ACŢIUNE ÎN CONSTATARE. PRESCRIPŢIE EXTINCTIVĂ. INEXISTENŢA UNUI DREPT. INADMISIBILITATE


Potrivit art. 1073 C. civ., creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi, în caz contrar, are dreptul la dezdăunări.

în situaţia în care creditorul nu a solicitat obligarea debitorului la plata de penalităţi de întârziere, pentru neplata cotei de aport, nu este fondată cererea debitorului de constatare a inexistenţei dreptului creditorului de a solicita penalităţi, deoarece sunt prescrise. Excepţia prescripţiei extinctive poate fi invocată pe cale incidentală pentru a paraliza exercitarea dreptului material la acţiune al creditorului, nu pentru a constata inexistenţa unui drept material la acţiune.

Primăria Municipiului Bucureşti a declarat apel împotriva sentinţei nr. 2655 din 25 aprilie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, în dosarul nr. 100/2000, prin care s-a admis cererea reclamantei S.C. “D. COMERŢ Şl SERVICII” – S.R.L. Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti şi Direcţia de Administrare a Fondului Imobiliar Bucureşti.

S-a constatat inexistenţa dreptului pârâtei de a solicita penalităţi pentru neplata cotei de aport în cuantum de 29.029 USD, pentru perioada 1994, 1995 şi 1996, ca fiind prescris.

Apelanta a criticat sentinţa pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, arătând, în esenţă, că acţiunea reclamantei intimate este inadmisibilă, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 C. civ., care reglementează obligaţia de a face, solicitând însă a se constata de fapt inexistenţa dreptului primăriei de a solicita debitul înregistrat de reclamantă.

Apelul urmează să fie admis.

Obiectul acţiunii l-a format cererea reclamantei intimate de obligare a pârâtelor la sistarea calculului penalităţilor cu privire la plata cotei de aport, achitate în baza contractului de asociere nr. 46/1994 şi anularea debitului de 36.800 USD, potrivit Decretului nr. 167/1958, motivând în drept pe dispoziţiile art. 1070 C. civ.

O astfel de cerere apare ca nefondată, reclamanta nefăcând dovada că i s-a pretins, de vreuna din pârâtele chemate la judecată, plata vreunei sume cu titlul de penalităţi la cota de aport derivând din contractul nr. 46/1994.

în consecinţă, sentinţa atacată urmează a fi schimbată şi, pe fond, acţiunea se va respinge, ca nefondată. (Judecator Marioara Arhip)

(Secţia comercială, decizia nr. 3024/2000)