C. proc. civ., art. 322 alin. (1)
Este admisibilă cererea în revizuirea unei hotărâri rămase definitive în apel în situaţia în care instanţa nu a evocat fondul.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,
Decizia civilă nr. 1058/R din 14 decembrie 2010, F.Ş.
Prin cererea înregistrată sub nr. 1956/252/2009 la Judecătoria Lugoj revizuenta C.C.I.A.T. a solicitat în contradictoriu cu intimaţii P.M.L. şi C.L.M.L. schimbarea sentinţei civile nr. 2791/13.12.2002 în sensul admiterii cererii de chemare în judecată ce a făcut obiect al dosarului nr. 2860/2002 al Judecătoriei Lugoj, dosar în care a fost pronunţată hotărârea sus-menţionată.
În motivare a învederat că, prin sentinţa a cărei revizuire o solicită, cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale active întrucât prin decizia civilă nr. 2785/1998 pronunţată anterior de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 4017/C/1998 s-a stabilit că reclamanta (revizuentă în cauza de faţă) nu este continuatoarea şi succesoarea în drepturi a C.C.I.L.
În urma documentării efectuate, au fost descoperite o serie de înscrisuri din care rezultă calitatea revizuentei de continuatoare a fostei Camere, înscrisuri ce sunt de natură a duce la retractarea hotărârii atacate.
Cu referire la temeiurile de revizuire, a invocat dispoziţiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 1847/9.12.2009, Judecătoria Lugoj a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că, prin acţiunea ce a format obiectul dosarului 2860/2002, reclamanta C.C.I.A.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin P.M.L. şi C.L.M.L., să se constate că este continuatoarea şi succesoarea în drepturi a C.C.I.L.
Prin sentinţa civilă nr. 2791/13.12.2002 a fost respinsă cererea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active, avându-se în vedere că prin hotărârea nr. 2785/1998 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 4017/C/1998 s-a reţinut că reclamanta C.C.I.A.T. nu este continuatoarea C.C.I., între cele două neavând loc o transmisiune de patrimoniu.
Sentinţa a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 454/A/04.04.2003 prin care Tribunalul Timiş a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanta C.C.I.A.T.
Conform prevederilor art. 322 Cod procedură civilă, revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Rezultă, aşadar, din textul menţionat mai sus, că prima condiţie pentru admisibilitatea oricărei cereri de revizuire a unei hotărâri este aceea ca hotărârea respectivă să evoce fondul pricinii.
În prezenta speţă, hotărârea a cărei revizuire se cere a fost respinsă pe excepţie, fără a evoca fondul şi, în consecinţă, prin prisma prevederilor art. 322 Cod procedură civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a criticat-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivare, a invocat că prin hotărârea a cărei revizuire s-a cerut nu a fost examinat fondul, cererea fiind respinsă pentru lipsa calităţii procesual active.
A mai învederat că din actele obţinute (şi pe care nu le-a putut prezenta până acum) rezultă cu evidenţă calitatea sa de continuatoare a fostei persoane juridice.
A invocat că, respingând ca inadmisibilă cererea, prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 3 Cod civil, art. 4 din Legea nr. 303/2004 şi art. 6 CEDO.
Prin decizia civilă nr. 411/A/12.05.2010 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 1956/252/2009 apelul a fost respins ca nefondat.
Dispunând astfel, instanţa de apel a avut în vedere că, deşi textul art. 322 C. proc. civ. se referă explicit, când impune această condiţie a hotărârii de fond care să facă obiect al revizuirii, numai la hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, cum revizuirea se promovează pentru motive limitativ prevăzute de lege, ţinând, de regulă, de situaţia de fapt ce se rezolvă prin hotărâri de fond, această condiţie legală a fost extinsă şi la celelalte hotărâri definitive precizate de art. 322 C. proc. civ.
Or, cum în speţă hotărârea care se atacă a fost pronunţată din perspectiva unei excepţii, a lipsei de legitimare procesual activă a C.C.I.A.T., urmare a valorificării efectului pozitiv al puterii lucrului judecat de care se bucură decizia civilă nr. 2785/1998 a Curţii de Apel Timişoara, este evident că instanţa nu a procedat la soluţionarea fondului cauzei, nepronunţând o hotărâre de fond care să fie susceptibilă de calea de atac extraordinară a revizuirii.
Eventual, înscrisurile prevalate de revizuentă puteau fi valorificate într-o revizuire contra deciziei nr.2785/1998 a Curţii de Apel Timişoara, nicidecum împotriva sentinţei nr.2791/13.12.2002, ce are la bază, în argumentarea excepţiei reţinute, tocmai decizia civilă din 1998.
Nu au fost reţinute nici criticile aduse primei instanţe legate de îngrădirea liberului acces la justiţie al revizuentei, de vreme ce accesul la justiţie, astfel cum este reglementat de art. 6 din CEDO, nu este unul absolut, el putând fi limitat cu condiţia de a nu se aduce atingere însăşi substanţei dreptului de acces.
Împotriva deciziei a declarat recurs revizuenta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei şi, în rejudecare, admiterea cererii formulate.
În motivare a învederat că, extinzând dispoziţiile exprese ale art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă la alte situaţii, tribunalul a pronunţat o decizie ce cuprinde motive contradictorii, ceea ce, în opinia revizuentei, echivalează cu nemotivarea hotărârii.
A mai invocat că, ignorând documentele depuse în cauză, apreciate ca având natura unor înscrisuri noi în sensul art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, instanţa a încălcat dispoziţiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
În fine, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, arătând că pretenţiile le-au fost respinse în baza puterii de lucru judecat conferite de instanţă unei decizii anterioare şi a reluat criticile referitoare la interpretarea dată de instanţe dispoziţiilor art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7,8, 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) Cod procedură civilă, faţă de dispoziţiile art. 299 şi urm. Cod procedură civilă şi de normele legale ce vor fi mai jos arătate, Curtea a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, pusă la îndemâna părţii care solicită ca instanţa care a pronunţat o hotărâre să revină asupra acesteia în baza unor noi împrejurări.
Dată fiind natura juridică a acestei căi de atac şi efectele în planul circuitului juridic civil (schimbarea unei hotărâri rămase definitive, respectiv irevocabile), dispoziţiile care o reglementează trebuie interpretate strict, fără a putea fi extinse la alte situaţii decât cele avute în vedere de legiuitor.
Pe de altă parte, reprezentând un instrument juridic prin care se tinde la înlăturarea efectelor unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive, respectiv, irevocabile, aptitudinea persoanei interesate de a beneficia, în cazurile permise de lege, de posibilitatea retractării unei hotărâri prezumată a fi legală nu trebuie îngrădită printr-o interpretare restrictivă a dispoziţiilor art. 322 – 328 Cod procedură civilă.
Astfel, art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă dispune că revizuirea „unei hotărâri definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere…”.
Din interpretarea gramaticală a acestei norme rezultă două categorii de hotărâri susceptibile de revizuire: cele rămase definitive în apel sau prin neapelare şi, respectiv, cele date în recurs când este evocat fondul.
Relevantă în cauză este prima categorie de hotărâri, întrucât sentinţei a cărei revizuire se cere i se aplică această ipoteză.
Deşi textul legal menţionat nu este susceptibil de interpretare, practica şi doctrina (cu unele nuanţări) sunt cvasiunanime în a aprecia că sunt supuse revizuirii doar hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei. În pricina de faţă, ambele instanţe au reţinut că, întrucât cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 2860/2002 la Judecătoria Lugoj a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesual active a reclamantei, prezenta cerere de revizuire este inadmisibilă.
Instanţa de recurs a apreciat că această interpretare a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) Cod procedură civilă nu poate fi primită.
Astfel, corespunde realităţii că motivele de revizuire vizează, de regulă, situaţia de fapt reţinută de instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei retractare se cere, însă a restrânge sfera de aplicare a dispoziţiilor referitoare la revizuire doar la hotărârile prin care se soluţionează fondul (altele decât date în recurs) ar constitui o limitare nejustificată a accesului părţii interesate la beneficiul recunoscut de o normă oricum restrictivă.
Este de observat că, susţinând că inclusiv hotărârile rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare trebuie să evoce fondul pentru ca revizuirea lor să fie admisibilă, doctrina face, în general, trimitere la aceleaşi categorii de hotărâri (de declinare a competenţei, de expedient, ordonanţele preşedinţiale) pentru a argumenta punctul de vedere mai sus exprimat.
Instanţa de recurs reţine că aceste exemple (oricum, discutabile prin prisma situaţiei juridice deduse judecăţii în speţa de faţă) nu sunt de natură a susţine această interpretare în condiţiile în care ordonanţa preşedinţială nu prejudecă fondul, declinarea de competenţă vizează aspecte strict de drept şi nu de fapt, iar hotărârea de expedient presupune validarea unei tranzacţii de către judecătorul care verifică îndeplinirea unor condiţii de validitate ce nu presupun evocarea fondului.
În concluzie, în mod nelegal au reţinut instanţele inadmisibilitatea cererii de revizuire îndreptate împotriva sentinţei prin care fondul cauzei nu a fost soluţionat, cererea reclamantei (revizuentă în cauza de faţă) fiind respinsă pentru lipsa calităţii procesual active a C.C.I.A.T. care a fost irevocabil stabilită printr-o hotărâre anterioară, câtă vreme revizuenta invocă descoperirea unor înscrisuri noi, de natură a schimba situaţia de fapt avută în vedere la stabilirea neîntrunirii în persoana sa a acestei calităţi.
Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (5) Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea a admis recursul declarat de revizuentă, a casat decizia recurată şi sentinţa civilă nr. 1847/9.12.2009 pronunţată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr. 1956/252/2009 şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, Judecătoria Lugoj, urmând ca, în rejudecare, instanţa să examineze în ce măsură înscrisurile eliberate de o instituţie publică în urma unei cereri formulate de recurentă se constituie în acte noi în sensul dispoziţiilor art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.
