Termen de prescripţie. Greşită soluţionare a excepţiei la prima instanţă
Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a de administrativ şi fiscal, decizia nr.9101 din 6 noiembrie 2014
Pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2097 din 03.03.2014, pronunţată în dosarul nr. …/2013 al Tribunalului Cluj, solicitând admiterea recursului cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.
În motivarea recursului, pârâta arată că soluţia primei instanţe este nelegală, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 N.C.P.C., arătând că prin încheierea din 27.01.2014, instanţa în mod greşit a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Astfel, potrivit disp.art.19 alin.1 şi 2 din Legea nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare „(1) când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri, termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanţelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art.11 alin.2.
Este evident faptul că acest text de lege reglementează cererea de despăgubiri formulată separat şi ulterior acţiunii în anularea actului. Cererea pentru acordarea despăgubirilor trebuia introdusă într-un termen de cel mult un an de la data comunicării actului administrativ, respectiv Decizia de impunere nr.1322/11.10.2010 care a fost comunicată reclamantei la data de 12.10.2010.
În al doilea rând, instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, solicitând instanţei de recurs a se avea în vedere prev.art.8 din Legea nr.554/2004, arătând că reclamanta prin acţiunea formulată a solicitat anularea în totalitate a adresei nr.11608/01.07.2013, deşi răspunsul la cererea prin care a solicitat plata sumei de 69.146,37 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 392.754 lei a fost comunicată de A.F.P. pentru Contribuabili Mijlocii prin adresa nr.10300/27.05.2013.
În al treilea rând consideră că acţiunea este neîntemeiată şi trebuia respinsă de prima instanţă, întrucât prin sentinţa civilă nr.10899 din 19.10.2012 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr…./117/2011* definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr.4007 din 08.04.2013 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus anularea Deciziei nr.312/15.12.2010, anularea deciziei de impunere nr.1322/11.10.2010 precum şi anularea parţială cu privire la constatările privind impozitul pe profit din Raportul de inspecţie fiscală nr.1776/11.10.2010.Prin sentinţa civilă nr.10899/19.10.2012 nu sa dispus şi plata unor dobânzi aferente sumelor plătite pentru decizia de impunere nr.1322/11.10.2010.
Precizează că restituirea sumei de 392.754 lei s-a realizat în conformitate cu OG 92/2003, art.117 şi Ordonanţa 1899/2004 privind procedura de restituire şi de rambursare a sumelor de la buget.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata K.B. SRL solicită respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei civile nr.2097/2014, a încheierii din 27.01.2014 pronunţate în dosarul nr.9113/117/2013 al Tribunalului Cluj, precum şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
Intimata arată că momentul de la care a început să curgă prescripţia dreptului la acţiune pentru acordarea de despăgubiri a fost data de 17 mai 2013, întrucât în acel moment i-a fost restituită suma de 392.754 lei. De asemenea, se arată că inadmisibilitatea cererii se impune a fi respinsă, întrucât s-a urmat procedura prescrisă de lege. În ceea ce priveşte fondul cauzei se arată că reclamanta intimată nu s-a putut folosi de sumă pe care a fost obligată să o achite în mod nelegal recurentei, cauzându-i-se un prejudiciu care poate fi reparat doar prin acordarea dobânzii prevăzută de Codul de procedură fiscală. Menţionează că nu solicită dobânda prevăzută la art.124 C.pr.fiscală şi solicită echivalarea despăgubirii ce i se cuvine ca urmare a prejudiciului produs cu această dobândă.
Se arată totodată că, sunt justificate cheltuielile de judecată acordate, nu este disproporţionat faţă de valoarea pricinii şi constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute.
Asupra recursului, Curtea de Apel va reţine următoarele:
Reclamanta a solicitat acordarea sumei de 69.146,37 lei de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj reprezentând dobânda aferentă sumei de 392.754 lei care a fost achitată în baza deciziei de impunere anulată prin sentinţa civilă 10899/2012 a Tribunalului Cluj rămasă irevocabilă prin decizia 4007/2013 a Curţii de Apel Cluj. Această cerere a fost formulată în conformitate cu dispoziţiile art.124 C.pr.fiscală, precum şi art.1489 şi 1497 C.civ.a fost soluţionată prin respingere tocmai pentru că s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia pentru acordarea dobânzii fiscale prev.de art.124 C.pr.fiscală, întrucât dreptul la dobândă curge din ziua următoare expirării termenului prev.la art.117 alin.2 C.pr.fiscală, s-a formulat contestaţie împotriva acestei soluţii care a fost de asemenea respinsă iar acţiunea a fost întemeiată pe prev.art.124 C.pr.fiscală fiind precizată doar înainte de finalizarea procesului la instanţa de fond pe art.19 din Legea 554/2004.
Potrivit prevederilor art.19 din Legea 554/2004 termenul de prescripţie pentru cererea de despăgubiri curge de la data la care persoana vătămată a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. În acest caz, întinderea pagubei a fost cunoscută de la data la care intimata reclamantă a înţeles să achite, respectiv să compenseze suma datorată în baza deciziei de impunere anulate, aceasta fiind în întregime achitată la data de 19.03.2012.
Prin urmare, de la această dată reclamanta intimată putea să determine existenţa unei pagube, iar întinderea acesteia a fost cuantificată în funcţie de momentul restituirii acestei sume, fapt care putea fi determinat de la acel moment astfel încât la data de 23 iulie 2013 termenul de 1 an prevăzut de art.19 din Legea 554/2004 era împlinit, astfel încât se impunea admiterea excepţiei prescripţiei extinctive a acţiunii. Astfel restituirea sumei de 392.754 lei nu marchează începutul termenului de prescripţie aşa cum în mod eronat susţine reclamanta intimată ci aceasta trebuia să introducă acţiunea în despăgubiri de la data la care a efectuat plata pentru că aşa cum a susţinut inclusiv în faţa instanţei de recurs art.124 C.pr.fiscală a fost invocat doar pentru a marca un nivel acceptabil a despăgubirii solicitate.
În consecinţă, considerând că instanţa de fond a făcut o apreciere greşită asupra termenului de împlinire a prescripţiei extinctive, Curtea în conformitate cu prev.art.496 raportat la art.488 pct.8 C.pr.civ. şi la art.19 din Legea 554/2004 va admite recursul, va casa în întregime sentinţa recurată şi va respinge acţiunea formulată de reclamanta.
