TRIBUNALUL ARGEŞ
SECŢIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 2217/2014
Şedinţa publică de la 08 Octombrie 2014
Obiectul cauzei:alte cereri LEGEA 193/2000
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de faţă ,
Constată că,prin cererea înregistrată în data de 15.01.2013 pe rolul acestei instanţa sub nr. de mai sus, reclamanta (…) a chemat în judecată pe pârâta (…) , solicitând să se constate nulitatea clauzelor privind comisionul de risc prevăzute la pct.5 lit. a din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit nr. (…) şi la pct. 3.5. din Condiţiile generale ale convenţiei şi nulitatea clauzelor privind comisionul de risc prevăzute la pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit nr. (…) şi la pct. 3.5 din Condiţiile generale ale convenţiei, obligarea băncii la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de risc aferent celor două contracte de credit, obligarea băncii la restituirea sumelor pe care banca le va încasa cu titlu de comision de risc aferent celor două contracte de credit în perioada cuprinsă între data promovării acţiunii de faţă şi data soluţionării irevocabile a prezentei cauze, cu cheltuieli de judecată.
În motivare reclamanta a arătat că a încheiat cele două contracte de credit de mai sus, unul pentru suma totală de 44.500 CHF şi altul pentru suma totală de 64.000 CHF, în condiţiile impuse de bancă şi menţionate în cele două contracte şi, deşi a fost întocmită documentaţia aferentă fiecăruia dintre cele două credite acordate de bancă şi restituirea integrală a acestora a fost garantată prin ipotecarea unor imobile, în cuprinsul celor două contracte de credit a fost prevăzută şi clauza, menţionată la pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale Convenţiei de credit şi la pct. 3.5. din Condiţiile generale ale Convenţiei de credit, potrivit căreia aceasta a fost obligată să plătească şi un comision de risc, stabilit în cotă procentuală fixă aplicată asupra soldului creditului rămas de rambursat.
S-a arătat că acest comision de risc nu este definit explicit în cuprinsul vreunuia dintre cele două contracte de credit, nu se arată ce fel de riscuri acoperă acest comision, fiind astfel nejustificată legal perceperea de către bancă a unui comision de risc doar pentru punerea la dispoziţie a creditului acordat şi în măsura în care se va invoca faptul că un asemenea comision ar fi avut drept raţiune de a acoperi eventualele pierderi ale băncii, o asemenea apărare nu poate fi privită ca pertinentă din moment ce, tot potrivit cuprinsului celor două contracte încheiate, nu a fost prevăzută o clauză de restituire ia sfârşitul perioadei de rambursare a acestora a sumelor încasate cu acest titlu.
De asemenea, reclamanta a mai precizat că, la o analiză atentă a cuprinsului celor două contracte de credit, se constată că întreaga povară a unor eventuale creşteri ale costurilor activităţii de creditare sunt suportate numai de către aceasta, provocând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor convenţiei, iar asemenea clauze sunt abuzive potrivit 1.193/2000, fiind interzisă stipularea acestora în contractele încheiate cu consumatorii – art. 1 pct. 3 din lege, cu atât mai mult cu cât aceste clauze nu au fost negociate direct, dat fiind cuprinsul standard preformulat al convenţiilor de credit (art. 4 din 1.193/2000).
În drept au fost invocate dispoziţiile Legii 193/2000 republicată, OUG 174/2008.
Cererii i s-a anexat un set de înscrisuri (f.5-41).
În data de 20.05.2013 pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, întrucât interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui realizata in conformitate cu dispoziţiile art 4 alin 5 lit b din Legea nr 193/2000 cat şi în coroborare cu dispoziţiile art 1 din Legea nr 193/2000, respectiv avându-se în vedere ” toţi factorii care au stat la baza încheierii convenţiei ” dar şi împrejurarea că la data semnării convenţiei clauzele contractului erau clare şi neechivoce pentru reclamanta.
Pârâta a mai arătat că reclamanta a urmărit prin încheierea convenţiilor de credit să refinanţeze credite anterioare, iar faptul ca reclamanta a ales in vederea refinantarii (…) si nu cealaltă instituţie bancara, sau alte instituţii de credit de pe piaţa financiara, denota existenta unei negocieri intre părţi in urma căreia, scopul urmărit de către reclamanta a fost satisfăcut in raport de interesele acesteia de la acel moment. Tot din prisma încheierii anterioare a unei convenţii de credit, pârâta susţine că reclamanta era familiarizata cu noţiunea comisionului de risc, cunoştea termenii unui contract bancar, nefiind deci pentru prima dată când întâlnea astfel de clauze.
În dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi interogatoriul reclamantei.
Instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul părţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 9636/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti s-a admis în parte cererea formulată de petenta (…) , în contradictoriu cu intimatele (…) şi (…).
S-a constatat nulitatea absolută clauzei privind comisionul de risc prevăzută la pct. 5 lit . a din Condiţiile speciale şi la pct. 3.5 din Condiţiile generale din Convenţia de credit nr. (…) .
A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 2257,536 CHF , echivalent în lei la data plăţii efective, încasată cu titlu de comision de risc aferent Convenţiei de credit nr. (…) .
S-a constatat nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc prevăzută la pct. 5 lit . a din Condiţiile speciale şi la pct. 3.5 din Condiţiile generale din Convenţia de credit nr. (…) .
A fost obligată pârâta la restituirea sumei de 7013,92 CHF, echivalent în lei la data plăţii efective, încasată cu titlu de comision de risc aferent Convenţiei de credit nr. (…) .
S-a respins capătul de cerere privind restituirea sumei ce va fi încasată cu titlu de comision de risc pentru cele două convenţii de credit, de la data pronunţării prezentei hotărâri, până la data rămâneri irevocabile a acestei hotărâri.
Pentru a dispune astfel s-a reţinut de prima instanţă că, între reclamantă în calitate de împrumutat şi pârâtă în calitate de împrumutător s-au încheiat convenţiile de credit nr. (…) şi nr. (…) , pentru sumele de 44.500 CHF şi 64.000 CHF, credite ce au fost garantate prin două contracte de ipotecă autentificate sub nr. (…) şi (…) la BNP (…) (f.223-227).
În contractul de credit nr. (…) pârâta a prevăzut la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale obligaţia reclamantei de a plăti un comision de risc de 0,1 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit. Conform art. 3.5 din Condiţiile generale, pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa plăţii se stabilesc prin Condiţii speciale. Aceleaşi dispoziţii se regăsesc şi în contractul de credit nr. (…) , unde comisionul de risc este de 0,26% .
Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”
Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicţie cu condiţia de buna credinţa, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile parţilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.
S-a considerat întotdeauna ca o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conţinutul condiţiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans. In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).
Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Contractele încheiate de parti sunt preformulat, standard, iar eventualele diferente între alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.
Această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. De asemenea, banca nu a adus vreo dovadă în sensul că această clauză a fost negociată sau ca reclamanţii ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuţii prealabile, corespondenta etc.
Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv debitorul a garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate. Dezechilibrul în detrimentul consumatorului reiese şi din ansamblul clauzelor contractuale astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situaţiei economice in nici o situaţie. Acest lucru este pus in evidenta şi de clauzele privind dobânda contractuală şi de pct. 10.2 din Condiţii generale, în conformitate cu care în cazurile în care din diferite motive costurile băncii legate de acordarea de credit, cresc, împrumutatul va plăti acestuia în termen de 15 zile de la data notificării sumele suplimentare. În consecinţă, toate costurile băncii legate de creşterea costului creditului sunt suportate exclusiv de către client.
Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din rata lunară şi totalul sumei de rambursat cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate. În acest sens, instanţa reţine că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă.
Prin urmare, acest comision şi clauzele aferente nu au fost negociate de catre parti, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.
În consecinţă, instanţa a constatat nulitatea absolută clauzei privind comisionul de risc prevăzută la pct. 5 lit . a din Condiţiile speciale şi la pct. 3.5 din Condiţiile generale din Convenţia de credit nr. (…) . şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de risc prevăzută la pct. 5 lit . a din Condiţiile speciale şi la pct. 3.5 din Condiţiile generale din Convenţia de credit nr. (…) .
În data de 13.09.2013 pârâta a precizat cuantumul comisionului de risc încasat pentru fiecare convenţie (f.131), respectiv 2257,536 CHF pentru convenţia nr. (…) şi 7013,92 CHF pentru convenţia nr. (…) , acest cuantum fiind acceptat şi de către reclamantă (f.192).
Astfel, instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, fiind obligată pârâta restituirea sumei de 2257,536 CHF , echivalent în lei la data plăţii efective, încasată cu titlu de comision de risc aferent Convenţiei de credit nr. (…) şi la restituirea sumei de 7013,92 CHF, echivalent în lei la data plăţii efective, încasată cu titlu de comision de risc aferent Convenţiei de credit nr. (…).
În privinţa capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata comisionului de risc pe care pârâta îl ca încasa între data sesizării instanţei şi data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri, instanţa a constatat că nu poate fi obligată pârâta la restituirea unor sume de bani pe care aceasta le va încasa în viitor, astfel a respins acest capăt de cerere.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat recurs intimata (…) recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Argeş la data de 16.04.2014 sub nr. 922/280/2013.
In motivarea recursului se arata ca interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuia realizată de către instanţa de fond în conformitate cu disp.art 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000.
Clauzele referitoare la comisionul de risc nu intră însă în această primă categorie posibil exceptate de art.4 alin.6 ci în categoria a doua de clauze respectiv cele ce au calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de piaţă.
Comisionul de risc face parte din costul total al creditului ,aspect ce rezultă fără putinţă de tăgadă atât din prevederile art. 2 poct.24 din OG 21/1992.
La momentul încheierii contractului de credit nu există nici o interdicţie legală care să interzică perceperea unui astfel de comision de către bancă.
Instanţa de fond a reţinut în mod greşit caracterul abuziv al clauzelor contractuale eliminând în mod nejustificat disp.art. 4 alin.5 lit. b din Legea nr. 193/2000 şi disp.art. 1 din Legea nr. 193/2000, neluând în calcul „toţi factorii care au stat la baza încheierii convenţiei”,dar şi împrejurarea că la data semnării convenţiei clauzele convenţiilor erau clare şi neechivoce pentru intimata – reclamantă.
Interpretarea caracterului abuziv nu trebuie făcută doar din prisma disp.art. 4 alin.1 şi 2 din Legea 193/2000, ci se consideră că această dispoziţie trebuie completată şi cu cea regăsită la lit. b din Anexă a Legii nr.193/2000.
S-a confundat noţiunea de „ dezechilibru semnificativ” în accepţiunea normelor comunitare,reclamanţii raportându-se la suma pe care ar trebui să o plătească.
Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, debitorul băncii suportând preţul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda şi comisioanele.
Clauzele convenţiilor de credit încheiate de (…) nu sunt identice, ci diferite între ele, în raport de aptitudinea fiecărui client de a-şi negocia clauzele unui contract.
Analizând sentinţa recurată în raport de criticile formulate,văzând şi disp.art.304 ind. 1 C.pr.civ. în raport de actele şi lucrările dosarului,tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:
Tribunalul constată că, reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a clauzelor privind comisionul de risc din cele două convenţii de credit atât cele preavzute de catre condiţiile speciale ale convenţiei de credit cât şi cele prevazute de catre condiţiile generale ale convenţiei de credit, invocând disp.Legii nr. 193/2000, iar instanţa de fond a considerat că respectivele clauze ce reglementează comisionul de risc nu sunt negociate direct cu consumatorul,creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului şi a dispus constatarea nulităţii absolute a clauzelor privind comisionul de risc prevăzute la pct. 5 lit. a din condiţii speciale şi la pct. 3.5 din condiţiile generale din cele două convenţii de credit, cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 7013,92 CHF echivalent în lei la data plăţii efective încasată cu comision de risc aferent convenţiei de credit nr.(…) .
Potrivit art.4 alin.(1) din Legea nr.193/2000, ,,O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor”, iar conform alin.(2) al aceluiaşi articol, ,,o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv”.
Conform art.1 alin.(3) din Legea nr.193/2000, ,,se interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii”.
Critica ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000ce reprezintă de fapt, transpunerea art. alin 2 din Directiva 93/13/CEE este nefondata.
Art. 4 alin. 6 din lege prevede că, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi plată, pede o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.
Art. 4 alin 2 din Directiva 93/13/CEE are următorul conţinut: „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu priveşte nu priveşte nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.
Critica este nefondată, în condiţiile în care noţiunea de preţ al contractului, definit ca fiind contravaloarea achiziţionării unui bun sau prestării unui serviciu, este folosită, atât în reglementarea naţională, cât8şi în cea comunitară prin raportare la sintagma „raport calitate preţ”,precum şi la produsele şi serviciile oferite în schimb.
Aşa fiind, sensul instituit de aceste reglementări este acela că sunt excluse de la evaluarea caracterului abuziv acele clauze ce vizează proporţionalitatea dintre calitatea bunului livrat sau serviciului prestat de comerciant şi preţul plătit de consumator, situaţie ce se poate ivi în cadrul unui contract de credit, întrucât consumatorul nu plăteşte o anumită calitate a mărfii ori a serviciului de care a beneficiat, ci primeşte o sumă de bani pe care se obligă să o restituie în condiţiile convenite prin contract.
În plus, prin convenţie, prin convenţia părţilor, în Condiţiile generale – la secţiunea „Definiţii” – costul total al creditului este format din toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru creditul acordat, inclusiv dobânda şi celelalte cheltuieli, costurile fiind enumerate în Secţiunea – „Costuri”, printre ele regăsindu-se şi comisionul de risc.
În atare situaţie, este evident că noţiunea de „cost total al creditului” are o accepţie mai largă decât aceea a „preţului”, dobânda, comisioanele şi celelalte cheltuieli, fiind parte din costul total, respectiv o componentă a acestuia,În acelaşi sens, Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, priind contractele de credit pentru consumatori (prin care s-a abrogat Directiva 87/102/CEE), la art. 3 lit. g defineşte „costul total al creditului” ca fiind format din „toate costurile,inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri ce trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu creditul şi care sunt cunoscute de către creditor…”
Pe de altă parte, raportat la acelaşi articol 4 alin 6 din lege, este evident că acesta nu exclude „ab initio” controlului unui eventual caracter abuziv al clauzelor referitoare la obiectul principal al contractelor prin raportare la preţ ca parte a obiectului contractului, în condiţiile în care acea clauză care le determină este clară, neechivocă şi exprimată într-un limbaj inteligibil.
Acelaşi text prevede posibilitatea exercitării unui asemenea control – cu titlu de excepţie – doar în situaţia în care clauzele respective nu sunt exprimate în mod clar şi inteligibil.
Sub acest aspect, atât instanţa de fond a făcut o delimitare clară între clauzele ce nu pot forma obiect al contractului,apreciind în mod corect că, în condiţiile în care clauza nu este exprimată în mod clar, lăsând loc la echivoc, ori când este folosit un limbaj neinteligibil poate fi supusă analizării din perspectiva unui eventual caracter abuziv.
Trebuie arătat că sintagma „…exprimate într-un limbaj uşor inteligibil” folosită de legiuitorul naţional cât şi cea folosită în norma comunitară „…exprimate în mod clar şi inteligibil” nu pot fi reduse la o exprimare clară şi uşor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această menţiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situaţia în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a raţiunilor şi fundamentelor relative la conţinutul clauzelor şi efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.
În consecinţă, faţă de considerentele arătate, în mod legal poate fi supusă analizei, din perspectiva caracterului abuziv, clauza referitoare la comisionul de risc .
A doua critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs reprezintă un argument subsidiar al recurentei şi se referă la faptul că această clauză nu poate fi considerată abuzivă prin raportare strictă la art. 4 din Legea nr. 193/200, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de textul de lege.
Potrivit textului de lege o clauză poate fi calificată ca abuzivă dacă nu a fost negociată direct cu consumatorul, dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.
Având în vedere că sistemul de protecţie pus în aplicare prin Legea 193/2000 se bazează pe faptul că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de vânzător sau furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil.
În mod corect s-a statuat că această clauză – aşa cum este redactată – serveşte doar intereselor băncii, si creează dezechilibru semnificativ între contraprestaţii, contrar bunei – credinţe.
Mai mult, potrivit art. 4 alin.3 din lege, dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens, ceea ce în cauză nu s-a probat, chiar daca in cauza consumatorul este unul mediu.
În plus, din modul de redactare a clauzelor contractuale în discuţie rezultă că banca a perceput comisionul de risc pentru punerea la dispoziţie a creditului, situaţia fiind aceeaşi cu cea reglementată in convenţie ce priveşte perceperea dobânzii curente, ceea ce induce ideea că pentru acelaşi serviciu al băncii – pentru acordarea (punerea la dispoziţie) a creditului – se percep două costuri, fără ca distincţia dintre acestea să fie exprimată clar şi inteligibil.
Mai mult, scindarea preţului în aceste componente duce la concluzia că s-au avut în vedere raţiuni diferite de percepere a acestora pentru aceeaşi prestaţie, fundamentul perceperii acestora nefiind cunoscut de consumator la momentul perfectării convenţiei de credit. Aşadar, în contextul inexistenţei unei reglementări clare şi neechivoce a clauzei în discuţie, a unui mod de exprimare clar şi neechivoc, instanţele anterioare au apreciat în mod just – raportat şi la textele legale incidente – că instanţei îi este permisă analiza clauzei din perspectiva caracterului său abuziv.
Argumentele recurentei prin care se încearcă o lămurire considerentelor perceperii comisionului de risc, în sensul că prin instituirea acestui comision s-a avut în vedere alte riscuri bancare pe care este obligată să le suporte şi că de fapt, clauza nu se referă la raţiunea acoperirii unui cost, ci la modalitatea de percepere, fiind negociată, nu pot fi primite câtă vreme aceste elemente se vor a fi clarificate – în cadrul procesului – fără să fi fost evidenţiate în convenţia de credit.
Pentru aceste considerente nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia comisionul de risc nu poate fi confundat cu garanţia reală imobiliară – deşi nu rezultă în clar dacă se impută instanţei o astfel de confuzie.
Se constată că, atâta timp cât funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contract, orice consumator ar fi fost într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă şi într-o imposibilitate reală de a negocia, fie perceperea acestui comision, fie cuantumul lui.
Mai mult, recurenta nu a făcut dovada unei negocieri a clauzei analizate, obligaţie ce-i revenea în conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. 3 teza II din Legea nr. 193/2000, nereuşind să răstoarne prezumţia relativă instituită în favoarea consumatorului prin acest text de lege, fiind evident dezechilibrul contraprestaţiilor părţilor.
Tribunalul retine ca si judecătoria ca, clauza contractuala privind comisionul de risc este abuziva. Ea este în detrimentul consumatorului şi contrară cerinţelor bunei-credinţe, creând un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Practic, în loc ca eventuala creştere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între Bancă şi client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma.
In concluzie retinem ca prevederea nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutaţii să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv, intimatul a mai garantat cu o ipotecă I asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii , astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate.
Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate. În acest sens, tribunalul reţine că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă, fără nicio problemă.In plus, se constata ca in contractul de credit nu se precizeaza care sunt acele riscuri de aparitia carora banca a inteles sa se protejeze prin introducerea acestui comision si care nu sunt acoperite prin garantia reala imobiliara si politia de asigurare cesionata in favoarea sa. In aceste conditii, clientul nu este in masura sa aprecieze asupra criteriilor ce au stat la baza stabilirii respectivului comision, cu atat mai mult cu cat, desi intimata a sustinut ca printre riscurile acoperite se numara riscul de neplata, criteriu strans legat de persoana debitorului, nu reiese ca acest comison a fost stabilit in urma unei analize concrete a situatiei clientului.
Faţă de cele reţinute şi în raport de disp.art. 312 C.pr.civ. tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul formulat de intimata (…) , împotriva sentinţei civile nr. 9636/02.12.2013 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 922/280/2013, intimată – petentă fiind (…) . Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2014 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă.
