Prin decizia penală nr. 159 din 23 octombrie 2007 Tribunalul Harghita a respins ca nefondat apelul petentului M.I. declarat împotriva sentinţei penale nr. 113/18 septembrie 2007 a Judecătoriei Topliţa.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
S-au reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 113 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Judecătoria Topliţa în dosarul nr. 455/326/2007, s-a respins cererea de revizuire a revizuientului M.I. împotriva sentinţei penale nr. 137 din 20 aprilie 2007, pronunţată de Judecătoria Topliţa şi a fost obligat să plătească statului suma de 10 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 455/326/2007, revizuentul M.I, a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 137 din 29 aprilie 2005 pronunţată de Judecătoria Topliţa în dosarul nr. 284/2005, arătând că este nemulţumit de modul în care au fost întocmite dosarele de către organele de urmărire penală, de modul în care au fost soluţionate de instanţa de fond şi apoi de instanţele de control judiciar.
Din examinarea dosarului nr. 284/2005 al Judecătoriei Topliţa s-a reţinut că revizuentul a avut calitate de parte vătămată şi că prin rechizitoriul din data de 07.03.2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa l-a trimis în judecată pe inculpatul V.C. pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală, cu reţinerea stării de provocare prev. de art. 73 lit. b Cod penal. Prin această hotărâre judecătorească s-a dispus pe lângă condamnarea inculpatului şi obligarea sa la daune materiale şi morale. Sentinţa penală nr. 137 din 29 aprilie 2005 a rămas definitivă prin respingerea apelului, respectiv a recursului conform deciziei penale nr. 181 din 09 august 2005 a Tribunalului Harghita în dosarul nr. 1007/2005, respectiv decizia penală nr. 578/R/ 5 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş în dosarul nr. 742/2005/P.
S-a mai reţinut că din analiza cererii revizuentului nu rezultă că ar fi înfăţişate noi probe care să nu fi fost cunoscute de instanţele de fond, ori să nu fi fost avute în vedere de instanţele de control judiciar în momentul pronunţării hotărârilor, deci instanţa de fond a apreciat că în cauză nu poate reţine nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, motiv pentru care s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuentul M.I. care a solicitat desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la Judecătoria Topliţa în vederea audierii martorilor prezentaţi în memoriul depus.
Tribunalul Harghita a dispus conform celor arătate mai sus, motivându-se că sentinţa atacată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs petentul M.I. care a solicitat casarea şi desfiinţarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând faptul că nu i s-a făcut dreptate în dosarele cu nr. 284/2005 ( în care a avut calitate de parte vătămată) şi nr. 252/2005 ale Judecătoriei Topliţa ( în care a avut calitate de inculpat).
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate şi, din oficiu, în integralitatea sa, instanţa de control judiciar a admis recursul declarat pentru următoarele considerente:
Instanţele inferioare au examinat cererea de revizuire a petentului numai în ceea ce priveşte dosarul nr. 284/2005 al Judecătoriei Topliţa în care petentul avea calitatea de parte vătămată. Deşi petentul a făcut, în primul rând, referire în cererea sa de revizuire la dosarul nr. 252/2005 al Judecătoriei Topliţa, în care petentul a fost trimis în judecată în calitate de inculpat, instanţa de fond, la analizarea cererii de revizuire, nu a făcut referire la acest dosar în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 303/03.11.2005 de condamnare a petentului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 32 alin. 3 din O.G. nr. 96/1998.
Astfel, pe de o parte, instanţele inferioare nu au examinat în întregime cererea de revizuire a petentului care a solicitat revizuirea a două sentinţe penale, iar pe de altă parte, nu i-a asigurat petentului un apărător din oficiu avându-se în vedere că, în dosarul în care avea calitatea de inculpat, petentul a fost condamnat pentru o infracţiune silvică care pe fond impunea numirea unui avocat din oficiu.
Ca atare, prin încălcarea dreptului la apărare al petentului s-a încălcat un drept fundamental care conduce la nulitatea absolută a hotărârilor atacate.
Prin urmare, în baza art. 385/15 pct.2 lit. c Cod procedură penală, instanţa a casat integral decizia atacată, a desfiinţat în tot sentinţa penală nr. 113/2007 a Judecătoriei Topliţa şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Topliţa, care va trebui să numească, în primul rând, un avocat din oficiu pentru petent, iar în al doilea rând să lămurească care hotărâre penală s-a cerut a fi revizuită şi să ia măsurile necesare în consecinţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
