Prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2009, reclamanta M.E., în contradictoriu cu OFICIUL ROMAN PENTRU IMIGRARI – DIRECTIA MIGRATIE, SERVICIUL PENTRU IMIGRARI AL JUDETULUI CLUJ, a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună acordarea în favoarea sa a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii, până la solutionarea irevocabilă a dosarului nr. xxxx/33/2009 aflat pe rolul Curtii de Apel Clui – Sectia comercială, de administrativ si fiscal, dar nu mai târziu de data 30.04.2009.
În motivarea cererii, reclamanta a relevat că în conditiile prevăzute de legea română, a intentionat să obtină prelungirea dreptului de sedere temporară în scop de studii, sens în care, la data de 30.11.2009 a solicitat autorităţii competente, respectiv Oficiului Roman pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al jud.Cluj, încuviintarea prelungirii regimului de sedere temporară în scop de studii cu începere de la data de 01.11.2009, sens în care a depus la dosarul înaintat pârâtei întreaga documentatie necesară pentru a dovedi faptul ca îndeplineşte toate conditiile legale în vederea admiterii cererii si a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii.
Cu toate acestea, a menţionat reclamanta, prin decizia contestată, autoritatea pârâtă i-a comunicat faptul că s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul României, ca o consecinţă a respingerii cererii de prelungire a dreptului de sedere temporară în scop de studii pe care l-a solicitat si cu motivarea că nu îndeplineşte conditiile prev. de art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv că de la dosarul cauzei ar lipsi ordinul de înmatriculare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovării.
Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. xxxx/33/2009 aflat pe rolul Sectiei comerciale, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Cluj, criticând legalitatea si temeinicia acesteia.
Impotriva acestei decizii, reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată care formează obiectul dosarului nr. xxxx/33/2009 aflat pe rolul Sectiei comerciale, de contencios administrativ si fiscal a Curtii de Apel Cluj, criticând legalitatea si temeinicia acesteia.
În acest context, reclamanta a învederat faptul că este cetăţean albanez de etnie aromână fiind înscrisă ca membru activ în cadrul Societatii “Aromanjli dit Albania”, Filiala Pogradec, astfel cum rezultă din cuprinsul carnetului de membru ordinar al acestei asociatii.
In anul 1999 reclamanta a în România ca bursieră de studii, efectuând un an pregătitor de limba română la Constanta, iar în anul 2000, a venit în Cluj-¬Napoca, unde domicilia la acea dată si fratele său, înscriindu-se la cursurile Colegiului National “George Baritiu” – Sectia uman-bilingv, pe care l-a absolvit in anul 2004, ca mai apoi, primind bursa Statul Român s-a înscris la Facultatea de din cadrul U.M.F. “Iuliu Hateganu” din Cluj-Napoca, cursuri pe care Ie-a promovat prin sustinerea examenului de licenta din anul 2009.
A mai susţinut reclamanta că pe toată durata celor 10 ani în care a rămas pe teritoriul României a avut o sedere legală si continuă, fiind titulara unui permis de sedere temporară în scop de studii până la data de 01.11.2009. Intrucât a dorit să-şi perfectioneze si să aprofundeze studiile în domeniul farmaceutic, încă dinainte de sustinerea examenului de licenţă, a făcut demersuri pentru a afla conditiile de înscriere la cursurile de nivel postlicenţă în domeniul farmaceutic, solicitând universităţii si ministerului de resort informatii cu privire la organizarea masteratelor/cursurilor postuniversitare/alte forme de studii accesibile studentilor de albaneză, dar a fost înstiintată că astfel de cursuri nu mai pot fi accesibile pentru cetăţenii străini, ministerul de resort hotărând să nu mai aloce locuri pentru cetăţenii străini rezidenti pe teritoriul României.
În aceste condiţii, a arătat reclamanta, şi datorită faptului că esenta specializării farmacie constă în perfectionarea continuă, inclusiv după parcurgerea nivelului licenţă si faţă de faptul ca promovarea unor cursuri similare în statul de origine nu este posibilă (dată fiind terminologia medicală diferită, tehnicile utilizate, metodologia si programa scolară diferită), s-a înscris la cursurile postuniversitare organizate de U.M.F. “Iuliu Hateganu” pe durata noiembrie 2009 – aprilie 2010, în domeniul farmaceutic, fiind declarată înscrisă la aceste cursuri postuniversitare, sens în care i s-a eliberat o adeverinţă de studii de către U.M.F. “Iuliu Hateganu” din Cluj-Napoca. In baza acestui document, reclamanta şi-a completat întregul dosar necesar pentru obtinerea prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii, achitând anticipat inclusiv taxele aferente, în vederea reglementării caracterului legal al sederii sale pe teritoriul Statului român.
A mai susţinut reclamanta că nu a fost nevoită să prezinte un ordin ori o aprobare a M.E.C.I., întrucât, conform reglementărilor legale si a celor referitoare la autonomia universitară, i s-a comunicat că pentru absolvirea acestor cursuri nu este necesară o astfel de aprobare prealabilă a ministerului de resort, fiindu-i eliberată o a doua adeverinţă de către U.M.F. “Iuliu Hateganu”, în care s-a mentionat în mod expres că “pentru perfectionarea prin cursuri postuniversitare nu este necesar avizul M.E.C.I. din România”.
Cu toate acestea, dorind reglementarea clară a statutului său, reclamanta a apelat la Directia Afaceri Europene si Relatii Internationale din cadrul M.E.C.I. care i-a adus la cunostinţă că pentru forma de organizare si acreditare a cursurilor postuniversitare organizate de U.M.F. “Iuliu Hateganu” Cluj-Napoca nu este necesară aprobarea prealabilă a ministerului.
In acest sens, ulterior depunerii întregului dosar la autoritatea pârâtă si numai ca urmare a demersurilor realizate pe cont propriu, reclamanta a intrat în posesia adresei nr. 4281/CPC/03.12.2009 eliberată de M.E.C.I. prin care această institutie îi aducea la cunostinţă, că M.E.C.I. nu emite ordin de înmatriculare pentru cetăţenii de origine etnică română cu domiciliul stabil în străinatate care doresc să urmeze cursuri postuniversitare de perfectionare în specialitate” si că aceste cursuri în domeniul medical, acreditate de organismele de resort, se organizează în baza autonomiei universitare, conform Regulamentului de învăţământ postuniversitar propriu Universităşii de Medicina si Farmacie din Clui-Napoca.
Având în vedere această stare de fapt, reclamanta a apreciat solutia adoptată de pârâtă ca fiind lipsită de temei legal si nejustificată, în conditiile în care prin această decizie se stăruie, în realitate, în obtinerea unui Ordin M.E.C.I. care nu este nici necesar si nici posibil a fi eliberat pentru reglementarea dreptului său de sedere, după cum însusi ministerul de resort si institutia de învăţământ superior recunosc fără echivoc.
În aceste condiţii, apreciind că îndeplineşte în integralitate si cumulativ conditiile prev. de art. 50 alin. 2 lit. a – l din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, reclamanta a solicitat instantei de fond să pronunte o hotărâre irevocabilă prin care să admită contestatia, astfel cum aceasta a fost formulată, tinand cont si de faptul că a avut o conduita ireprosabilă pe întreaga durată a sederii în România, iar din adeverinta de asigurat nr. 1152/22.10.2009, rezultă că este asigurat fiind în evidentele Casei de Asigurări de Sănătate a Judetului Cluj, achitând contributiile aferente si beneficiind de servicii medicale. Nu în ultimul rând, reclamanta a arătat si faptul că dispune de mijloacele de întretinere pe teritoriul României, suportul financiar fiind asigurat de familia sa si având un caracter statornic si neconditionat pe durata celor peste 10 ani de sedere pe teritoriul Statului Român.
In ceea ce priveste conditiile generale de admisibilitate a procedurii prev. de art. 581 C.pr.civ., reclamanta a învederat următoarele:
Desi potrivit disp. art. 84 alin. 3 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul strainilor, contestaţi a împotriva deciziei de returnare suspendă executarea măsurii de îndepărtare, această prevedere legală nu este suficientă pentru a reglemementa situtii speciale precum cea descrisă de reclamantă, în care, desi i se permite a sta pe teritoriul Romaniei până la solutionarea actiunii de fond, regimul sederii sale este nereglementat si produce consecinte prejudiciabile faţă de reclamantă, vătămând si îngrădind drepturile de care se bucură.
Astfel, spre deosebire de dispozitiile art.14, 15 din Legea nr. 554/2004, prevederile O.U.G. nr. 195/2002 nu consacră o procedură specială prin care să poată fi reglementat dreptul de sedere al petentului cu caracter provizoriu, respectiv până la solutionarea actiunii de fond, astfel încât o astfel de procedură specială să facă inadmisibilă recurgerea la disp. art. 581 C.pr.civ.
Din această perspectivă, prevederile O.U.G. nr. 194/2002 reprezintă o reglementare specială în raport de Legea contenciosului administrative nr. 554/2004, ce urmează a se completa, pentru identitate de ratiune, cu normele de drept comun în materie, respectiv cu legea procesual-civilă. Sub acest aspect, a apreciat reclamanta, recurgerea la calea prevăzută de art. 581 C.pr.civ., în modalitatea solicitată de reclamantă, respectă conditiile obiective de admisibilitate prevăzute de art. 581 C.pr.civ. privitoare la existenta unui litigiu aflat pe rolul instantei de fond, al simetriei competentei materiale, dar si a neprejudecarii fondului, astfel că nu există fine de neprimire ori alt impediment de natură a face indezirabilă procedura reglementată de art. 581 C.pr.civ. în material reglementării dreptului de sedere, cu atât mai mult cu cât O.U.G. nr. 194/2002 nu interzice expres o astfel de procedura de drept comun.
Cu privire la conditiile speciale de admisibilitate ale cererii întemeiate pe prev. art. 581 C.pr.civ., respectiv urgenţa, vremelnicia măsurii şi neprejudecarea fondului, reclamanta a făcut următoarele precizări:
Astfel, în ceea ce priveşte urgenţa, a arătat faptul că reglementarea cu caracter provizoriu a regimului său de sedere pe teritoriul României se impune pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, dar si pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara, statutul actual al reclamantei constituind o restrângere nejustificată a drepturilor si libertăţilor sale fundamentale, respectiv o ingerinta nepermisă în dreptul său la familie si viaţă privată, la educatie si formare profesională continuă precum si o vătămare eo ipso a dreptului său la circulatie.
În acest context, reclamanta a mai arătat că desi a achitat taxele aferente si a fost înscrisă la cursurile postuniversitare de specialitate ale U.M.F. Cluj-Napoca, parcurgerea acestui nivel postlicenţă si mai ales absolvirea lui este practic imposibilă, câtă vreme exista riscul ca reclamanta să nu poată frecventa aceste cursuri până la capăt si, respectiv, să sustină examenul de absolvire, având în vedere că regimul nereglementat al sederii sale este de natură a pune la îndoială îndeplinirea de către reclamantă a conditiilor de eligibilitate pentru absolvirea acestor cursuri.
Cu privire la vremelnicia măsurii cerute prin prezenta ordonanţă preşedenţială, reclamanta a menţionat faptul că solicită reglementarea regimului său de sedere pe teritoriul României cu caracter provizoriu, respectiv până la solutionarea actiunii de fond prin hotărâre definitivă si irevocabilă de către Curtea de Apel Cluj. Totodata, întrucât nu doreşte a beneficia de un drept nelimitat ori care să o favorizeze fără drept, reclamanta a solicitat ca durata dreptului de sedere temporara în scop de studii să nu poată depăşi ultima zi a lunii aprilie, avand în vedere că aceasta este data finală la care urmează a finaliza stagiul cursurilor postuniversitare.
Referitor la neprejudecarea fondului, condiţie care decurge din caracterul vremelnic al măsurii, reclamanta a precizat că justifică îndeplinirea acestei condiţii prin solicitarea de cercetare a aparenţei dreptului si care, apreciază, că îi este favorabilă. Practic, a apreciat reclamanta, se impune prin forţa evidenţei realizarea unui examen sumar al cauzei, tocmai pentru a se stabili aparenţa dreptului pretins, faţă de decizia de returnare emisă de autoritatea pârâtă, prin care s-a retinut ca respingerea cererii de prelungire a dreptului de sedere temporară în scop de studii se impune prin aceea că lipseste Ordinul de înmatriculare al M.E.C.I.
Din această perspectivă, reclamanta apreciază că apar cel putin două înscrisuri care creează o evidenţă aparentă a dreptului reclamat de si anume: adresa nr. 4281/CPC/O3.12.2009 eliberată de M.E.C.I. şi adeverinta de studii eliberată de către U.M.F. “Iuliu Hateganu”, acte la care a făcut referire pe larg în cuprinsul motivelor acţiunii.
Totodată, la data de 22 decembrie 2009 reclamanta M.E., în temeiul art. 84 din O.U.G. nr. 192/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a înregistrat şi o contestaţie împotriva deciziei de returnare nr. 3343671 din data de 17.12.2009 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări – Direcţia Migraţiune, Serviciul pentru Imigrări al Judeţului Cluj, prin care a solicitat instanţei pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea contestaţiei şi drept urmare, anularea deciziei de returnare ca fiind nelegală şi nefondată, cu consecinţa acordării în favoarea sa a dreptului de şedere temporară în scop de studii, în condiţiile pe care le-a solicitat autorităţii pârâte.
În dezvoltarea motivelor contestaţiei, reclamanta a reiterat cele menţionate în cuprinsul cererii de emitere a ordonanţei preşedinţiale.
Pârâtul OFICIUL ROMÂN PENTRU IMIGRĂRI – DIRECŢIA MIGRAŢIUNE, SERVICIUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEŢULUI CLUJ a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de reclamantă, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În primul rând, pârâtul a ridicat excepţia inadmisibilităţii cererii formulate de reclamantă precizând că prin art. 28 alin (1) din Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, se consacră completarea procedurii contencioase cu dreptul comun, adică cu dispoziţiile Codului de Procedură Civilă, însă această completare este limitată în ce priveşte prezenta cauză, prin incidenţa repetată a principiului de drept specialia generalibus derogant. În concret, dacă legea contenciosului administrativ se aplică cu prioritate faţă de Codul de Procedură Civilă, ea devine act normativ cu caracter general în abordarea anumitor noţiuni de drept faţă de legea specială la care se raportează de fapt prezentul conflict juridic supus analizei instanţei, şi anume O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Pe de altă parte, pârâtul a menţionat că reclamanta a solicitat la nivelul Serviciului pentru Imigrări al judeţului Cluj prelungirea unui drept de şedere, adică o rezidenţă temporară, iar această chestiune constituie de fapt fondul problemei, aspect care face obiectul dosarului nr. xxxx/33/2009 aflat tot pe rolul acestei instanţe, condiţii în care obiectul prezentei cauze se confundă din punct de vedere al efectelor ireversibile cu obiectul cauzei de fond.
În privinţa acestor aspecte, pârâtul a relevat că în domeniul contenciosului administrativ, tocmai pentru plasarea justiţiabilului persoană fizică într-o zonă tampon ferită de intervenţia celeilalte părţi din proces – statul, legiuitorul a trasat un perimetru juridic consacrat prin suspendarea actului administrativ supus cenzurii judecătoreşti. Astfel, dacă Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare prevede anumite cazuri, condiţii şi proceduri de urmat pentru a se ajunge la suspendarea actului respectiv, O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, prin art. 84 alin (3) prevede în mod expres şi fără echivoc: ” (3) Contestaţia prevăzută la alin. (1) şi (2) suspendă executarea măsurii de îndepărtare.”.
În acord cu raportul de precădere între actele normative arătat mai sus, pârâtul consideră că dispoziţiile acestei ordonanţe de urgenţă se aplică prioritar, astfel încât actul administrativ emis de Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj (Decizia de returnare care face obiectul dosarului nr. xxxx/33/2009) este suspendat de drept.
Din moment ce măsura de îndepărtare este suspendată de drept, în temeiul unui act normativ special, o cerere de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe dreptul comun nu este nici permisă şi nici favorabilă părţii. Astfel, o eventuală admitere a acestei cereri de ordonanţă preşedinţială ar favoriza în mod nelegal reclamanta prin încuviinţarea măsurii solicitate (cererea subsecventă cererii principale prin care se solicită prelungirea dreptului de şedere), dar şi prin anularea efectelor produse de art. 84 alin. (3) din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
În argumentarea poziţiei sale referitoare la inadmisibilitatea unei cereri de ordonanţă preşedinţială în materia contenciosului administrativ, pârâtul a invocat mai multe decizii, atât ale Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, cât şi ale Tribunalului Mehedinţii şi Curţii de Apel Cluj – Secţia comercială, apreciind că în speţa de faţă, inadmisibilitatea este cu atât mai pregnantă cu cât incidenţa unui alt act normativ cu caracter special în raport cu legea menţionată a produs deja efecte, iar efectele sale trebuie considerate ca atare de instanţa de judecată, deoarece sunt efecte legale.
În fapt, a arătat pârâtul, prin art. 50 şi 58 din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată, legiuitorul a dat în competenţa Oficiului Român pentru Imigrări, direct sau prin intermediul structurilor sale teritoriale, dreptul de a încuviinţa sau nu şederea în România a cetăţenilor străini şi a apatrizilor, în conformitate cu maniera de abordare a politicii statului român suveran faţă de controlul imigraţiei.
Prin prisma acestui argument, pârâtul consideră că petitul subsecvent cererii de ordonanţa preşedinţială nu are suport legal, întrucât se solicită ca în mod direct instanţa să prelungească reclamantei dreptul de şedere în România, adică se solicită o subrogare a instanţei în atribute acordate de către legiuitor exclusiv Oficiului Român pentru Imigrări.
În acest sens, pârâtul a precizat faptul că Oficiul Român pentru Imigrări este, potrivit art. 1 alin. 2 din H.G.R. nr. 639 din 20 iunie 2007, privind structura organizatorică şi atribuţiile Oficiului Român pentru Imigrări, cu modificările şi completările ulterioare, “…structura specializată, cu personalitate juridică, organizată în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, la nivel de direcţie generală, care exercită atributele ce îi sunt date prin lege pentru implementarea politicilor României în domeniile migraţiei, azilului şi al integrării străinilor, precum şi a legislaţiei relevante în aceste domenii.”
De asemenea, pârâtul a mai invocat şi prev. Capitolul III din acelaşi act normativ – Atribuţiile Oficiului român pentru Imigrări – art. 5 lit. a, în raport de care a apreciat că nici un alt act normativ nu conferă instanţelor judecătoreşti un asemenea drept. Instanţele judecătoreşti se pot pronunţa asupra respectării de către autoritatea publică emitentă a condiţiilor impuse de lege privind legalitatea, oportunitatea, forma şi fondul actului administrativ, precum şi îndeplinirea criteriilor de competenţă a respectivei autorităţi, iar o esenţă a acestei concluzii se regăseşte în textul art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor în România, republicată.
Din moment ce contestaţia care face obiectul dosarului nr. xxxx/33/2009 suspendă de drept executarea măsurii luate prin Decizia de returnare de pe teritoriul României, pârâtul consideră că posibilitatea prelungirii dreptului de şedere în România solicitată prin cererea de ordonanţa pteşedinţială este o modalitate neprevăzută şi nepermisă de legea specială.
Drept urmare, în prezenţa textelor legale menţionate, nici instanţa şi nici Oficiul Român pentru Imigrări nu mai pot dispune prelungirea dreptului de şedere temporară, întrucât printr-o asemenea operaţiune administrativă s-ar depăşi cadrul legal, lucru de altfel inadmisibil.
Astfel, pe de o parte, instanţa nu se poate pronunţa asupra unei asemenea cereri, deoarece interpretarea art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554 din 02 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare limitează aprecierile instanţei asupra actului administrativ dedus judecaţii, nu asupra faptului administrativ în integralitatea lui, pe care justiţiabilul încearcă să îl aducă în faţa instanţei. Este neîndoielnic că legiuitorul a avut în vedere această perspectivă, deoarece interpretarea textului de lege menţionat în sensul celor cerute expres de reclamantă ar plasa respectiva particulă în sfera nocivă a neconstituţionalităţii, prin raportare directă şi antagonică la prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie.
Pe de altă parte, Oficiul Român pentru Imigrări nu mai are posibilitatea legală de a prelungi dreptul de şedere temporară în România unei persoane plasată de legiuitor într-o situaţie intermediară de protecţie tocmai faţă de o eventuală intervenţie în situaţia sa efectuată chiar de autoritatea publică situată pe o poziţie contrară, şi cu care se află În conflict.
În altă ordine de idei, a mai precizat pârâtul, textul art. 581 din al României prevede ca şi condiţie de exercitare a ordonanţei preşedinţiale neprejudicierea fondului, însă, din motivele arătate în cererea de ordonanţă preşedinţială, rezultă fără echivoc că reclamanta invocă şi supune analizei în această cauză chiar chestiunile de fond din dosarul xxxx/33/2009.
În aceste condiţii, a apreciat pârâtul, în cazul în care o asemenea cerere ar fi admisă, soluţia dată ar însemna o prejudiciere a fondului cauzei, cu vădite elemente favorabile reclamantei, dar care ar contraveni şi normei speciale.
De asemenea, motivaţia reclamantei referitoare la condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale sunt total străine de esenţa textului art. 581 din Codul de Procedură Civilă, întrucât urgenţa la care se referă textul legal nu se poate confunda cu interesul personal al reclamantei de a-şi rezolva urgent această problemă.
Faţă de argumentele invocate de reclamantă, pârâtul a arătat aceasta va putea oricând să îşi justifice prezenţa pe teritoriul României cu exemplarul deciziei de returnare care i-a fost înmânat şi cu un certificat eliberat de grefa instanţei. Acest două documente îi pot servi chiar la deplasări în ţară de origine şi revenirea pe teritoriul României, până la finalizarea dosarului nr. xxxx/33/2009. Asemenea situaţii nu sunt ieşite din comun, s-au mai întâmplat şi se vor mai întâmpla, tocmai pe fondul Deciziilor de returnare suspendate prin simpla lor contestare.
În plus, prin cererea de prelungire a dreptului de şedere depusă la Serviciul pentru Imigrări al judeţului Cluj, reclamanta a solicitat o rezidenţă pentru o perioadă în care va urma mai multe cursuri postuniversitare. Din analiza celor două dosare, cel prezent şi cel de fond, pârâtul a relevat că în dosarul de fond reclamanta cere ceva, iar în cererea de ordonanţă preşedinţială cere altceva, situaţie apreciată de pârât ca inadmisibilă raportat la acelaşi moment 30.04.2010.
De asemenea, din motivarea aceleiaşi cereri de ordonanţă preşedinţială, dar şi din petitul subsecvent formulat, rezultă fără echivoc că reclamanta doreşte de fapt obţinerea din partea instanţei de judecată o obligare a Serviciului pentru Imigrări a judeţului Cluj la prelungirea dreptului său de şedere în România până la data de 30.04.2010, în condiţiile în care ea cunoaşte că nu are suport legal pentru un asemenea deziderat. Practic, se urmăreşte transformarea instanţei de judecată într-un furnizor de rezidenţă, fiind cunoscut faptul că hotărârile judecătoreşti trebuie puse în executare.
Pe de altă parte, a subliniat pârâtul, intenţiile reclamantei sunt devoalate şi de caracterul petitului subsecvent formulat în cererea de ordonanţa preşedinţială, petit care din motivare şi probatoriu nu este altceva decât obiectul cererii principale, raportat la data finalizării cursurilor postuniversitare.
Faţă de cele mai sus prezentate, pârâtul a solicitat instanţei să constate că cererea reclamantei este neîntemeiată, impunându-se respingerea ei ca atare.
În subsidiar, pârâtul a solicitat ca în cazul în care instanţa admite prezenta cerere de ordonanţă preşedinţială şi a petitului subsecvent, să indice Serviciului pentru Imigrări cadrul legal în baza căruia acesta să prelungească reclamantei dreptul de şedere în România, deoarece potrivit celor explicate mai sus o asemenea operaţiune administrativă este ilegală.
În final, pârâtul a solicitat instanţei a aprecia corespunzător faptul că punctul de vedere al reclamantei care consideră admisibilă prelungirea dreptului de şedere în România prin dispoziţia instanţei este eronat şi fără un fundament juridic serios, deoarece achiesând la această solicitare instanţa ar executa o ingerinţă nepermisă a autorităţii judecătoreşti în exprimarea puterii executive ci statului, situaţie transpusă în realitatea judiciară prin încălcarea principiului de drept al separaţiei puterilor în stat.
Raportat la probatoriul administrat instanta retine urmatoarele
Reclamanta deţine un permis de şedere temporată (ROU 0128922) eliberat la 26.09.2007 şi cu valabilitate până la 01.11.2009, la rubrica scopul şederii fiind menţionat „STUDENT”. – fila 20.
Reclamanta a intentionat să obtină prelungirea dreptului de sedere temporară în scop de studii, sens în care, a solicitat autorităţii competente, respectiv Oficiului Roman pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al jud.Cluj, prelungirea regimului de sedere temporară în scop de studii cu începere de la data de 01.11.2009, si a depus documentatiea necesară (potrivit aprecierii acesteia) pentru a dovedi faptul ca îndeplineşte toate conditiile legale în vederea admiterii cererii si a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii.
Autoritatea pârâtă i-a comunicat faptul că s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul României, ca o consecinţă a respingerii cererii de prelungire a dreptului de sedere temporară în scop de studii pe care l-a solicitat si cu motivarea că nu îndeplineşte conditiile prev. de art. 52 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv că de la dosarul cauzei ar lipsi ordinul de înmatriculare emis de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Inovării – fila 14.
Separat, prin cererea înregistrată la data de 22 decembrie 2009, reclamanta M.E., în contradictoriu cu OFICIUL ROMAN PENTRU IMIGRARI – DIRECTIA MIGRATIE, SERVICIUL PENTRU IMIGRARI AL JUDETULUI CLUJ, a solicitat instanţei emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care să se dispună acordarea în favoarea sa a prelungirii dreptului de sedere temporară în scop de studii, până la solutionarea irevocabilă a dosarului nr. xxxx/33/2009 aflat pe rolul Curtii de Apel Clui – Sectia comercială, de contencios administrativ si fiscal, dar nu mai târziu de data 30.04.2010.
Instanţă constată că în materia prelungirii dreptului de şedere tempoară sunt incidente următoarele dispozitii din OUG nr 194/2002:art. 50 referitor la condiţiile de prelungire a dreptului de şedere temporară; art. 51 referitor la solicitarea prelungirii dreptului de şedere temporară; art. 52 referitor la refuzul prelungirii dreptului de şedere temporară în România; art. 58 referitor la prelungirea dreptului de şedere temporară pentru studii; art. 81 al. 1; art. 82 referitor la decizia de returnare a străinilor de pe teritoriul României; art. 83 referitor la comunicarea deciziei de returnare şi art. 84 referitor la contestarea deciziei de returnare
Referitor la excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâtă instanţa o va respinge. Nu se poate reţine că au prioritate dispoziţiile Legii nr 554/2004 faţă de dispoziţiile Codului de procedură civilă la care trebuie să se raporteze dispoziţiile OUG nr 194/2002, iar de vreme ce decizia de returnare este suspendată de drept nu este permisă o cerere de ordonanţă preşedinţială.
Curtea apreciază admisibilă o cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale care să confere un drept de şedere temporară, tocmai pentru că decizia de returnare este suspendată. Suspendarea actului administrativ prin formularea contestaţiei înseamnă că efectele deciziei nu se produc până la examinarea legalităţii deciziei. Efectul formulării contestaţiei (dosar nr xxxx/33/2009 al Curţii de Apel Cluj) este că suspendă dispoziţia de returnare şi nu că ar naşte prin simpla contestaţie un drept de şedere temporară. Consecinţa neaplicării deciziei de returnare, este că pe perioada litigiului reclamanta nu poate fi returnată. Consecinţa suspendării returnării este posibilitatea de a rămâne în România, însă fără a putea obţine un permis de şedere temporară, şi fără a avea un statut reglementat.
Pe de altă parte sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate cerute de art 581 cod proc civilă, instanţa fiind îndreptăţită să examineze temeinicia cererii.
In ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de către procuror instanţa o va respinge.
Se invocă împrejurarea că prin art 84 alin 3 din OUG nr 194/2002 s-a suspendat actul administrativ astfel că nu mai există un folos practic pe care l-ar putea trage reclamanta prin admiterea cererii.
Dreptul de şedere temporară nu poate fi exercitat în deplinătatea prerogativelor sale, prerogative care permit inclusiv părăsirea teritoriului României şi revenirea în ţară. Prin formularea contestaţiei, reclamanta s-a pus la adăpostul nereturnării, în sensul suspendării dispoziţiei de returnare. Desigur că există o prerogativă a dreptului de şedere, care rezultă ca şi o consecinţă a returnării (dreptul de a rămâne pe teritoriul României până la soluţionarea contestaţiei). Ori dreptul de şedere temporară cuprinde şi alte prerogative, inclusiv posibilitatea de a circula în străinătate (în ţara natală în speţă).
In soluţionarea prezentei cauze instanţa nu va tranşa fondul dreptului, urmând însă a examina aparenţa dreptului.
In esenţă potrivit art 51 rap la art 58 din OUG nr 194/2002 reclamanta a solicitat pârâtei prelungirea dreptului de şedere temporară în scop de studii întrucât permisul său de şedere expira la 01.11.2009. Justificarea cererii reclamantei este că după absolvirea Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF Cluj Napoca, s-a înscris la o formă de studii postuniversitare din cadrul UMF Cluj Napoca.
Pârâta a emis decizia de returnare nr 3343671/17.12.2009 prin care cererea de prelungire a dreptului de şedere a fost refuzată, întrucât lipseşte ordinul de înmatriculare MECI – fila 14. Reclamanta a depus adresa nr 4281/03.12.2009 emisă de MECI (Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării) şi adresa nr 29079/09.11.2009 emisă de UMF Cluj Napoca din care rezultă că pentru perfecţionarea prin cursuri postuniversitare nu este nevoie de avizul MECI – fila 16, şi că MECI nu emite ordin de înmatriculare pentru cetăţenii de origine etnică română care doresc să urmeze cursuri postuniversitare de perfecţionare în specialitate
Rezultă că în aparenţă reclamanta este îndreptăţită la prelungirea dreptului de şedere temporară de vreme ce este înscrisă la o formă de pregătire, respectiv urmează cursuri postuniversitare de perfecţionare în specialitate, cursuri pentru care nu este necesar un ordin de înmatriculare emis de MECI.
Rămâne ca pe fondul dreptului prin administrarea întregului probatoriu să se clarifice toate aspectele legate de forma de pregătire profesională a reclamantei, de necesitatea sau nu a emiterii unui ordin MECI pentru asemenea formă de instruire, însă până la clarificarea acestor aspecte, aparenţa dreptului este în favoarea reclamantei, în sensul că nu este necesar un ordin MECI în cazul cursurilor postuniversitare de perfecţionare în specialitate.
Întrucât se creează prin prezenta decizie un drept de şedere temporor, prin prelungirea dreptului de şedere al reclamantei până cel târziu la 30.04.2010, nu se realizează decât o protecţie a drepturilor invocate de către reclamantă, în sensul conservării lor până la clarificarea situaţiei juridice a reclamantei.
În consecinţă de la data pronunţării prezentei şi până la data de 30.04.2010 se poate elibera permis de şedere temporară în scop de studii în favoarea reclamantei aşa cum este acesta prevăzut în anexa nr 1 din HG 1016/2003.
