Curtea de Apel Cluj, Secţia a II-a de administrativ şi fiscal, decizia nr. 514 din 3 noiembrie 2014
Prin sentinţa civilă nr.2336 din 28 martie 2014 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr…./2013, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu.
S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii C.D.A. şi C.A.M., în contradictoriu cu pârâta SC BANCA X. SA, în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin cererea formulată, reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a unor clauze considerate abuzive conţinute în contractul de credit încheiat cu pârâta, clauzele să fie eliminate din contract, pârâta să fie obligată să restituie sumele percepute abuziv iar pe viitor reclamanţii să fie exoneraţi de la plata comisionului abuziv.
În motivarea cererii, reclamanţii au invocat atât dispoziţiile Legii nr.193/2000 cât şi dispoziţiile din 1864, legea în vigoare la data încheierii contractului de credit.
Instanţa a reţinut că acest contract de credit face parte din categoria contractelor încheiate între profesionişti şi consumatori, contracte cărora li se aplică dispoziţiile speciale ale Legii nr.193/2000 cu privire la clauzele abuzive şi, doar în completare, dispoziţiile de drept comun, acesta fiind şi motivul pentru care s-a apreciat că cererea este scutită de taxă de timbru, conform art.29 lit.f) din OUG nr.80/2013 şi nu taxabilă la valoare, conform art.3 alin.1 lit.a).
Potrivit art.8 alin.1 din Legea nr.193/2000, controlul respectării dispoziţiilor legii se face de reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor, iar conform art.12 alin.1, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Conform art.12 alin.3 din acelaşi act normativ, dispoziţiile alin. (1) – (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii, iar conform art.14, consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi Codului de procedură civilă.
Instanţa a reţinut că, potrivit dispoziţiilor de mai sus, consumatorul se poate adresa instanţei şi în mod direct, cu o cerere formulată conform procedurii de drept comun, şi nu doar urmând procedura stabilită de legea specială, adică adresându-se ANPC, însă acest lucru nu înseamnă că cererea cu privire la caracterul abuziv al unor clauze contractuale va fi analizată de altă instanţă decât cea prevăzută de art.12 din legea specială cu privire la clauzele abuzive, respectiv tribunalul, având în vedere că acţiunea de faţă a fost formulată după data de 01.10.2013.
Chiar şi în cazul în care s-ar admite că în cazul cererilor formulate de consumatori competenţa de soluţionare a cererii nu s-ar stabili conform legii speciale ci dreptului comun, instanţa reţine că potrivit art.95 pct.1 din Codul de proc.civilă, tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, adică tribunalele sunt instanţe de drept comun.
Având în vedere cele arătate mai sus precum şi dispoziţiile art.94 pct.1 din acelaşi cod, instanţa a reţinut că cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale nu face parte din categoria cererilor menţionate expres ca fiind de competenţa judecătoriei, prin urmare tribunalul este atât instanţa competentă conform legii speciale cât şi instanţa competentă potrivit dreptului comun, astfel că a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bistriţa-Năsăud.
Prin sentinţa civilă nr. 1042 din 25 iunie 2014 pronunţată de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr…./2013, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bistriţa-Năsăud invocată din oficiu.
A fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţii C.D.A., şi C.A.M., în contradictoriu cu pârâta SC BANCA X. SA, în favoarea Judecătoriei Bistriţa.
S-a constatat ivirea unui conflict de competenţă, dispune suspendarea soluţionării cauzei şi trimis dosarul Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului ivit.
Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut că prin acţiunea introductivă, ulterior precizată, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC BANCA X. SA BUCUREŞTI ’ – SUCURSALA BISTRIŢA, să se constate nulitatea absolută a următoarelor clauze abuzive din Convenţiile de credit nr. 0098463/08.05.2007 şi nr. 0098491/08.05.2007, alcătuite din Condiţii speciale şi Condiţii generale: clauzele inserate la pct. 3 lit. d din Condiţiile speciale, respectiv pct. 3.10 din Condiţiile generale, care instituie dreptul băncii de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariţiei unor pretinse schimbări semnificative pe piaţa monetară şi de a modifica DAE, în condiţiile modificării ratei dobânzilor, precum şi în condiţiile prevăzute la Secţiunea 10 – costuri suplimentare; clauzele inserate la pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale, respectiv 3.5 al Secţiunii 3 – costuri – din Condiţiile generale, privind perceperea comisionului de risc, în cuantum de 0,1 %, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit; clauzele inserate a pct. 5 lit. g, respectiv lit. f, şi pct. 3.11 ale celor două componente ale contractului, privind dreptul băncii de a percepe un comision de rezervă ca urmare a obligaţiei sale de a constitui rezerva minimă la BNR şi de a modifica valoarea sau perioada de aplicare a acestuia, în cazul în care obligaţiile sau condiţiile impuse de BNR cresc; clauzele privind declararea soldului creditului ca fiind scadent anticipat, inserate la pct. 8.1 lit. a lin. 2, 3, lit. c şi d; clauzele inserate la pct. 10.1 şi 10.2 – secţiunea 10 din Condiţiile generale – privind obligaţia împrumutatului de a plăti sume suplimentare astfel încât să compenseze banca pentru creşterile costurilor sau alte rambursări; să se dispună eliminarea acestora clauze din contract; să se dispună obligarea pârâtei să le restituie reclamanţilor sumele percepute cu titlu de comision de risc/comision de administrare credit până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa în cauză, la data sesizării instanţei, cuantumul total al acestora fiind de 3.447,58 CHF, respectiv 12.549 lei (522,37 CHF din convenţia nr. 0098463 şi 2.925,21 CHF fin convenţia nr. 0098491); şi să se dispună, pe viitor, exonerarea reclamanţilor de la plata comisionului de administrare credit care maschează în fapt acelaşi comision de risc, redefinit cu nesocotirea prevederilor art. 35 alin. 1 lit. b din OUG 50/2010 şi aplicat fără acordul acestora, obligând pârâta să înceteze perceperea lui; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, prin Convenţiile de credit nr.0098463/08.05.2007 şi nr. 0098491/08.05.2007, alcătuite din Condiţii speciale şi condiţii generale, pârâta a acordat reclamanţilor un credit de 7.359,64 CHF, respectiv 41.200 CHF, pe o durată de 240 luni de la data încheierii acestuia. Contractele reprezintă, în viziunea reclamanţilor, convenţii ale căror clauze intră sub incidenţa prevederilor Legii 193/2000.
Prin sentinţa civilă nr.2336 din 28.03.20l4 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosar nr. ll960/l90/20l3, instanţa de fond a apreciat că acest contract de credit încheiat între profesionişti şi consumatori intră sub incidenţa disp.L.l93/2000, privind clauzele abuzive, care statuează în cuprinsul art.l2, faptul că „în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prev.la art.8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive”, iar cererea de chemare în judecată va fi însoţită de procesul verbal întocmit potrivit art.ll.
In soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, Judecătoria Bistriţa a apreciat că, deşi consumatorii prejudiciaţi prin contractele încheiate cu profesioniştii, se pot adresa organelor judecătoreşti în mod direct, fără a se adresa în prealabil împuterniciţilor autorităţii naţionale pentru protecţia consumatorilor, indiferent de valoarea contractului, competenţa de soluţionare a cererii revine tribunalului, prin prisma art.l2 din L.nr.l93/2000. In plus, judecătoria invocă prevederile art.95 pct.l C.pr.civ., potrivit cărora, tribunalele judecă toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe, tribunalele fiind instanţe de drept comun.
Prezenta instanţă a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile disp. Art .l2 alin.l din L.nr.l93/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în condiţiile în care, reclamanţii din prezenta cauză, nu s-a adresat împuterniciţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, chemaţi a controla respectarea dispoziţiilor acestei legi în temeiul art.8 şi următoarele. Potrivit art.ll din aceeaşi lege, organele de control abilitate încheie procese verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, dispoziţiile legale încălcate de profesionişti şi potrivit art.l2 din lege, în situaţia în care constată utilizarea de către profesionist a unor contracte de adeziune, care conţin clauze abuzive, sesizează cu acţiune tribunalul de la domiciliul sau sediul profesionistului, solicitând acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, cerere de chemare în judecată având anexat procesul verbal de control.
Aşa fiind, în condiţiile în care nu sunt aplicabile prezentei cauze dispoziţiile art.l2 alin.l din L.l93/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, competenţa materială a instanţei chemată să soluţioneze prezenta pricină se stabileşte potrivit art. 98 alin.l C.pr.civ, respectiv după valoarea obiectului cererii arătate în capătul principal de cerere.
Prin precizarea acţiunii introductive în faţa instanţei, reclamanţii şi-au preţuit valoarea obiectului cererii ca fiind 3.447,58 CHF, respectiv l2.794,3l lei, sumă mult inferioară pragului valoric de 200.000 lei, stabilit de prev.art.94 alin.l C.pr.civ, care atrag competenţa de soluţionare a judecătoriei, a oricăror cereri evaluabile în bani , până la valoarea de 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti.
Totodată, având în vedere dispoziţiile art.l0l alin.l şi 2 C.pr.civilă, în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei materiale instanţa va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de acea a părţi din obiectul dedus judecăţii, aceeaşi valoare urmând a fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea ,rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
In raport de aceste dispoziţii legale, având în vedere că obiectul acţiunii cu care este investită instanţa, are o valoare de doar l2.794,3l lei, prezenta instanţă apreciază că revine judecătoriei competenţa de soluţionare a cauzei, motiv pentru care, făcând aplicarea disp.art.l3l şi urm. C.pr.civilă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa şi constatând existenţa unui conflict de competenţă în sensul disp.art.l33 pct.2 C.pr.civ, art.l34 , a suspendat din oficiu judecarea cauzei şi a înaintat prezentul dosar Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea conflictului, în sensul disp.art.l35 alin.l C.pr.civ.
Curtea de Apel Cluj sesizată cu soluţionarea conflictului de competenţă ivit între Tribunalul Bistriţa-Năsăud şi Judecătoria Bistriţa, aflate în raza de competenţă a Curţii de Apel Cluj, reţine următoarele:
În considerarea dispoziţiilor art. 22 Cod procedură civilă, care consacră şi principiul rolului activ al judecătorului, coroborate cu cele ale art. 152 Cod procedură civilă, instanţa este obligată doar să dea acţiunii calificarea juridică exactă, în funcţie de scopul urmărit, ea nefiind ţinută de denumirea pe care partea a dat-o cererii,
Prin acţiunea promovată reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a unor clauze considerate abuzive conţinute în contractul de credit încheiat cu pârâta, clauzele să fie eliminate din contract, pârâta să fie obligată să restituie sumele percepute abuziv iar pe viitor reclamanţii să fie exoneraţi de la plata comisionului abuziv.
În motivarea cererii, reclamanţii au invocat atât dispoziţiile Legii nr.193/2000 cât şi dispoziţiile Codului civil din 1864, legea în vigoare la data încheierii contractului de credit.
Judecătoria a reţinut că, potrivit dispoziţiilor invocate consumatorul se poate adresa instanţei şi în mod direct, cu o cerere formulată conform procedurii de drept comun, şi nu doar urmând procedura stabilită de legea specială, adică adresându-se ANPC, însă acest lucru nu înseamnă că cererea cu privire la caracterul abuziv al unor clauze contractuale va fi analizată de altă instanţă decât cea prevăzută de art.12 din legea specială cu privire la clauzele abuzive, respectiv tribunalul, având în vedere că acţiunea de faţă a fost formulată după data de 01.10.2013.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile disp. Art .l2 alin.l din L.nr.l93/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în condiţiile în care, reclamanţii din prezenta cauză, nu s-au adresat împuterniciţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, chemaţi a controla respectarea dispoziţiilor acestei legi în temeiul art.8 şi următoarele.
Potrivit art.ll din aceeaşi lege, organele de control abilitate încheie procese verbale prin care se consemnează faptele constatate cu ocazia verificărilor făcute, dispoziţiile legale încălcate de profesionişti şi potrivit art.l2 din lege, în situaţia în care constată utilizarea de către profesionist a unor contracte de adeziune, care conţin clauze abuzive, sesizează cu acţiune tribunalul de la domiciliul sau sediul profesionistului, solicitând acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive, cerere de chemare în judecată având anexat procesul verbal de control.
Curtea apreciază că determinarea instanţei competente trebuie realizată în concret pentru fiecare cauză în raport de toate elementele unei acţiuni .
Titularii acţiunii stabiliţi prin textele legale indicate nu sunt identici iar suprapunerea realizată de către judecătorie a acţiunii promovate de consumator cu acţiunea promovată de autoritatea îndrituită relevă că analiza nu a fost una efectivă .
Determinarea competenţei instanţei se realizează după mai multe criterii cum ar fi competenţa raportată la obiectul cererii , după materie şi valoare sau după unele atribute ale titularului cererii , ori teritorial .
În cauza supusă examinării, contractul de credit intră fără îndoială sub incidenţa Legii nr. 193/2000 în condiţiile în care pârâta are calitatea de profesionist, în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ menţionat iar reclamanţii pe aceea de consumatori.
Se impune a fi menţionat că Legea nr. 193/2000 transpune în legislaţia naţională Directiva nr. 93/13/CEE, ale cărei dispoziţii sunt, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie, de ordine publică.
Prin Legea nr. 193/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a fost instituită astfel o procedură de control a modului de respectare a dispoziţiilor acestei legi de către reprezentanţii împuterniciţi ai ANPC, precum şi de specialişti autorizaţi ai altor organe ale administraţiei publice, potrivit competenţelor.
Textele invocate nu au fost edictate cu scopul de se îngrădi dreptul consumatorilor de a constata personal caracterul abuziv al clauzelor contractuale şi de a iniţia demersurile judiciare necesare pentru înlăturarea lor.
Potrivit art.12 alin.(l) din această lege, în cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art. 8 vor sesiza tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Judecătoria a ignorat faptul legiuitorul în mod expres, prin art 12 alin.(4), a stabilit că dispoziţiile alin. (1) – (3) nu aduc atingere dreptului consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii.
Textul evidenţiază existenţa a două posibilităţi de investire a instanţei iar pentru acesta din urmă formularea textului conduce în mod evident la aplicabilitatea normelor de competenţă cu caracter general.
Mai mult trebuie subliniat că potrivit art.14 al aceluiaşi act normativ, consumatorii prejudiciaţi prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului civil şi ale Codului de procedură civilă.
Legiuitorul a instituit în această materie norme de competenţă cu caracter special numai pentru sesizarea instanţei de către organele abilitate,
atunci când se constată, la finalizarea procedurii de control, utilizarea unor contracte de adeziune care conţin clauze abuzive.
În prezenta cauză consumatorul a înţeles să îşi exercite dreptul de a invoca nulitatea unor clauze abuzive din contract şi prin urmare devin incidente normele de competenţă cu caracter general, instituite prin Codul de procedură civilă.
Raportat la prevederile art.94 pct. l lit. j. din Codul de procedură civilă, care dispune că judecătoriile judecă, în primă instanţă, “orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti şi la prevederile art. 101 alin.(1) şi (2) Cod de procedură civilă, potrivit cărora în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectului dedus judecăţii, aceeaşi valoare urmând a fi avută în vedere şi în cererile privind constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, Curtea stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistriţa .
