La 14.02.2003, C.C., lichidatorul pentru S.C. „F.S.I.” S.R.L. Constanţa a formulat contestaţie împotriva creanţei declarate de A.V.A.B. Bucureşti. In motivarea contestaţiei, s-a susţinut că intimata s-a înscris cu aceeaşi creanţă la masa credală a S.C. „F.S.I.” S.R.L., cât şi debitorul principal S.C. „F.S.H.” S.R.L., supusă aceleiaşi proceduri reglementate de Legea nr. 64/1995.
Prin sentinţa civilă nr. 2072/COM/2003, s-a respins contestaţia formulată de lichidatorul judiciar desemnat pentru S.C. „F.S.I” S.R.L. şi s-a dispus înscrierea creanţei AVAB Bucureşti în tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei S.C. „F.S.I.” S.R.L. cu suma de 21.950.797,97 USD plus 191.072.635 lei (cheltuieli de valorificare efectuate până la 32.12.2002), la ordinea prevăzută de art. 106 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 64/1995.
Pentru diferenţa nerecuperată din vânzarea bunurilor constituite drept garanţii A.V.A.B., va avea o creanţă chirografară care va veni în concurs cu cele prevăzute la art. 108 pct. 9 şi va fi supusă dispoziţiilor art. 37 din Legea nr. 64/1995 republicată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele. Creanţa A.V.A.B., pentru care s-a solicitat înscrierea în tabelul obligaţiilor debitoarei S.C.,,F.S.I.” S.R.L., îşi are izvorul juridic în contractele de garanţie încheiate de această societate ca accesorii la contractele de credit ce au ca titulare următoarele societăţi: S.C. „F.S.H.” S.R.L., S.C. „F.S.E.” S.A. şi S.C. „B.B.” S.A. Este vorba deci de o obligaţie de garantare a creditelor acordate celor trei societăţi, instituită în sarcina debitoarei „F.S.I.” S.R.L. asupra bunurilor aflate în proprietatea acesteia.
în acelaşi timp, din contractele şi actele adiţionale depuse la dosar rezultă că debitoarea s-a obligat şi personal în calitate de codebitor la restituirea creditelor acordate societăţilor menţionate.
Potrivit art. 42 Cod comercial, „în obligaţiunile comerciale, debitorii sunt ţinuţi solidar, afară de stipulaţie contrarie”. Aceeaşi prezumţie există şi contra fidejusorului chiar necomerciant, care garantează o obligaţie comercială. Specific obligaţiilor solidare este faptul că creditorul se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre codebitorii solidar pentru întreaga sumă.
în speţă, faptul că A.V.A.B. a preluat creanţele neperformante asupra S.C. „B.B.” S.A., „F.S.H.” S.R.L. şi „F.S.E.” S.A., nu a fost contestat, după cum nu s-a contestat nici valoarea creanţei declarate.
în privinţa priorităţii şi a ordinii de distribuire a sumelor obţinute prin lichidare, dat fiind caracterul de creanţă garantată a sumei solicitate de AVAB, se dispune înscrierea în ordinea prevăzută la art. 106 alin. 1 pct. 2 în privinţa sumelor nerecuperate din vânzarea bunurilor constituite drept garanţii, operând dispoziţiile cuprinse în art. 106 alin. 2, care trimit diferenţele de creanţe garantate nerecuperate la ordinea de distribuire prevăzut de art. 108 pct. 9, asimilându-le creanţelor negarantate.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. „F.S.I.” S.R.L., C.C., dar şi A.V.A.B. Bucureşti. întrucât recursul formulat de C.C. nu a fost timbrat cu suma de 225.300 lei şi timbru judiciar în sumă de 1.500 lei, instanţa 1-a anulat ca netimbrat. în ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta A.V.A.B. Bucureşti, s-a susţinut că sentinţa civilă nr. 2072/COM/2003 pronunţată de Tribunalul Constanţa este nelegală, solicitând admiterea recursului şi înscrierea creanţei A.V.A.B., rezultată din diferenţa nerecuperată din vânzarea bunurilor constituite drept garanţii în tabelul obligaţiilor debitorului S.C. „F.S.I.” S.R.L., în categoria creanţelor privilegiate, urmând a fi plătită cu prioritate, conform art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995, republicată. Lichidatorul judiciar a contestat însuşi dreptul A.V.A.B. de a solicita înscrierea în tabelul obligaţiilor debitorului.
Prin sentinţa civilă nr. 2072/COM/2003, Tribunalul Constanţa a respins contestaţia formulată de lichidator, însă s-a dispus înscrierea creanţei A.V.A.B. în tabelul definitiv al obligaţiilor S.C. „F.S.I.”, cu suma de 21.950.797,97 USD plus 191.072.635 lei, la ordinea prevăzută de art. 106 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 64/1995, deşi trebuia ca aceste sume să fie înscrise în categoria creanţelor privilegiate, conform art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995, republicată. Se arată că, în speţă, nu s-a ţinut cont de caracterul privilegiat al creanţei A.V.A.B., astfel că soluţia instanţei este dată cu încălcarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 51/1998, republicată.
Instanţa, verificând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de A.V.A.B., a admis recursul conform art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi a modificat în parte hotărârea atacată, dispunând înscrierea creanţei A.V.A.B., rezultată din diferenţa nerecuperată din vânzarea bunurilor constituite drept garanţie, în tabelul obligaţiilor debitorului S.C. „F.S.I.” S.R.L., în categoria creanţelor privilegiate conform art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995 pentru următoarele considerente:
Conform legii, creanţele bancare neperformante ce fac obiectul O.U.G. nr. 51/1998 republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, sunt încadrate în categoria „creanţelor preluate la datoria publică internă a statului” (art. 22), iar valorificarea acestora trebuia realizată, astfel încât „nivelul de acoperire a datoriei publice să fie cât mai apropiat de cel real” şi „actualizată la zi pentru a se evita deteriorarea drepturilor creditorului şi pentru a se asigura recuperarea reală a efortului financiar de emitere a titlurilor de stat” (art. 40).
Aşadar, aceste creanţe sunt creanţe privilegiate ale statului, sumele rezultate din valorificarea lor fiind destinate stingerii prin plată a datoriei publice (art. 38 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001).
Astfel, art. 24 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, prevede că „sumele încasate din valorificarea activelor bancare sau a creanţelor comerciale valorificate asociat, rămase după deducerea cheltuielilor prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli al A.V.A.B., aprobat potrivit legii, se virează la trezoreria statului, având ca destinaţie acoperirea datoriei publice interne, al cărei administrator este Ministerul Finanţelor, conform art. 4 din Legea nr. 81/1999″.
Prin definiţia dată de art. 586 alin. 3 din Legea nr. 64/1995, modificată şi completată prin O.G. nr. 38/2002, prin creanţe bugetare, în sensul prezentei legi, se înţeleg creanţele izvorâte din impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte sume ce reprezintă resurse financiare publice, potrivit legii”.
Prin schimbarea destinaţiei, creanţele ce constau iniţial în credite bancare devin resurse financiare publice, intrând în categoria veniturilor nefiscale, dobândind deci un nou regim juridic.
Art. 61 din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001 stabileşte că „dreptul corespunzător creanţei preluate la datoria publică se execută înaintea oricărui alt drept, indiferent de natura acestuia sau de data la care a fost constituit, cu excepţia salariilor şi a altor privilegii legale, reglementând privilegiul sursei pentru stingerea datoriei publice interne”.
Prioritatea creanţelor preluate la datoria publică internă, care reprezintă venituri publice, rezultă din dispoziţiile Legii nr. 81/1999 privind datoria publică internă, care defineşte la art. 1 pct. 3 noţiunea de „datorie publică internă”, aceeaşi lege prevăzând în art. 3 modul de rambursare a datoriei publice, care, potrivit dispoziţiilor art. 7 „reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului.
Prin O.U.G. nr. 51/1998, republicată, aprobată prin Legea nr. 409/2001, a fost aşadar reglementată natura juridică diferită şi tratamentul derogatoriu de la dreptul comun, art. 61 reglementând o ordine de prioritate în care creanţa bancară neperformantă preluată la datoria publică internă este privilegiată faţă de creanţele chirografare ale altor creditori, caracter determinat de destinaţia sumelor rezultate din valorificarea acestor creanţe.
Cu ocazia controlului de constituţionalitate la care au fost supuse dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998, aprobată prin Legea nr. 409/2001, Curtea Constituţională s-a pronunţat în acelaşi sens, respingând excepţiile invocate (decizia nr. 35/05.02.2002, publicată în M. Of. nr. 167/8.03.2002, decizia nr. 140/ 30.04.2002, publicată în M. Of. nr. 426/19.06.2002).
Astfel în decizia nr. 140/30.04.2002 referitoare la excepţia de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 1935 din O.U.G. nr. 51/1998, se precizează că „se reţine ca fiind prioritară executarea creanţelor preluate de la datoria publică în raport cu alte creanţe”. Această exigenţă nu ar putea fi însă respectată, dacă statul nu ar fi creditor privilegiat. Aşa fiind, se constată că dispoziţiile legale criticate, reglementând în cadrul executării silite ordinea de preferinţă a creditorilor urmăritori, nu pot să aducă atingere prevederilor constituţionale.
Curtea Constituţională a reţinut că Legea nr. 409/2001 „are în vedere o categorie specială de creanţe, pentru care prevede o procedură execuţională specială, şi anume creanţele bancare neperformante preluate de la datoria publică, iar pe de altă parte, că există o strânsă legătură între datoria publică internă şi bugetul de stat, ceea ce este de natură să constituie o justificare pentru diferenţa de tratament juridic în ceea ce priveşte procedura execuţională a creanţelor preluate de la datoria publică internă”.
în consecinţă, având în vedere calitatea A.V.A.B. de creditor garant privilegiat cu drepturi izvorâte din această calitate şi titlurile pe care se întemeiază, instanţa a considerat că dispoziţiile art. 161 alin. 2 nu sunt aplicabile în speţă, pentru diferenţele de creanţe garantate nerecuperate, urmând a se distribui conform art. 108 pct. 4 din Legea nr. 64/1995.
Curtea de Apel Constanţa, decizia civilă nr. 729/COM din 23 iunie 2003
