Desfiinţarea punctului de lucru, dispusă de Consiliul de administraţie şi înregistrată de angajator la Oficiul Registrului comerţului constituie o cauză reală şi serioasă pentru desfiinţarea locului de muncă al salariatului
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr. 777 din 18 noiembrie 2008
Prin sentinţa civilă nr. 852/06.06.2008, Tribunalul Iaşi a dispus următoarele:
A fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi invocată de către intimată.
A fost admisă excepţia prematurităţii introducerii cererii privind anularea măsurilor luate şi comunicate contestatoarei prin adresa nr. 233 din 20.06.2007 şi în consecinţă:
A fost respinsă cererea formulată de contestatoarea C.M. în contradictoriu cu intimata S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi, privind anularea măsurilor luate şi comunicate prin adresa nr. 233 din 20.06.2007, ca prematur introdusă.
A fost admisă în parte acţiunea formulată de contestatoarea C.M. în contradictoriu cu intimata S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi.
A fost anulată decizia nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată.
A fost obligată intimata să achite contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data acordării drepturilor de pensie.
A fost respinsă cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act de renunţarea contestatoarei la capătul de cerere privind reintegrarea pe postul deţinut anterior desfacerii contractului individual de muncă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Iaşi, secţia de litigii de muncă, întrucât contestatoarea nu a atacat decizia consiliului de administraţie de aprobare a închiderii punctului de lucru din Iaşi, strada Sf. L., ci adresa nr. 233/20.06.2007 prin care i se propunea un alt post şi decizia de încetare a contractului individual de muncă nr. 45/16.08.2007.
Cât priveşte excepţia prematurităţii introducerii cererii privind anularea măsurilor luate şi comunicate prin adresa nr. 233/20.06.2007, instanţa a admis-o având în vedere că adresa contestată nu este de natură să producă vreun efect juridic, contestatoarea având doar opţiunea de a alege sau nu postul propus prin această adresă. Efectele juridice s-au produs abia la emiterea deciziei nr. 45/16.08.2007, prin care s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei.
În consecinţă, instanţa a respins cererea contestatoarei privind anularea măsurilor luate prin adresa nr. 233/20.06.2007 ca prematur introdusă.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că contestatoarea C.M. a fost angajata intimatei S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi în baza contractului individual de muncă nr. 6401/01.02.1996 şi şi-a desfăşurat activitatea în cadrul restaurantului din Iaşi, strada Sf. L. , ce este un punct de lucru al intimatei.
Ca urmare a mandatării prin Hotărârea nr. 2 din 29.03.2007 a Adunării Generale Extraordinare a S.C.C. „F.” Iaşi, cu închiderea sau deschiderea de puncte de lucru, Consiliul de Administraţie al unităţii intimate a aprobat prin Hotărârea nr. 3 din 11.06.2007 închiderea punctului de lucru Restaurant Sf. L. Iaşi, începând cu 20.06.2007.
Ca urmare a închiderii acestui punct de lucru s-au desfiinţat locurile de muncă ale angajaţilor ce îşi desfăşurau aici activitatea.
În acest sens, a fost emisă decizia nr. 45 din 16.08.2007 prin care s-a dispus de către unitatea intimată încetarea contractului individual de muncă al contestatoarei în temeiul dispoziţiilor art. 65 alin 1 şi alin 2 din Codul muncii.
Potrivit dispoziţiilor art. 65 alin 2 din Codul muncii, concedierea este legală numai dacă desfiinţarea locului de muncă este efectivă şi are o cauză reală şi serioasă.
În speţă, concedierea dispusă de intimata S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi nu are o cauză reală, instanţa analizând fiecare motiv de desfiinţare a locului de muncă în parte.
În ceea ce priveşte nerealizarea programului stabilit prin BVC pentru anul 2007, intimata nu a depus la dosarul cauzei Bugetul de venituri şi cheltuieli pentru a face dovada certă a valorilor programate pentru anul 2007 şi care ar fi trebuit realizate în cadrul punctului de lucru din Iaşi, strada Sf. L. .
Din situaţia economico-financiară pentru perioada ianuarie –mai 2007 nu rezultă dacă volumul de venituri de 66.000 lei a fost programat pentru întreg anul 2007 sau doar pentru primele 5 luni ale anului. Mai mult, un bilanţ al activităţii anuale care să reflecte realizările sau nerealizările pe întreg anul nu poate fi efectuat numai raportat la 5 luni din an. Nu poate fi reţinut ca motiv de concediere „nerealizarea programului stabilit prin BVC pentru anul 2007” atâta timp cât situaţia economico-financiară a fost analizată numai pentru 5 luni şi nu pentru întreg anul.
Un alt motiv de închidere a punctului de lucru şi respectiv de concediere a fost „înregistrarea de pierderi financiare repetate pe tot parcursul anului 2007”. Pe lângă faptul că din nou intimata a făcut referire la o situaţie aşa-zis existentă pe întreg anul 2007 deşi analiza financiară s-a realizat doar pe 5 luni, situaţia economico – financiară pentru perioada ianuarie – mai 2007 ce poartă nr. 480/19.10.2007 şi depusă la fila 104 dosar cuprinde inadvertenţe şi greşeli de calcul.
Astfel, la rubrica „ cheltuieli totale” au fost specificate atât salariile brute (în cuantum de 9209 lei), cât şi reţinerile din salariu (C.A.S., C.A.S.S., şomaj) determinând astfel calcularea unor sume de două ori la capitolul cheltuieli, şi implicit la creşterea artificială şi nefondată a valorii pierderilor. Este ştiut faptul că salariile brute cuprind şi procentele contribuţiilor către bugetul de stat, aşa încât corect ar fi fost fie să calculeze salariile nete + reţinerile ce reprezintă cheltuieli din salarii, fie să se menţioneze doar salariile brute fără a fi incluse la capitolul cheltuieli şi C.A.S., C.A.S.S. şi şomaj.
Faţă de statele de plată depuse la filele 166 – 170 dosar, diferenţa dintre salariile brute şi cele nete este de 1696 lei (9209 lei – 7513 lei), sumă care nu ar fi trebuit să facă parte din totalul cheltuielilor.
De asemenea, potrivit desfăşurătorului facturii SC „ CET” SA existent la dosar, preţul la energie termică pentru luna martie 2007 ce revenea restaurantului este de 130 lei şi nu de 330 lei aşa cum a fost evidenţiat în situaţia economico-financiară la cheltuielile ocazionate de consumul de energie termică, rezultând astfel o diferenţă de 200 lei calculată în plus.
De asemenea, în situaţia depusă la dosar a fost evidenţiată suma de 247 lei, corespunzătoare consumului de energie electrică pentru luna ianuarie 2007, însă din desfăşurătorul de la fila 113 dosar rezultă că această sumă corespunde consumului în perioada 09.12.2006 – 11.01.2007 şi nu întregii luni ianuarie 2007, astfel că a fost calculată în plus suma de aproximativ 125 lei (jumătate din 247 lei).
În concluzie, însumând cifrele calculate în plus la capitolul cheltuieli (1696 +200+125) rezultă un total de 2021 lei care evident anulează pierderile de 1811 lei stabilite pentru perioada ianuarie – mai 2007 prin situaţia economico-financiară, pe care a prezentat-o intimata ca dovadă a desfiinţării posturilor din cadrul restaurantului din Iaşi, strada Sf. L. . Practic, pentru această perioadă a anului 2007, nu au existat pierderi.
În ceea ce priveşte cel de-al treilea motiv de închidere a punctului de lucru şi anume „lipsa fondurilor necesare modernizării unităţii”, instanţa nu l-a reţinut şi ca motiv de desfiinţare a postului atâta timp cât intimata, deşi sarcina probei îi revine, a înţeles să depună la dosarul cauzei doar situaţia economico-financiară pentru perioada ian. – mai 2007 pentru restaurantul Sf. L. , nu şi situaţia la nivelul întregii societăţi cooperatiste, pentru a dovedi astfel că într-adevăr nu a dispus la acea dată de fondurile necesare modernizării punctului de lucru desfiinţat.
Faţă de aceste considerente, instanţa a anulat decizia nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată.
Faţă de afirmaţia contestatoarei că s-a pensionat, afirmaţie făcută în cadrul concluziilor pe fondul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 78 Codul muncii, ca o consecinţă a anulării concedierii, instanţa a obligat intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la data acordării drepturilor de pensie.
Cât priveşte capătul de cerere referitor la obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei daune morale, instanţa l-a respins având în vedere că nu s-a făcut dovada că s-a produs un prejudiciu moral ca urmare a concedierii.
Contestatoarea a depus la dosar certificatul de concediu medical nr. 1349110 din 13.10.2006 şi fişa de aptitudine din 26.04.2007. Deşi ambele înscrisuri atestă starea de boală, instanţa nu le-a luat în considerare ca dovezi ale unui prejudiciu moral produs de concediere atâta timp cât sunt anterioare atât adresei nr. 233/20.06.2007, cât şi deciziei nr. 45/16.08.2007.
De asemenea, contestatoarea a depus la dosar un bilet de trimitere, o ecocardiografie şi o scrisoare medicală toate datând din 19.05.2008, adică emise după aproximativ un an de la emiterea adresei nr. 233 şi deciziei nr. 45 şi pe fondul unor probleme de sănătate deja existente, şi pe care însăşi contestatoarea le-a recunoscut atunci când a specificat că nu a putut primi postul propus de intimată în localitatea L., neputând face naveta din cauza problemelor de sănătate.
Nici declaraţiile martorului nu au făcut dovada prejudiciului moral, precizând momente când contestatoarea a fost luată cu salvarea în septembrie 2006 şi ianuarie 2007, anterior concedierii acesteia.
Instanţa a luat act de renunţarea contestatoarei la cererile privind reintegrarea în muncă şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs ambele părţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului său, precizat la data de 15.07.2008, contestatoarea critică modul în care instanţa de fond a soluţionat cererea privind acordarea daunelor morale şi modalitatea neclară în care s-a pronunţat cu privire la despăgubirile solicitate.
Consideră recurenta că instanţa de fond a analizat în mod greşit solicitarea de acordare a daunelor morale doar din prisma stării de sănătate a contestatoarei, fără să analizeze trauma psihică provocată de măsura ilegală luată împotriva acesteia prin emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă.
Susţine recurenta că a dovedit în cauză că a suferit foarte mult pentru faptul că, după zece ani de serviciu şi doar cu câteva luni înainte de pensionare, rămâne fără un loc de muncă şi aceasta în condiţiile în care nu i s-a reproşat nimic, în condiţiile în care s-a făcut dovada faptului că s-a urmărit falimentarea, nerentabilizarea restaurantului doar pentru a i se pregăti desfacerea contractului de muncă.
Din declaraţiile martorului rezultă foarte clar suferinţa contestatoarei, faptul că a făcut o depresie, faptul că plângea foarte mult, faptul că dintr-o persoană sociabilă, puternică din punct de vedere psihic, a devenit o persoană închisă care refuza să mai comunice cu rudele şi cunoştinţele, o persoană care avea o singură preocupare obsesivă şi anume de ce trebuia să treacă prin asemenea situaţii, de ce să fie supusă în mod abuziv la aceste nedreptăţi.
Cu privire la durata despăgubirilor materiale, susţine recurenta că instanţa de fond trebuia să menţioneze că acestea se acordă până la pensionarea pentru limită de vârstă, în condiţiile în care s-a pensionat anticipat, fiind forţată de desfacerea contractului de muncă.
În drept, motivele de recurs se încadrează în prevederile art. 3041 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi, prin reprezentant legal, critică sentinţa primei instanţe din următoarele considerente:
1.În mod greşit a motivat instanţa de fond că situaţia financiară nu a fost pentru un an întreg, ci doar pentru o fracţiune.
Astfel, această situaţie a fost întocmită special pentru punctul de lucru din Iaşi, str. Sf. L. şi doar pentru perioada ianuarie–mai 2007, cât contestatoarea a realizat venituri, procentul de realizări fiind de 56% fără TVA.
Mai susţine recurenta că nu există nici o reglementare legală care să o oblige să aştepte 1 an de zile pentru a stabili dacă s-au înregistrat pierderi sau profit.
2.Cu privire la pierderile financiare repetate pe parcursul anului 2007, consideră că în mod greşit a efectuat instanţa de fond calculele veniturilor şi cheltuielilor realizate de punctul de lucru al societăţii.
Faţă de calculul instanţei de fond a cheltuielilor efectuate cu funcţionarea punctului de lucru din Iaşi, str. Sf. L. , , precizează următoarele:
a)Cheltuielile cu salariile au fost evidenţiate corect în situaţia economico-financiară la care face referire instanţa. În mod ilegal a susţinut instanţa că trebuiau menţionate doar salariile brute, fără a fi incluse la capitolul cheltuieli şi C.A.S., C.A.S.S. şi şomaj. Salariile brute cuprind contribuţiile către bugetul de stat, dar numai în ce priveşte contribuţia angajatului. Contribuţia către stat a angajatorului, sau cheltuielile cu salariile datorate de angajator, separat de cele ale angajatului, instanţa nu le-a avut în vedere şi prin urmare a efectuat un calcul ilegal.
b)Cheltuielile cu energia termică pentru luna martie 2007, au fost corect evidenţiate în situaţia economico-financiară – suma de 330 lei reprezentând energie termică pentru luna martie 2007, la restaurantul din Iaşi, str. Sf. L. nr.4 este evidenţiată în factura fiscală nr. 6441408/31.03.2007, emisă de CET Iaşi şi este formată din două sume, respectiv energie termică pentru preparare apă caldă menajeră şi energie termică pentru încălzire.
Suma de 130 lei reţinută de instanţă în sentinţa civilă nu se regăseşte în factura sus amintită.
c)Cheltuielile cu energia electrică sunt evidenţiate corect în situaţia întocmită.
În ceea ce priveşte contravaloarea energiei electrice pe luna ianuarie 2007 arată că factura a fost emisă în anul 2007 şi achitată tot atunci. Cheltuiala cu energia electrică pentru perioada 9.12.2006-31.12.2006 nu a fost cuprinsă în anul 2006, pentru că nu s-a primit factura şi nu aveau ce achita.
Prin urmare această factură pentru luna ianuarie 2007 care cuprinde o perioadă de consum din luna decembrie 2006, a fost achitată în luna ianuarie 2007, data primirii facturii, şi înregistrată ca şi cheltuială în această lună. În anul 2006, respectiv luna decembrie nu puteau face o cheltuială în avans, aşa cum susţine instanţa.
3.Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra cheltuielilor de judecată efectuate şi solicitate, având în vedere că au fost admise în parte cererile contestatoarei.
Ca atare, se solicită admiterea recursului şi respingerea capătului de cerere privind anularea deciziei nr. 45/2007 emisă de societate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 7,9 Cod procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, curtea de apel a constatat recursul declarat de S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi este fondat.
Astfel, prin Decizia nr. 45/15.09.2007 s-a dispus concedierea contestatoarei C.M. în baza prevederilor art. 65 alin. 1 şi 2 din Codul muncii (desfiinţarea postului).
S-a reţinut în motivarea deciziei că, în şedinţa din 11.06.2007, Consiliul de Administraţie al S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi a hotărât închiderea unităţii începând cu data de 20.06.2007, motivat de: nerealizarea programului stabilit prin BVC pentru 2007, înregistrarea de pierderi financiare rezultate pe parcursul anului 2007, lipsa fondurilor necesare modernizării unităţii conform cerinţelor în vigoare.
S-a mai reţinut şi că prin adresele nr. 233/20.06.2007 şi 241/26.06.2007 s-a oferit contestatoarei un alt loc de muncă vacant, pe care aceasta l-a refuzat.
Curtea de apel constată că, prin Hotărârea nr. 2 a Adunării Generale Extraordinare din 29.03.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 33/21.05.2007 (în baza încheierii nr. 3196/13.04.2007 a judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi) s-a aprobat mandatarea consiliului de administraţie cu îndeplinirea demersurilor necesare executării operaţiilor de ipotecare, gajare, închiriere, cooperare şi asociere a bunurilor aparţinând societăţii, cu deschiderea –închiderea punctelor de lucru, cât şi pentru extinderea obiectelor de activitate.
În baza acestei hotărâri, a prevederilor art. 23 din actul constitutiv şi art. 52 din Legea nr. 1/2005, prin Hotărârea nr. 3/11.06.2007 a Consiliului de Administraţie s-a aprobat închiderea punctului de lucru Restaurant Sf. L. , începând cu data de 20.06.2007, şi recuperarea pierderilor acumulate prin închirierea spaţiului pe bază de licitaţie publică.
Menţiunile au fost înregistrate în registrul comerţului în baza încheierii nr. 6855/20.07.2007 a Judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Iaşi.
Această încheiere putea fi atacată cu recurs, conform art. 6 din Legea 26/1990.
Mai mult, în baza dispoziţiilor art. 44 din Legea 1/2005, recurenta-contestatoare C.M. ( în calitatea sa de membru cooperator, conform pct. VII.2 din contractul nr. 11/2006 şi a Legii nr. 1/2005) avea posibilitatea de a ataca în justiţie hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/2007, la secţia comercială a Tribunalului Iaşi.
Neprocedând astfel în temeiul legii speciale, hotărârea de închidere a punctului de lucru din str. Sf. L. a devenit executorie şi opozabilă terţilor (conform art. 44 din Legea 1/2005), instanţa de conflicte de muncă nemaiputând proceda la analizarea temeiniciei şi legalităţii acesteia.
Ca atare, în mod greşit a procedat prima instanţă la analizarea situaţiei economico-financiare a societăţii pentru anul 2007 şi a considerat că aceasta trebuia făcută pentru un an de zile şi nu pentru perioada ianuarie-mai 2007, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Având în vedere Hotărârea Consiliului de Administraţie nr. 3/2007 de aprobare a desfiinţării punctului de lucru, este evident că locul de muncă al contestatoarei s-a desfiinţat în mod efectiv şi are o cauză reală şi serioasă, în conformitate cu prevederile art. 65 al. 1 şi 2 Codul muncii.
Reţinând şi faptul că societatea a oferit recurentei-contestatoare un alt post, vacant la data respectivă, pe care aceasta l-a refuzat (din considerente ce nu sunt concludente în speţă), curtea de apel a reţinut că decizia nr. 45/16.08.2007 emisă de S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi este legală, fiind emisă cu respectarea prevederilor legale, fiind în mod greşit anulată de prima instanţă.
Pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost dispusă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea intimatei la plata despăgubirilor materiale.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, curtea de apel a admis recursul formulat de S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 852/06.06.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi, şi a modificat în parte sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de contestatoarea C.M. în contradictoriu cu S.C.C. Gr. 2 „F.” Iaşi, având ca obiect anularea deciziei nr. 45/16.08.2007 emisă de intimată şi obligarea angajatorului la despăgubiri materiale şi morale.
