Constată ca prin plângerea înregistrata în data de 20.12.2012, petenta MML a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisa în dosarul nr. 577/II.2/2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor ca nefiind legala şi temeinica întrucât i s-ar fi adus o grava vătămare drepturilor sale patrimoniale prin neînceperea urmăririi penale faţă de agentul principal CNL de la Postul de Politie Rosia jud. Bihor.
Au fost ataşate dosarele nr. 549/P/2012 şi 577/II.2/2012 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin rezoluţia din 24.10.2012 emisa în dosarul nr. 549/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus în baza art. 10 lit. d Cod de procedură penală neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul CNL, având calitatea de agent principal de politie la Postul de Politie Rosia, cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzuta de art. 246 Cod penal.
În considerentele soluţiei s-a arătat ca din cercetările efectuate în cauza, coroborate cu declaraţiile petentei MML şi ale făptuitorului CNL a rezultat situaţia ca acesta din urma şi-a făcut datoria de poliţist în instrumentarea dosarului nr. 997/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, administrând probatoriul necesar în respectiva cauza, care se afla în întregime la dosarul cauzei şi propunând soluţia corespunzătoare la finalizarea cercetărilor (chiar daca nu a confruntat-o pe petenta cu Lamba Petrica).
Împotriva acestei rezoluţii petenta MML a formulat plângere în data de 16.11.2012 invocând caracterul incomplet al cercetărilor, precum şi cel nelegal şi netemeinic al soluţiei.
Prin rezoluţia din 03.12.2012 emisa în dosarul nr. 577/II.2/2012 a prim procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a fost respinsa plângerea petentei ca neîntemeiata reţinându-se ca nu se impune administrarea altor mijloace de proba deoarece procurorul a exercitat un rol activ prin efectuarea cercetărilor penala în cauza, administrând suficiente probe pentru aflarea adevărului chiar daca nu a confruntat-o pe petenta cu PL şi interpretând în mod corect actele de urmărire penala existente în cauza. S-a mai arătat ca probatoriul administrat nu a pus în evidenta împrejurarea ca făptuitorul şi-ar fi incalcat cu rea credinţa atribuţiile de serviciu, astfel încât rezoluţia atacata este legala şi temeinica.
Analizând cele două soluţii atacate, instanţa reţine următoarele:
În primul rând, se constată ca procurorul de caz a dispus în baza art. 217 Cod de procedură penală, prin ordonanţa din data de 09.08.2012, delegarea ofiţerilor de la Biroul Control Intern din cadrul IPJ Bihor pentru audierea petentei MML cu privire la plângerea formulata şi a martorilor propuşi de aceasta, administrarea tuturor probelor în apărare propuse de făptuitor, audierea tuturor martorilor care vor fi identificaţi pe parcursul cercetărilor şi care pot da relaţii cu privire la faptele şi actele menţionate în sesizare şi efectuarea oricăror acte de cercetare penala şi ridicare de înscrisuri pentru soluţionarea justa a cauzei.
Ulterior, toate actele premergătoare efectuate în cauza cu excepţia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale au fost efectuate de către organele de cercetare ale politiei, situaţie în care acestea sunt lovite de nulitate absolută, fiind efectuate cu încălcarea prev art. 209 alin 3 C.pr.pen.
Potrivit art. 209 alin 3 C.pr.pen. coroborat cu art. 27 alin. 2 din Legea 218/2002, urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror, în cazul infracţiunilor săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale politiei judiciare, iar nerespectarea acestei dispoziţii şi efectuarea urmăririi penale de către organele politiei judiciare, atrag nulitatea absolută a tuturor actelor procesuale şi procedurale efectuate, deoarece se încalcă în acest mod normele de competenţă materială.
O astfel de nulitate este prevăzută expres de art 197 alin 2, 3 C.pr.pen., dispoziţiile relative la competenta după materie sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, nulitatea care nu poate fi înlăturată in nici un mod, poate fi invocata in orice stare a procesului si se ia in considerare chiar din oficiu.
Este adevărat că potrivit art. 217 alin 4 C.pr.pen., în cazurile in care urmărirea penală se efectuează de către procuror, acesta poate dispune prin ordonanţă ca anumite acte de cercetare penală să fie efectuate de către organele poliţiei judiciare, însă acest text de lege reprezintă o excepţie de strictă interpretare, care prin chiar modul de formulare („anumite”) interzice efectuarea în întregime a urmăririi penale de către organele poliţiei judiciare.
De altfel, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a aprecia că delegarea de către procuror a efectuării întregii urmăriri penale sau delegarea efectuării majorităţii sau a celor mai importante acte de urmărire penală organelor poliţiei judiciare, constituie o încălcare a prev art. 209 alin 3 C.pr.pen. care atrage nulitatea absolută în condiţiile prev de art 197 alin 2, 3 C.pr.pen.
În mod cert, o astfel de sancţiune afectează şi actele premergătoare, deoarece în cazurile prev art. 209 alin 3 C.pr.pen., atât urmărirea penală propriu zisă cât şi actele premergătoare trebuie efectuate de procuror.
O astfel de concluzie se desprinde din coroborarea art. 209 alin 3 C.pr.pen. cu prev art 224 alin 1 C.pr.pen., conform cărora în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare. Din cuprinsul acestui text de lege rezultă neechivoc că organul de urmărire penală competent să dispună începerea urmăririi penale este cel care stabileşte necesitatea actelor premergătoare şi le efectuează propriu-zis.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din coroborarea art 209 alin 3 C.pr.pen. cu prev art 228 alin 1 C.pr.pen., conform căruia, organul de urmărire penală sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute la art. 221 dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10. Din cuprinsul acestui text de lege rezultă neechivoc că organul de urmărire penală care a efectuat actele premergătoare este cel care dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, fiind vorba evident, de organul de urmărire penală competent să efectueze urmărire penală după materie sau calitatea persoanei.
Faţă de considerentele expuse, întrucât actele premergătoare din prezenta cauză s-au efectuat de organele poliţiei judiciare, iar nu de către procuror, conform art. 209 alin 3 C.pr.pen., acestea atrag nulitatea lor absolută, conform art. 197 alin 2, 3 C.pr.pen., astfel de acte nemaiputând fundamenta temeinicia soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimaţi.
Pe de alta parte, efectuarea actelor premergătoare şi a urmăririi penale de către procuror se impunea, în cauză, dincolo de obligativitatea acesteia din dreptul intern, datorită specificului obiectul acesteia.
În esenţă, petenta a reclamat în plângerea efectuata modul în care agentul principal de politie CNL din cadrul Postului de politie Rosia a efectuat cercetările în dosarul penal nr. 997/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş.
Într-o jurisprudenţă devenită constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a decis că atunci când o persoană afirmă că funcţionarii statului i-au aplicat un tratament contrar prevederilor acestuia, autorităţile competente sunt obligate să efectueze o anchetă oficială şi eficace, care să permită stabilirea faptelor şi identificarea şi pedepsirea celor care se fac responsabili. Ancheta trebuie să fie suficient de aprofundată, efectuată din oficiu şi nu lăsată la latitudinea persoanei vătămate, autorităţilor revenindu-le sarcina de a stabili, cu bună credinţă, circumstanţele speţei, fără să neglijeze probele pertinente sau să grăbească finalizarea anchetei, pe baza unor concluzii pripite sau nefondate.
De asemenea, Curtea EDO a arătat în cauza Melinte împotriva României că a avut loc o încălcare a art. 3 deoarece nu a avut loc o anchetă eficace, efectivă, câtă vreme aceasta presupune ca persoanele implicate să fie independente faţă de cele implicate în evenimente, fapt ce presupune nu numai lipsa oricărei legături ierarhice sau instituţionale, ci şi o independenţă practică. În cauza Cobzaru împotriva României, s-a reţinut aceeaşi încălcare deoarece autorităţile statului nu au efectuat o anchetă adecvată a afirmaţiilor reclamantului precum fusese maltratat, constatând o serie de deficienţe ale cercetărilor întreprinse în cauză (între care faptul că procurorii se bazau integral pe relatările făcute de ofiţerii de poliţie acuzaţi de maltratare sau de colegii acestora, că procurorii nu numai că au acceptat fără rezerve afirmaţiile acestor ofiţeri de poliţie, dar se pare că au ignorat declaraţii cruciale ale martorilor oculari ai altercaţiei; că, cu o singură excepţie, niciunul dintre ceilalţi vecini care fuseseră martori la incident nu a fost interogat). În cauza Bolovan împotriva României Curtea a reiterat că în cazul în care o persoană face o acuzaţie în temeiul art. 3, instanţa naţională trebuie să efectueze un control deosebit de riguros, chiar dacă anumite proceduri şi investigaţii interne au avut loc, constatând astfel încălcat art. 3 în ceea ce priveşte latura sa procedurală.
Ca atare, în prezenta cauză, caracterul efectiv al anchetei presupune ca aceasta să fie efectuată de procuror, adică de un organ independent faţă de cele implicate în evenimente (organele de poliţie judiciară aflându-se într-o legătură ierarhică şi instituţională cu intimaţii implicaţi în conflict), fără a se putea reţine ca admiterea prezentei plângeri ar putea avea semnificaţia unei aprecieri cu privire la vinovăţia intimatului pentru fapta reproşata de către petent şi nici măcar cu privire existenţa în sine a faptei astfel cum aceasta a fost descrise de către petenta. Ceea ce se urmăreşte prin admiterea prezentei plângeri este realizarea de către procuror cu celeritate a unei anchetă obiective şi efective care să permită stabilirea existentei faptei, identificarea participanţilor şi, eventual, dacă din probe rezultă, pedepsirea celor care se fac responsabili, urmând ca în funcţie de materialul probator administrat, să se procedeze potrivit art. 273 alin 1 ind 1. C.pr.pen.
Faţă de cele de mai sus, în baza art. 2781 alin. 1 pct. 8 lit. „b” Cod procedură penală, va admite plângerea formulată de către petenta MML împotriva rezoluţiei procurorului
