Infracţiuni
Greşita obligare a terţului la plata dobânzilor.
Decizia penală nr. 472/R/ din 8 mai 2012
Dosar nr. 21263/271/2011
Curtea de Apel Oradea
Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Conform art. 55 din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare este obligată să plătească asiguratului, adică în speţă inculpatului intimat, orice sumă de bani achitată de acesta persoanelor păgubite în situaţia în care îşi produce efectele contractul de asigurare, adică la data stabilirii culpei asiguratului în producerea evenimentului respectiv. Or, asigurătorul nu are nicio culpă întrucât rezultă că asigurătorul plăteşte despăgubirile în termen de maxim 10 zile de la data la care a primit o hotărârea judecătorească definitivă, şi nu este echitabil să fie obligat la plata dobânzii legale aferente sumei pe care inculpatul o plăteşte părţii civile alături de terţul asigurător.
Prin sentinţa penală nr. 425 din 16 martie 2012, Judecătoria Oradea, în baza art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul F.V., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
În baza art. 81 Cod penal, art.71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării.
În baza art. 14, 15 şi 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 şi următoarele Cod civil din 1864, Legea nr. 136/1995, a fost obligat inculpatul F.V., alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. Uniqa Asigurări S.A. Bucureşti să plătească părţii civile Z.E., sumele de 8772,075 lei daune materiale şi 84.000 lei (optzecişipatrumiilei) daune morale şi au fost respinse ca neîntemeiate restul despăgubirilor morale solicitate de partea civilă.
În baza art. 14, 15 şi următoarele Cod procedură penală, art. 998, 999 Cod civil din 1864, art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificat prin pct. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, art. 120 Cod procedură fiscală a fost obligat inculpatul, alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. Uniqa Asigurări S.A. Bucureşti să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea suma de 11760,88 lei despăgubiri civile, la care se vor adăuga dobânzile de întârziere calculate conform legii, de la data de 09.12.2011 şi până la data plăţii efective.
S-a respins cererea părţii civile Z.E. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1500 lei cheltuieli judiciare.
A constat judecătoria că prin rechizitoriul nr.9502/P/2008 din 21.11.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanţă la 23.11.2011 a fost trimis in judecată inculpatul F.V. sub acuzaţia comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art.184 al.2 si 4 Cod penal.
În fapt s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în data de 06.12.2008, prin neadaptarea vitezei la condiţiile de trafic, a provocat un accident rutier în urma căruia partea vătămată Z.E. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 (şaptezeci) de zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul F.V. a recunoscut comiterea faptei şi a solicitat să fie judecat, conform art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaşte şi pe care şi le însuşeşte.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, cunoscute şi însuşite de inculpat, coroborate cu declaraţia acestuia din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut în fapt că, în data de 6.12.2008, inculpatul F.V. conducea autoturismul marca Hyundai Accent cu nr. de înmatriculare TM-11-LGH pe DN 19, cu direcţia de deplasare Oradea – Satu Mare. Acesta era însoţit în autoturism de numitul F.F.- fratele acestuia, pe scaunul dreapta faţă. Din Oradea inculpatul 1-a luat ca pasager pe partea vătămată Z.E. care a stat pe bancheta din spate.
În jurul orelor 9.45, inculpatul circula pe raza localităţii Diosig. Într-o curbă, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile meteo, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. Din sensul opus circula autocamionul cu nr. de înmatriculare SM-22-VYO, condus de numitul F.F. Pentru a evita coliziunea frontală, conducătorul autocamionului a tras de volan dreapta, iar autoturismul condus de inculpat s-a izbit de ultimele două axe ale semiremorcii camionului. După impactul cu semiremorca inculpatul a izbit un alt autoturism care circula pe sensul opus în spatele autocamionului, autoturism marca Mercedes ML cu nr. de înmatriculare BC-99-BMA, condus de numitul B.I.
În urma accidentului, partea vătămată Z.E. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 70 (şaptezeci) de zile de îngrijiri medicale, conform raportul de constatare medico – legală nr. 4097/IIb/193 din 6 decembrie 2008 (f. 23, 24 dosar u.p.). Celelalte persoane implicate în accident nu au suferit leziuni care să necesite zile de îngrijiri medicale constatate medico – legal.
Cu ocazie cercetării la faţa locului s-a constatat că sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era „cu asfalt umed, denivelări generalizate” iar condiţiile meteo „ploaie densă” (proces – verbal de cercetare la faţa locului fila 5, 6 dosar urmărire penală).
Din declaraţiile pasagerilor autoturismului condus de inculpat, respectiv partea vătămată Z.E. şi numitul F.F., rezultă faptul că inculpatul a condus în general cu viteze mari, iar în momentul pierderii controlului autoturismului, viteza declarată de cei doi era de aprox, 100 km/h, aspect de altfel recunoscut şi de către inculpat.
Starea de fapt reţinută mai sus rezultă din coroborarea datelor ce rezultă din procesul verbal de cercetare la faţa locului – accidente rutiere – fila 5,6, cu schiţa locului accidentului, planşa foto, procesul verbal de inspecţie tehnică, certificatul medico-legal amintit mai sus, cu declaraţia părţii vătămate, cu declaraţiile martorilor F.F., B.I., F.F., O.I., M.M., precum şi cu declaraţiile de recunoaştere a faptei, date de învinuit şi apoi de inculpat.
Astfel, inculpatul a declarat că recunoaşte şi regretă săvârşirea faptei şi că accidentul a avut loc la ieşirea din localitatea Diosig, tot drumul a plouat, iar în momentul în care s-a produs accidentul a circulat cu o viteză de aproximativ 100 km/h, era o ploaie măruntă şi condiţiile de vizibilitate erau bune. Arată că accidentul s-a produs din cauza că drumul era foarte rău şi era plin de gropi, nu a putut evita groapa în care a intrat, nu a văzut-o şi a tras volanul la stânga, iar maşina a intrat în balans şi a pierdut controlul autoturismului. Totodată inculpatul a mai declarat că viteza legală admisă pe acea porţiune de drum pe care a avut loc accidentul era de 90 km/h, dar având în vedere condiţiile meteo şi drumul deteriorat consideră că trebuia să circule cu o viteză de 70 km/h. Mai arată că drumul respectiv îl cunoaşte foarte bine întrucât în localitatea în care intenţiona să ajungă locuiesc bunicii săi şi a fost în vizită la ei cu o lună de zile înainte de producerea accidentului.
Din coroborarea mijloacelor de probă amintite mai sus, instanţa de fond a reţinut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului de circulaţie, întrucât acesta nu a respectat dispoziţiile art. 48 din OUG nr. 195/2002 care instituie obligaţia pentru conducătorul auto de a respecta regimul legal de viteză şi să o adapteze in funcţie de condiţiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă şi dispoziţiile art. 123 din HG nr. 1391/2006 care prevede că, conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h in afara localităţilor, atunci când vizibilitatea este sub 100 m, în condiţii de ceaţă, ploi torenţiale, ninsori abundente.
Instanţa de fond a reţinut aşadar că există legătură directă de cauzalitate între activitatea defectuoasă de conducere pe drumurile publice a autoturismului de către inculpat, prin încălcarea dispoziţiilor legale amintite mai sus şi vătămarea corporală a părţii vătămate Zih Ervin.
Faţă de probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanţa, văzând că fapta inculpatului este stabilită şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului, pentru a permite stabilirea unor pedepse, a apreciat că procedura specială a recunoaşterii vinovăţiei, prevăzută de art. 320/1 Cod procedură penală, este aplicabilă în cauză. S-a arătat că în speţă s-au administrat probe doar cu privire la latura civilă a cauzei întrucât acţiunea civilă nu a fost disjunsă.
S-a reţinut că, în drept, fapta inculpatului Fechete Valetin, astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă, astfel că în baza art. 184 al. 2 şi 4 Cod penal, instanţa, constatând vinovăţia inculpatului, sub forma culpei cu prevedere şi făcând aplicarea art. 320/1 al. 7 Cod procedură penală l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal instanţa i-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere fapta comisă de inculpat şi pericolul social al acesteia, împrejurările în care a fost comisă, respectiv pe timp de ploaie, conducând cu o viteză foarte mare, urmările produse, fiind vorba de 70 de zile îngrijiri medicale pentru partea vătămată Z.E., iar pe de altă parte s-a ţinut seama de faptul că inculpatul este fără antecedente penale, a colaborat cu organele judiciare, şi-a recunoscut culpa în producerea accidentului de circulaţie, a solicitat aplicarea procedurii recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 320/1 Cod procedură penală, astfel că limitele de pedeapsă s-au redus cu 1/3 şi s-a aplicat o pedeapsă într-un cuantum care reflectă pericolul social concret al faptei şi care este de natură să asigure atingerea scopului educativ al pedepsei.
Instanţa a apreciat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art.74 lit. a şi c Cod penal, astfel cum au fost solicitate de apărare, având în vedere împrejurările producerii accidentului.
Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, acesta fiind la primul contact cu legea penală şi cu posibilităţi reale de îndreptare şi reintegrare socială, pedeapsa în sine fiind un avertisment pentru el, instanţa, în baza art. 81 Cod penal, art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal, iar în baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a constatat că partea vătămată Z.E. s-a constituit parte civilă în cauză (înainte de citirea actului de sesizare) cu suma de 50.000 lei despăgubiri materiale+ dobânda legală de la data achitării acestora până la data plăţii efective, 200000 lei despăgubiri morale şi cheltuieli judiciare. După citirea actului de sesizare a mai depus o cerere de constituire de parte civilă în sensul că solicită 200000 euro cu titlu de despăgubiri morale.
În detalierea daunelor materiale se arată că solicită plata sumei de 1106 lei reprezentând contravaloarea medicamentelor şi a consultaţiilor medicale, cererea fiind dovedită cu bonurile fiscale depuse la dosar.
De asemenea a solicitat 6300 lei reprezentând diferenţa dintre salariul încasat înainte de producerea accidentului şi salariul încasat după producerea accidentului. Instanţa a constatat că partea civilă a fost în concediu 8 luni şi 13 zile, diferenţa salarială pe o lună întreagă este de 695,50 lei, iar pentru cele 13 zile din luna decembrie 2008 este de 452,075 lei, astfel diferenţa totală este de 6016,075 lei sumă pe care instanţa a acordat-o.
Totodată partea civilă a solicitat acordarea sumei de 2000 lei reprezentând suma pe care a achitat-o martorului M.L. pentru îngrijirea gospodăriei, adică 50 lei lunar pe perioadă iunie 2009-februarie 2012. Astfel, instanţa a constatat că s-a solicitat plata sumei de 50 lei lunar pe o perioadă de 33 de luni, astfel că instanţa a acordat această sumă care în total este 1650 lei, aspecte dovedite şi cu martorul care efectiv îi lucra gospodăria.
S-a mai reţinut că partea civilă a mai solicitat acordarea sumei de 40500 lei sumă globală reprezentând renta lunară având în vedere pierderea parţială a capacităţii de muncă. În acest sens instanţa a constatat că partea civilă nu a depus la dosar decizie medicală privind capacitatea sa de muncă, respectiv nu s-a depus nici decizie de pensionar de invaliditate care să justifice faptul că i s-a diminuat venitul ca urmare a pensionării şi încadrării sale într-un grad de invaliditate. Din declaraţia martorului P.M. rezultă că partea civilă munceşte în continuare la o firmă privată de transport feroviar, dar faptul că şi-a schimbat locul de muncă se datorează faptului că s-au făcut reduceri la fostul său loc de muncă şi nu faptului că i s-a diminuat capacitatea de muncă. Astfel că instanţa a respins această cerere.
S-a constatat, pe de altă parte, că partea civilă a mai solicitat obligarea inculpatului la 200.000 lei, cu titlu de daune morale.
S-a reţinut că este incontestabil că în urma accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost, partea civilă a suferit din punct de vedere fizic şi psihic, cursul vieţii sale fiind schimbat în mod fundamental.
Suferinţa psihică nu poate fi cuantificată la modul absolut în sume de bani, dar este aproape unanim acceptat că în astfel de situaţii, despăgubirile băneşti sub forma daunelor morale, sunt de natură să acopere într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit.
Astfel, potrivit art. 998 Cod civil, orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara. Mai mult decât atât, potrivit art. 999 Cod civil, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa dar şi de acela cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.
În speţă, accidentul de circulaţie s-a produs datorită neglijenţei în conducerea autoturismului pe drumurile publice de către inculpat. Legea civilă nu distinge sub aspectul naturii prejudiciului, prin urmare trebuie admis că o reparare integrală a prejudiciului vizează atât prejudiciul material cât şi cel moral. În acest sens, instanţa a apreciat că suma de 84.000 lei, acordată părţii civile Z.E., reprezintă o reparare echitabilă a prejudiciului moral încercat de aceasta, având în vedere cele 70 de zile de îngrijiri medicale, dar şi împrejurarea că partea civilă nu-şi mai poate desfăşura activităţile zilnice şi normale pe care le desfăşura anterior accidentului. Instanţa a apreciat că nu se impune acordarea daunelor morale pentru simplul fapt că partea civilă a fost părăsită de către concubină, acesteia fiindu-i frică că partea civilă nu o va mai putea întreţine. Instanţa a apreciat că aceste aspecte ţin de moralitatea fiecăruia şi nu de împrejurarea că partea civilă a fost accidentată.
Instanţa de fond a mai constatat că la data producerii accidentului, pentru autoturismul Hyundai Accent cu nr. TM-11-LGH, condus de inculpat, era emisă poliţa de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto de către asigurătorul SC Uniqa, poliţă valabilă în perioada 28.06.2008-27.06.2009. Asigurătorul nu a contestat valabilitatea poliţei de asigurare.
În consecinţă, în soluţionarea acţiunii civile formulată de partea civilă Z.E. , instanţa, în baza art. 14, 15 şi 346 Cod procedură penală, raportat la art. 998, 999 şi următoarele Cod civil din 1864, Legea nr. 136/1995, instanţa de fond l-a obligat pe inculpatul F.V., alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C.Uniqa Asigurări S.A. Bucureşti să plătească părţii civile Z.E., sumele de: 8772,075 lei daune materiale şi 84.000 lei (optzecişipatrumiilei) daune morale şi a respins ca neîntemeiate restul despăgubirilor morale solicitate de partea civilă.
În baza art. 14, 15 şi următ. Cod procedură penală, art. 998, 999 Cod civil din 1864, art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificat prin pct. 34 din O.U.G. nr. 72/2006, art. 120 Cod procedură fiscală instanţa l-a obligat pe inculpat, alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. Uniqa Asigurări S.A. Bucureşti să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea suma de 11760,88 lei despăgubiri civile, la care se vor adăuga dobânzile de întârziere calculate conform legii, de la data de 09.12.2011 şi până la data plăţii efective.
Instanţa a respins cererea părţii civile Z.E. privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare, întrucât acestea nu au fost dovedite.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs asigurătorul Uniqua Asigurări SA Bucureşti, solicitând casarea sentinţei în sensul reducerii daunelor morale acordate părţii civile Z.E. şi a înlăturării obligării asigurătorului de la plata alături de inculpatul intimat a majorărilor de întârziere aferente sumei acordate cu titlul de despăgubiri civile părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
În motivarea recursului s-a arătat că suma acordată cu titlul de daune morale părţii civile intimate este mult prea mare în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale ce i-au fost necesare pentru vindecare.
De asemenea, în ceea ce priveşte suma acordată cu titlul de despăgubiri civile părţii civile intimate Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea s-a arătat că trebuie să se facă o delimitare între cele două categorii de răspunderi, respectiv cea contractuală care cade în sarcina asigurătorului şi cea delictuală, care cade în sarcina celui care se face vinovat în mod direct de producerea prejudiciilor.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385/6 şi art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este temeinică şi legală, cu excepţia dispoziţiei de obligare a asigurătorului recurent la plata majorărilor de întârziere aferente sumei acordate cu titlul de despăgubiri părţii civile intimate Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor – Oradea, sens în care recursul asigurătorului urmează să fie admis, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, s-a constatat mai întâi că instanţa de fond a reţinut în mod corect starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului intimat pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comisă de către acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, în mod corect, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 320/1 alin. 1-4 Cod procedură penală, a admis cererea inculpatului intimat de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Pedeapsa aplicată inculpatului intimat, de 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, a fost corect individualizată, corespunzând, sub aspectul naturii şi duratei sale, gravităţii faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, referitor la despăgubirile acordate de prima instanţă cu titlul de daune materiale şi morale părţii civile intimate Z.E., curtea a reţinut că acestea au fost corect stabilite.
Astfel, în ceea ce priveşte daunele materiale, acestea au fost acordate în măsura dovedirii lor, prima instanţă precizând în cazul fiecărei sume atât cuantumul, cât şi modalitatea de calcul a acestora.
Cât priveşte daunele morale, curtea a reţinut că şi acesta au fost corect individualizate şi nu se impune reducerea lor, astfel cum a cerut asigurătorul prin calea de atac exercitată, suma de 84.000 lei fiind în măsură să acopere prejudiciul suferit de către partea civilă intimată, atât în plan fizic, cât şi psihic.
Este de precizat că, în urma accidentului, partea civilă intimată a suferit mai multe intervenţii chirurgicale având de altfel nevoie pentru vindecare de 70 de zile de îngrijiri medicale şi, ca urmare a leziunilor suferite, i s-a redus capacitatea de muncă la cel puţin jumătate.
În aceste condiţii, suma acordată de prima instanţă este echitabilă şi în măsură să acopere atât pretium doloris, cât şi celelalte consecinţe ale vătămării, atât pe plan fizic cât şi psihic, consecinţe care nu pot fi negate, fiind evident că în urma accidentului calitatea vieţii părţii civile intimate s-a deteriorat, fiindu-i afectată atât situaţia familială, cât şi cea profesională şi socială.
Însă, în ceea ce priveşte suma la plata căreia a fost obligat inculpatul intimat alături de asigurător cu titlul de despăgubiri civile în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor – Oradea, curtea a reţinut că deşi în mod corect s-a dispus obligarea inculpatului intimat atât la plata acesteia cât şi a dobânzilor legale (în raport de dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi ale OG nr. 9/2000), în mod greşit s-a dispus obligarea terţului asigurător şi la plata dobânzii legale aferente debitului, calculată până la data achitării integrale a acestuia, alături de inculpatul intimat.
Astfel, potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, prin contractul de asigurare, asigurătorul se obligă ca, la producerea riscului asigurat, să plătească asiguratului beneficiului asigurării sau terţului păgubit despăgubirea, denumită indemnizaţie, rezultată din contractul de asigurare în limitele şi la termenele cuvenite, iar potrivit art. 50 din aceeaşi lege, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlul de dezdăunare şi cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Potrivit art. 42 din aceeaşi lege, drepturile persoanelor păgubite se vor exercita împotriva celor răspunzători de producerea pagubei dar se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiilor ce-i revin acestuia din contractul de asigurare, iar potrivit art. 35 alin. 1 teza a II-a din Ordinul nr. 5/2010 a Comisiei de supraveghere a asigurărilor, despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în maxim 10 zile de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească şi, conform art. 37 din acelaşi ordin, doar în cazul în care asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenele prevăzute la art. 36, se aplică o penalizare de 0,1 %, calculată pentru fiecare zi de întârziere.
Astfel, conform art. 2 din OUG nr. 9/2000 dobânda se datorează doar în cazul în care este prevăzută de lege sau contract. Or, în prezenta cauză, conform dispoziţiilor art. 50 şi 55 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul are obligaţia de a plăti despăgubirile de la data individualizării acestora prin hotărâre judecătorească şi numai în măsura în care s-a produs culpa asiguratului în producerea accidentului.
Legea nu permite societăţii de asigurări să plătească în numele asiguratului nicio sumă de bani până la stabilirea culpei acestuia printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Conform art. 55 din Legea nr. 136/1995, societatea de asigurare este obligată să plătească asiguratului, adică în speţă inculpatului intimat, orice sumă de bani achitată de acesta persoanelor păgubite în situaţia în care îşi produce efectele contractul de asigurare, adică la data stabilirii culpei asiguratului în producerea evenimentului respectiv.
Nimic nu împiedica asiguratul (inculpatul intimat) să plătească cheltuielile de spitalizare părţii civile intimate, fără nicio majorare, iar ulterior să le recupereze de la societatea de asigurare.
Esenţial în tranşarea unei asemenea probele este culpa cu privire la plata cu întârziere a debitului. Or, asigurătorul nu are nicio culpă în acest sens, deoarece, din coroborarea textelor mai sus arătate rezultă că asigurătorul plăteşte despăgubirile în termen de maxim 10 zile de la data la care a primit o hotărârea judecătorească definitivă, în aceste condiţii, nu este echitabil şi nici corect să fie obligat la plata dobânzii legale aferente sumei pe care inculpatul intimat urmează să o achite cu titlul de despăgubire părţii civile intimate Spitalul Clinic de Urgenţă Bihor – Oradea alături de terţul asigurător.
Evident, stabilindu-se vinovăţia inculpatului intimat, s-a stabilit pe cale de consecinţă şi culpa acestuia cu privire la plata cu întârziere a cheltuielilor de spitalizare, deoarece acesta avea obligaţia potrivit dispoziţiilor legale, să achite aceste despăgubiri imediat ce acestea au fost pricinuite, datorită faptei sale.
Faţă de cele ce preced, sub acest aspect, recursul declarat de terţul asigurător a fost admis, în temeiul dispoziţiilor art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, s-a casat sentinţa în sensul că s-a înlăturat obligarea terţului asigurător alături de inculpatul intimat de la plata dobânzii aferente sumei de 11760,88 lei despăgubiri civile în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bihor – Oradea şi au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, care nu contravin prezentei decizii.
În raport de dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
