îngrădirea dreptului de proprietate privată, prin reglementarea unui regim de protecţie sau interdicţie prezintă un caracter obiectiv şi rezonabil, influenţând regimul tehnic înscris în certificatul de urbanism .
Modalitatea defectuoasă de a funcţiunii de utilitate publică ce grevează terenul poate constitui un eventual fundament al schimbării destinaţiei, fără a conduce la neaplicarea interdicţiei reglementate de art. 71 din .
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta B. M. a solicitat instanţei: anularea certificatului de urbanism nr. …/ 24.02.2012 şi a adresei nr. /02.05.2012; obligarea pârâtei la emiterea certificatului de urbanism pentru construire imobil Dp+P+4 şi împrejmuire teren, cu destinaţia de locuinţe, birouri.
Prin sentinţa nr din 13 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 9489/63/2012 a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta B. M., în contradictoriu cu pârâţii PRIMĂRIA MUN. Cc şi PRIMARUL MUN. C.
Pentru a se pronunţa, tribunalul, analizând cauza dedusă judecăţii şi întregul material probator administrat în cauză, a reţinut că, reclamanta, în calitate de moştenitor al autorului R. N., este proprietarul terenului în suprafaţă de 312 mp situat în intravilanul loc. C., bd. D. nr. 80 A, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 12, 13).
Prin certificatul de urbanism a cărui anulare se solicită, nr /24.02.2012, emis de către
Primăria Municipiului C. ca urmare a cererii formulate de către reclamantă, s-a menţionat, la regimul tehnic al terenului situat în C., bd. D. nr. 80 A, că, în conformitate cu PUG şi PUZ BN 1, terenul este neconstruibil deoarece amplasamentul se află situat în afara aliniamentului construibil în zona verde de protecţie a blocurilor, loc de joacă, alei pietonale. Terenul este neconstruibil conform art. 71 din OUG 195/2005 privind protecţia mediului modificată prin OUG nr. 114/2007 care prevede ca “schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţei acestora ori strămutarea acestora este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea acestor prevederi sunt lovite de nulitate absolută”.
Acţiunea formulată de către reclamantă privind anularea certificatului de urbanism şi obligarea pârâtei la emiterea certificatului de urbanism conform cererii nr. ../18.01.2011 care sa poată fi utilizat în scopul declarat pentru construite imobil Dp+P+4 şi împrejmuire teren cu destinaţia de locuinţe, birouri, a fost apreciată nefondată, fiind respinsă.
Astfel, potrivit art. 71 din OUG 195/2005, aşa cum a fost modificată prin OUG 114/2007,, ,Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută”.
Aşadar, legea interzice expres şi fără echivoc schimbarea destinaţiei terenurilor care sunt amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, sancţiunea pentru nerespectarea acestor dispoziţii legale fiind nulitatea absolută a actelor administrative emise în aceste condiţii.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, respectiv Hotărârea Consiliului Local al Municipiului C. nr. 23 /29.02.2000 prin care a fost aprobat planul urbanistic general, se reţine că terenul în suprafaţă de 312 mp, situat în C., B-dul D., nr. 80 A, este prevăzut în PUG, PUZ BN 1 ca fiind zonă verde (filele 78 – 80).
Aşadar, s-a constatat că terenul pentru care reclamanta solicită eliberarea certificatului de urbanism este prevăzut în Planul Urbanistic General ca fiind zonă verde, ce reprezintă conform art. 2 alin. 1 litera j) din Legea 24/2007, zonă verde de protecţie a blocurilor de locuinţe, astfel încât autorităţile locale nu pot schimba destinaţia terenului şi deci certificatul de urbanism eliberat reclamantei cu menţiunea că terenul este neconstruibil, motivat de art. 71 alin. 1 din OUG 114/2007 pentru modificarea şi completarea OUG 195/2005 privind protecţia mediului, este legal.
Faptul că terenul este amplasat, conform PUG, în fapt în spaţiul verde delimitat de alei pietonale de acces la blocurile F9, E5, D24 şi D25 reiese şi din raportul de expertiză întocmit în cauză (concluziile de la pct.4 din raport – fila 94).
De asemenea, din lista inventar din data de 21.12.2012(fila 116) reiese că terenul situat C., b-dul D., nr. 80 A este inclus în inventarul spaţiilor verzi -domeniul public al municipiului C..
Concluziile raportului de expertiză conform cărora terenul nu este amenajat ca spaţiu verde, loc de joacă şi alei pietonale, nu vor fi reţinute, relevanţă în cauză având destinaţia
terenului conform PUZ iar faptul că respectivul spaţiu verde nu este bine întreţinut sau este prost exploatat, nu conduce la concluzia că acesta şi-a pierdut destinaţia şi utilitatea prevăzută în planurile urbanistice pentru aglomerările urbane.
Critica reclamantei referitoare la emiterea de către pârâtă, anterior, a unui răspuns diferit de cel contestat, s-a apreciat neîntemeiată, întrucât din certificatul de urbanism nr. …./24.03.2011 (fila 27), reiese că regimul tehnic al imobilului a fost tot de teren neconstruibil deoarece amplasamentul se află situat în afara aliniamentului construibil în zona verde de protecţie a blocurilor, potrivit art. 71 din OUG 195/2005.
Faţă de toate aceste considerente, instanţa a respins acţiunea privind anularea certificatului de urbanism şi obligarea pârâta la emiterea unui alt certificat de urbanism pentru construire imobil Dp+P+4 şi împrejmuire teren, cu destinaţia de locuinţe, birouri, formulată de către reclamantă, ca nefondată.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs, la data de 22 aprilie 2013, recurenta reclamantă B. M. .
Prin motivele recursului declarat, recurenta reclamantă critică considerentele instanţei de fond ce privesc caracterul neîntemeiat al al cererii de anulare a certificatului de urbanism dedusă judecăţii, în considerarea destinaţiei suprafeţei de teren ce intră sub incidenţa OUG 195/2005, considerente întemeiate pe înscrisurile probatorii depuse la dosar şi care au fost apreciate de instanţă ca fiind de natură să înlăture concluziile raportului de expertiză judiciară.
Menţionează şi faptul că analiza cauzei, respectiv a probatoriului administrat, este părtinitoare (avându-se în vedere calitatea de fost angajat al uneia dintre regiile aflate în subordinea Primăriei a magistratului), conferindu-se totodată o interpretare greşită a acestuia, dar şi a dispoziţiilor legale aplicabile speţei .
Arată că a insistat, în primul ciclu procesual asupra probei destinaţiei suprafeţei de teren, fiind depuse la dosar HCL 23/2000 pentru aprobarea PUG şi o listă inventar din 21.12.2012, înscrisuri din care apreciază recurenta, nu rezultă dovada destinaţiei de zonă verde, indicând totodată elementele contradictorii de identificare cuprinse în adresele /2013 şi /2011 .
Menţionează şi faptul că documentul emis în cursul anului 2011 ignoră evidenţele OCPI D., în care reclamanta este înscrisă cu drept de proprietate asupra terenului în discuţie, astfel încât acesta nu putea fi inclus în domeniul public al municipiului (nefiindu-i comunicată reclamantei o asemenea decizie şi nebeneficiind de despăgubiri ca efect al unei proceduri de expropriere).
Mai mult, arată că din cuprinsul înscrisurilor mai sus menţionate nu rezultă cu certitudine faptul că terenul care îi aparţine face parte din zonele cu destinaţie de zonă verde, întrucât din planşele anexe nu rezultă cu claritate că terenul face parte din categoria sus amintită, vizată de interdicţia reglementată de OUG 195/2005, făcându-se referire la o suprafaţă globală din cartierul B.
Indică şi faptul că, deşi vizează două momente diferite, între care au intervenit schimbări majore în configuraţia cartierului, în evidenţa instituţiei publice figurează aceeaşi suprafaţă cu destinaţia de spaţiu verde .
Indică faptul că suprafaţa de teren ce îi aparţine nu are şi nu a avut niciodată destinaţia de spaţiu verde, evidenţele primăriei fiind contrazise de situaţia faptică a terenului, constatată inclusiv de expertul judiciar, recurenta locuind în zonă din perioada copilăriei . Indică faptul că şi expertul judiciar stabileşte faptul că terenul este organizat ad hoc cu destinaţia de parcare, nu este traversat de alei de acces şi nu este afectat de utilităţi.
Menţionează şi faptul că, începând cu eliberarea titlului de proprietate /27.03.2008
şi până în prezent şi-a achitat obligaţiile fiscale fără a se putea folosi de teren, în ciuda faptul că beneficiază de înscrisuri oficiale şi opozabile terţilor prin care se constată dreptul său de proprietate ; apreciază ca fiind relevante, în ciuda celor reţinute de către instanţa de fond, menţiunile din cele două certificate de urbanism, nr /24.03.2011 şi nr /24.02.2012, care stabilesc pe de o parte, faptul că regimul juridic al terenului este de teren intravilan aflat în proprietate privată, iar pe de altă parte faptul că regimul tehnic (prin raportare la aceleaşi PUG, PUZ şi BN1) este de zonă verde, de protecţie a blocurilor, respectiv de zonă verde, de protecţie a blocurilor, alei pietonale şi loc de joacă – arată că nici una dintre destinaţiile de mai sus nu corespunde realităţii faptice şi nici nu au corespuns vreodată .
Recurenta indică aplicarea Ordinului 839/2009, precizând că dispoziţiile art. 60 reglementează categoriile de destinaţie şi utilizare şi defineşte terenurile pentru construcţii ; arată că, în orice ipoteză de aplicare, suprafaţa de teren aflată în proprietatea sa face parte din categoria terenurilor pentru construcţii şi din cea a terenurilor neconstruibile indicată prin certificatul de urbanism a cărui anulare a solicitat-o .
Precizează şi faptul că zona de protecţie este definită (după modificările intervenite prin art. I pct. 42 din OUG 7/2011) în anexa 2 a legii 350/2001 ca fiind suprafaţă delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu construit sau natural, al unor resurse ale subsolului… şi în care se instituie servituţi de utilitate publică şi de construire pentru păstrarea şi valorificarea resurselor şi a bunurilor de patrimoniu şi a cadrului natural aferent – faţă de situaţia existentă arată că nu poate fi vorba de bunuri de patrimoniu, în speţă putând fi aplicate normele privind procentul de ocupare al terenului, în funcţie de zona în care urmează a fi amplasată construcţia .
Apreciază relevanţa art. 71 alin. 2 din Legea 265/2006 privind aprobarea OUG 195/2005, text ce constituie o excepţie de la prevederile alin. 1 (interdicţie de construire), cuprinzând posibilitatea schimbării destinaţiei terenurilor proprietate privată cu regim de zonă verde sau spaţiu plantat neprotejat, terenuri a căror destinaţie poate fi schimbată numai cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare .
Menţionează că acelaşi act normativ prevede prin textul art. 62 obligaţia deţinătorului, cu orice titlu, al terenului pe care se găsesc aliniamente de protecţie sau spaţii verzi, de a întreţine terenul – indicând faptul că legiuitorul a sesizat neregularităţile intervenite în textul OUG 195/2005, procedând la rectificările cuvenite, reglementându-se aliniamentul de protecţie şi spaţiul verde, iar nu de eventualitatea construirii acestora .
În concluzie, recurenta arată că sunt întrunite condiţiile eliberării certificatului de urbanism, neexistând nici un impediment legal la eliberare şi menţionează că este dispusă să se conformeze limitelor de construire impuse printr-un certificat de urbanism, cu obţinerea avizelor solicitate şi în conformitate cu prevederile legale aplicabile .
Menţionează că terenul este proprietate privată, nu face parte din domeniul public iar potrivit reglementărilor în vigoare în materia autorizării construcţiilor, recurenta are dreptul de a edifica construcţii cu respectarea procentului de ocupare al terenului, respectiv cu limitele de vegetaţie impuse de normele legale .
Recurenta arată că solicită cheltuieli de judecată, ataşând dovada achitării taxelor judiciare de timbru şi împuternicirea apărătorului ales .
Intimaţii, legal citaţi, nu au formulat întâmpinare .
Analizând motivele în fapt invocate, cu aplicarea art. 304 pct. 8, pct. 9 şi art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Curtea a constatat recursul a fi nefondat, pentru următoarele considerente:
Evaluând obiectul acţiunii în administrativ, Curtea constată că recurenta a
solicitat anularea certificatului de urbanism nr /2012 şi a adresei nr /2012, cu
obligarea pârâţilor la emiterea certificatului de urbanism pentru construire imobil Dp+P+4 şi împrejmuire teren cu destinaţie locuinţe, birouri .
Curtea constată că, prin certificatul de urbanism nr /24.02.2012 a fost indicat
regimul juridic şi economic al suprafeţei de 312 mp teren situat în C., bd. D. nr. 80A, cu trimitere la documentaţia de urbanism BN1, PUG/PUZ aprobată prin HCL 23/2000, iar în privinţa regimul tehnic se indică categoria de teren neconstruibil în condiţiile în care amplasamentul este situat în afara aliniamentului construibil în zona verde de protecţie a blocurilor, loc de joacă şi alei pietonale (se indică caracterul de teren neconstruibil în conformitate cu art. 71 din OUG 195/2005).
Ca efect al procedurii prealabile declanşată prin cererea recurentului, a fost emisă adresa nr /2012, înscris în cuprinsul căreia se indică faptul că se menţine punctul de vedere privind regimul tehnic din certificatul de urbanism, întrucât nu s-a modificat planul de urbanism general al localităţii .
Recurenta prezintă dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 312 mp, conform titlului de proprietate 10300 din 27.03.2008 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor D. (suprafaţa fiind încadrată în categoria altor terenuri intravilane neagicole) şi certificatului de moştenitor nr. … din 02.07.2009 emis de BNP D. T. .
Este de menţionat şi faptul că, anterior a mai fost emis şi certificatul de urbanism /24.03.2011 la cererea recurentei, acesta cuprinzând aceleaşi elemente ca şi certificatul nr. …. contestat în cauză .
Recurenta a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în Cartea Funciară nr. 206628 C., suprafaţa de teren de 312 mp având număr cadastral atribuit 22818 şi categoria de folosinţă curţi construcţii .
Observând temeiurile în drept indicate prin certificatul de urbanism, precum şi justificarea emiterii acestui act administrativ de informare cu menţiunea privind regimul
tehnic, cuprinsă în adresa /2012, Curtea constată că, potrivit art. 71 din OUG 195/2005,
schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Anterior modificării textului, prin OUG 114/2007, dispoziţiile art. 71 astfel cum au fost modificate prin Legea 265/2006 – act normativ de aprobare, cu modificări a OUG 195/2005 reglementau şi o situaţie de excepţie având ca obiect terenurile proprietate privată, prevăzute ca spaţii verzi în documentaţiile de urbanism sau spaţii plantate neprotejate, a căror destinaţie poate fi schimbată numai cu respectarea reglementărilor specifice în vigoare .
În speţă, suprafaţa de 321 mp teren intravilan situată în bd. D. nr. 80A, astfel cum reţine şi instanţa de fond, intră în categoria zonelor amenajate ca spaţiu verde, conform HCL 23/2000 privind aprobarea planului urbanistic general al Mun. C., cu prelungirile succesive adoptate prin HCL 152/2011 şi HCL 135/2012 ; această destinaţie este indicată şi prin adresa 31527/13.03.2012 (cu un conţinut similar adresei 184655/15.01.2011, din acest punct de vedere susţinerile recurentei nefiind fondate), fiind indicată apartenenţa suprafeţei de teren la poziţia de inventar 42000189 privind zona verde cartier B. 4859, în suprafaţă de 10618113,08 mp .
Mai mult chiar, urmează a se reţine că, prin concluziile raportului de expertiză judiciară întocmit în cauză şi menţinute prin suplimentul raportului de expertiză, se indică aceeaşi destinaţie, de zonă verde delimitată de aleile de acces către blocurile F9, E5, D24 şi D25, constatându-se că, în fapt terenul este utilizat ca loc de parcare improvizat, de către persoanele ce domiciliază în blocurile învecinate .
Ca atare, Curtea a constatat că, în speţă, probatoriile administrate în faţa instanţei de fond conduc spre concluzia certă a includerii suprafeţei de 312 mp în categoria terenurilor cu destinaţie zonă verde ; operează interdicţia de schimbare a destinaţiei terenului zonă verde -interdicţie reglementată de art. 71 alin. 1 din OUG 195/2005 şi reţinută prin certificatul de urbanism contestat în cauză .
Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond şi în ceea ce priveşte omisiunea reţinerii dreptului său de proprietate privată, de natură să excludă apartenenţa imobilului la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale .
Din acest punct de vedere, Curtea a constatat că hotărârea de aprobarea a planului urbanistic general a fost adoptată în anul 2000, iar titlul de proprietate invocat de către recurentă a fost eliberat în anul 2008 în procedura legii fondului funciar (procedură ce priveşte, în esenţă, reconstituirea dreptului de proprietate ce poartă asupra terenurilor aflate în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale) .
Observând conţinutul adreselor /2012 şi /2011, Curtea constată că suprafaţa de
10618113,08 mp este înscrisă în anexa HG 965/2002, la poziţia 4859, în inventarul bunurilor din domeniul public .
Astfel, s-a constatat existenţa unei contradicţii cu privire la regimul juridic al suprafeţei de teren, astfel cum susţine recurenta, dar, având în vedere faptul că, prin certificatul de urbanism contestat în cauză se indică în mod corect regimul juridic al terenului iar recurenta contestă acest certificat sub aspectul regimului tehnic indicat, cu interdicţie de schimbare destinaţie, Curtea a constatat că analiza regimului juridic al terenului nu face obiectul analizei, în prezentul dosar .
Aceasta cu atât mai mult, cu cât, ulterior emiterii titlului de proprietate de ale cărui efecte se prevalează reclamanta, sunt în mod direct aplicabile dispoziţiile art. 31 indice 3 din Legea 350/2001, zonele asupra cărora s-a instituit un anumit regim de protecţie sau interdicţie (cum este cel prevăzut de art. 71 din OUG 195/2005) şi care nu pot fi suficient reglementate prin Planul urbanistic general, se vor evidenţia/delimita în cadrul acestuia în vederea detalierii prin planuri urbanistice zonale.
In acelaşi sens, Curtea a constatat că argumentele recurentei, privind incertitudinea amplasamentului în zona verde, pentru suprafaţa sa de teren, precum şi cele ce vizează conformitatea conduitei sale faţă de efectele unui certificat de urbanism cu regim tehnic ce permite edificarea unei construcţii, sunt argumente ce se grefează dispoziţiilor art. 31 indice 3, respectiv elementelor planului de urbanism zonal reglementate de art. 47 din Legea 350/2001.
Recurenta a criticat şi lezarea dreptului său de proprietate, prin imposibilitatea asigurării destinaţiei terenului, ca perimetru construibil, în vederea exercţiului normal al dreptului ; asupra acestei susţineri, Curtea a reţinut că, în principiu, interdicţia reglementată de art. 71 din OUG 195/2005 prezintă efectul unei limitări a folosinţei bunului, în accepţiunea art. 1 par. 2 din Protocolul adiţional nr. 1 CEDO, iar în planul dreptului intern, dispoziţiile art. 44 din Constituţie impun respectarea sarcinilor privind protecţia mediului, de către titularul dreptului de proprietate .
Dispoziţiile art. 71 din OUG 195/2005, sub aspectul conformităţii faţă de principiile constituţionale, au fost analizate prin decizii ale , din considerentele acestora reţinându-se, cu caracter de principiu, faptul că limitarea dreptului de proprietate prin interdicţia instituită de art. 71 din OUG 195/2005 prezintă o justificare socială şi morală, iar limitarea prezintă un caracter obiectiv şi rezonabil, prin prisma nivelului de sănătate publică, ca valoare de interes naţional (decizia 824/2008, decizia 136/2010, decizia 1118/2011, decizia 299/2012), iar pentru lipsa de folosinţă proprietarul are dreptul la despăgubiri, persoana care invocă un prejudiciu ce constă în lipsa de folosinţă cauzat de această interdicţie putând să solicite autorităţilor administraţiei publice locale repararea pagubei, potrivit dreptului comun (decizia 1416/2008, decizia 345/2009, decizia 987/2009, decizia 1010/2009 precum şi decizia 1118/2011).
Recurenta a criticat şi omisiunea aplicării art. 71, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 28 din Legea 265/2006, normă ce completează art. 71 cu reglementarea unei excepţii de la interdicţia de schimbare a destinaţiei, excepţie având ca obiect terenurile aflate în proprietatea privată .
Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 71 alin. 2 au fost modificate prin art. I pct. 1 din OUG 114/2007, acest act normativ intrând în vigoare anterior eliberării titlului de proprietate nr. 10300 din 27.03.2008 .
De asemenea, observând criticile privind inadvertenţele de regim de folosinţă (curţi construcţii, în evidenţele de carte funciară şi regimul tehnic de zonă verde aflată sub incidenţa interdicţiei reglementate de art. 71 din OUG 195/2005), precum şi cele privind aplicarea art. 60 din normele metodologice de aplicare a Legii 50/1991, aprobate prin Ordinul 839/2009, Curtea a reţinut că, prin art. 60 alin. 1 lit. c) este reglementată categoria de teren curţi construcţii, terenurile aparent libere, fiind definite ca atare terenurile fără clădiri, asigurând funcţiuni urbane de interes public stabilite şi executate în baza prevederilor documentaţiilor urbanistice legal aprobate (spaţiile verzi şi de protecţie, locuri de joacă pentru copii, trasee ale reţelelor tehnico-edilitare subterane – inclusiv zonele de protecţie aferente -, rezerve pentru lărgirea ori modernizarea căilor de comunicaţie etc.).
Recurenta invocă aplicarea acestei norme, apreciind că indicarea categoriei curţi construcţii este de natură să excludă destinaţia de spaţiu verde, dar în enumerarea terenurilor aparent libere, textul art. 60 include şi spaţiile verzi, astfel încât se poate reţine că noţiunile utilizate – terenuri pentru construcţii şi destinaţia de spaţiu verde, nu se exclud una pe cealaltă, fiind în fapt noţiuni complementare .
Recurenta apreciază, de asemenea şi faptul că suprafaţa de teren nu are şi nu a avut niciodată destinaţia de spaţiu verde, indicând şi faptul că dispoziţiile Ordinului 839/2009 mai sus menţionate reglementează condiţia ca terenurile să fie stabilite cu destinaţia de zonă verde, prin documentaţiile de urbanism aprobate iar destinaţia să fie efectivă (în accepţiunea ordinului, funcţiunile să fie executate) ; din acest punct de vedere, reţinând destinaţia rezultată
din adresele /2012 şi /2011 şi coroborând această destinaţie cu planşele fotografice
depuse la dosar precum şi cu constatările în fapt ale expertului judiciar, Curtea constată că suprafaţa de teren este utilizată ca parcare iar funcţiunea de spaţiu verde nu este corespunzător asigurată de către autoritatea administraţiei publice locale .
Cu toate acestea, Curtea a constatat că modalitatea defectuoasă de asigurare a funcţiunii de utilitate publică, de către organul administraţiei publice locale cu atribuţii în materie, poate constitui un fundament al unei eventuale schimbări a destinaţiei, fără a conduce la concluzia neaplicării interdicţiei reglementate de art. 71 din OUG 195/2002 ca efect al lipsei destinaţiei de fapt (realizând o distincţie între efectele destinaţiei concrete şi lipsa destinaţiei de fapt, nereglementată de normă).
Curtea a reţinut şi faptul că recurenta a invocat şi aplicarea art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, motiv de modificare a sentinţei atacate ce priveşte, în esenţă, analiza deficitară a unui act juridic, determinantă asupra soluţiei pronunţate ; din acest punct de vedere, Curtea urmează să reţină că recurenta, în detalierea motivelor de recurs, invocă aplicarea greşită a legii, precum şi aprecierea greşită asupra circumstanţelor de fapt ale cauzei, fără a menţiona critici privind aprecierea greşită a naturii juridice sau regimului aplicabil certificatului de urbanism .
Pe de altă parte, Curtea a constatat că regimul juridic şi efectele certificatului de urbanism reprezintă chestiuni reglementate expres de art. 6 din Legea 50/1991 şi art. 29 din Legea 350/2001 .
Pentru considerentele mai sus expuse, văzând dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat, apreciind că este nefondat. (Decizia nr. 13.402 din 09.10.2013 -Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, rezumat judecător Lucian Mihai Zamfir)
