Revizuire penală . Admisibilitate . Existenţa cazurilor enunţate la art. 394 Cod proc. penală


Revizuire penala . Admisibilitate . Existenta cazurilor enuntate la art. 394 Cod proc. penala

Inexistenta nici unuia din cazurile de revizuire prevazute de art. 394 lit. a-e Cod proc. penala face cererea inadmisibila. Caracterul fals al înscrisurilor trebuie stabilit printr-o hotarâre anterioara , si nu în cadrul cererii de revizuire

Prin sentinta penala nr. 425 din 5 iulie 2006 Judecatoria Roman a respins ca inadmisibila cererea de revizuire formulata de revizuientul S.T. în contradictoriu cu intimatii C.I.V. , C.D.V. si P.C. , privind sentinta penala nr. 274 din 25 aprilie 2005 a Judecatoriei Roman , ramasa definitiva prin decizia penala nr. 589/R din 4 noiembrie 2005 a Tribunalului Neamt .

Pentru a hotarî astfel instanta a retinut ca prin sentinta penala nr. 274 din 25 aprilie 2005 a Judecatoriei Roman, ramasa definitiva prin respingerea ca neîntemeiata a recursului prin decizia penala nr. 589/RP din 4 noiembrie 2005 a Tribunalului Neamt, a fost respinsa ca tardiva plângerea formulata de petitionarul-revizuient împotriva rezolutiei nr. 505/II/2 din 1 octombrie 2004 a prim procurorului Parchetului de pe lânga Judecatoria Roman prin care a fost mentinuta rezolutia nr. 435/II/2/2004 a aceluiasi Parchet , rezolutii prin care fusese adoptata solutie de neurmarire fata de intimatii C.I.V. , C.D.V. si P.C., cercetati sub aspectul savârsirii infractiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor , prev. de art. 246 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal si uz de fals, prev. de art. 291 Cod penal. Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut ca petitionarul a formulat plângerea peste termenul de 20 de zile prevazut de art. 2781 alin. 2 Cod proc. penala. Recursul formulat de petitionar a fost respins prin decizia amintita pe acelasi considerent, respectiv faptul ca partea s-a aflat în culpa în ceea ce priveste nerespectarea termenului prev. de art. 2781 alin. 2 Cod proc. penala si ca textul legal a fost în mod corect interpretat si aplicat de instanta de fond.

Împotriva deciziei petitionarul a formulat contestatie în anulare, reiterându-si sustinerile legate de solutionarea pretins gresita a exceptiei privind tardivitatea plângerii sale, sustineri invocate, de altfel, si pe calea recursului. Contestatia în anulare a fost respinsa de Tribunalul Neamt prin decizia penala nr. 54/RP din 20 ianuarie 2006 pe considerentul ca motivele invocate de contestator nu se regasesc printre cele expres si limitativ prevazute de art. 386 Cod proc. penala .

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire , potrivit art. 403 Cod proc. penala instanta a retinut ca revizuirea este o cale extraordinara de atac, a carei admisibilitate este în mod strict circumstantiata cazurilor de revizuire expres si limitativ prevazute de art. 394 lit. a-e Cod proc. penala. Instanta învestita cu judecarea cererii de revizuire nu poate proceda la rejudecarea fondului pricinii decât în masura în care gaseste admisibila în principiu calea de atac, iar aceasta se realizeaza doar în situatia existentei vreunuia din cazurile de revizuire. Nici o alta împrejurare de fapt, oricâta relevanta ar avea, si nici un alt considerent invocat în motivarea cererii de revizuire nu ar putea conduce la rejudecarea pricinii, nefiind permis a se aduce atingere autoritatii de lucru judecat de care se bucura hotarârea atacata decât în cazurile expres si limitativ prevazute de lege. Revizuientul nu doar ca nu a invocat vreunul din cazurile de revizuire prev. de art. 394 Cod proc. penala, ci, mai mult, si-a reiterat practic sustinerile formulate prin intermediul recursului si al contestatiei în anulare, prin care a criticat solutionarea pretins gresita a exceptiei de tardivitate. Cum asupra acestor aspecte Tribunalul s-a pronuntat cu putere de lucru judecat, iar cererea revizuientului nu face trimitere la vreuna din situatiile prev. de art. 394 Cod proc. penala, instanta, în conditiile art. 403 Cod proc. penala, a constatat inadmisibila cererea de revizuire .

Cu privire la împrejurarea ca prin cererea de revizuire s-a facut, totusi, referire la anumite înscrisuri pretins întocmite în fals de procurorul de ancheta ori de prim procurorul adjunct, instanta a retinut ca, pentru admisibilitatea cererii, dovada acestor falsuri sau infractiuni trebuie facuta potrivit art. 395 alin. 1 Cod proc. penala, respectiv prin hotarâre judecatoreasca, conditie nerealizata în speta.