Decizia civila nr. 26/A/2010, Despagubiri pentru chiriasii ale caror contracte de vanzare-cumparare, au fost desfiintate prin hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, aplic. art. 50 si 50 ind. 1 din Legea nr. 10/2001
Prin sentinţa civilă nr. 957 din 11.02.2009 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a admis acţiunea precizată de reclamanţii G.D. şi G.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice şi în consecinţă: a fost obligat pârâtul la plata sumei de 129.169 lei, în favoarea reclamanţilor, reprezentând diferenţa dintre valoarea de circulaţie a imobilului aşa cum a rezultat ea potrivit expertizei şi suma plătită deja cu titlu de preţ reactualizat către reclamanţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, deoarece printr-o hotărâre definitivă si irevocabilă, s-a admis cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpărare prin care reclamanţii dobândiseră proprietatea imobilului în cauză. S-a considerat că repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor trebuie sa fie integrală si efectivă, iar nu parţială aşa cum prevăd art. 49 si 51 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel paratul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând admiterea apelului, modificarea în totalitate a sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Bihor, prin decizia civ. nr. 26/A/2010 a admis ca fondat apelul declarat si a schimbat in totalitate hotararea atacata, retinand urmatoarele:
Imobilul in litigiu a constituit proprietatea numitilor F.A. si F.F. si fost a trecut în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr. 92/1950. Prin sentinta civila nr. 4385/1999 data de Judec. Oradea s-a constatat nulitatea actului de nationalizare si s-a dispus restabilirea situatiei de carte funciara in favoarea vechilor proprietari. Aceasta hotărâre a fost operata in C.F. la data de 18.09.2000.
Prin sentinţa civilă nr. 3902/2004 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. 4482/2002, irevocabila prin decizia civilă nr. 185/2006-R data de Curtea de Apel Oradea s-a admis actiunea formulata de mostenitorul proprietarilor tabulari ai imobilului si in consecinta s-a constatat nulitatea contractului de vânzare – cumpărare nr. 156/13.10.2000 încheiat între SC CTI Bihor şi chiriasii G.D. şi G.A. Prin aceleasi hotărâri a fost obligat Statul Roman prin Ministerul Finantelor sa plateasca intimatilor Ghiuruţan suma achitata de către acestia cu titlu de pret, reactualizata in raport cu indicele de inflatie la momentul platii.
A retinut tribunalul că în speta, asa cum s-a constatat si prin hotărarile judecătoreşti mentionate mai sus, contractul de vanzare cumprarare nr. 156/13.10.2000, nu a fost incheiat cu respectarea prev. Legii nr. 112/1995, intrucat la data intocmirii actului statul roman nu mai era proprietar al imobilului, sent. civ. nr. 4385/1999 a Judec. Oradea prin care s-a stabilit nelegalitatea trecerii in proprietatea statului fiind operata in CF la data de 18.09.2000, astfel că le era opozabila si cumparatorilor si nu se poate retine nici buna credinţa a acestora.
In aceste conditii in mod eronat a retinut prima instanta că nu se poate stabili nici o culpă in sarcina reclamantilor si a obligat pârarat la plata valorii de circulatie a imobilului.
Prima instanta nu a observat că la momentul incheierii contractului de vanzare cumparare reclamantii au fost de rea- credinta, achizitionand deşi sent. civ. nr. 4385/1999 a Judec. Oradea era operata in CF de la data de 18.09.2000, si cunoscand că au incheiat contractul cu un neproprietar.
Tot eronat a apreciat instanta de fond ca in speta sunt aplicabile disp. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Un reclamant nu poate invoca o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie decât în măsura în care avea un “bun” în sensul acestei dispoziţii. Noţiunea “bunuri” poate acoperi atât “bunurile actuale”, cât şi valori patrimoniale, inclusiv creanţe, în virtutea cărora reclamantul poate pretinde că are cel puţin o “speranţă legitimă” de a beneficia efectiv de un drept de proprietate. Dimpotrivă, speranţa de a i se recunoaşte un drept de proprietate ce nu poate fi exercitat efectiv nu poate fi considerat ca un “bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, şi la fel se întâmplă şi în cazul unei creanţe condiţionale care se stinge din cauza neîndeplinirii condiţiei .
În speţă, instanta de apel a reţinut că reclamantii au incheiat contractul de vanzare cumparare al apartamentului cu Statul Roman, după ce s-a constatat nelegalitatea naţionalizării imobilului printr-o hotarare irevocabila ce a fost operata in CF, dispunandu-se restabilirea situatiei anterioare in favoarea vechilor proprietari. Instanţele judecătoreşti sesizate de adevaratul proprietar al imobilului, au constatat nulitatea contractului de vanzare cumparare, retinand reaua credinta a cumparatorilor, si au stabilit că reclamantii –cumparatorii ai apartamentului nu pot sa-si inscrie drepturile ce ar rezulta din contractul de vanzare cumparare in CF, acesta nefiind opozabil mostenitorului proprietarului tabular si nici nu se mai poate aplica principiul error comunis facit jus. Asadar in aceste conditii reclamantii nu puteau pretinde nici măcar o “speranţă legitimă” de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.
In consecinta instanta de apel a apreciat că reclamanţii nu sunt intreptatiti la despăgubiri echivalente cu preţului de piaţa al imobilelor, acestora restituindu-li-se preţul plătit pentru apartament la valoarea reactualizata, in condiţiile art. 50 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, dispoziţie legala aplicabila in speta.
