Ucidere din culpă art.178 Cp


Dosar nr. 3264/308/2010

Operator de date cu caracter personal 3192

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA S. PENAL

SENTINTA PENALĂ Nr. 244/2012

Şedinţa publică de la 13 Noiembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE Doina Volanschi

Grefier Mioara Maior Dita

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public PROCUROR

VIRGINIA MARCU

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D.R. şi pe părţile civile S.A., S.O., SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ TG MUREŞ PRIN REPREZENTANT LEGAL, parte responsabilă civilmente SC A. A. SA PRIN REPREZENTANT LEGAL, intimate SC U. VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI, SC CARPATICA ASIG SA SIBIU PRIN REPREZENTANT LEGAL, SC U. ASIGURARI SA (FOSTA  U. VIENNA INSURANCE GROUP SA BUCUREŞTI, având ca obiect

ucidere din culpă (art.178 C.p.)

La apelul nominal făcut în pronunţare, se constată lipsa părtilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 26.10.2012 , iar susţinerile şi concluziile părţilor au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentinţă, când Judecătoria având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru azi 2.11.2012, 9.11.2012, respectiv 13.11.2012.

INSTANŢA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria S. înregistrat la această instanţă sub nr.3264/308/2010 a fost trimis în judecată inculpatul D.R. pentru săvârşirea infracţiunea de ucidere de culpă prev. şi ped. de art.178 alin.1 şi 2 Cod penal.

Din materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În ziua de 22.09.2009, în jurul orei 16,30, inculpatul D.R., angajat al SC A. SA, conducea pe DN 13 E 60, la Km 98+970 m.p., între localitatea V. şi S.  din judeţul Mureş, din direcţia S. spre B., ansamblul  auto format din autotractorul marca Volvo cu nr. de înmatriculare B-61- JGP ce tracta semiremorca Schmitz Gothe cu nr.AB 147/10/02.

La poziţia Km mai sus precizată, partea carosabilă, pe banda destinată sensului de mers S. – B. era surpată, fiind semnalizată corespunzător.

Inculpatul a ignorat însă indicatoarele de avertizare şi toate mijloacele de semnalizare montate pe sectorul de drum respectiv şi şi-a continuat deplasarea. Întrucât carosabilul era îngustat, el a pătruns cu ansamblul auto pe mare parte din sensul opus de mers, iar la un moment dat a intrat în coleziune cu ansamblul auto marca MAN cu nr. MS 24 THE, care tracta semiremorca Koessbohren cu nr. MS-80-GYM condus de Suciu Cosmin  Augustin care se deplasa regulamentar din direcţia B. spre S..

Întrucât în urma impactului a suferit leziuni corporale multiple, S.A. a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă TG.Mureş, unde la scurt timp a decedat.

Inculpatul a fost supus testării cu aparatul etilotest, valoarea indicată fiind zero.

Analiza probei biologice de sânge recoltată la Spitalul mun. S. a stabilit că inculpatul avea alcoolemie negativă.

Conform raportului de autopsie medico- legală şi victima a avut o alcoolemie negativă.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că în data de 22.09.2009, după ce a încărcat malţ din Blaj, în jurul orei 10,00 a plecat din Blaj în direcţia Ploieşti. Între orele 10,00-11,30 a circulat până la Copşa . Aici i-a aşteptat pe ceilalţi trei colegi care efectuau aceeaşi cursă. După ora 14,300 au plecat toţi patru spre Ploieşti. Au trecut de S., de comunele Albeşti şi V., el fiind cal de coloană. Condiţiile meteo erau foarte bune era cald, soare, partea carosabilă uscată, vizibilitate bună, rulau pe un segment de şosea în urcare, în continuare fiind o curbă la stânga în sensul său de mers S. – B. . Pe sensul său de mers erau amplasate indicatoare rutiere de reducere a vitezei, indicatoare rutiere  temporare ( pe fond galben) care erau amplasate succesiv de limitare a vitezei la 60 Km/h,  40 Km/h, indicator cu semnificaţia curbă deosebit de periculoasă la stânga. Alte indicatoare rutiere nu îşi aminteşte să fi văzut. Banda pe acest sens de mers era surpată pe o lăţime de aproximativ 2,5 m şi o lungime de aproximativ 30 metri.

Inculpatul a mai declarat că pentru a parcurge aceea suprafaţă era necesar să treacă pe sensul opus de mers . În timp ce rula cu aproximativ 40 Km/h, s-a uitat în faţă şi s-a asigurat că din sens opus nu venea niciun  autovehicul, având raza vizuală pe o distanţă de aproximativ 100 metri a condus TIR -ul pe contrasens, iar pe la jumătatea porţiunii de sosea surpată a văzut că din direcţia B. în direcţia S. venea cu viteză mare un alt TIR. A semnalizat  din faruri pentru a fi lăsat să treacă. A apreciat că aveau loc amândoi să treacă unul pe lângă celălalt. Celălalt conducător auto a frânat tare, apoi a lovit cu partea dreaptă a cabinei zidul din beton de pe marginea dreaptă a drumului pe sensul lui de mers B. – S.. În urma loviturii, TIR-ul condus de acesta, a ricoşat în stânga şi cu cabina a lovit autotractorul Volvo. Ca urmare a impactului, cabina autotractorului condus de Suciu Cosmin Augustin s-a desprins şi a căzut pe şosea. Autotractul Volvo şi remorca tractată s-au răsturnat pe partea dreaptă a şoselei pe sensul de mers S. – B..

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a precizat că îşi menţine în întregime declaraţiile date anterior în cauză şi nu se consideră vinovat de producerea accidentului.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a declarat că în data de 22.09.2009 în jurul orei 8,00 a primit comanda de la dispecerat că trebuie să încarce marfă din Blaj şi să o transporte la Ploieşti împreună cu trei colegi : Costea Gheorghe, Comşa Marius şi Neagoe Ioan . Între orele 10,00 -11,00 a încărcat marfa la Blaj, apoi s-a deplasat la Copşa Mică unde a staţionat până la 14,30, aşteptându-i pe colegi. Au plecat apoi, el fiind cap de coloană, au trecut de S., de V., iar între loc V. şi S. unde erau lucrări, a redus viteza, a văzut că din sens opus veneau două maşini şi apoi, observând că numai vine din faţă, a intrat în depăşirea obstacolului marcat. Când a ajuns la jumătate, a văzut celălalt autovehicul care venea tare din sens opus a semnalizat cu farurile. A depăşit cu roţile din stânga linia continuă, acel autoturism a frânat brusc ( s-a observat că a ieşit praf şi fum), a lovit zidul de sprijin din partea dreaptă pe sensul de mers B. – S., după care a ricoşat fiind lovit în partea stângă a cabinei.

Inculpatul a mai susţinut că a trecut peste o grămadă de nisip şi s-a trezit căzut pe partea dreaptă pe sensul lui de mers. În zona respectivă erau montate indicator cu prioritate pentru circulaţia din sens invers şi pe ambele sensuri indicatoare de reducerea vitezei. Viteza cu care circula era în jur de 40-50 Km/h, iar până la curbă vizibilitatea era foarte bună.

Cele susţinute în apărare de către inculpat nu pot acceptate de către instanţă din următoarele considerente.

Conform celor consemnate în procesul verbal de cercetare la faţa locului încheiat de organele de poliţie la 22.09.2009 accidentul rutier s-a produs pe DN 13 E 60, poziţia Km 98+870 m, între loc. V. şi loc. S., jud. Mureş, pe timp de zi, pe un segment de drum public în aliniament, în rampă pe sensul de mers S. – B., acoperit cu asfalt, uscat la momentul producerii, vizibilitate normală pe timp de zi, cer senin, temperatura fiind de 21° C, traficul rutier fiind intens.

Acest segment de drum public era restricţionat din punct de vedere al legislaţiei rutiere deoarece pe sensul de mers S. – B. drumul prezintă deficienţă constând în surparea parţială a drumului. Această deficienţă era semnalizată corespunzător pe ambele sensuri de deplasare prin indicatoare rutiere şi mijloace de semnalizarea lucrărilor în zona drumului, fiind montat indicator de presemnalizarea unui sector cu circulaţie alternativă „ Pericol de accidente lucrări 400 m”, acest indicator fiind urmat în continuarea deplasării de indicatore de limitare treptată a vitezei de deplasare la 60 la 40 respectiv la 10 Km/h în ambele sensuri de deplasare . Deficienţa drumului existentă pe sensul de mers S. – B. era semnalizată cu mijloace auxiliare semnalizare a lucrărilor constând în 5  balize direcţionale care indică ocolirea obstacolului, două banere direcţionale amplasate de-a lungul lucrării şi două indicatoare cu semnificaţie „ Ocolire”, cu săgeată îndreptată spre stânga amplasate la colţul începutului lucrării.

Pe sensul de mers S. – B. pe stâlpul de fier pe care era montat indicatorul de limitare a vitezei la 60 Km/h era montat şi indicatorul cu semnificaţia „ Lucrări; pe stâlpul de fier pe care era montat indicatorul de limitare a vitezei la 40 Km/h mai era montat şi indicatorul cu semnificaţia „ Drum îngustat pe partea dreaptă, pe stâlpul de fier pe care era montat indicatorul de limitare a vitezei la 10 Km/h mai era montat şi indicatorul cu semnificaţia „ Acostament periculos”, iar pe stâlp erau montate indicatoarele rutiere cu semnificaţie „ Drum îngustat pe partea dreaptă” şi „ Prioritate pentru circulaţia din sens invers”. La poziţia Km 98+980 m era montat primul indicator cu semnificaţie „ Ocolire” cu săgeata îndreptată spre stânga, amplasate iar al doilea indicator cu semnificaţia „ Ocolire” cu săgeata îndreptată spre stânga, era la Km 98+877 m.

Pe sensul de mers B. – S. la Km 98 +660 m pe stâlpul de fier pe care era montat indicatorul de limitare a vitezei la 60 Km/h era montat şi indicatorul cu semnificaţia „ Lucrări” la Km 98+735 m.p., pe stâlpul de fier pe care era montat indicatorul de limitare a vitezei la 40 Km/h era montat şi indicatorul cu semnificaţia „ Drum îngustat”, iar la Km 98+820 m pe stâlpul de fier pe care era montat indicatorul de limitare a vitezei la 10 Km/h era montat şi indicatorul cu semnificaţia „ Prioritate faţă de circulaţia din sens invers”. Aceste indicatorare erau dublate pe sensul opus cu faţa tot spre sensul de mers B.- S. . Tot pe acelaşi sens mai era montat la Km 98 +600 metri indicatorul cu semnificaţia „ Curbă deosebit de periculoasă „ , acesta fiind urmat de 7 panouri succesive pentru curbe deosebit de periculoase vizibile din ambele sensuri de deplasare .

Direcţia regională de Drumuri şi Poduri B. – Secţia de Drumuri Naţionale Tg.Mureş prin adresa nr.213/1.03.2011 înregistrată la instanţă la 3 martie 2011, confirmă montarea acestor indicatoare rutiere la data de 22.09.2009 ora 16:30, pe DN 13 E 60  Km 98 +870 la surparea drumului naţional, specificând că amplasarea lor  este confirmă prevederilor „ Normelor metodologice privind condiţiile de închidere a circulaţiei şi de instituire a restricţiilor de circulaţie în vederea executărilor de lucrări în zona drumului public şi /sau pentru protejarea drumului ( fila 247 vol I ).

Din raportul de autopsie medico-legală nr.3431 – 530/19 octombrie 2009 întocmit de IML Tg.Mureş rezultă că moartea victimei Suciu Cosmin Augustin a fost violentă. Moarte s-a datorat unui politraumatism cu fractură craniană fronto – temporală dreaptă cu înfundare şi iradiere la bază; fractură dehiscentă frontală bilateral; ruptură ventricul drept cu hemopericord. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire şi comprimare între două planuri dure posibil în condiţiile unui accident rutier. Între leziunile traumatice şi deces există raport direct de cauzalitate.

Expertul desemnat Ilies Mihai Ovidiu a concluzionat în raportul iniţial întocmit că vitezele iniţiale de deformare ale autotrenurilor implicate în accident au fost de 83,9 Km/h- autotrenul Volvo condus de inculpat, 92 Km/h –autotrenul MAN condus de victimă. Locul de impact a fost situat în limitele zonei de drum deteriorată din cauza surpării parţiale a benzii d circulaţie din dreapta la circa 1 din lungimea acesteia. Impactul s-a produs la nivelul părţii frontale a cabinelor autotrenurilor, pe banda din dreapta a sensului de mers B. – S..

Deşi în urma manevrei de frânare autotrenul marca MAN a redus viteza de deplasare ( viteza autotrenul MAN corespunzător urmelor de frânare era de 74,5 Km/h), datorită impactului secund cu peretele de sprijin, coroborat cu energia cinetică rămasă, autotrenul nu a mai putut fi controlat de conducătorul auto, ricoşând pe partea carosabilă în zona producerii impactului, unde a avut loc coliziunea cu autotrenul VOLVO.

Având în vedere valoarea iniţială a vitezelor celor două autovehicule rezultă că distanţa dintre autotrenul marca MAN şi începutul urmelor de frânare ( momentul sesizării stării de pericol de victima Suciu C) a fost de 28,60 m; distanţa dintre autoturismul marca MAN şi locul de impact  a fost de 87,80 m; distanţa faţă de locul de impact în momentul pătrunderii în zonă îngustată a autoturismului VOLVO era de 103,1 m; distanţa dintre autotrenul VOLVO şi locul de impact în momentul iniţierii procesului de frânare de către victimă era de 132,80 m. Porţiunea de drum rămasă la dispoziţie ( lăţimea platformei drumului ) permitea celor două autotrenuri să treacă unul pe lângă celălalt la viteza limită impusă.

Inculpatul, părţile şi partea responsabilă civilmente, au formulat obiecţiun, pe care  instanţa le-a apreciat ca fiind întemeiate, motiv pentru care au fost comunicate expertului.

Răspunsurile expertului sunt acelea că: la viteza de 30 Km/h, cât susţine inculpatul şi partea responsabilă civilmente că circula autotrenul marca Volvo în momentele premergătoare impactului, şi circa 10 Km/h viteza rămasă a autotrenului marca MAN ( care a redus viteza frănând pe o distanţă de 34,20 m după care s-a lovit lateral de zidul de protecţie a drumului), deci cu o viteză relativă  (însumată) de 40 Km/h consecinţele impactului era drastic diminuate şi nu se produceau avariile grave ale celor două autovehicule şi nici traumatismele grave care au condus la decesul victimei. Victima conform probelor concrete din dosar în momentul sesizării stării de pericol a acţionat energic sistemul de frânare, parcurgând distanţa de 34,20 m ( echivalentul unei viteze de 74,50 Km/h), în stare frânată de la viteza iniţială de 92 Km/h pe care a redus-o la circa 10 Km/h , în timp ce inculpatul Drăghici Remus aflat în mijlocul zonei avariate nu a luat nicio măsură de evitare, singura măsură fiind semnalizarea cu lămpile. În realitate inculpatul se deplasa cu viteza indicată de diagrama tahograf şi care este confirmată de calcule matematice şi ţinând cont de poziţia autoturismului marca MAN stabilită concret pe baza urmelor de frânare distanţele stabilite în raport sunt valabile, comportamentul conducătorului autotrenului marca Volvo nefiind cel adecvat în asemenea situaţie prin nerespectarea semnalizării şi conducerea nepreventivă a autovehiculului.

Aşadar, probele administrate în cauză conduc la concluzia certă că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care nu a respectat semnificaţia indicatului „ Prioritate pentru circulaţia din sens invers” montat înainte de pătrunderea în zona de drum aflată în lucru pe sensul lui de mers. Acest indicator cât şi toate mijloacele auxiliare de avertizare îl obligau pe inculpatul să ia măsurile de siguranţă în vederea evitării oricărui pericol de accident.

Inculpatul a încălcat următoarele prevederii legale : art.29 alin.1 din OUG 195/2002 ( „ Circulaţia pe drumurile publice se desfăşoară în conformitate cu regulile de circulaţie şi cu respectarea semnificaţiei rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare semnalele şi indicaţiile poliţistului rutier, care dirijează circulaţia, semnalele speciale de avertizare luminoase sau sonore, de semnalizare temporară şi semnalele conducătorilor de autovehicule”), art.31 din OUG 195/2002, conform căruia participanţii la trafic trebuie să respecte semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, art.35 ain.1 din OUG 195/2002 ( „ Participanţii la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze influenţa şi siguranţa circulaţiei să nu pună în pericol viaţa sau integritatea corporală a persoanelor şi să nu aducă prejudicii proprietăţii publice sau private), art.48 din acelaşi act normativ ( Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum. Astfel încât să poată efectua nici , manevră în condiţii de siguranţă) art.121 alin.1 din H.G. 1391/2006 ( „ Conducătorii de vehicule sunt obligaţii să respecte viteza maximă pe sectorul de drum pe care circulă şi pentru categoria din care face parte vehiculul condus precum şi cea impusă prin mijloacele de semnalizare”) şi art. 121 din acelaşi act normativ ( „ Conducătorul vehiculului al cărui mers înainte este obturat de un obstacol sau de prezenta altor participanţi la trafic care impune trecerea pe sensul opus este obligat să reducă viteza şi, a nevoie, să oprească pentru a permite trecerea vehiculelor care circulă din sens opus”).

Chiar dacă victima nu a respectat regimul legal de viteză pe care circula, nu se poate reţine şi culpa acestuia, întrucât avea prioritate pe sectorul de drum pe care circula.

În ce priveşte declaraţiile martorilor Ulisan Ioan ( f.51), Comsa Ioan Marius ( f. 53), ascultaţi de către organele de urmărire penală, instanţa constată că sunt nerelevante, întrucât nu au văzut cum s-a produs accidentul.

Martorul Ardelean Kotlar Ioan ( f.58, 59), ascultat, de asemenea, în cursul urmăririi penale, a declarat că în data de 22.09.2009 conducea autotractorul marca Scania înmatriculat sub nr.BH-79-RIK şa care era ataşată semiremorca cu nr. BH-80- RIK între localităţile B. – S. în spatele autotractorului condus de victimă.

În ce priveşte modul de amplasare a indicatoarele de prioritate, martorul a susţinut că pe sectorul de drum spre S. pe care circula el şi autovehiculul din faţa sa, era montat indicatorul de pierdere a priorităţii, iar cel conducător auto care circula din sens invers, avea indicatorul de prioritate faţă de circulaţia din sens invers.

Martorul Costea Gheorghe, coleg cu inculpatul şi care  se afla în cursă la data producerii accidentului, a susţinut în faţa organelor de poliţie că porţiunea de şosea surpată era semnalizată cu două indicatoare rutier cu semnificaţia, „drum îngustat” şi „viteza maximă 40 Km/h „, iar între cele două indicatoare era o bandă cu dungi alb – roşu, legată între ele. În momentul în care cabina autotrenunului pe care îl conducea a trecut de zona surpată, inculpatul a văzut autovehiculul condus de victimă; Declaraţia aceasta este însă în contradictoriu cu cele susţinute chiar de către inculpat în sensul că a observat celălalt autovehicul când era pe la jumătatea porţiunii de şosea.

De altfel, în faţa instanţei martorul a revenit asupra celor susţinute anterior, declarând că impactul s-a produs pe la jumătatea drumului. Martorul a mai declarat că în zona respectivă erau doar indicatoare de reducerea vitezei, indicator curbă la stânga.

Declaraţiile martorilor Ardelean Kotlar Ioan şi Costea Gheorghe nu pot fi luate în considerare de către instanţă, întrucât sunt clare menţiunile din cuprinsul procesului verbal cu privire la indicatoarele care erau montate în zona producerii accidentului şi poziţia lor, şi acest lucru se observă , şi în planşele fotografice criminalistice cu aspectele fixate şi urmele ridicate cu ocazia cercetării locului faptei.

Fapta inculpatului Drăghici Remus care, în după amiaza zilei de 22.09.2009 în jurul orei 16,30, în timp ce circula pe DN 13 E 60 între localitatea S. şi V., pe o porţiune de drum aflată în lucru şi semnalizată cu indicatorul „ Prioritate pentru circulaţia din sens invers”, cu ansamblul auto format din autotractor marca Volvo cu nr. de înmatriculare B- 61- JGP ce tracta semiremorca marca Schmitz Gothe cu nr.AB – 4148/10/03 nerespectând semnificaţia indicatorului respectiv, a intrat în coliziune cu ansamblul auto format din autotractor marca MAN cu nr. MS-24-THE care tracta semiremorca Kaessbohrer cu nr. M- 80- GYN condus de victima Suciu Cosmin Augustin care a decedat la scurt timp după producerea accidentului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă prev. şi ped. de art. 178 alin. 1şi 2 C.penal.

La individualizarea pedepsei care se va aplica inculpatului se va aplica inculpatului, instanţa va ţine cont de criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.pen., mai precis de gradul de pericol social al faptei săvârşite de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal.

Având în vedere conduita bună a inculpatului, care nu este cunoscut de antecedente penale, instanţa apreciază că acesta poate beneficia de circumstanţele atenuante astfel că va face aplicarea disp.art.74 lit. a C. penal combinat cu art.76 lit. d Cod penal.

Pornind de la aceste criterii, inculpatul va fi condamnat în baza art.178 alin. 1 şi 2 C.penal cu aplicarea art. 74 lit. a C.penal combinat cu art.76 lit. d Cod penal la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art.81 Cod penal instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, întrucât apreciază că scopul educativ şi preventiv al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia prin privare de libertate şi sunt întrunite condiţiile prevăzute de aceste dispoziţii legale.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 C.penal privind revocarea suspendării condiţionate.

Pe latură civilă, instanţa reţine că S.A. şi S.O., părinţii victimei Suciu Cosmin Augustin s-au constituit părţi civile, solicitând obligarea în solidar a inculpatului şi a asiguratorului de răspundere civilă la plata sumei de 17.201 lei reprezentând cheltuieli materiale efectuate cu înmormântarea defunctului fiu, parastasul , pomenirea acestuia, construirea cavoului şi a crucii, 200.000 lei cu dobânda legală calculată până la data efectuării plăţii efective reprezentând daune morale.

Cu privire la daunele materiale solicitate, instanţa constată că au fost dovedite cu înscrisurile depuse în copie la dosarul cauzei ( fila 184 -202).

Instanţa apreciază că cererea privind acordarea de daune morale este întemeiată având în vedere că pierderea suferită prin pierderea fiului este iremediabilă . Suma de 200.000 lei reprezintă în opinia instanţei o echitabilă compensare a traumei psihice suferită de părţile civile.

De asemenea, este justificată şi cererea privind plata dobânzii legale, întrucât în cazul răspunderii civile delictuale principiul este al reparării integrale : prejudiciul efectiv ( domnum emerges) şi beneficiul nerealizat ( lucrum cesans).

Prin urmare, în baza art.14 C.p.p. art.346 C.p.p, art.1000 alin.3 C.civil vechi inculpatul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilemente SC A. A. SA la plata sumei de 1721 lei contravaloarea daune materiale şi a sumei de 200.000 lei contravaloarea daune morale plus dobânda legală de la data rămânerii defiitive a sentinţei şi până la data plăţii efective a debitului, către părţile civile S.A. şi S.O..

In baza art.313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, instanţa va obliga inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 184,41 lei şi a dobânzilor legale aferente până la data plăţii efective către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg.Mureş. alin.5

Se va constata că are calitate de asigurator răspundere civilă SC U. ASIGURĂRI SA( fosta  U. VIENNA INSURANCE GROUP SA ) ,  şi o obligă la plata despăgubirilor civile acordate de instanţă în limita contractului de asigurare .

În baza art. 191 alin.3 C.p.p. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente  la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 191 alin.3 C.p.p. obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente  la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.191 alin.3 C.p.p inculpatul va fi obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat şi în baza art.193 ain.1 la 5000 lei cheltuieli judiciare către părţile civile S.A. şi Suciu Oliviu, cheltuielile reprezentând onorariului de avocat dovedite cu chitanţa nr.17/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art.178 alin.1 şi 2 C.p. cu aplicarea art. 74 lit. a Cp combinat cu art. 76 lit. d Cp  condamnă pe inculpatul D.R. fiul lui R. şi M., născut la data de 28.09.1978 în A.I., jud.A., cetăţean român, studii – şc. profesională, căsătorit, un copil minor, conducător auto la SC A. A. SA, fără antecedente penale, domiciliat în A.I., str.Vadului nr.4, jud.A., posesor CI seria AX nr.126010, având CNP-1780928011103, la pedeapsa de 1 an  închisoare.

În baza art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 Cp. privind revocarea suspendării condiţionate.

În baza art. 14 Cpp, art. 346 Cpp, art. 1000 alin. 3 Cod civil vechi obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A. A. SA cu sediul in A.I., str. Livezii, nr. 35/A jud. A. la plata sumei de 17201 lei  c/val daune materiale şi a sumei de 200000 lei c/val daune morale plus dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinţei şi până la data plăţii efective a debitului către părţile civile S.A. şi S.O. domiciliaţi in Sâncraiul de Mureş, str. Mureşului, nr. 125, jud. Mureş.

În baza art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor de spitalizare în cuantum de 184,41 lei şi a dobânzilor legale aferente până la data plăţii efective către partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ TG. MUREŞ cu sediul in Tg. Mureş, str. Gheorghe Marinescu, nr. 50, jud. Mureş.

Constată că are calitatea de asigurator de răspundere civilă SC U. ASIGURĂRI SA( fosta  U. VIENNA INSURANCE GROUP SA ) cu sediul in Bucureşti B-dul Dacia, nr. 30,  şi o obligă la plata despăgubirilor civile acordate de instanţă în limita contractului de asigurare .

În baza art. 193 alin. 1 Cpp obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 5000 lei cheltuieli judiciare către părţile civile  S.A. şi S.O..

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru partea civilă S.A., asiguratorul  SC U. ASIGURĂRI SA şi de la comunicare pentru celelalte părţi

Pronunţată în şedinţa publică de la 13.11. 2012