Art. 24 din O.G. nr. 35/2002
Art. 35 alin. 4 din O.G. nr. 35/2002
Art. 40 alin. 3 din Legea nr. 215/2004
Intervenienta nu urmăreşte respingerea acţiunii în interesul Consiliului Local, ci pentru a-şi proteja dreptul de a beneficia de Planul urbanistic zonal aprobat prin H.C.L. nr.69/2002, astfel că nu se poate dispune calificarea cererii de intervenţie, drept accesorie, SC S. & B. Development SRL justificând poziţia procesuală de parte intervenient principal, beneficiar al actului, în raport de care era obligatorie constituirea cadrului procesual subiectiv.
De altfel, reclamantul a sesizat instanţa în contradictoriu cu beneficiarul iniţial al actului administrativ iar faţă de schimbările intervenite, justifica interesul de a se judeca în contradictoriu cu proprietarul actual al bunului, care este totodată şi beneficiarul H.C.L. atacată, în caz contrar o eventuală soluţie de admitere a cererii nefiind opozabilă beneficiarului care nu are calitatea de parte în proces.
(Decizia nr. 597/R-CONT/22 Februarie 2013)
Prin cererea înregistrată la 12 ianuarie 2011, pe rolul Tribunalului Braşov, reclamantul E. C. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiul S. şi G. M. pentru a se dispune anularea Hotărârii de consiliu local nr.69 emisă de pârâtă la 30 mai 2002.
În motivare s-a arătat că, în cursul anului 2006 a achiziţionat un imobil pe raza municipiului S. în U.T.R. nr.0, în care, potrivit PUG şi RLU, nu sunt permise construcţiile gen bloc de locuinţe, regimul maxim de înălţime fiind de 3 nivele suprateran.
Prin actul administrativ contestat a fost aprobat PUZ-ul, care permite nesocotirea acestor reguli, inclusiv a celor la care se referă H.G. nr.525/1996 şi Legea nr.350/2001, ultimele referitoare la consultarea populaţiei în amenajarea teritoriului şi a normelor de urbanism.
La 15 martie 2010, pârâtul a formulat întâmpinare invocând excepţiile de tardivitate a introducerii acţiunii şi a lipsei de interes, iar asupra fondului cauzei a susţinut netemeinicia pretenţiilor din acţiune.
La 10 mai 2010, SC S. & B. Development SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea acţiunii, solicitare în susţinerea căreia a invocat excepţiile tardivităţii procedurii prealabile şi a lipsei de interes, dar şi caracterul nefondat al cererii.
La 31 mai 2010, SC S. & B. Development SRL a precizat cererea de intervenţie, solicitând să se constate şi că este beneficiarul PUZ-ului aprobat prin H.C.L. nr.69/2002, dispunându-se respingerea acţiunii.
La 10 ianuarie 2011, Tribunalul Braşov a înaintat cauza spre soluţionare Tribunalului Argeş, reţinând măsura de strămutare dispusă prin încheierea nr.5484/2010 de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.
După învestirea acestui din urmă tribunal, reclamantul şi-a precizat acţiunea la 29 aprilie 2011, sub aspectul drepturilor subiective ce apreciază că-i sunt încălcate, adăugând celor două acte normative invocate în acţiune şi O.G. nr.35/2002, sub aspectul disciplinei de organizare şi funcţionare a consiliilor locale.
Prin sentinţa nr.604/2011, Tribunalul Argeş a respins acţiunea ca prescrisă, reţinând în esenţă că reclamantul a dobândit proprietatea imobilului în anul 2006, iar procedura prealabilă a efectuat-o la 10 iunie 2009, cu mult peste termenul de 6 luni la care se referă art.7 alin.3 din Legea nr.554/2004.
S-a reţinut că pentru acest motiv dreptul la acţiune este prescris, soluţie în concordanţă şi cu jurisprudenţa CEDO, care protejează securitatea raporturilor juridice şi efectele ce se nasc prin intrarea în circuitul civil a unor acte administrative individuale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, invocând dispoziţiile art.304 pct.8, 9 şi art.3041Cod procedură civilă, în dezvoltarea cărora a susţinut că, în mod greşit instanţa a considerat că termenul de 6 luni, la care se referă art.7 alin.3 din Legea nr.554/2004 a început să curgă de la data adoptării HCL nr.69/2002, ignorând astfel caracterul obligatoriu al deciziilor , doctrina şi jurisprudenţa în materie. Perioada de timp scursă de la data adoptării actului nu poate constitui un impediment în cenzura legalităţii acestuia, aspect ce rezultă din practica judecătorească şi, de altfel, pârâta îşi invocă propria culpă, culpă constând în nerealizarea unei informări şi consultări a populaţiei în condiţiile prevăzute de lege.
Prin decizia nr.2874/R-Cont/21 decembrie 2011, Curtea de Apel Piteşti a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că din considerentele hotărârii criticate nu rezultă în mod neîndoielnic care din excepţiile de tardivitate invocate în cauză au constituit raţiunile soluţiei pronunţate. Pârâta a susţinut tardivitatea acţiunii, iar SC S.&B. Development SRL tardivitatea plângerii prealabile, instanţa punând în discuţie prescripţia dreptului la acţiune.
A reţinut Curtea că la data adoptării Hotărârii nr.69/2002, reclamantul nu era proprietarul imobilului dobândit în anul 2006, însă, dreptul procesual s-a născut în patrimoniul vânzătorului şi cum nu s-a dovedit epuizarea lui (prin împlinirea termenului de prescripţie sau prin exercitarea acţiunii) se apreciază că acest drept s-a transmis cumpărătorului. Reclamantul, în calitatea sa de dobânditor cu titlu particular al unui bun, a dobândit toate drepturile pe care vânzătorul le avea la data înstrăinării, aşadar, inclusiv dreptul procesual de a cere cenzurarea unui act administrativ cu caracter individual, a cărui validitate se verifică – sub aspectul investirii instanţei – în raport de toate normele legale sub imperiul cărora şi-a continuat existenţa. Nici anterior, nici după intrarea în vigoare a Legii nr.554/2004, aşa cum ea a fost modificată, inclusiv prin Legea nr.262/2007, nu s-a făcut dovada unei alte comunicări a actului decât cea invocată de reclamant.
A reţinut Curtea că reclamantul a solicitat, la 4 mai 2009, comunicarea hotărârii contestate, comunicare ce a fost primită de acesta la 12 mai 2009, formulând plângerea prealabilă la 10 iunie 2009, cu respectarea termenului la care se referă art.7 alin.3 din Legea nr.554/2004, act normativ în vigoare la data când beneficiarul dreptului procesual a cunoscut de actul pretins vătămător.
S-a reţinut totodată şi respectarea termenului prevăzut de art.11 alin.1 din lege, reţinându-se că nu se poate considera că actul a fost comunicat la 7 aprilie 2009 cu adresa nr.9689, prin înaintarea notelor de şedinţă din 24 martie 2009, câtă vreme nu rezultă că reclamantului i-a fost înaintat o copie a hotărârii contestate, ci doar că se face referire la aceasta, oferind informaţia existenţei ei, care a fost de natură să determine solicitarea de a fi înaintate informaţii sub acest aspect.
În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii plângerii prealabile, Curtea a reţinut că la momentul la care instanţa face trimitere la dispoziţia legală, erau în vigoare, în noua formă, dispoziţiile art.109 alin.3 din Codul de procedură civilă, care obligă la invocarea nerealizării recursului graţios prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii, întâmpinare care, în condiţiile art.1141din acelaşi act normativ, se depune până la prima zi de înfăţişare. Excepţia nu a fost invocată de către pârâtă prin întâmpinare, ci de către SC S.&B. Development SRL printr-o cerere de intervenţie ce nu a fost admisă în principiu, în faţa Tribunalului Braşov, discuţia asupra admisibilităţii în principiu fiind amânată la mai multe termene şi asupra acestui aspect nu s-a pronunţat nici Tribunalul Argeş, aşa încât această persoană juridică nu a dobândit calitatea de parte, aspect reliefat de altfel şi cu ocazia acordării cuvântului pe fond.
S-a mai reţinut că, dacă s-ar aprecia că se impune să fie avute în vedere disp.art.109 Cod procedură civilă, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii (deşi Legea nr.202/2010 nu conţine o astfel de precizare), iar instanţa nu a ridicat din oficiu această excepţie, termenul de 30 de zile la care se referă art.7 alin.3 raportat la alin.1 a fost respectat.
S-a reţinut că potrivit Deciziei nr.797 pronunţată de Curtea Constituţională la 27 septembrie 2007, pentru terţ, termenul de formulare a procedurii prealabile este cel de 30 de zile de la data la care i s-a comunicat sau a luat cunoştinţă de actul vătămător, lipsind însă termenul obiectiv tocmai pentru că nu există certitudinea că în interiorul acestuia se îndeplineşte condiţia de comunicare sau luare la cunoştinţă.
Cu privire la excepţia lipsei de interes, condiţie esenţială a oricărui demers judiciar s-a reţinut că tribunalul nu a soluţionat-o, analizând cu prioritate tardivitatea, însă, ea poate constitui temei al soluţiei şi pentru instanţa de control judiciar dacă nu se impun verificări suplimentare sub acest aspect. Totuşi Curtea a reţinut că astfel de verificări sunt necesare şi ele se impun a fi făcute cu ocazia soluţionării în fond a pricinii pentru a observa în ce măsură dreptul şi interesul protejat de lege în favoarea reclamantului a fost nesocotit prin adoptarea hotărârii contestate.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr.746/11 aprilie 2012, Tribunalul Argeş, a admis acţiunea şi a anulat Hotărârea Consiliului Local Săcele nr.69/2002.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamantul este proprietarul unui imobil teren şi casă situat în S. str.***, imobil dobândit în anul 2006.
Prin Hotărârea nr.69/2002 adoptată de Consiliul Local S. s-a aprobat amplasarea unui bloc de locuinţe în zona menţionată.
S-a reţinut că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor din Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General al Municipiului S., aprobat prin H.C.L. nr.23/22.02.2001 care interzic amplasarea în zonă a construcţiilor colective gen blocuri de locuinţe. De asemenea, în zonă, regimul de înălţime admis este de P-P+2M, pentru pensiuni şi P-P+1+M pentru dotările sportive şi de agrement.
S-a mai reţinut că prin hotărârea contestată au fost încălcate şi dispoziţiile art.14 din H.G. nr.525/1996 care prevăd că autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia asigurării compatibilităţii dintre destinaţia construcţiei şi funcţiunea dominantă a zonei stabilită printr-o documentaţie de urbanism.
De asemenea, potrivit art.32 din H.G. nr.525/1996 autorizarea executării lucrărilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiunii acestora şi nu depreciază aspectul general al zonei. Autorizarea construcţiilor care prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie cu aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii este interzisă.
La adoptarea hotărârii de aprobare a Planului Zonal nu au fost respectate dispoziţiile Ordinului nr.176/N/16.08.2000 potrivit cărora la Metodologia de elaborare a unui PUZ se menţionează imperativ că informarea populaţiei asupra intenţiei de elaborare a unui PUZ pentru teritoriul zonei se face prin grija iniţiatorului. De asemenea, consultarea populaţiei se realizează prin grija beneficiarului în cadrul unor expoziţii organizate, iar organizarea este anunţată prin mass-media.
S-a mai reţinut că au fost încălcate şi dispoziţiile care reglementează procentul de ocupare a terenurilor şi coeficientul de utilizare a terenurilor încălcându-se Regulamentul Local de Urbanism aferent Planului Urbanistic General.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul Epure Constantin şi SC S. & B. Development S.R.L.
În recursul formulat de E. C. se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinţei în parte, în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de SC S. & B. Development SRL.
În motivare se arată că în doctrină elaborată în temeiul art.50 Cod procedură civilă s-a reţinut că în cazul cererii de intervenţie principală se impune respectarea aceleiaşi cerinţe a plângerii prealabile, fiind inadmisibilă o cerere pe calea contenciosului administrativ în condiţiile în care intervenientul s-a adresat instanţei, fără formularea reclamaţiei administraţiei prealabile.
Cererea de intervenţie trebuie să întrunească exigenţele cererii de chemare în judecată, or SC S. & B. Development SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu încuviinţată la ultimul termen de judecată, în principiu, fără să fie însoţită de dovada parcurgerii procedurii prealabile.
Se arată că nu sunt întrunite cerinţele de fond ale intervenţiei principale, deoarece intervenţia principală este agresivă, ofensivă, terţul urmărind realizarea unui drept al său, tinzând să câştige pentru sine cel puţin în parte obiectul procesului.
Or, cauza are ca obiect anularea unei hotărâri de consiliu local, interesul intervenientei fiind acela de a se respinge cererea de chemare în judecată, iar nu de a câştiga pentru sine, cel puţin în parte, obiectul procesului.
În recursul SC S. & B. Development SRL se solicită admiterea acestuia, casarea sentinţei şi reţinerea spre rejudecare, constatându-se calitatea recurentei de beneficiar al PUZ-ului aprobat prin H.C.L. S. nr.69/2002 şi respingerea acţiunii introductive ca netemeinică şi nelegală, admiţându-se cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză.
Se susţine că sentinţa nr.746/11.04.2012, a încălcat formele prevăzute de art.105 alin.2 Cod procedură civilă, nu este motivată în conformitate cu art.261 alin.1 pct.2, 3 şi 5 Cod procedură civilă, tribunalul analizând numai argumentele reclamantului, fără precizări cu privire la argumentele intervenientei.
Scopul motivării, constând în fundamentarea măsurilor dispuse de instanţă, nu a fost atins, fiind afectat dreptul intervenientei şi al pârâtei la un proces echitabil.
Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit sau vădit neîndoielnic al acestuia, sentinţa conţinând motive străine de natura pricinii. Astfel, greşit se reţine că prin H.C.L. Săcele nr.69/2002, s-a aprobat amplasarea unui bloc de locuinţe în zona menţionată, deşi prin hotărâre s-a aprobat „lucrarea Plan Urbanistic Zonal-zona bun loc, proiect nr.246/2002 elaborat de S.C. T. S.R.L. B., având ca beneficiar pe d-na G. M.”, având ca obiect propunerea construirii unui complex de cazare, întreţinere şi tratament „M.” şi nu un bloc de locuinţe.
Se arată că art.32 din Legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului avea o altă formă la data adoptării PUZ-ului contestat, permiţând derogarea de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă.
La dosarul de aprobare PUZ a fost depus referatul Primăriei S. nr.7231/28.05.2002, prin care personalul structurii de specialitate organizate la nivelul Primăriei s-a pronunţat în sensul că „proiect PUZ construire complex de cazare, întreţinere şi tratament „M.” elaborat de S.C. T. S.R.L., răspunde cerinţelor PUG al Municipiului Săcele nr.36060/2000”.
Documentaţia PUZ supusă spre aprobare a demonstrat posibilitatea şi oportunitatea intervenţiei urbanistice solicitate, iar autorităţile competente s-au pronunţat favorabil cu privire la acestea, interdicţia impusă pentru UTR 1 prin PUG referindu-se exclusiv la locuinţe colective gen bloc de locuinţă, fără interzicerea construirii unor clădiri cu mai multe etaje.
Construcţia se circumscrie funcţiunilor prevăzute prin PUG pentru UTR 0, cât şi pentru UTR 1, aspect confirmat prin menţiunile din certificatul de urbanism nr.11/2002, în care la regimul economic al terenului se arată că sunt propuse funcţiunile construcţii turistice, vile, pensiuni, dotări de turism şi agrement.
Greşit a reţinut instanţa încălcarea dispoziţiilor art.14 din H.G. nr.525/1996 în ce priveşte asigurarea compatibilităţii între destinaţia construcţiei şi funcţia dominantă a zonei, în condiţiile în care textul nu este aplicabil în speţă.
În condiţiile în care legea permite un „urbanism derogatoriu” rezultă că PUZ-ul putea deroga de la PUG, inclusiv sub aspectul funcţiunii zonei şi chiar admiţând că o asemenea analiză se face la momentul de faţă, autorităţile competente ar trebui să verifice compatibilitatea cu funcţiunea stabilită prin documentaţia de urbanism PUZ aprobată prin H.C.L. nr.69/2002.
Pentru UTR 0 s-a stabilit prin PUG din 2000 şi funcţiunea „spital clinic Braşov cu regim variat de la P+1 la P+4” în zonă fiind admise construcţii pentru spitalizare, diagnostic, hotel cu 200 locuri şi administraţie publică, spaţii cazare şi alimentaţie publică, dar şi „zona servicii publice sau zona turism şi agrement”.
Prin urmare, complexul propus este compatibil cu funcţiunea dominantă a zonei.
În ce priveşte aspectul exterior al lucrărilor, se arată că art.32 din H.G. nr.525/1996 nu-şi găseşte aplicarea în speţă, textul făcând referire la faza autorizării executării construcţiilor.
Art.36 din Legea nr.350/2001 stabilea competenţa de control a aplicării unitare a legislaţiei structurilor specializate din aparatul propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc, or, în cauză, s-a întocmit referatul nr.7231/28.05.2002.
De asemenea, nu se putea reţine încălcarea Ordinului nr.876/N/2000, sub aspectul informării populaţiei asupra intenţiei de elaborare a PUZ, în condiţiile în care la data adoptării acestuia art.18 din H.G. nr.3/2000, abrogase prevederile anterioare.
Art.57 din Legea nr.350/2001 se referă la participarea populaţiei la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism, prin anunţul nr.4951/2.04.2002 afişat la Primărie atestându-se îndeplinirea obligaţiilor privind informarea publicului cu privire la PUZ supus spre aprobare.
Nici nu se putea primi vreo obiecţie din partea reclamantului, atâta vreme cât acesta s-a mutat în zonă în anul 2006, iar documentaţia aferentă PUZ-ului nu face vorbire despre vreo sugestie sau reclamaţie formulată de populaţie.
Şi dacă s-ar reţine neîndeplinirea obligaţiilor de informare şi consultare, se susţine că lipseşte sancţiunea legală, iar reclamantul trebuia să dovedească prejudiciul suportat prin lipsa de consultare sau informare a populaţiei.
Greşit, sentinţa reţine că au fost încălcate dispoziţiile regulamentului local de urbanism aferent PUG Săcele, care reglementează procentul de ocupare al terenurilor şi coeficientul de utilizare al acestuia, de vreme ce reglementarea în vigoare la adoptarea PUZ în discuţie permitea derogarea de la PUG.
Numai forma Legii nr.350/2001, după modificarea adusă de O.G. nr.27/2008, prevedea că modificarea prin PUZ a reglementărilor adoptate prin PUG trebuie să asigure unitatea, coerenţa, confortul urban al zonei de studiu, cât şi al teritoriului învecinat, or, aceasta nu era în vigoare la momentul adoptării H.C.L. nr.69/2002.
Sub aspect procedural, se arată că la termenul din 6.04.2012, când au avut loc dezbaterile în fond, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, cererea de abţinere formulată de judecătorul desemnat aleatoriu, nefiind soluţionată.
De asemenea, deşi la casarea sentinţei iniţiale s-a impus să se aibă în vedere pronunţarea asupra cererii de intervenţie, sentinţa nu cuprinde nicio menţiune cu privire la aceasta.
Instanţa a respins excepţia tardivităţii invocând autoritatea de lucru judecat a deciziei Curţii de Apel, care a concluzionat că sentinţa a fost pronunţată pe baza unei excepţii ce nu este incidentă în speţă.
Prin urmare, tribunalul trebuia să judece cauza sub toate aspectele pronunţându-se inclusiv asupra excepţiei de tardivitate.
Or, intervenienta a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă faţă de tardivitatea formulării plângerii prealabile, raportat la împrejurarea că actele atacate au fost aduse la cunoştinţa reclamantului prin adresa nr.9689/7.04.2009, cum se recunoaşte chiar de către reclamant în cererea de la fila 54 dosar fond.
De asemenea, instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes, deşi i s-a impus prin decizia de casare.
E. C. a depus note de şedinţă la 27.01.2013 solicitând respingerea recursului SC S. & B. Development SRL ca neavenit, deoarece în calitate de intervenient accesoriu nu putea declara recurs, atâta vreme cât partea pentru care a intervenit nu a înţeles să o facă.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor din cele două recursuri, în raport de dispoziţiile normative incidente, Curtea constată că recursul reclamantului este nefondat, iar recursul intervenientei este fondat pentru următoarele considerente:
Sub aspect procedural, Curtea constată că se impune analiza prealabilă a criticilor menţionate în finalul motivelor de recurs formulate de SC S.&B. Development SRL.
Astfel, Curtea constată că cererea de abţinere formulată de judecătorul desemnat să soluţioneze cauza în rejudecare, a fost soluţionată la 6.03.2012, potrivit minutei existente la dosarul de fond.
Prin respingerea cererii de abţinere, s-a constatat compatibilitatea judecătorul desemnat să soluţioneze pricina, Curtea reţinând că faţă de argumentele din decizia de casare din 21.12.2011, rezultă că în sentinţa iniţială nr.604/31.05.2011, judecătorul s-a pronunţat greşit pe cale de excepţie.
De asemenea, Curtea constată că la casarea cu trimitere spre rejudecare prin decizia nr.2874/21.12.2011, instanţa a impus judecătorului fondului să se pronunţe asupra cererii de intervenţie şi asupra excepţiei lipsei de interes invocată în cererea de intervenţie, dintre acestea judecătorului fondului dispunând numai asupra primeia, sub aspectul admisibilităţii în principiu, fără ca în dispozitiv să se mai pronunţe asupra acesteia, faţă de specificul situaţiei de faţă şi de poziţia procesuală a intervenientei, cum se va arăta ulterior.
Nu va fi primit argumentul legat de excepţia tardivităţii [pct.c) din motivele de recurs, de vreme ce în decizia de casare din 21.12.2011, aceasta a fost dezlegată de către Curtea de Apel, care a impus ca la rejudecare să se analizeze numai lipsa interesului şi cererea de intervenţie, iar nu excepţia de tardivitate, care fusese soluţionată de către Curte.
Astfel, tardivitatea plângerii prealabile formulată de către reclamant a fost detaliat analizată de Curte prin decizia menţionată, care a reţinut că pentru terţ, termenul de formulare a procedurii prealabile este de 30 de zile de la data când i s-a comunicat hotărârea sau a luat cunoştinţă de actul vătămător, termen care a fost respectat faţă de dispoziţiile art.7 alin.3 din Legea nr.554/2004, cererea fiind formulată la 10 iunie 2009.
Nu poate fi primită nici critica relativă la faptul că instanţa de fond nu a pus în discuţia părţilor excepţia autorităţii de lucru judecat în temeiul art.166 Cod procedură civilă, în ce priveşte excepţia tardivităţii, de vreme ce aspectele dezlegate de instanţa de recurs sunt obligatorii pentru instanţa de fond, în raport de art.28 din Legea nr.554/2004, raportat la art.315 Cod procedură civilă.
În al doilea rând Curtea constată că se impune lămurirea cadrului procesual subiectiv, sub aspectul calităţii procesuale a recurentei SC S.&B. Development SRL, în condiţiile în care, cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului Săcele şi G. M., ca beneficiar al H.C.L. Săcele nr.69/30 mai 2002, prin care s-a aprobat lucrarea Plan Urbanistic Zonal – Zona B.
Potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.554/2004, se poate adresa instanţei de administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.
În acest context, beneficiarul actului administrativ atacat trebuie să stea în judecată ca parte pârâtă alături de autoritatea emitentă a actului, aşa cum de altfel s-a şi constituit cadrul procesual subiectiv pasiv la cererea reclamantului.
În condiţiile în care după emiterea actului administrativ, beneficiarul acestuia a transmis drepturile sale unei alte persoane, pe fondul lipsei în de la 1865, aplicabil în cauză, a unui text similar art. 39 NCPC, calitate procesuală pasivă trebuie să dobândească şi succesorul cu titlu particular.
Cu atât mai mult, atunci când transmiterea bunului, căruia îi este „ataşat” actul în discuţie, se realizează anterior declanşării unui litigiu, succesorul cu titlu particular trebuie să stea în judecată, iar dacă reclamantul nu înţelege să lege cadrul procesual şi cu acest dobânditor, revine instanţei obligaţia de a pune în discuţie cadrul procesual subiectiv.
Chiar dacă în Codul de procedură civilă aplicabil cauzei de faţă lipseşte omologul art. 78 NCPC, neaplicabil, în materia contenciosului administrativ legiuitorul a prevăzut posibilitatea complinirii raportului procesual, prin aplicarea art.161din Legea contenciosului administrativ.
Textul prevede introducerea în cauză, pe lângă organismele interesate şi a altor subiecte de drept, pentru ca hotărârea să fie pronunţată în contradictoriu cu acestea, tocmai justificat de calitatea de beneficiar al actului.
În cauză nu a fost însă nevoie de aplicarea acestor prevederi din partea instanţei, deoarece la 10 mai 2010, SC S. & B. Development SRL a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1761/21.07.2007, G. M. şi G.L. au înstrăinat imobilul către S.C. B. & N. Developments S.R.L., care la rândul său a înstrăinat către intervenientă acelaşi imobil prin contractul autentificat sub nr.***/6.05.2008.
Prin urmare, anterior declanşării prezentului litigiu, intervenienta a dobândit calitatea de beneficiar al actului administrativ, astfel că justifică cerinţa calităţii procesuale, participarea sa în proces impunându-se faţă de specificul raportului juridic de drept administrativ.
Această persoană a formulat într-adevăr şi apărări pentru sprijinirea poziţiei Consiliului Local, însă în egală măsură a urmărit respingerea cererii formulate împotriva beneficiarului iniţial şi a Consiliului Local, justificând în acest sens un interes propriu şi apărându-şi dreptul dobândit ca urmare a emiterii H.C.L. Săcele nr.69/2002.
Asupra calificării cererii de intervenţie, se constată că instanţa de fond, iniţial investită, din faţa căreia s-a dispus strămutarea cauzei, după ce a prorogat la 10 mai 2010, 31 mai 2010, 14 iunie 2010 şi 20 septembrie 2010 discuţia asupra excepţiei lipsei de interes şi încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie în interes propriu, la 18 octombrie 2010 a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare potrivit adresei înaintată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la 10 ianuarie 2011, urmare admiterii cererii de strămutare a înaintat dosarul Tribunalului Argeş.
În faţa acestei instanţe, nu a fost discutată admisibilitatea în principiu a cererii de intervenţie până la termenul din 27 mai 2011, când s-a arătat expres de către apărătorul intervenientei că nu a fost pusă în discuţie cererea de intervenţie, astfel că nu înţelege să pună concluzii pe excepţia prescripţiei.
Sentinţa din 31 mai 2011 pronunţată după amânarea pronunţării la 27 mai 2011 a fost desfiinţată prin decizia nr.2874/21 decembrie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, în care s-a indicat expres instanţei să se pronunţe şi asupra cererii de intervenţie formulată în cauză.
În rejudecare, Tribunalul Argeş a admis în principiu cererea de intervenţie la 6 aprilie 2012, când a şi rămas în pronunţare asupra cauzei.
În acest context, Curtea constată că s-a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu care a fost admisă în principiu, ca atare, de către instanţă şi care, deşi nu se circumscrie în întregime specificului intervenţiei principale reglementată de dreptul comun, art. 50 C.proc.civ., deoarece vizează în realitate dobândirea calităţii de parte în judecată ca beneficiar al actului administrativ atacat pe calea transmiterii calităţii de proprietar al bunului, anterior sesizării instanţei la 12 ianuarie 2010, este o cale procesuală necesară pentru corecta constituire a cadrului procesual subiectiv.
Într-adevăr intervenţia principală presupune o atitudine ofensivă, însă în cazul de faţă, al contenciosului administrativ subiectiv, declanşat la solicitarea unui alt subiect de drept, atitudinea ofensivă este rezumată chiar în soluţia urmărită, de a păstra pentru sine dreptul rezultat din actul administrativ atacat.
Nu poate fi primită nici cererea formulată de reclamantul-recurent în recurs, susţinută prin notele de şedinţă depuse la 24 ianuarie 2013, în care se arată că cererea este în realitate o cerere de intervenţie accesorie, astfel că şi calea de atac exercitată de această parte este neavenită, în condiţiile în care 56 Cod procedură civilă, prevede respingerea căii de atac dacă partea în interesul căreia se intervine nu înţelege să o formuleze.
Intervenienta nu urmăreşte respingerea acţiunii în interesul Consiliului Local, ci pentru a-şi proteja dreptul de a beneficia de Planul urbanistic zonal aprobat prin H.C.L. nr.69/2002, astfel că nu se poate dispune calificarea cererii de intervenţie, drept accesorie, SC S. & B. Development SRL justificând poziţia procesuală de parte intervenient principal, beneficiar al actului, în raport de care era obligatorie constituirea cadrului procesual subiectiv.
De altfel, reclamantul a sesizat instanţa în contradictoriu cu beneficiarul iniţial al actului administrativ iar faţă de schimbările intervenite, justifica interesul de a se judeca în contradictoriu cu proprietarul actual al bunului, care este totodată şi beneficiarul H.C.L. atacată, în caz contrar o eventuală soluţie de admitere a cererii nefiind opozabilă beneficiarului care nu are calitatea de parte în proces.
Cu privire la susţinerea relativă la faptul că intervenienta nu a urmat procedura prealabilă obligatorie, curtea constată că, deşi în practică se reţine atare obligaţie, în cazul de faţă ipoteza menţionată nu se regăseşte.
Astfel, legea are în vedere situaţia în care se atacă în contencios administrativ un act adresat altui subiect de drept, prevăzând la art.7alin. 3 din Legea nr. 554/2004 căeste îndreptăţit săintroducăplângere prealabilăşi persoana vătămatăîntr-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, aceasta trebuind săsolicite autorităţii publice emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ.
Pe cale de interpretare rezultăcăprocedura prealabilăse realizeazăîntre terţul vătămat şi autoritatea publicăemitentăa actului administrativ şi nu de către sau cu beneficiarul actului respectiv.
În consecinţă, nu se poate reţine că beneficiarul actului ar fi trebuit să urmeze procedura administrativă prealabilă împotriva actului atacat, de vreme ce nu justifică un interes în acest sens, prevederea art.7 din Legea nr.554/2004 fiind incidente numai în privinţa celui care urmăreşte desfiinţarea actului administrativ, în speţă reclamantul.
Cu privire la excepţia lipsei de interes asupra căreia tribunalul nu s-a pronunţat, dar pe care a pus-o în discuţie la termenul din 6 aprilie 2012, Curtea reţine că prin soluţii anterioare, instanţele judecătoreşti au reţinut justificarea interesului reclamantului de a ataca hotărârile Consiliului Local prin care se dispune aprobarea unor PUZ-uri în beneficiul altor persoane.
Prin sentinţa nr.1124/13.08.2010, pronunţată în dosarul nr.6599/62/2009, Tribunalul Timiş a respins acţiunea formulată de reclamantul din cauza de faţă, alături de alţi reclamanţi, reţinând că este atributul exclusiv al pârâtei stabilirea modalităţi de amenajare a teritoriului având drept de apreciere şi decizie autonomă în domeniu, însă prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, la 20.04.2011, sentinţa menţionată a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
De asemenea, prin sentinţa nr. 1766/17.12.2009 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. 4134/114/2009, instanţa a respins ca inadmisibilă, lipsind interesul, cererea formulată de acelaşi reclamant în contradictoriu cu Consiliul Local Săcele, pentru anularea HCL nr. 76/2008, reprezentând PUZ, construire ansamblu de locuinţe D+P+4E+2Er, zona B.
Soluţia a fost casată prin decizia 929/27.05.2010 a Curţii de apel Ploieşti, în rejudecare dispunându-se anularea HCL nr. 76/2008 prin sentinţa nr. 2133/13.05.2011, irevocabilă prin decizia Curţii de apel Ploieşti din 18.11.2011.
Prin sentinţa nr.1097/18.10.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr.5696/62/2009, între aceleaşi părţi, reclamantul din prezenta cauză şi Consiliul Local Săcele, împreună şi cu alte persoane, a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de Consiliul Local Săcele, reţinându-se că potrivit art.1 din Legea nr.554/2004, coroborat cu art.2 lit.p) din acelaşi act normativ, care defineşte interesul legitim privat, reclamantul justifică interesul în promovarea cererii de anulare a hotărârii de consiliu local.
De asemenea, prin sentinţa nr. 426/7.10.2010, pronunţată în dosarul nr. 2566/109/2009, Tribunalul Prahova a admis acţiunea reclamantului din prezenta cerere şi a anulat PUD elaborat de SC G. SRL, aprobat prin HCP Săcele nr. 42/2008.
Aceste soluţii, pronunţate la cererea reclamantului din prezenta cauză, în contradictoriu cu aceeaşi autoritate locală, dezleagă problema interesului în vederea anulării unor hotărâri de consiliu local prin care sunt aprobate PUZ-uri în zona „Apa Rece-Camping D.” şi zona B., dar şi PUD.
Curtea constată însă că cererea de faţă nu se raportează, aşa cum rezultă şi din susţinerile reclamantului făcute în faţa instanţei de judecată, în raport cu înscrisul-fotografie, de la fila 119 vol.I, la zone adiacente celei în care se află construită casa reclamantului, proiectul G. fiind situat în zona centrală a localităţii la o depărtare considerabilă de casa reclamantului, pe partea stângă a străzii B.
Dată fiind însă dezlegarea dată interesului, prin soluţii irevocabile, se reţine că şi în cazul de faţă reclamantul justifică cerinţa interesului în promovarea prezentei cereri.
Pe fond, Curtea a constatat că nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor RLU aferent PUG Săcele aprobat prin H.C.L. nr.23/2001, în condiţiile în care trebuie analizată forma Legii nr.350/2001, în vigoare la momentul aprobării PUZ contestat.
Astfel, în primul rând se reţine că potrivit art.32 din acest act normativ, în forma în vigoare la 30 mai 2002 „În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism – Plan urbanistic zonal sau Plan urbanistic de detaliu – se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea obţinerii autorizaţiei de construire”.
Forma actuală a art.32 din lege condiţionează şi limitează modificarea prevederilor documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, de o serie de cerinţe, inclusiv aviz de oportunitate, însă pentru analiza validităţii unui act se analizează legea în vigoare la data întocmirii acestuia.
Ca atare, legea permitea la momentul adoptării H.C.L. nr.69/2002 întocmirea unei documentaţii prin care să se deroge de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate în zonă, prin PUD, indicând numai întocmirea unui PUZ în acest scop.
În acest context, se constată că potrivit referatului întocmit la 28.05.2002, Primăria Municipiului Săcele a arătat că proiectul PUZ construire complex de cazare, întreţinere şi tratament „M.” răspunde cerinţelor PUG al municipiului Săcele, adoptat în anul prin HCL Săcele nr. 23/2001.
Din hotărârea Consiliului Local atacată şi din documentaţia întocmită pentru elaborarea PUZ rezultă că acesta are ca obiect construirea unui complex de cazare, întreţinere şi tratament, iar nu a unui bloc de locuinţe, aşa cum s-a motivat de instanţa de fond.
În al doilea rând, curtea reţine că din PUG aprobat prin HCL Săcele nr.23/2001 rezultă că în UTR 0, la punctul b) funcţiuni existente este menţionată “zonă turism şi agrement camping D.” şi “teren liber” iar la funcţiuni propuse, pct. c) se menţionează “Spital clinic Braşov cu regim de înălţime P+1 la P+4 nivele” şi “zonă turism şi agrement (se reglementează conform UTR nr.1)”, la care, la pct. C) funcţiuni propuse se menţionează “zonă construcţii turistice, vile, pensiuni, dotări de turism şi agrement”, “nu sunt admise locuinţe colective gen bloc de locuinţe” iar la regim de înălţime se menţionează P-P+2 pentru construcţii turistice, vile, pensiuni.
Ca atare, din planul urbanistic general depus la dosarul cauzei, adoptat prin H.C.L. nr.23/2001, rezultă că regimul de înălţime, caracteristic zonei depăşeşte, în ce priveşte Spitalul clinic, înălţimea propusă prin PUZ-ul atacat.
De asemenea, conform UTR 1, în zona în discuţie este permisă edificarea de construcţii turistice, vile, pensiuni, dotări de turism şi agrement, proiectul propus pentru adoptarea PUZ-ului având acest obiect, din PUZ întocmit conform proiectului nr.246/2002 nerezultând încălcarea funcţiunilor arătate în PUG, aşa cum au fost arătate mai sus.
PUZ aprobat prin HCL nr. 69/2002 are în vedere un regim de înălţime de P+2E+M, în condiţiile în care pentru spitalul clinic s-a aprobat un regim de înălţime în acelaşi UTR 0, de P+4 nivele.
Destinaţia construcţiilor reţinută în PUZ nu poate determina concluzia că acestea sunt “gen bloc de locuinţe”, de vreme ce chiar PUG din 2001 le indică pe acestea distinct de construcţii turistice, vile, pensiuni, dotări de turism şi agrement, interzicându-le pentru UTR 1, la care se face trimitere, numai pe primele.
Nu se putea reţine nici încălcarea prevederilor art.14 din H.G. nr.525/1996, atâta vreme cât acesta are în vedere faza autorizării executării construcţiilor.
Astfel, art.14 din H.G. nr.525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, arată că autorizarea executării construcţiilor se face cu condiţia asigurării compatibilităţii dintre destinaţia construcţiei şi funcţiunea dominantă a zonei, stabilită printr-o documentaţie de urbanism, sau dacă zona are o funcţiune dominantă tradiţională caracterizată de ţesut urban şi conformare spaţială proprie.
Autorizarea se efectuează ulterior întocmirii documentaţiei de urbanism, care în cazul de faţă, este reprezentată de PUG din 2001 şi PUZ nr. 69/2002, elaborat cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
De asemenea, art.32 din acelaşi act normativ, prevede că autorizarea executării construcţiilor este permisă numai dacă aspectul lor exterior nu contravine funcţiuni acestora şi nu depreciază aspectul general al zonei. Autorizarea executării construcţiilor, care, prin conformare, volumetrie şi aspect exterior, intră în contradicţie aspectul general al zonei şi depreciază valorile general acceptate ale urbanismului şi arhitecturii, este interzisă.
În aplicarea textului trebuie să se ţină seama de limitele impuse prin PUZ-ul aprobat anterior, în ce priveşte conformarea, volumetria, aspectul exterior impus, însă, aşa cum s-a reţinut şi în aplicarea art. 14 din H.G. nr.525/1996, autorizarea executării construcţiilor reprezintă o fază ulterioară, care are la bază planurile urbanistice elaborate anterior dar în vigoare.
Astfel, potrivit art. 2 alin. 2 din L. nr. 50/1991 autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, avizate şi aprobate potrivit legii, astfel că autorizarea executării construcţiilor este permisă în condiţiile şi pe baza documentaţiei elaborate, cuprinzând şi planul urbanistic zonal.
Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut mai sus, de vreme ce prin lege se permitea derogarea de la planul urbanistic general, rezultă că autorizaţia se acordă dacă documentaţia depusă pentru obţinerea acesteia se încadrează în limita eventualelor derogări stabilite prin PUZ.
Din certificatul de urbanism nr.11/4.02.2002, rezultă că s-a impus solicitantei G. M. să întocmească documentaţia tehnică pe baza căreia va solicita eliberarea documentaţiei de construire, aceasta urmând să cuprindă şi plan urbanistic zonal şi o serie de avize expres indicate, în vederea obţinerii autorizaţiei de construire.
Faţă de considerentele sentinţei atacate, curtea reţine că din acordul de mediu nr.254/19.04.2002, rezultă că memoriul tehnic întocmit prin PUZ pentru zona B. a fost afişat la Primăria Municipiului Săcele sub nr.4951/2.04.2002, aşteptându-se în termen de 15 zile sugestii şi reclamaţii din partea persoanelor interesate.
În ce priveşte consultarea reclamantului prin grija beneficiarului, ca o condiţie obligatorie de elaborare a unui PUZ, se constată că la momentul elaborării acestuia în anul 2002, reclamantul nu putea fi consultat în condiţiile în care arată că a dobândit proprietatea asupra imobilului din zona Apa Rece-Camping D., în cursul anului 2006.
Prin precizările la acţiune depuse la 29.04.2011, reclamantul a susţinut şi alte motive de nulitate a H.C.L. Săcele nr.69/2002, dintre care unele nu au fost analizate de către instanţă, determinate de încălcarea art.37, art. 57, pct.12 din Anexa 1 a Legii nr.350/2001, art.8, art.27 alin.3, art. 31-32, din H.G.nr.525/1996 privind Regulamentul general de urbanism, art.24 alin.4 din O.G. nr.35/2002, art.35 alin.4 din acelaşi act normativ.
Asupra respectării prevederilor art.37 alin. 1 din L. Nr. 350/2001 se reţine că acesta reglementează facultativ posibilitatea de a se constitui în cadrul fiecărei primării, o comisie cu atribuţii de avizare şi expertiză. Astfel, textul arată că în scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală şi judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi orăşenească, respectiv Primăria Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism, organism consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.
Forma actuală a textului reglementează obligativitatea construirii acestei comisii arătându-se că “În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea spaţială durabilă, în coordonarea preşedinţilor consiliilor judeţene şi a primarilor de municipii şi oraşe, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti se constituie Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism, ca organ consultativ cu atribuţii de analiză, expertizare tehnică şi consultanţă, care asigură fundamentarea tehnică a avizului arhitectului-şef.”
Or, aşa cum s-a reţinut şi mai sus, analizarea validităţii actului nu poate fi realizată prin raportare la acte normative ulterioare adoptării sau emiterii sale, care impun alte obligaţii sau care schimbă natura dispoziţiei normative anterioare.
Art. 57 în coroborare cu art.58 din L. Nr. 350/2001, în forma în vigoare la data emiterii HCL Săcele atacată, prevedea că autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi desfăşurarea procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, participare care se realizează prin:a) informarea populaţiei; b) consultarea populaţiei; c) alte forme de participare prevăzute de lege.
Art. 60 din Lege arăta modalitatea concretă în care se asigura consultarea populaţiei, prin exprimarea opţiunilor şi opiniilor privind prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, precum şi cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului de elaborare şi aprobare a acestora, respectiv prin publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi desfăşurarea anchetei publice.
Or, la dosar, la fila 67 vol.I, se regăseşte acordul de mediu nr.254/19.04.2002 din care rezultă că memoriul tehnic întocmit prin PUZ pentru zona Bunloc a fost afişat la Primăria Municipiului Săcele sub nr.4951/2.04.2002.
Cu privire la respectarea pct.12 din Anexa L.nr.350/2001 referitor la zone protejate sau asupra cărora s-a instituit un tip de restricţie, şi care prevede obligativitatea ca la elaborarea PUZ să fie obţinut avizul Ministerului Lucrărilor Publice în aceste cazuri, curtea nu neagă justeţea interpretării textului, realizate prin precizarea la acţiune, constatând că acest aviz se impune fie dacă este vorba despre zone protejate fie despre alte tipuri de restricţii.
Însă, în cauză nu se poate reţine că zona în care este realizat PUZ în discuţie ar fi protejată, în condiţiile în care, din definiţia dată de lege zoneiprotejată rezultă că acesta se referă la “suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care, prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecţie a acestora prin distanţă, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie.”
În ce priveşte zonaafectată de restricţii curtea reţine că în UTR0, pentru care se trimite la UTR 1, restricţia invocată ar fi dată de faptul că “nu sunt admise construcţii gen bloc de locuinţe”, însă aşa cum s-a reţinut şi mai sus, PUZ în discuţie nu se referă la o atare construcţie.
În ce priveşte regimul de înălţime impus prin PUG, pentru UTR 1, aplicabil pe calea normei de trimitere, acesta nu se încadrează în noţiunea utilizată la pct.12 din Anexa L.nr.350/2001, de vreme ce nu este formulată ca atare ori similar interdicţiei privind blocurile de locuinţe iar acelaşi PUG permite derogări de înălţime, depăşind cu mult nivelul P-P+2E, în ce priveşte spitalul clinic.
Pe cale de consecinţă, în cazul de faţă nu era necesar nici avizul MLP, menţionat în pct.12 din Anexa L.nr.350/2001.
Nu se poate reţine nici încălcarea art. 8 alin. 1 din HG nr. 525/1996 care prevede că este interzisă autorizarea executării construcţiilor şi a amenajărilor care, prin amplasament, funcţiune, volumetrie şi aspect arhitectural – conformare şi amplasare goluri, raport gol-plin, materiale utilizate, învelitoare, paleta cromatică etc. depreciază valoarea peisajului.
În faza elaborării PUZ, anterioară autorizării construirii, nu se poate ridica atare problemă, în condiţiile în care, pe de altă parte, nu se dovedeşte deprecierea valorii peisajului, de vreme ce, se respectă cerinţele PUG în vigoare la data emiterii actului.
Niciart. 27 din HG nr. 525/1996 nu poate fi reţinut ca încălcat, deoarece şi acesta se referă tot la faza autorizării executării construcţiilor, care este permisă numai dacă există posibilitatea racordării de noi consumatori la reţelele existente de apă, la instalaţiile de canalizare şi de energie electrică.
Or, dacă aceasta este ulterioară PUZ, cerinţele textului nu se pot aplica la momentul emiterii HCL în discuţie, şi cu atât mai mult se reţine că alin. 2 al art. 27 din HG nr. 525/1995 permite derogarea de la această regulă în condiţiile impuse de lege iar înscrisul de la fila 51 vol. I, atestă avizul de principiu nr.369/17.04.2002 emis de RAGCPS Săcele.
Art.31 din acelaşi act normativ are în vedere autorizarea executării construcţiilor numai cu respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, cerinţa legală fiind aceea ca diferenţa de înălţime sa nu depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate (care înţeleg clădirile amplasate alăturat, de aceeaşi parte a străzii).
Alineatul al treilea al aceluiaşi text din H.G. nr. 525/1996 permite şi excepţii pentru construcţiile care au fost cuprinse într-un plan urbanistic zonal, aprobat conform legii.
Faţă de cele reţinute mai sus dar şi de planul din PUZ atacat, rezultă că proiectul în discuţie se învecinează pe trei laturi cu stradă şi nu există dovezi care să susţină că faţă de a patra latură este regăsită ipoteza textului indicat.
În ce priveşte susţinerea privind încălcarea prevederilor O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, curtea reţine, în primul rând, că atare aspecte nu au fost invocate în plângerea adresată autorităţii administrative emitente fiind formulate direct în instanţă, nemulţumirea reclamantului la dresarea plângerii prealabile având în vedere numai aspecte de fond ale HCL nr.69/2002.
În al doilea rând, curtea, trecând peste acest aspect, reţine că în procedura de elaborare a hotărârilor Consiliilor locale art. 24 din O.G. nr. 35/2002 prevede că pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri sau a celorlalte probleme repartizate comisiei de specialitate preşedintele acesteia va desemna un consilier care va face în cadrul şedinţei o scurtă prezentare a problemei aflate pe ordinea de zi, dacă aceasta nu este prezentată de iniţiator. Consilierul redactează avizul comisiei, pe baza amendamentelor şi a propunerilor formulate de membrii acesteia, care au fost aprobate cu majoritatea voturilor consilierilor prezenţi.
Totodată, art. 35 alin. 4 din acelaşi act normativ prevede că proiectele de hotărâri şi celelalte probleme asupra cărora urmează să se delibereze se înscriu pe ordinea de zi numai dacă sunt însoţite de avizul comisiilor de specialitate cărora le-au fost transmise în acest scop şi de raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului propriu al consiliului local. Raportul compartimentului de resort se întocmeşte şi se depune la secretarul unităţii administrativ-teritoriale, înainte de întocmirea avizului de către comisia de specialitate, spre a putea fi avut în vedere de către această comisie.
La dosar, se regăsesc două avize distincte nr.***/28.05.2002 şi nr. ***/28.05.2002 semnate de preşedintele şi secretarul fiecăreia, care poartă în antet menţiune Comisia nr.1, respectiv Comisia nr.2.
Termenele prevăzute de art. 40 alin. 3 din L. nr. 215/2004, pentru efectuarea convocării sunt reglementate în scopul asigurării transparenţei şi aducerii la cunoştinţa celor interesaţi, în special a consilierilor, problemelor care urmează să se dezbată, fără ca legea să prevadă o sancţiune în acest sens.
Nerespectarea termenelor de întocmire a avizelor faţă de data adoptării hotărârii nu atrage nulitatea hotărârii, în condiţiile în care lipsa lor sau necunoaşterea de către consilieri ar fi putut fi ridicată la şedinţă, cu consecinţa neadoptării hotărârii.
Pe de altă parte legea nu se raportează şi la comunicarea avizelor în discuţie, cu consecinţa anulării hotărârii pentru nerespectarea termenului de 5 zile. Art. 24 alin final din O.G. nr.35/2002 nu condiţionează decât anterioritatea acestora faţă de adoptarea hotărârii, avizul trebuind să fie prezentat secretarului unităţii administrativ-teritoriale, care se îngrijeşte de multiplicarea şi difuzarea acestuia către consilieri, o dată cu ordinea de zi.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.proc.civ. rap. la art. 20 din L. nr. 554/2005 curtea a respins recursul reclamantului împotriva sentinţei nr.746/11 aprilie 2012, pronunţată de Tribunalul Argeş, Secţia civilă – Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr.161/62/2010*, a admis recursul intervenientei şi a modificat sentinţa în sensul că a respins cererea.
