorie, toate acestea constituind titluri executorii împotriva debitorului. Actele despre care a facut vorbire în cerere sunt descoperite dupa darea hotarârii si nu au putut fi înfatisate la termenul de judecata din data de 24.10.2007.

Cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 322 pct.5 Cod procedura civila.

La termenul de judecata din 19 decembrie 2007, Curtea a invocat exceptia inadmisibilitatii cererii de revizuire pentru neîndeplinirea conditiilor prevazute de art.322 al.1 Cod pr.civila potrivit caruia revizuirea unei hotarâri ramase definitiva în instanta de apel sau prin neapelare, precum si a unei hotarâri data de o instanta de recurs atunci când evoca fondul, se poate cere în cazurile prevazute la pct. 1-9.

Procedând la solutionarea exceptiei care face de prisos solutionarea cauzei pe fond, în conformitate cu art.137 alin.1 Cod de procedura civila, Curtea apreciaza ca exceptia inadmisibilitatii cererii este prioritara.

Art.326 al.1 si 3 Cod pr.civila prevede ca cererea de revizuire se judeca potrivit dispozitiilor prevazute pentru cererea de chemare în judecata, dezbaterile fiind limitate la admisibilitatea revizuirii si la faptele pe care se întemeiaza.

Astfel, dispozitiile art.322 al.1 Cod pr.civ. consacra revizuirii caracterul unei cai de atac de retractare deoarece se adreseaza aceleasi instante care a solutionat pricina în fond, cerându-i-se sa revina asupra hotarârii atacate, în baza noilor împrejurari invocate, care de regula s-au ivit ulterior pronuntarii hotarârii.

Potrivit acestor dispozitii hotarârile unei instante de recurs pot fi atacate cu revizuire doar atunci când s-a evocat fondul.

Rezulta deci ca trebuie sa fie vorba de o hotarâre prin care s-a rezolvat fondul pretentiilor ce a fost dedus judecatii, respectiv o decizie pronuntata ca urmare a rejudecarii fondului dupa casare cu retinere deoarece pot fi administrate probe noi si în raport de aceasta pot fi reapreciate probele administrate de instanta de fond.

Per a contrario, nu pot forma obiect al revizuirii hotarârile pronuntate de instanta de recurs prin care recursul a fost respins fara a se evoca fondul, mentinându-se situatia de fapt stabilita de instanta a carei hotarâre a fost recurata.

În cauza, prin decizia civila nr.2036/com/24.10.2007, Curtea de Apel Constanta a respins ca nefondat recursul declarat de B.I.R. prin lichidator judiciar SC M.S. RVA SA Bucuresti,  împotriva sentintei civile nr. 6849/com/23.10.2006 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr.481/118/2005 ceea ce înseamna ca instanta de recurs nu a evocat în fond litigiul dedus judecatii.

Pe cale de consecinta, nefiind îndeplinita conditia impusa de legiuitor în ceea ce priveste hotarârile instantei de recurs ce pot face obiectul revizuirii, în temeiul art.322 al.1 Cod pr.civila cererea a fost respinsa ca fiind inadmisibila, de catre instanta de control.