Suspendarea efectelor executorii ale actului administrativ până la soluţionarea acţiunii Suspendare a executării


Judecata cererii de suspendare a executării actului administrativ până la soluţionarea acţiunii în fond, nu poate avea loc decât cu citarea părţilor conform art.15 raportat la art.14 din Legea 554/2004, chiar dacă cererea îmbracă aproape toate caracteristicile Ordonanţei preşedinţiale.

Secţia comercială şi administrativ – Decizia civilă nr.2003/3 octombrie 2005.

Prin sentinţa civilă nr.785/CA/12.08.2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr.4954/2005 şi rectificată prin Încheierea din 22.08.2005 s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta SC “D P” SRL Deva împotriva pârâţilor SC “S E” SRL Deva şi Primarul municipiului Deva dispunându-se suspendarea autorizaţiei de construire nr.236/22255 din 2 iunie 2005 privind complexul comercial central – Compartimentul D Deva până la soluţionarea dosarului 4923/2005 a Tribunalului Hunedoara, instanţa reţinând că reclamanta a formulat o acţiune în anularea autorizării şi a apreciat că sunt întrunite cerinţele art.581 Cod procedură civilă.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta SC “S E” SRL Deva solicitând a se dispune modificarea sentinţei în sensul respingerii cererii reclamantei invocând greşita aplicare a legii întrucât o altă ordonanţă preşedinţială având acelaşi obiect, între aceleaşi părţi a fost respinsă, fiind incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat.

Recurenta invocă nerespectarea dreptului la apărare ca efect al lipsei citării sale la judecata în primă instanţă.

Pe fond susţine că autorizaţia de construire a fost legal emisă.

Restul motivelor de recurs invocate în concluziile scrise din 27.09.2005 nu vor fi analizate nefiind motive de ordine publică şi fiind tardiv formulate.

Recursul este fondat.

Cererea reclamantei este formulată în condiţiile art.15 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, care reglementează posibilitatea suspendării executării actului administrativ unilateral, atunci când reclamantul are înregistrată pe rolul instanţei o acţiune în anulare.

Aşa cum este reglementată, cererea îndeplineşte toate caracterele unei ordonanţe preşedinţiale în materia contenciosului administrativ, legea impunând soluţionarea de urgenţă, cu citarea părţilor, caracterul executoriu de drept al soluţiei şi calea de atac a recursului în 5 zile de la pronunţare.

Articolul 15 alin.2 face trimitere în acest sens la art.14 alin.2 şi 4 care se aplică şi în acest caz.

Articolul 15 din Legea nr.554/2004 nu face trimitere în nici un fel la art.403 Cod procedură civilă, şi de altfel nici nu este nevoie, cât timp cererea de suspendare îmbracă aproape toate caracteristicile ordonanţei preşedinţiale, cu excepţia celor vizând obligativitatea citării părţilor.

Prin urmare, instanţa de fond nu putea recurge la prevederile art.581 Cod procedură civilă sub aspectul întregirii dispoziţiilor Legii nr.554/2004 referitoare la citarea părţilor cu cele ale Codului de procedură civilă, câtă vreme legea contenciosului cuprinde dispoziţii exprese şi speciale conform art.28 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Concluzia este că instanţa de fond nu putea hotărî asupra cererii cu care a fost sesizată decât cu citarea părţilor, ceea ce nu s-a realizat, încălcându-se prevederile art.105 alin.2 Cod procedură civilă, ceea ce atrage casarea hotărârii potrivit art. 312 alin.3, 304 pct.5 Cod procedură civilă.

S-a admis recursul pârâtei, s-a casat hotărârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond pentru a soluţiona cererea reclamantei cu citarea părţilor.