În motivarea cererii sale, reclamanta, grefier la Judecatoria Slobozia, a aratat ca la data de 5 martie 2007 a dat nastere unui copil si ca, în conformitate cu dispozitiile Contractului Colectiv de Munca Unic la Nivel National pentru anii 2007 – 2010, trebuia sa primeasca un ajutor banesc egal cu un salariu de baza, platit de unitate mamei, pentru nasterea fiecarui copil .
Aceasta obligatie este imperativa pentru toate unitatile angajatoare din tara, întrucât prin unitate se întelege, potrivit art.2 alin.2 din C.C.M. unic 2007 – 2010 si institutiile publice, asociatiile de orice fel si organele de stat .
Mai mult decât atât, arata reclamanta, toate drepturile cuprinse în contractul colectiv unic sunt garantate tuturor salariatilor, încadrati la toti angajatorii din tara, inclusiv personalului încadrat în justitie, care desi are o lege de salarizare speciala, beneficiaza totodata si de drepturile si ajutoarele prevazute pentru toti ceilalti salariati din tara, fara nicio distinctie si fara nicio .
Daca s-ar proceda altfel, sustine reclamanta, s-ar încalca prevederile legale, privind nediscriminarea, garantate pe plan intern, atât prin Constitutia României cât si prin O.G. nr.137/2000 cât si pe plan international, prin Conventiile O.I.M. nr.100/1951 asupra egalitatii de remunerare, 111/1958, privind discriminarea în domeniul fortei de munca si exercitarii profesiei si 183/2000, privind protectia maternitatii cu scopul de a proteja egalitatea tuturor femeilor care muncesc .
Cererea reclamantei se dovedeste a fi nelegala si netemeinica urmând a fi respinsa pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozitiile art.12 alin.1 din Legea nr.130/1996, privind contractul colectiv de munca pentru salariatii institutiilor bugetare, prin contractele de munca nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale caror acordare si cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale, prevederi cuprinse si la art.3 alin.3 din Contractul Colectiv de Munca Unic la nivel national pe anii 2007 – 2010 .
În acest sens, este de observat ca dreptul solicitat de reclamanta si prevazut la art.51 lit.c din C.C.M. 2007 – 2010, constând în contravaloarea unui salariu pe unitate platit mamei pentru nasterea fiecarui copil este reglementat prin art.25 din Legea nr.416/2001 .
Prin urmare, în raport de cele aratate mai sus, reclamantei nu i se poate acorda dreptul reglementat la art.51 lit.c din C.C.M. 2007 – 2010, întrucât astfel de drept este reglementat prin Legea nr.416/2001 .
Mai mult decât atât, drepturile salariale si de orice natura pentru personalul auxiliar de specialitate din justitie, din care face parte si reclamanta este reglementat de legi speciale (Legea nr.567/2004 si O.G. nr.8/2007) iar printre drepturile cuvenite acesteia nu se prevede si dreptul solicitat prin cererea de chemare în judecata .
În cauza nu se poate retine nici faptul ca reclamanta, fata de alte categorii profesionale, se afla într-o situatie de discriminare în conditiile reglementate de O.G. nr.137/2000 .
Astfel, C.E.D.O, legat de art.14, privind interzicerea discriminarii, a apreciat ca diferenta de tratament devine discriminare atunci când se induc distinctii între situatii analoage si comparabile, fara ca acestea sa se bazeze pe o justificare rezonabila si obiectiva (18 februarie 1991- cauza FREDIM contra Suediei sau 23 iunie 1993 – cauza HOFFMAN contra Austriei) .
Ori, justificarea rezonabila si obiectiva în cazul în speta rezida în aceea ca drepturile salariale si de alta natura cuvenite legal reclamantei sunt achitate de o institutie publica finantata integral de la bugetul de stat iar interesul legislatiei privind gestionarea acestui buget face ca drepturile cuvenite angajatilor unei astfel de institutii sa fie stabilite prin lege si sa nu se poata constitui obiect al unor negocieri colective, asa cum prevad de altfel si dispozitiile art.157 alin.2 Codul muncii .
Asa fiind, pentru aceste considerente, urmeaza a respinge ca neîntemeiata cererea formulata de reclamanta A. M., împotriva pârâtilor Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Bucuresti si Tribunalul Ialomita .
Tribunalul Ialomita – sentinta civila nr. 155/F/12.02.2008.
