Art.25 – Legea nr.10/2001
Art.2 lit.”d” Cod pr.civila
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta – Sectia comerciala, contencios-administrativ si fiscal sub nr. 2821/118 din 17.04.2008 reclamanta W.E. a chemat în judecata pârâtii: PRIMARUL ORASULUI B, SECRETARUL ORASULUI B si PRIMARIA ORASULUI B, solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumei de 5000 Euro calculata la valoarea cursului oficial al B.B.R., dar nu mai putin de 18.100 lei, cu titlul de daune morale pentru refuzul de solutionare a notificarii formulate în baza Legii nr. 10/2001, si la plata sumei de 1450 lei pentru fiecare zi de întârziere pâna la solutionarea prin decizie/dispozitie motivata a notificarii.
Reclamanta si-a motivat în fapt cererea aratând ca în calitate de persoana îndreptatita a notificat PRIMARIA ORASULUI B, jud. Harghita, solicitând prin notificarea nr. 186 retrocedarea unui imobil nationalizat abuziv, în natura sau prin echivalent banesc, în temeiul Legii nr. 10/2001. Pârâtii refuza implicit sa solutioneze cererea. Cu toate ca potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 unitatea detinatoare trebuia sa solutioneze cererea în termen de 60 de zile de la înregistrare, pârâtii refuza sa raspunda la notificare, sa invite reclamanta sa-si sustina cererea în fata Comisiei de aplicare a legii nr. 10/2001 si a-i solicita actele doveditoare ale dreptului de proprietate. Pârâtii în calitatea lor de functionari refuza solutionarea notificarii, astfel ca sunt aplicabile disp. art.1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 .
Cererea de chemare în judecata a fost întemeiata pe disp. art.1 alin.1, art.8, art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Legal citati, pârâtii PRIMARUL ORASULUI B si SECRETARUL ORASULUI B au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca nefondata.
S-a aratat ca reclamanta a solicitat în baza Legii nr. 10/2001 restituirea unei fabrici de cherestea, fara a depune însa acte doveditoare ale proprietatii si a calitatii de mostenitor. Notificarea înaintata prin posta la data de 30.11.2005 era tardiva, termenul prevazut de legea nr. 10/2001 pentru depunerea notificarilor fiind 14 februarie 2001. Întrucât nu a fost posibila identificarea imobilului, Comisia locala de aplicare a legii fondului funciar a solicitat reclamantei prezentarea unui extras de carte funciara. Acest extras nu a fost prezentat, în schimb reclamanta a contestat decizia comisiei locale, contestatie respinsa prin Hotarârea nr. 16/14.11.2007 a Comisiei judetene de stabilire a dreptului de proprietate, cu motivarea ca cererea formeaza obiectul Legii nr. 10/2001. Dosarul reclamantei nu a fost respins, urmând a fi rediscutat în sedinta comisiei locale în momentul în care ar fi fost prezentat un act de proprietate din care sa reiasa identificarea cadastrala a terenului solicitat.
În cauza au fost administrate probele: înscrisuri: notificare nr. 186 /29.11.2005; adresele nr. 326/28.02.2006, 3554/17.01.2007, 1233/17.01.2008 ale Orasului B; contestatie; extras din Hotarârea nr. 16/14.11.2007 a Comisiei judetene de stabilire a dreptului de proprietate; raport de expertiza tehnica, alte înscrisuri.
S-au invocat din oficiu exceptiile lipsei capacitatii civile a pârâtei PRIMARIA ORASULUI B si a lipsei calitatii procesuale pasive a SECRETARUL ORASULUI B, exceptii admise prin încheierea de sedinta din data de 15.05.2009, urmând ca în temeiul art. 161 Cod proc.civ. a se anula cererea de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu pârâta Primaria Orasului B a se respinge cererea de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu pârâtul Secretarul Orasului B ca formulata în contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva, respectiv a se respinge cererea de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu pârâtul Secretarul Orasului B ca formulata în contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva.
Prin sentinta civila nr. 326/19.03.2010, pronuntata de Tribunalul Constanta a fost anulata cererea de chemare în judecata formulata de reclamant W.E. în contradictoriu cu pârâta Primaria Orasului B.
A fost respinsa cererea de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu pârâtul Secretarul Orasului B ca fiind formulata în contradictoriu cu o persoana fara calitate procesuala pasiva.
S-a respins cererea de chemare în judecata formulata în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orasului B ca nefondata.
Pentru a pronunta în acest sens, prima instanta a retinut ca prin notificarea e nr. 186 /29.11.2005 s-a solicitat de catre reclamanta W.E. unitatii detinatoare PRIMARIA ORASULUI B, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea unor bunuri nationalizate – teren, constructii si mijloace fixe, situate în orasul Borsec, jud. Harghita.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: Orice persoana care se considera vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de catre o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instantei de administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim si repararea pagubei ce i-a fost cauzata. Interesul legitim poate fi atât privat, cât si public.
Potrivit art. 2 lit. h din Legea nr. 554/2004 este definit refuzul nejustificat de a solutiona o cerere ca fiind exprimarea explicita, cu exces de putere, a vointei de a nu rezolva cererea.
Reclamanta reclama faptul ca se afla în ipoteza refuzului nejustificat de a i se solutiona cererea, respectiv notificarea formulata în baza Legii nr. 10/2001, sustinere nefondata însa întrucât pârâtul nu si-a exprimat vointa de a nu solutiona cererea, ci, prin adresa nr. 3554/17.01.2007 solicita reclamantei depunerea unor înscrisuri necesare solutionarii notificarii. Astfel, nu se poate retine existenta unui refuz nejustificat de solutionare a cererii.
De asemenea, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004: Persoana vatamata într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns în termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat într-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim .
Potrivit art. 18 alin.1 si 3 din Legea nr. 554/2004:
(1) Instanta, solutionând cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, dupa caz, sa anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa.
(3) În cazul solutionarii cererii, instanta va hotarî si asupra despagubirilor pentru daunele materiale si morale cauzate, daca reclamantul a solicitat acest lucru.
Iar potrivit art. 19 alin.1: Când persoana vatamata a cerut anularea actului administrativ, fara a cere în acelasi timp si despagubiri, termenul de prescriptie pentru cererea de despagubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia sa cunoasca întinderea pagubei.
Rezulta din textele legale ca actiunea în despagubiri este, în contenciosul administrativ, întotdeauna susbsidiara unei cereri în anularea actului administrativ sau în obligarea autoritatii publice sa emita un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operatiune administrativa.
Reclamanta nu se afla în situatia în care un act administrativ vatamator pentru drepturile si interesele sale sa fi fost anulat, si nici în ipoteza nesolutionarii sau refuzului nejustificat de a-i fi solutionata o cerere, astfel ca actiunea sa la obligarea pârâtului la plata de despagubiri este nefondata, urmând a fi respinsa ca atare.
Împotriva sentintei civile nr. 326/19.03.2010, pronuntata de Tribunalul Constanta a formulat, în termen legal, recurs reclamanta W.E., solicitând admiterea recursului, desfiintarea în tot a sentintei recurate si pronuntarea unei hotarârii legale.
Prin motivele de recurs formulate s-a sustinut de recurenta ca motivarea instantei de fond este nefondata din urmatoarele considerente:
Instanta de fond analizând doar înscrisurile administrate de intimati retine ca notificarea nr.186/29.11.2005 a fost solutionata prin Hotarârea nr. 16/14.11.2007 si ca solutia nefavorabila dispusa nu echivaleaza cu refuzul nejustificat de a solutiona o cerere, în sensul Legii nr. 554/2004.
Fara a cerceta si înscrisurile administrate de reclamanta în cauza pentru aflarea adevarului, instanta de fond constata ca nefiind în ipoteza nesolutionarii sau refuzului de a-i fi solutionata notificarea sau în situatia în care prin actul administrativ i se aduce o grava vatamare.
Faptul ca notificarea 186/2005 a fost solutionata peste termenul legal de 60 de zile prevazut de Legea nr. 10/2001, ca intimatul nu si-a exprimat vointa de a nu solutiona notificarea, si instanta de fond nu a sesizat vina intimatilor Primarul Orasului B si Secretarul Orasului B, hotarârea de fond este nelegala.
Cât priveste anularea cererii formulate în contradictoriu cu Primaria orasului B, instanta de fond nu a luat act ca reclamanta motivând si indicând temeiul juridic a aratat ca intimata este Orasul B.
Raportat la înscrisurile si notele de sedinta aflate la dosar apreciaza recurenta ca hotarârea pronuntata este nefondata.
Curtea, examinând recursul prin prisma dispozitiilor art. 3041 c. proc. civ., retine caracterul sau fondat pentru urmatoarele considerente:
Obiectul cererii de chemare în judecata l-a constitut cererea recurentei reclamante W.E. de a fi obligati primarul orasului B, secretarul orasului B si Primaria orasului B la plata sumei de 5000 euro cu titlul de reparatii pentru daune morale, pentru refuzul de solutionare a notificarii adresate în baza Legii nr. 10/2001, precum si la plat de 1450 lei pentru fiecare zi de întârziere pâna la executarea hotarârii pronuntate asupra daunelor solicitate.
Temeiul juridic al cererii de chemare în judecata a fost indicat ca fiind cel regasit în prevederile art. 1, alin. (1), art. 8 si art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 2, lit. d c. proc. civ.
Cererea de acordare a daunelor morale este o cerere accesorie, asupra careia instanta se poate pronunta în masura în care solutioneaza cererea principala în sensul prevazut de art. 18, alin.(1) din Legea contenciosului administrativ.
Însa, în prezenta cauza, chiar daca recurenta reclamanta a înteles sa-si fundamenteze cererea pe dispozitiile prevazute în legea contenciosului administrativ,
Curtea retine ca procedura notificarii formulate de reclamanta în aplicarea dispozitiilor Legii nr. 10/2001 instituie plenitudinea de competenta asupra solutiilor pe care le poate emite unitatea detinatoare asupra acestor notificari în favoarea sectiilor civile ale tribunalelor.
Desi art. 25 din Legea nr. 10/2001 vorbeste de raspunsul explicit al unitatii detinatoare, Curtea constata ca refuzul neîntemeiat al entitatii careia i s-a adresat notificarea nu poate fi solutionat decât în cadrul aceleiasi competente speciale instituite prin actul normativ suscitat, potrivit argumentului de analogie folosit în interpretarea logica a acestei dispozitii imperative prin care se stabileste caracterul civil, în competenta de prima instanta a tribunalelor, a cererilor principale sau accesorii rezultate din solutiile date de unitatea detinatoare notificarilor ce i-au fost adresate.
Prin urmare, plecând de la natura civila a litigiului privind refuzul nejustificat, în opinia recurentei reclamante, de a-i fi solutionata notificarea trimisa potrivit Legii nr. 10/2001, Curtea retine ca si cererea de acordare a daunelor morale pentru prejudiciul cauzat în urma acestui refuz este de competenta sectiei civile a tribunalului.
În aceste conditii, Curtea constata incidenta motivului de ordine publica prevazut de art. 304 pct.3, fapt pentru care, în conformitate cu dispozitiile art. 312 c. proc civ va admite recursul declarat de recurenta asupra sentintei civile nr. 326/19.03.2010 a Tribunalului Constanta, va casa hotarârea recurata si va trimite cauza spre rejudecare la sectia civila a Tribunalului Constanta, pentru a analiza cererea de chemare în judecata sub toate aspectele, inclusiv cel al competentei sale teritoriale în prezenta cauza.
