Cheltuielile cu comisioanele ITM achitate de beneficiar nu sunt cheltuieli eligibile deoarece nu se încadrează în categoria cheltuielilor cu personalul, aşa cum sunt acestea definite lapct.1.3 din Anexa 6 la Ordinul Comun MMFES/MFP nr.3/185/2008.
Prin sentinţa nr. 2830 din 5 decembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5801/104/2012 s-au respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, lipsei competenţei materiale a Tribunalului Olt şi insuficientei timbrări ca neîntemeiate.
S-a respins contestaţia formulată de reclamantul C.C.MP. E în contradictoriu cu pârâtul O.I.R Posdru Regiunea Sud-Vest O, privind decizia nr. 8864/2.l0.2012 ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul a reţinut următoarele:
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâtă, a fost apreciată neîntemeiată, pârâta având calitate procesuală, decizia contestată nr. 8864/2.l0.2012 fiind emisă de OIRPOSDRU, ca şi procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, fiind chemată în judecată chiar emitenta deciziei şi procesului verbal contestate.
De asemenea excepţia necompetenţei materiale a tribunalului a fost apreciată neîntemeiată, actele administrative contestate nefiind emise de către o autoritate publică centrală, aşa cum se invocă de către pârâtă, iar suma reţinută în aceste acte administrative este numai de 457 lei, neavând relevanţă valoarea totală a contractului.
Şi excepţia insuficientei timbrării a fost apreciată neîntemeiată, prezentului litigiu nefiindu-i aplicabile dispoziţiile OUG 34/2006 referitoare la valoarea contractului şi nici cele ale 17 alin. 2 din Legea 554/2004 referitoare la contractele administrative şi timbrarea lor la valoarea contractului, taxa de timbru fiind cea stabilită de legea 146/1997.
În ceea ce priveşte fondul cauzei tribunalul a apreciat de asemenea că cererea este neîntemeiată.
Prin procesul verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. CCSN/736/2l.08.2012, a fost stabilită suma de 457 lei reprezentând cheltuieli neeligibile constând în comisioane ITM achitate de beneficiar, reţinându-se încălcarea Ordinului comun MMFES-MEF nr. 3/l85/2008 şi a Ordinului comun MMFES/MFP nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate şi a listei cheltuielilor eligibile, organul de control apreciind că aceste cheltuieli nu sunt eligibile deoarece nu se încadrează în categoria cheltuielilor cu personalul aşa cum sunt definite la pct. 1.3 din Anexa nr. 6,lista cheltuielilor eligibile aferente axelor prioritate 1-6 a Ordinului comun MMFES/MFP nr. 3/185/2008.
Prin actul de control s-a reţinut, în urma verificării ştatelor de plată depuse de beneficiar la cererea de rambursare nr. 1, că au fost solicitate la rambursare sumele de 191 lei comision ITM aferent salariilor lunii noiembrie 2010 şi 266 lei comision ITM aferent salariilor lunii decembrie 2010.
Potrivit definiţiei date la pct.l0 al art. 7 alin l din Legea 57l/2003 privind codul fiscal „contribuţii sociale obligatorii sunt orice contribuţii care trebuie plătite în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru protecţia şomerilor, asigurări de sănătate sau asigurări sociale,comisionul ITM nefiind cuprins în această enumerare, astfel că, sumele respective sunt neeligibile, apreciindu-se de către organul de control în mod corect, că acestea trebuie recuperate de la beneficiar.
Cheltuielile reprezentând comisioanele achitate către ITM,nefiind contribuţii sociale obligatorii,se impun a fi restituite întrucât acest comision se plătea de către angajatori pentru serviciile de păstrare, completare a carnetelor de muncă sau pentru verificarea şi certificarea
legalităţii înregistrărilor efectuate în aceste carnete, sumele reprezentând venituri proprii ale inspecţiei muncii şi nu venituri la bugetul de stat.
Susţinerea reclamantei că aceste cheltuieli se regăsesc în categoria „alte contribuţii”, nu a putut fi reţinută, întrucât plata comisionului ITM nu reprezintă o obligaţie fiscală a angajatorilor,aşa cum susţine reclamanta, ea fiind datorată urmare a raportului juridic obligaţional dintre angajator şi ITM în timp ce obligaţia fiscală este o obligaţie juridică stabilită unilateral de către stat în sarcina contribuabililor, ceea ce nu este cazul în cauza de faţă.
Şi chiar dacă comisionul ITM reprezintă un procent din fondul lunar de salarii, suma nu reprezintă o cheltuială cu salariile, ci o cheltuială a angajatorilor pentru serviciile de păstrare -completare a carnetelor de muncă pentru verificarea şi certificarea legalităţii înregistrărilor.
S-a constatat astfel că organul de control precum şi organul de soluţionare a contestaţiei, au apreciat în mod corect asupra faptului că suma de 457 lei reprezentând comisioane ITM, nu este exigibilă, deoarece nu se încadrează în categoria cheltuielilor de personal.
In consecinţă, având în vedere considerentele expuse, s-a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul CCMPS.
In motivare recurentul reclamant a arătat că deşi instanţa a reţinut că nefiind contribuţii sociale obligatorii comisioanele ITM trebuie restituite de asociaţia reclamantă, recurentul nu a invocat niciodată că aceste comisioane s-ar regăsi în categoria contribuţiilor sociale obligatorii, ci că s-ar încadra alături de alte contribuţii, cum ar fi contribuţiile pentru concedii şi indemnizaţii, în categoria „alte contribuţii”.
Deşi pârâta a considerat iniţial că plata comisionului se încadrează în categoria „alte contribuţii”, la aproximativ 2 ani a emis un punct de vedere diferit, interpretând prevederile ordinelor care reglementau cheltuielile eligibile în ceea ce priveşte comisionul ITM într-un alt sens decât cel dat iniţial, fiind întocmit un proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor, stabilind că plata comisionului ITM a fost o plată neeligibilă.
A susţinut recurentul că plata comisionului ITM de 0,75% din fondul de salarii este o cheltuială a angajatorului cu salariile personalului în condiţiile în care atât calculul cât şi plata se făceau corelat cu desfăşurarea sau nedesfăşurarea activităţii, cu atât mai mult cu cât în perioada suspendării activităţii aceste contribuţii nu se datorau.
A criticat recurentul sentinţa instanţei de fond şi prin faptul că a catalogat comisionul ITM ca fiind raport juridic obligaţional între angajator şi ITM şi nu o obligaţie fiscală.
In acest sens a arătat recurentul că în Ordinul nr.100/2006 este aprobat modelul declaraţiei fiscale de stabilire a comisionului ITM, ceea ce conduce la concluzia că acest comision nu poate fi catalogat altfel decât ca fiind o obligaţie fiscală pentru asociaţie.
Acest comision a fost stabilit în mod unilateral de către stat prin Legea nr.130/1999, singura diferenţă în raport de alte contribuţii fiind aceea că plata comisionului ITM s-a făcut nu în contul bugetului general consolidat, ci direct în contul ITM.
A mai susţinut recurentul că aceste comisioane au fost plătite la ITM, ca atare susţinerea instanţei că trebuie restituite nu-şi găseşte aplicabilitate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art.3041 şi 304 pct. 7 şi 8 Cod procedură civilă.
Analizând sentinţa recurată, prin prisma motivelor invocate de către recurent, dar şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă Curtea a constatat că recursul nu este fondat din următoarele considerente:
Comisioanele achitate ITM pentru serviciile prestate sunt reglementate de dispoziţiile Legii nr.130/1999 privind unele de măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, în vigoare pentru perioada supusă controlului în speţă, respectiv noiembrie – decembrie 2010.
In conformitate cu art.5 din acest act normativ, pentru serviciile prestate conform legii ITM are dreptul la încasarea unui comision calculat în raport de declaraţia fiscală lunară depusă de către angajator la sediul ITM.
Urmare a completării declaraţiei fiscale în conformitate cu Ordinul MMSSF nr.100/2006 şi a înregistrării acesteia la ITM de către angajatorii prevăzuţi în art.2 şi 3 din Legea nr.130/1999 între angajatori şi prestatorul serviciilor, respectiv ITM se naşte un raport juridic obligaţional în temeiul căruia pentru serviciile prestate de către ITM se percepe un comision reprezentând un procent din fondul lunar de salarii.
Faptul că acest comision reprezintă un procent din fondul lunar de salarii nu determină schimbarea calificării acestuia şi încadrării sale în categoria contribuţiilor eligibile, aşa cum sunt acestea reglementate în Anexa nr.6 a Ordinului comun MMFPS/MFP nr.1117/2010, coroborat cu art. 7 alin.1 din Codul Fiscal.
Contribuţiile eligibile reglementate de Anexa la ordin sunt contribuţiile de asigurări sociale de stat, de asigurări de şomaj, de asigurări sociale de sănătate, de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi alte contribuţii.
Prin coroborarea acestor dispoziţii speciale cu cele generale în materia calificării caracterului eligibil al cheltuielilor reglementate de Codul Fiscal se reţine că sunt eligibile doar contribuţiile sociale obligatorii, respectiv cele aferente cheltuielilor asimilate cheltuielilor cu salariile, toate având la bază un raport juridic fiscal, fiind strâns legată de caracterul fiscal al obligaţiei.
Obligaţia fiscală reprezintă conţinutul unui raport ce ia naştere între stat şi contribuabil. Raportul juridic fiscal este definit de art.16 din Cod procedură fiscală ca reprezentând totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce revin părţilor, potrivit legii, pentru îndeplinirea modalităţilor prevăzute pentru stabilirea, exercitarea şi stingerea drepturilor şi obligaţiilor părţilor din raportul de drept material fiscal.
În speţă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, comisionul plătit de angajator reprezintă o plată pentru un serviciu prestat, care, chiar dacă izvorăşte din lege, nu intră în categoria „alte contribuţii” pentru a-i stabili un caracter eligibil, nefiind născut în baza unui raport juridic fiscal şi nefiind virat în contul bugetului general consolidat, ci în contul prestatorului serviciului, respectiv ITM.
Având în vedere că, în ceea ce priveşte comisionul ITM, acesta nu reprezintă o contribuţie socială obligatorie sau o altă contribuţie asimilată cheltuielilor cu salariile, în mod corect instanţa de fond a reţinut că suma de 457 lei reprezentând comision ITM nu este eligibilă, reprezentând plata unui serviciu prestat angajatorului.
Curtea a constatat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente speţei şi a lămurit soluţia adoptată printr-o motivare elaborată a argumentelor avute în vederea în luarea soluţiei.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, a fost respins recursul formulat ca nefondat şi menţinută soluţia instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică. (Decizia civilă nr.7429/2013 – Secţia administrativ si fiscal, rezumat judecător Alina Răescu)
