Pe rol soluţionarea amânării pronunţării cauzei civile având ca obiect “contestaţie la executare, suspendare executare”, acţiune formulată de contestatoarea S.C. P. SRL împotriva intimatei M. M.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 12.02.2010, fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi ce face parte integrantă din prezenta, iar instanţa având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunţarea la 19.02.2010, la 26.02.2010, apoi la 05.03.2010 când în urma deliberărilor a pronunţat următoarea sentinţă:
I N S T A N Ţ A
Asupra acţiunii civile de faţă:
La data de 06.04.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe sub nr. 486/249, contestaţia la formulată de contestatoarea S.C. P. SRL, împotriva formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 34/2009 al BEJ O. C., şi în contradictoriu cu intimata M. M., solicitând să se dispună anularea titlului executoriu-contract de arendare nr. 83/04.07.2008 şi a tuturor actelor de executare silită întocmite de BEJ O. C. în dosarul nr. 34/2009, precum şi suspendarea executării silite în dosarul nr. 34/2009 al BEJ O. C.
În motivarea contestaţiei, contestatoarea solicita ca în legătură cu aspectele de nelegalitate ale contractului de arendare nr. 83/04.07.2008, instanţa să constate că titlul executoriu pus în executare silită este nelegal, fiind încheiat cu încălcarea unor dispoziţii legale de ordine publică.
Contractul de arendare nr. 83/04.07.2008 nu are forma legală a unui titlu executoriu, conform art. 3 pct. 1 din Legea nr. 16/1994, arendarea se face prin contract scris, modelul acestuia fiind anexa la legea arendării, or, prin punctul 3 din Legea nr. 223/2006 s-a introdus obligativitatea semnării modelului de contract de arendare stipulat în anexa modificată a Legii nr. 16/1994; contractul de arendare urmează modelul altor înscrisuri care potrivit legii sunt titluri executorii (contractul de asistenţă juridică, cambia, biletul la ordin, etc.).
Precizează că nu toate contractele de arendare sunt titluri executorii, ci numai acelea care sunt încheiate cu respectarea întocmai a clauzelor contractelor anexate de legiuitor fiecărui act normativ care se referă la acte juridice-titluri executorii, iar în aceste condiţii, dacă se analizează prevederile contractului de arendare, invocat ca temei al executării silite, se observă că acesta nu se identifică cu contractul model investit de Legea nr. 16/1994 cu puterea unui titlu executoriu.
Precizează că, contractul de arendare nr. 83/04.07.2008 nu constituie titlu executoriu, deoarece nu respectă dispoziţiile art. 6 pct. 5 din Legea nr. 16/1994, potrivit căruia numai contractele de arendare înregistrate la consiliul local constituie titluri executorii, iar din analiza conţinutului contractului de arendare se observă că acesta nu cuprinde clauza referitoare la înregistrarea la Consiliul Local, aşa cum este prevăzută aceasta în textul anexei la Legea nr. 16/1994.
În cadrul anexei se stipulează „Înregistrat la Consiliul Local al……; judeţul………, nr……din…..” în timp ce contractul nr. 83/04.07.2008 este înregistrat la Primăria comunei Nicolae Bălcescu, deci contractul nu este înregistrat la Consiliul Local, aşa cum solicită imperativ art. 6, pct. 5 din Legea nr. 16/1994, fiind înregistrat, în mod greşit, la Primărie, de aceea contractul de arendare nr. 83/04.07.2008 nu poate avea forţa juridică a unui titlu executoriu.
Mai invocă faptul că acest contract nu este încheiat de reprezentantul legal al SC P. SRL, întrucât la data încheierii contractului de arendare, reprezentantul legal (administratorul) al SC P. SRL a fost doamna B. M.; pe cale de consecinţă, în temeiul actului constitutiv al SC P. SRL şi al art. 137 şi urm. din Legea nr. 31/1990, singura persoană care avea legitimitatea de a antrena răspunderea juridică a societăţii în raporturile cu terţii (inclusiv cu M. M.) era administratorul statutar al societăţii, respectiv doamna B. M., or contractul se arendare nu a fost semnat niciodată de doamna B. M. pentru a fi opozabil SC P. SRL.
În ce priveşte procedura propriu-zisă de executare silită urmată de judecătoresc, solicită ca instanţa să constate viciile vădite de formă şi de fond ale acesteia. Având în vedere că executorul judecătoresc a dispus conexarea dosarului nr. 34/2009 la dosarul nr. 35/2009, criticile subscrise vor viza actele de executare silită efectuate în dosarul nr. 35/2009 care folosesc şi dosarului nr. 34/2009.
Arată că executorul judecătoresc nu a respectat dispoziţiile art. 496 C.pr.civ. atunci când a întocmit procesul-verbal de situaţie din 20.03.2009.
Precizează că, potrivit art. 496 paragraf 1 C.pr.civ. în vederea identificării imobilului urmărit, executorul judecătoresc se va deplasa la locul unde este situat acesta şi va întocmi un proces-verbal de situaţie. În aceste condiţii, textul legal impune executorului judecătoresc să se deplaseze la locul unde este situat imobilul în vederea identificării acestuia, or executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal de situaţie din data de 20 martie 2009, fără a se deplasa la locul unde erau situate imobilele.
În acest sens, în cuprinsul procesului-verbal executorul reţine că s-a deplasat mai întâi la sediul Primăriei Tămădău Mare, iar ulterior, la sediul Consiliului Local Săruleşti. Executorul nu a identificat, pe teren, imobilele, aşa cum solicita imperativ textul art. 496 paragraf 1 C.pr. civ.
Precizează că potrivit art. 496 paragraf 2 C.pr.civ. procesul-verbal de situaţie trebuie să conţină descrierea cât mai amănunţită a imobilului urmărit. Prin această reglementare, voinţa legiuitorului a fost aceea de a înlătura orice posibilitate de confuzie care s-ar putea crea cu privire la imobilele supuse executării silite. Dar după cum rezultă din procesul verbal de situaţie din 20.03.2009, executorul a omis aspecte esenţiale referitoare la individualizarea imobilelor în discuţie. Astfel, în ceea ce priveşte vecinii imobilului din comuna Tămădău Mare, executorul reţine în trei dintre cele patru puncte cardinale noţiunea de „teren agricol”, fără a arăta concret care sunt şi titularii dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole învecinate. De asemenea, cu privire la terenul din Săruleşti, executorul nu specifică nici un detaliu referitor la vecinii acestui imobil.
Arată că, din interpretarea prevederilor art. 496, paragraf 2 C.pr. civ., reiese că procesul-verbal de situaţie nu poate avea decât un simplu rol descriptiv al imobilelor supuse executării silite. Nu există nciun temei legal care să permită executorului judecătoresc să transforme un proces-verbal de situaţie într-un act juridic prin care se pot lua şi alte măsuri care ţin de executarea silită (respectiv sechestrul imobiliar).
Precizează că executorul judecătoresc nu avea dreptul să adauge la elementele procesului-verbal de situaţie şi măsuri de executare silită (în speţă sechestru imobiliar), care se dispun în baza unor acte de executare silită având un alt conţinut.
De asemenea, mai arată că executorul judecătoresc a nesocotit textul art. 496 C.pr.civ. şi atunci când a dispus în cadrul unui proces de situaţie conexarea dosarului nr. 34/2009 la dosarul nr. 35/2009, în loc să dispună această măsură printr-un înscris separat.
Solicită ca instanţa să constate că procesul verbal de situaţie din data de 20.03.2009 încalcă textul de ordine publică al art. 496 C.pr.civ. sub un întreit aspect, respectiv: executorul nu a identificat pe teren imobilele supuse executării silite; procesul-verbal de situaţie este lacunar şi superficial, nu permite o identificare corectă a imobilelor; procesul-verbal de situaţie a fost transformat abuziv şi discreţionar de către executorul judecătoresc şi într-un proces verbal de sechestru imobiliar.
Mai arată că executorul judecătoresc nu a urmat procedura prescrisă de lege în ceea ce priveşte indisponibilizarea imobilelor supuse executării silite, imobilele sunt intabulate în Cartea Funciară, de aceea, procedura prealabilă legală care trebuia urmată de executorul judecătoresc în vederea valorificării silite a acestora ar fi trebuit să fie cea stabilită de art. 494-499 C.pr.civ., dar cu toate acestea, executorul nu a ţinut seama de aceste texte legale obligatorii şi a efectuat actele de executare silită „după ureche”.
Precizează că executorul judecătoresc nu a întreprins următoarele acte de executare silită obligatorii, potrivit art. 497 pct. 1 şi 2 C.pr.civ. în cazul unor imobile intabulate în cartea funciară, respectiv: nu a somat subscrisa să plătească debitul restant după întocmirea procesului verbal de situaţie; somaţia nu a fost notată în cartea funciară..
Arată că procedura de urmărire a bunurilor imobiliare este riguros reglementată de capitolul IV din C.pr.civ.. Aceste texte legale sunt de strictă interpretare şi aplicare. Executorul judecătoresc nu are legitimitatea de a deroga sub nicio formă de la succesiunea legală a actelor de executare silită şi nici nu poate lua măsuri în afara acestor dispoziţii legale, or după cum rezultă din analiza disp. art. 488-493 C.pr.civ., măsura sechestrului bunurilor imobile nu este reglementată de aceste dispoziţii legale, ceea ce înseamnă că executorul judecătoresc nu avea opţiunea procedurală a unei asemenea măsuri, acesta ar fi trebuit, eventual, să indisponibilizeze imobilele supuse executării silite, pe calea notării somaţiei (prev. de art. 497 C.pr.civ.) în cartea funciară.
Mai arată că, executorul judecătoresc nu a dispus efectuarea unei expertize contabile care să calculeze valoarea penalităţilor de întârziere ci s-a subrogat rolului unui expert şi a stabilit de la sine putere o valoare discreţionară a penalităţilor de întârziere.
De asemenea, mai arată că executorul judecătoresc a indisponibilizat bunuri imobile care exced cu mult valorii creanţei creditoarei, valoarea celor două imobile asupra cărora executorul a instituit, în mod nelegal, măsura sechestrului depăşeşte cu mult valoarea creanţei pretinsă de M. M. Valoarea însumată a celor două dosare de executare conexate (nr. 35 şi nr. 34) este de aproximativ 35.000 euro, în condiţiile în care asupra imobilelor în discuţie există o garanţie bancară ipotecară mult mai mare decât această sumă de bani.
Precizează că executorul judecătoresc avea legitimitatea de a indisponibiliza numai bunuri a căror valoare era suficientă pentru acoperirea pretinsei creanţe, or subscrisa deţine în proprietate utilaje-bunuri mobile, a căror valoare poate acoperi oricând creanţa pretinsă şi nu este disproporţionată ca în situaţia indisponibilizării unui imobil. Invocă în această privinţă disp. art. 411 pct. 4 C.pr.civ.
Referitor la cererea de suspendare a executării, solicită să se aibă în vedere faptul că această măsură este necesară, întrucât continuarea cursului executării silite este de natură să aducă grave prejudicii subscrisei, proprietară a imobilelor, deoarece: în cazul continuării executării silite, imobilul urmează a fi scos din patrimoniul subscrisei prin vânzare la licitaţie publică, introducerea executării silite (ca urmare a admiterii contestaţiei la executare) fiind dificil de realizat sau chiar imposibilă. Astfel, după intabularea în cartea funciară, adjudecătorul va putea să dispună de imobil, în orice mod, în calitate de proprietar, fapt de natură să prejudicieze în mod grav interesele subscrisei; există pericolul iminent ca imobilul să fie executat silit pentru un preţ derizoriu, valoarea de circulaţie a acestuia fiind mult mai mare; scopul exclusiv al intimatei creditoare este ca, profitând de dispoziţiile procedurale instituite de legiuitor în favoarea creditorilor urmăritori (art. 506 al. 2 C.pr.civ.) să-şi însuşească imobilul la un preţ derizoriu cu mult sub nivelul preţului de circulaţie.
În drept, contestatoarea şi-a întemeiat acţiunea pe disp. art. 399 pct. 1, 3 şi urm. Cod proc. civ. Şi orice altă dispoziţie legală incidentă.
În dovedirea contestaţiei, contestatoarea a solicitat proba cu înscrisuri şi interogatoriul intimatei.
Alăturat contestaţiei s-au depus în xerocopii următoarele acte: procesul verbal de situaţie din 20.03.2009 emis de BEJ O. C. în dosarul de executare nr. 35/2009; înştiinţări de plată, notificare, somaţie, publicaţie de vânzare nr. 34/17.03.2009 şi din 24.02.2009; procesul – verbal de cheltuieli din 13.03.2009; adrese de înfiinţare a popririi asupra conturilor debitoarei SC P. SRL înaintate de BEJ O. C. la data de 13.03.2009 în dosarul de executare 34/2009 către: BANCPOST SA Bucureşti, BANCA COMERCIALĂ CARPATICA SA, CEC BANK SA Bucureşti, TREZORERIA LEHLIU GARĂ, BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ Bucureşti; somaţia nr. 34 din 24.02.2009; procesul – verbal de cheltuieli din 24.02.2009 emis în dosarul de executare nr. 34/2009; contractul de arendare nr. 83/04.07.2008; încheierea nr. 1088/29.11.2001 emisă de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Lehliu Gară; încheierile nr. 26085 din 20.11.2007, nr. 25443 din 16.11.2007, nr. 25450 din 13.11.2007, nr. 25448 din 16.11.2007, nr. 25444 din 16.11.2007, nr. 25437 din 16.11.2007, 25446 din 16.11.2007, nr. 25446 din 16.11.2007 emise de OCPI Călăraşi şi însoţite de extras de carte funciară pentru informare şi plan de amplasament şi delimitare a imobilului.
Contestaţia, inclusiv cererea de suspendare a executării, sunt legal timbrate cu 194 lei + 10 lei taxă de timbru şi 3,50 lei timbru judiciar.
Intimata a formulat în cauză concluzii scrise prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare.
Urmare a solicitării instanţei, Cabinetul Individual Judecătoresc O. C. a înaintat dosarul de executare nr. 34/2009 privind pe creditoarea M. D. – M. şi debitoarea SC P. SRL.
Urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 15585/08.07.2009 Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi a furnizat informaţii legate de firma SC P. SRL din care rezultă că începând cu data de 09.01.2009 administratorul firmei este M. N.V.
Prin încheierea de şedinţă din data de 07.10.2009, instanţa a dispus suspendarea propriu – zisă a executării silite efectuată de BEJ O. C. în baza contractului de arendare nr. 83/04.07.2008.
Tot în aceeaşi şedinţă, instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii ridicată de intimată prin apărător, pentru următoarele motive: contestatoarea poate formula o contestaţie la titlu în situaţia în care titlul executoriu este un contract de arendare, întrucât acest titlu nu este emis de o instanţă de judecată, iar faptul că, contestatoarea avea posibilitatea să formuleze o acţiune civilă distinctă prin care să solicite constatarea nulităţii acestui contract nu constituie o cale de atac în sensul dispoziţiilor art. 399 al.3 din C.pr.civ.
În acest sens este constantă practica judiciară a Tribunalului Călăraşi şi a Curţii de Apel Bucureşti, instanţe care au statuat prin hotărârile pronunţate în dosarele nr. 866/249/2007 şi 1461/249/2008, aflate pe rolul Judecătoriei Lehliu Gară, că posibilitatea de a ataca un titlul executoriu care nu este emis de o instanţă de judecată pus în executare silită, respectiv printr-o acţiune în nulitate absolută adresată instanţei de judecată, întrucât constituie un act subsecvent al unui act juridic, nu reprezintă o altă procedură prevăzută de lege pentru atacarea titlului executoriu mai sus arătat.
De asemenea, urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 2320/17.11.2009 Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Călăraşi a comunicat faptul că d-na B. M. a deţinut calitatea de administrator al SC M. SRL, fiind schimbată denumirea ulterior în SC P. SRL; calitatea de administrator a fost deţinută de aceasta de la înmatriculare, respectiv 1992, şi până la data de 09.01.2009, când în baza hotărârii nr. 1 a asociatului unic al SC P. SRL a hotărât revocarea din calitatea de administrator a d-nei B. M. şi numirea în această calitate a d-lui M. N. V., ataşând următoarele înscrisuri în xerocopie: Hotărârea nr. 1/09.01.2009; declaraţia pe proprie răspundere din 23.01.2009; specimen de semnătură; actele adiţionale la statutul societăţii.
Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 04.07.2008 s-a încheiat contractul de arendare nr. 83 între contestatoarea SC P. SRL, în calitate de arendaş, şi intimate M. D. – M., în calitate de proprietar, pentru suprafaţa de 40,62 ha – teren arabil extravilan situat pe raza com. Nicolae Bălcescu, jud. Călăraşi, contract înregistrat la Primăria com. Nicolae Bălcescu sub nr. 12/18.07.2008, durata arendării referindu-se la anul agricol 2007 – 2008.
La data de 23.08.2009, proprietara creditoare i-a solicitat executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu – contractul de arendare nr. 83/2008, încheind în acest sens cu BEJ O. C. –Contractul de executare silită nr. 34/23.02.2009, întocmindu-se de către acesta dosarul de executare nr. 34/2009.
La data de 24.02.2009, BEJ O. C. a emis somaţia nr. 34 prin care contestatoarea debitoare SC P. SRL era somată ca în termen de 3 zile de la primirea acesteia să se prezinte la sediul biroului pentru plata sumei de 59821,36 lei, emiţând, totodată, şi adresă către Primăria com. Săruleşti să comunice bunurile imobile şi mobile cu care figurează în evidenţe debitoarea.
De asemenea, executorul judecătoresc a emis şi adrese de înfiinţare a popririi pe conturile debitoarei către diferite instituţii bancare.
Debitoarea a formulat contestaţie împotriva formelor de executare menţionate.
Dispoziţiile art. 399 al. 3 Cod proc civ prevăd că: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.” În speţă, executarea s-a solicitat în baza contractului de arendare nr. 83/2007.
Potrivit acestor dispoziţii, pentru titlurile executorii care nu provin de la o instanţă judecătorească este posibilă analizarea fondului titlului în procedura contestaţiei la executare, cu condiţia ca legea să nu-i consacre o cale specială în acest sens. Într-adevăr, verificând prevederile Legii 16/1994 se poate observa că aceasta nu cuprinde o cale specială.
Aşa cum s-a menţionat, s-au invocat de către contestatoare aspecte de nelegalitate a contractului de arendare.
Într-adevăr, dispoziţiile art. 3 al. 1 din Lg. 16/1991 prevăd că „Arendarea se face prin contract scris, al cărui model este prevăzut în anexă, încheiat între arendator, pe de o parte, şi arendaş, pe de altă parte. Părţile contractante pot fi persoane fizice sau juridice.
Analizând contractul de arendare nr. 83/2007 rezultă, într-adevăr, că acesta nu este încheiat pe formularul tipizat prevăzut în Anexa la lege, dar în conţinutul său sunt prevăzute toate elementele stabilite de art. 5 din lege.
De asemenea, a fost înregistrat la Primăria com. Nicolae Bălcescu sub nr. 12/18.07.2008, în registrul special, în conformitate cu prevederile art. 6 al. 1 din Legea nr. 14/1996, or, potrivit alin. 5 al aceluiaşi articol „Contractele de arendare încheiate în scris şi înregistrate la consiliul local constituie titluri executorii pentru plata arendei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract.”
În ce priveşte nevalabilitatea consimţământului contestatoarei în sensul că, contractul nu a fost semnat de administrator, invocată de aceasta în contestaţie, de observat este faptul că în cap I la părţile contractante, au fost menţionate datele de identificare ale societăţii contestatoare având calitatea de arendaş, inclusiv numele reprezentantului legal – în persoana d-nei B. M., care la momentul încheierii contractului, era administratorul societăţii.
Contestatoarea, deşi a invocat aceste aspecte, nu a menţionat cine anume ar fi semnat contractul dacă nu administratorul societăţii, având în vedere ştampila aplicată pe semnătura acestuia, precum şi faptul că tot societatea contestatoare l-a prezentat primăriei în vedere înregistrării.
Nu se poate reţine susţinerea contestatoarei în sensul ca nu a fost semnat contractul de arendare de către administratorul statutar, atâta vreme cât chiar societatea (arendaş) a prezentat primăriei contractul de arendare în vederea înregistrării (a se vedea în acest sens adresa de la fila 104 din dosar). Ca urmare, contestatoarea a avut cunoştinţă despre încheierea acestui contract, or, faptul că nu ar fi fost semnat de administratorul statutar, ci de altă persoană şi că nu există o împuternicire în acest sens, nu îi pot fi opuse intimatei care a avut convingerea clara ca încheie contractul cu reprezentantul legal al arendaşului, în condiţiile prevăzute de lege, fiind de bună credinţă la încheierea acestui contract.
De altfel, potrivit regulii „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” nimănui nu-i este îngăduit sa se prevaleze în fata justiţiei de propria sa culpa pentru a valorifica un drept, cu atât mai mult cu cât arendaşul a înregistrat contractul la primărie, a muncit terenul intimatei de la data încheierii lui şi nu i-a adus niciodată la cunoştinţă intimatei aspectele invocate în contestaţia de faţă
În ce priveşte executarea propriu – zisă, s-a invocat de către contestatoare încălcarea prevederilor art. 496 Cod proc.civ.
Astfel, în ce priveşte conexarea dosarelor, de observat este faptul că nu s-a procedat la conexarea propriu – zisă a dosarelor de executare nr. 34 şi 35 (conexarea pentru care este prevăzută o procedură specială), ci s-a menţionat doar solicitarea apărătorului intimatei în acest sens, executorul făcând menţiunea „dosarele urmând a fi conexate”
În dosarul de executare nr. 35/2009 titlul executoriu îl constituie sentinţa civilă nr. 619/01.07.2008 a Judecătoriei Lehliu – Gară şi, mai mult decât atât, în dosarul de execut nr. 34/2009 înaintat de executor nu se află şi procesul – verbal de situaţie contestat.
Chiar şi aşa, referirea la „indisponibilizarea prin sechestru a imobilului” , nu poate fi apreciată ca nelegală, având în vedere că disp. art. 494 Cod proc civ. cu care începe secţiunea referitoare la „Formalităţi premergătoare vânzării la licitaţie” fac trimitere la dispoziţiile art. 431 care sunt aplicabile, or potrivit alin. 1 al acestui din urmă articol „Executorul judecătoresc poate proceda la valorificarea bunurilor sechestrate prin vânzare la licitaţie publică, vânzare directă şi prin alte modalităţi admise de lege.”
Din analiza procesului verbal de situaţie din 20.03.2009 rezultă că este un fel de proces – verbal de situaţie provizoriu, detaliile despre suprafeţele de teren aparţinând contestatoarei fiind luate din evidenţele primăriei, având în vedere precizările din finalul procesului – verbal în sensul că urmează a se obţine relaţii cu privire la identificarea datelor în ce priveşte terenul extravilan şi terenul acordat debitorului pentru a da relaţii cu privire la modul de soluţionare a titlului executoriu.
De asemenea, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 497 Cod proc.civ pt următoarele motive:
Ultimul act de executare înainte de formularea contestaţiei este acel proces verbal din 20.03.2009 or, având în vedere că imediat după comunicarea acestuia s-a formulat contestaţia la executare de faţă (înregistrată la instanţă la data de 06.04.2009), contestaţie în care s-a dispus suspendarea propriu zisă a executării silite până la soluţionarea acesteia), executorul nu mai avea cum să emită somaţia prev. de art. 497 Cod proc civ.
Ori, neemiţându-se somaţia (şi nici nu avea cum având în vedere formularea contestaţiei), este evident că nu avea ce anume să se înscrie în cartea funciară, obligaţie care ar trebui îndeplinită de executor înainte de comunicarea somaţiei.
De asemenea, s-a mai invocat nedispunerea unei expertize contabile de către executor şi stabilirea unei valori discreţionare a penalităţilor de întârziere.
Disp. art. 3712 al. 3 Cod proc. civ prevăd că „Dacă titlul executoriu conţine suficiente criterii în funcţie de care organul de executare poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, şi la actualizarea acestei sume”. În speţă, din cap. V al contractului de arendare rezultă că proprietarul a optat pentru echivalentul în bani pentru 1400 kg grâu/ha, stabilindu-se, totodată, şi penalităţile de întârziere în cazul nerespectării termenului de plată ca fiind de 0,5 % pe zi din suma totală cuvenită, astfel că executorul a avut suficiente criterii pentru stabilirea cuantumului penalităţilor.
De asemenea, s-a mai invocat faptul că au fost indisponibilizate bunuri care exced cu mult valorii creanţei creditoarei.
În dosarul de executare nr. 34/2009 s-au emis adrese de executor către diferite instituţii bancare în vederea înfiinţării popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale debitoarei.
În ce priveşte procesul – verbal din dosarul 35/2009, invocat de contestatoare, la care s-ar afla conexat dosarul 34/2009, în sensul că valoarea imobilelor depăşeşte cu mult valoarea creanţei, de menţionat este faptul că, în cazul în care s-ar fi emis somaţia, exista posibilitatea ca debitoarea să solicite instanţei de executare să încuviinţeze ca plata integrală a datoriei să se facă din veniturile imobilului urmărit sau din alte venituri ale sale pe timp de 6 luni, potrivit prevederilor art. 499 al. 1 Cod proc.civ.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa apreciază neîntemeiată contestaţia la executare, urmând a o respinge ca atare.
Cum contestaţia a fost respinsă, iar intimata a efectuat cheltuieli cu acest proces, cheltuieli dovedite – reprezentând onorariu apărător, urmează, în conformitate cu prevederile art. 274 Cod proc.civ., a obliga contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea S.C. P. SRL, împotriva formelor de executare emise în dosarul de executare nr. 34/2009 al BEJ O. C., şi în contradictoriu cu intimata M. M.
Obligă contestatoarea la plata către intimată a sumei de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.03.2010.
