Art. 180 al.2 Cp Circulaţie rutieră


JUDECATORIA ONESTI

.

Dosar nr.4089/270/2011 art. 180 alin. 2 C.P.

SENTINTA PENALA NR. 590

Sedinta publica de la 13.10.2011

Completul compus din:

Presedinte – …..

Grefier – …..

Ministerul public a fost reprezentat de procuror ….

Pe rol judecarea cauzei penale pusa în miscare prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti împotriva inculpatilor …. si …., trimisi în judecata pentru savârsirea infractiunii prevazuta si pedepsita de art. 180 alin 2 cod penal.

La apelul nominal facut în sedinta publica, la ordine, au raspuns inculpatii …. si …., partea vatamata …… si martorii … si …. lipsa fiind partea civila Spitalul …. si martorul ….

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier care învedereaza:

– cauza are ca obiect infractiunea privind circulatia pe drumurile publice,

– se afla la al doilea termen de judecata,

– procedura legal îndeplinita,

– s-a depus dovada îndeplinirii mandatelor de aducere pe numele martorilor … si ….

– stadiul procesual fond,

Instanta procedeaza la identificarea inculpatilor care se legitimeaza astfel; …. prezinta CI seria ……… iar …. prezinta CI seria ……..

Instanta a adus la cunostinta inculpatilor prevederile art. 70, si ale art. 322 Cod procedura penala privind dreptul de a avea un aparator, dreptul de a nu face declaratii, atragându-li-se atentia ca ceea ce declara poate fi folosit împotriva lor .

Inculpatii având cuvântul pe rând arata ca nu vor sa de-a declaratie în fata instantei si îsi mentin declaratia data la urmarirea penala.

Instanta procedeaza la identificarea martorilor care prezinta CI astfel; …. prezinta CI seria …, CNP ….; martorul …. prezinta CI seria …., CNP ….

Conform art. 319 cod procedura penala instanta dispune ca martorii sa paraseasca sala de judecata punându-li-se în vedere sa nu se îndeparteze dupa care, procedeaza la audierea acestora, pe rând si sub prestare de juramânt potrivit art. 327 cod procedura penala declaratiile acestora fiind consemnate si atasate la dosarul cauzei.

Instanta constata imposibilitatea audierii martorului …. fata de precizarile din cuprinsul dovezii de îndeplinire a mandatului de aducere si dispune citirea declaratiei data de acesta în cursul urmaririi penale potrivit art. 327 alin. 3 cod procedura penala.

Întrebat fiind de catre instanta partea vatamata arata ca îsi mentine plângerea formulata.

Nemaifiind cereri de formulat, exceptii de invocat ori probe de administrat instanta declara terminata cercetarea judecatoreasca si acorda cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga judecatoria Onesti au fost trimisi în judecata inculpatii …. si …. ambii pentru comiterea infractiunii prevazute si pedepsite de art. 180 alin. 2 cod penal cu pplicarea art. 73 lit. cod penal constând în aceea ca la data de 02.04.2011 fiind provocati au lovit-o cu pumnii si picioarele pe partea vatamata … provocându-i leziuni a caror vindecare au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale solicita condamnarea inculpatilor la pedeapsa închisorii prevazuta de lege cu aplicarea prevederilor art. 71 si art. 81 cod penal.

Partea vatamata având cuvântul arata ca tot ce s-a spus au fost minciuni , solicita daune morale si materiale cum a solicitat.

Inculpatii având ultimul cuvânt pe rând arata ca îsi mentin declaratiile date la urmarirea penala, lasa solutia la aprecierea instantei.

Dezbaterile în cauza de fata s-au desfasurat în conformitate cu dispozitiile art. 304 Cod pr. pen, în sensul ca au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic

INSTANTA,

Deliberând asupra cauzei penale de fata;

Prin rechizitoriul nr. 944/P/2011 al Parchetului de pe lânga Judecatoria Onesti au fost trimisi în judecata inculpatii …, fiul lui …si .., nascut la data de ….. în …., domiciliat în …., fara ocupatie, fara studii, fara antecedente penale, CNP …. si …., fiul lui …si …., nascut la data de …. în …, domiciliat în …., studii 8 clase, fara ocupatie, fara antecedente penale, CNP …. sub aspectul savârsirii infractiunii de “ lovire sau alte violente” prev. de art. 180 alin 2 cod pen. cu aplic. art. 73 lit. b cod pen.

În actul de sesizare al instantei s-au retinut urmatoarele: în oaptea de 02.04.2011 inculpatii si martorul ….. , care locuiesc în …., s-au deplasat la barul ….. din satul …. unde se mai afla partea vatamata …,, …., ….. Grupul din comuna …..s-a asezat la o masa separata si consuma vin. Stabilisera sa joace biliard cu cei din satul Tuta. La un moment dat, partea vatamata a început sa aiba o atitudine provocatore fata de învinuiti. Fara sa fire invitat s-a deplasat la masa inculpatilor, a luat sticla de pe masa si a început sa consume vin . inculpatii i-au reprosat de ce face acest lucru, iar partea vatamata a devenit recalcitranta, afisând un comportament violent si jignitor, din aceste motive barmanul de serviciu a evacuat-o din bar. I-a asteptat pe inculpati în afara barului iar când acestia au iesit sa plece acasa le-a cerut socoteala ce cauta în satul lor. Partea vatamata l-a lovit cu palma pe …., dupa care s-au lovit reciproc. A intervenit si celalalt inculpat, lovind-o pe partea vatamata pâna acesta a cazut jos, continuând sa fie lovita cu piciorul.

Urmare loviturilor primite partea vatamata a fost internata în sectia chirurgie a Spitalului …., în perioada 03-13.04.2011.

Spitalul …. s-a constituit parte civila cu suma de 2213 lei.

Victimei i s-a eliberat certificat medico-legal pentru 17-18 zile de îngrijiri medicale.

În cauza penala de fata a fost administrat urmatorul material probatoriu: în cursul urmaririi penale: plângerea si declaratia partii vatamate, certificat medico-legal, declaratii martori, declaratiile inculpatilor care recunosc fapta, în cursul judecatii: declaratii parte civila, parte vatamata, inculpati, martori.

Inculpatii aflati în stare de libertate s-a prezentat în fata instantei.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

În data de 2.04.2011, partea vatamata si martorul ….. s-au deplasat la barul ….. din satul ….. unde s-au întâlnit cu inculpatii ….., … si martorul …..

Potrivit declaratiei martorului …., vânzator în bar intre cei cinci a avut loc un conflict declansat de partea vatamata. Martorul ….. a declarat ca ….. ar fi lovit cu palma mai întâi pe inculpatul …, iar in momentul în care inculpatul …….. a încercat sa intervina a fost lovit la rândul sau de partea vatamata.

Cei doi martori au declarat ca incidentul ar fi fost declansat de neîntelegerile privind jocul de la masa de biliard, iar partea vatamata ar fi fost cea care a declansat conflictul, inclusiv prin folosirea unor cuvinte injurioase la adresa celor doi inculpati.

Martorul … relateaza în cursul urmaririi penale faptul ca cei doi inculpati l-au lovit pe cumnatul sau, ….. cu pumnii si picioarele, iar …… a fost cel care a aruncat o bicicleta peste partea vatamata cazuta la pamânt.

Martorul nu aminteste nimic despre provocarea inculpatilor de catre partea vatamata, însa acest aspect este relatat de ceilalti martori audiati în cauza de fata.

În conformitate cu dispozitiile art. 327 cod proc. pen. instanta a constatat imposibilitatea audierii martorului … ( potrivit procesului verbal de a mandatului de aducere) si a dispus citirea declaratiei acestuia din cursul urmaririi penale.

Cei doi inculpati au refuzat sa dea declaratii în fata instantei, însa în cursul urmaririi penale au declarat ca recunosc faptul ca au lovit partea vatamata ….. însa au fost provocati de catre aceasta. Astfel, inculpatii au precizat ca ….. a declansat conflictul adresându-le cuvinte injurioase dupa care a început sa îi loveasca.

Din certificatul medico legal depus la dosarul cauzei rezulta ca partea vatamata a fost diagnosticata cu “ fractura coasta stânga, traumatism cranio facial.” S-a recomandat interventie chirurgicala, pleurostomie cu drenaj aspirator. Prin acest certificate au fost stabilite un numar de 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În drept fapta celor doi inculpati de a fi lovit partea vatamata provocând leziuni ce au necesitat pentru vindecare pâna în 20 de zile de îngrijiri medicale întruneste elementele constitutive ale infractiunii de “ lovire sau alte violente” prev. de art. 180 alin 2 cod penal.

Instanta urmeaza sa retina vinovatia celor doi inculpati în forma intentiei directe, în conditiile art. 19 cod penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei instanta va avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod pen. : dispozitiile partii generale ale codului penal, limitele speciale de pedeapsa, gradul de pericol social al faptei savârsite, persoana inculpatului, circumstanta atenuanta urmând a aplica pedeapsa închisorii orientata spre minimul special.

Având în vedere situatia de fapt mai sus mentionata instanta va retine circumstanta atenuanta legala prev. de art. 73 lit. b cod pen., infractiunea dedusa judecatii fiind savârsita de cei doi inculpati sub stapânirea unei puternice tulburari determinata de o provocare din partea partii vatamate produsa prin violenta.

Pe cale de consecinta, instanta va cobori pedeapsa sub minimul prevazut de lege pentru fiecare din cei doi inculpati, în conditiile art. 76 lit. e prima teza cod penal.

În baza art. 71 Cod penal va aplica fiecarui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art. 64 litera „ a „ teza a doua si litera „ b „Cod penal.

Fata de persoana inculpatilor, infractori primari, instanta apreciaza ca scopul educativ al pedepsei prevazut de art. 52 cod pen. poate fi atins si fara executare în regim de detentie, fiind îndeplinite conditiile art. 81 cod penal.

Astfel, în baza art. 81 cod pen., va dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o perioada compusa din pedeapsa ce va fi aplicata prin prezenta plus termenul de încercare de 2 ani stabilit în conditiile art. 82 cod penal.

În baza art. 359 Cod proc. penala va atrage atentia inculpatilor asupra dispozitiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendarii în cazul în care vor savârsi o noua infractiune în cursul termenului de încercare.

În baza art. 71 al 5 cod pen., pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei, va suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Sub aspectul laturii civile.

Partea vatamata …… s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 1500 lei daune morale de la fiecare din cei doi inculpati.

Asa cum s-a retinut si în considerentele mai sus mentionate, partea vatamata a fost cea care a provocat conflictul folosind cuvinte injurioase la adresa celor doi inculpati dupa care i-a lovit cu palma pe fiecare.

În atari conditii instanta va retine si pentru partea vatamata o culpa de 50 % în producerea prejudiciului suferit.

Culpa si prejudiciul reprezinta doua elemente ale raspunderii civile delictuale, iar în prezenta cauza s-a dovedit existenta lor dar si legatura de cauzalitate dintre ele.

Referitor la prejudiciul moral suferit de partea vatamata, instanta apreciaza ca acesta este cert, lichid si exigibil însa într-un cuantum diminuat asa cum s-a aratat mai sus.

Din probele administrate rezulta cu certitudine ca partea vatamata a suferit un prejudiciu moral prin actiunea ilicita a celor doi inculpati: suferintele fizice si psihice produse, îngrijirile medicale la care partea a fost nevoita sa le suporte, impactul actiunii inculpatilor asupra colectivitatii în care partea vatamata traieste (conflictul având loc într-un loc public din satul ….).

Instanta a apreciat cuantumul prejudiciului moral, în functie de circumstantele concrete ale cazului pendinte, întrucât acesta nu poate fi stabilit prin rigori   abstracte stricte, din moment ce el difera de la persoana la persoana. De aceea, nici Curtea Europeana (Hotarârea din 29 martie 2000, Rotaru contra României – Hotarârea din 29 aprilie 2002, Prety c. Regatul Unit; – Hotarârea din 9 noiembrie 2010, în cauzele conexate C-92/09, C-93/09, Volker und Markus Schecke GbR (C-92/09) si Hartmut Eifert (C-93/09) c/ Land Hessen ), atunci când acorda despagubiri  morale nu opereaza cu criterii de evaluare prestabilite, ci judeca în echitate.

Or, judecând în echitate, se constata ca suma de câte 750 lei pentru fiecare inculpat, ce urmeaza a fi acordata partii vatamate cu titlu de despagubiri pentru prejudiciul moral suferit este suficienta pentru a oferi o reparatie completa pentru atingerea adusa onoarei, reputatiei si persoanei reclamantului, atât în ceea ce priveste viata sa privata cât si cea sociala.

În baza art. 14, 346 alin 1 cod proc. pen. cu referire la art 998, 1003 cod civ. va obliga inculpatii în solidar la plata daunelor morale în suma de 1500 lei catre partea vatamata …..

În baza art. 14, 346 alin 1 cod proc. pen. cu referire la art. 998, 1003 cod civ., art. 313 alin 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, obliga inculpatii în solidar la plata daunelor materiale reprezentând cheltuieli de spitalizare în suma de 2.213,05 lei actualizata pâna la data platii efective, catre partea civila Spitalul ……

Având în vedere culpa procesuala a inculpatilor, în baza art. 191 alin 1 , alin 3 cod proc. pen. va obliga inculpatii la plata cheltuielilor judiciare catre stat în suma de 100 lei fiecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

În baza art. 180 alin 2 cod pen. cu aplic. art. 73 lit. b cod pen., art. 76 lit. e prima teza cod pen. condamna pe inculpatul ….. fiul lui …. si …, nascut la data de …. în …., domiciliat în …., fara ocupatie, fara studii, fara antecedente penale, CNP …. la pedeapsa închisorii de 2 luni sub aspectul savârsirii infractiunii de “ lovire sau alte violente”.

În baza art. 71 Cod penal aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art. 64 litera „ a „ teza a doua si litera „ b „Cod penal.

În baza art. 71 Cod penal aplica pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevazute de art. 64 litera „ a „ teza a doua si litera „ b „Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 2 luni.

În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 2 luni.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei suspenda si executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 71 al. 5 Cod penal pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei suspenda si executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 359 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendarii.

În baza art. 359 Cod procedura penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 cod penal privind revocarea suspendarii.

În baza art. 180 alin 2 cod pen. cu aplic. art. 73 lit. b cod pen., art. 76 lit. e prima teza cod pen. condamna pe inculpatul …., fiul lui ….. si ….., nascut la data de …. în …., domiciliat în ….., studii 8 clase, fara ocupatie, fara antecedente penale, CNP …..la pedeapsa închisorii de 2 luni sub aspectul savârsirii infractiunii de “ lovire sau alte violente”.

În baza art. 14, 346 alin 1 cod proc. pen. cu referire la art. 998, 1003 cod civ. obliga inculpatii în solidar la plata daunelor morale în suma de 1.500 lei catre partea vatamata ……..

În baza art. 14, 346 alin 1 cod proc. pen. cu referire la art. 998, 1003 cod civ., art. 313 alin 1 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sanatatii, obliga inculpatii în solidar la plata daunelor materiale reprezentând cheltuieli de spitalizare în suma de 2.213,05 lei actualizata pâna la data platii efective, catre partea civila Spitalul …….

În baza art. 191 alin 1 , alin 3 cod proc. pen. obliga inculpatii la plata cheltuielilor judiciare catre stat în suma de câte 100 lei fiecare.

Cu recurs in 10 zile de la pronuntare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 13.10.2011.

Presedinte, Grefier,