Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, creditoarea Corpul Gardienilor Publici Prahova a chemat în judecată debitoarea S.C. „B” S.A. Bărcăceşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună prin emiterea unei somaţii de plată, obligarea acestuia din urmă, să-i plătească suma de 37.722.622 lei, reprezentând contravaloare servicii de pază, precum şi a sumei de 27.790.457 lei penalităţi de întârziere. în motivarea cererii, creditoarea a arătat că în baza contractului de prestări servicii din 7.04.2000, a prestat în favoarea debitoarei servicii de pază, facturate cu facturile nr. 152512 din 31.08.2000 şi 162015 din 30.09.2000, pe care aceasta în mod nejustificat le-a refuzat la plată.
Prin sentinţa nr. 608 din 5 martie 2002, Tribunalul Prahova a admis cererea formulată de creditoare şi în temeiul art. 6 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001, a ordonat debitoarei să plătească creditoarei până la 2 aprilie 2002, suma de 37.722.662 lei reprezentând contravaloare servicii de pază prestate, 27.790.457 lei penalităţi de întârziere şi 303.000 lei cheltuieli de judecată.
Pronunţând această soluţie, instanţa de fond a reţinut că obligaţiile debitoarei îşi au izvorul într-un contract încheiat între părţi, şi, ca atare, în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 6 alin. 2 din O.G. nr. 5/2001.
împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, debitoarea a formulat cerere în anulare, susţinând că nu datorează această sumă, deoarece contractul a fost încheiat între părţi, când director general şi administrator era numitul C.G., care, prin hotărârea A.G.A. din 22.05.2000, a fost revocat din funcţie, ocazie cu care a fost anulată şi ştampila societăţii. în această situaţie, arată debitoarea, noua conducere a societăţii a solicitat creditoarei, la data de 28.07.2000, să-şi retragă agenţii de pază, contractul nemaipro-ducându-şi efectele, iar suma pretinsă prin cerere pe lunile august şi septembrie 2000 nu este datorată.
Creditoarea, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, solicită respingerea cererii în anulare, arătând că pretenţiile sale sunt întemeiate, deoarece serviciile au fost prestate pentru lunile august şi septembrie 2000, conform facturilor depuse la dosar.
Prin sentinţa nr. 2540 din 1.10.2002, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată cererea în anulare formulată de debitoare, împotriva sentinţei nr. 608 din 5.03.2002, pronunţată de Tribunalul Prahova. Respingând cererea în anulare, Tribunalul Prahova reţine că între părţi s-a încheiat un contract valabil, semnat de reprezentantul societăţii la data încheierii acestuia şi care obligă societatea în aceste condiţii. Totodată, mai reţine că este nerelevantă împrejurarea că ulterior a intervenit o schimbare în conducerea societăţii debitoare, care nu este de natură să conducă la împiedicarea derulării raporturilor contractuale dintre părţi.
împotriva sentinţei nr. 2540/01.10.2002, pronunţată de Tribunalul Prahova, a declarat recurs pârâta debitoare, criticând soluţia pentru nelega-litate şi netemeinicie, solicitând, în esenţă, modificarea sentinţei şi, pe fond, admiterea cererii în anulare şi respingerea cererii privind somaţia de plată.
în susţinerea recursului, pârâta arată că instanţa de fond, în soluţionarea cererii în anulare, nu a avut în vedere faptul că administratorul care a încheiat contractul cu creditoarea nu avea această calitate la S.C. „B.” S.A. şi ca atare, nu putea să oblige societatea. De asemenea, mai arată recurenta, nu s-au avut în vedere de către instanţă toate actele depuse la dosar, respectiv ordinele de plată reprezentând contravaloarea facturii 152512 din 31.08.2000 şi 162015 din 30.09.2000, care poartă ştampila unor alte societăţi, unde într-adevăr avea calitatea de administrator C.G. Totodată, recurenta contestă şi creanţa, arătând că suma nu este datorată, deoarece reprezentantul legal al societăţii a solicitat reclamantei să-şi retragă agenţii de pază, moment în care contractul nu şi-a mai produs efectele, iar contravaloarea prestaţiilor pe lunile august, septembrie 2000 nu sunt datorate.
Curtea, analizând sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova, prin prisma criticilor formulate de recurentă, având în vedere actele şi lucrările dosarului şi dispoziţiile legale în materie, constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente.
Analizând critica recurentei în ceea ce priveşte creanţa invocată de către creditoare (situaţie pe care instanţa de fond nu a analizat-o cu ocazia soluţionării cererii în anulare), constată că recursul este întemeiat din acest punct de vedere, după cum urmează.
Potrivit art. 1 din O.G. nr. 5/2001, procedura somaţiei de plată se desfăşoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin silită, a creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani asumate printr-un contract constatat printr-un înscris ori determinate, potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însuşite de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii. Ca atare, una din condiţiile esenţiale pentru declanşarea unei proceduri privind somaţia de plată şi admiterea unei asemenea cereri este ca creanţa să îndeplinească caracteristicile impuse de art. 1, în sensul de a fi certă, lichidă şi exigibilă.
Or, cum între părţi, faţă de susţinerile acestora şi actele depuse la dosar, există anumite neînţelegeri cu privire la întinderea prestaţiilor, în raport cu perioada derulării contractului şi cum facturile depuse la dosar de creditoare în vederea susţinerii cererii nu sunt acceptate la plată, cererea privind somaţia de plată este neîntemeiată urmând a fi astfel respinsă.
Ca atare, atât timp cât creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă, dovezile depuse nefacând dovada obligaţiilor comerciale, în sensul art. 46 Cod comercial, cererea privind somaţia de plată nu poate fi admisă, motiv pentru care, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, recursul a fost admis, a fost modificată în tot sentinţa, pe fond fiind admisă cererea în anulare, anulată sentinţa nr. 608/2002 a Tribunalului Prahova şi respinsă cererea privind somaţia de plată.
Creditoarea are însă posibilitatea de a-şi dovedi pretenţiile prin promovarea unei acţiuni în pretenţii, urmând a fi soluţionată pe calea procedurii dreptului comun, ocazie cu care părţile au posibilitatea de a-şi administra probele necesare şi de a-şi formula apărările ce se impun.
Curtea de Apel Piteşti, decizia nr. 11 din 13 ianuarie 2003
