Plângere întemeiată pe dispoziţiile art.2781 Cod procedură penală. Exercitarea profesiei de avocat. Contract de asistenţă juridică. Forma.
Statutul profesiei de avocat stipulează expres în art.121 alin.(4) că, contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în mod tacit, dacă clientul a achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu valorând acceptarea contractului de către client.
În mod excepţional, contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în formă verbală.
Chiar dacă partea a pierdut procesul, avocatul şi-a îndeplinit obligaţiile de diligenţă pe care le avea, în condiţiile în care i-a înmânat părţii notele scrise şi nu s-a mai prezentat în instanţă.
-Art.2781 Cod procedură penală
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ
SENTINŢA PENALĂ NR.45 din 27.01.2012)
Asupra cauzei penale de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 01.11.2011 sub nr.9428/2/2011, petentul F D C a formulat plângere în temeiul art.2781 şi urm. Cod pr.penală, împotriva rezoluţiei nr.1989/II-2/2011 din 25.07.2011 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr.249/P/2011 din 20.06.2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Examinând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine următoarele:
Prin rezoluţia din data de 20.06.2011, adoptată în dosarul nr. 292/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D M, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fapte prev.de art.290 Cod penal şi art.291 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz, prin rezoluţia mai sus menţionată a constatat şi reţinut în fapt următoarele:
La data de 17.02.2011 numitul F D C a formulat plângere împotriva numitului D M – avocat în cadrul Baroului Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, fapte prev.de art.290 Cod penal şi art.291 Cod penal. Din conţinutul plângerii a rezultat că în data de 16.03.2007, numitul F D C a semnat o împuternicire avocaţială pentru asistenţă şi reprezentare într-un proces aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, de către avocatul D M.
Persoana vătămată a constatat ulterior că pe delegaţie se făcea referire la contractul de asistenţă juridică nr.349383 din 16.03.2007, arătând că în realitate el nu a semnat un astfel de contract.
La 20.04.2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea formulată de către numitul F D C împotriva numitului D M, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prev.de art.215 alin.3 Cod penal.
Prin rezoluţia nr.650/P/2010 din 13.10.2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul D M, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prev.de art.215 alin.1,3 Cod penal reţinându-se că aspectele sesizate de către numitul F D, referitor la modul în care D M şi-a îndeplinit obligaţiile în virtutea mandatului încredinţat nu au caracter penal.
Partea vătămată a sesizat faptul că în dosarul nr. 650/P/2010, D M a depus fotocopia unui contract de asistenţă, nr.343385, acest număr fiind diferit decât cel care se menţionează pe delegaţia semnată la data de 16.03.2007.
Din actele premergătoare efectuate in cauză s-a reţinut că înscrisul – contract de asistenţă juridică – a cărui semnare partea vătămată F D C a contestat-o nu a fost folosit de către avocatul D M şi nici nu a fost încredinţat unei alte persoane spre a fi folosit, în vederea producerii vreunei consecinţe juridice.
În plus, contractul nu a făcut altceva decât să dea formă scrisă acordului de voinţă care cu certitudine a avut loc între partea vătămată – în calitate de client şi numitul D M – în calitate de avocat, în ceea ce priveşte asistenţa şi reprezentarea de către acesta din urmă a celui dintâi.
Numitul F D C a arătat că i-a plătit onorariul avocatului în sumă de 900 euro (aproximativ 3.000 lei), sumă prevăzută şi in contractul de asistenţă juridică şi pentru care persoana vătămată a declarat că a fost de acord şi pentru care a primit chitanţă de la avocatul D M.
Cu privire la faptul că numărul contractului de asistenţă juridică diferă de numărul menţionat pe împuternicirea avocaţială, fiind audiat, numitul D M a declarat că din eroare s-a strecurat această inadvertenţă.
Rezoluţia procurorului din 20.06.2011 a fost atacată, în termen legal, de petentul F D C conform art.278 Cod pr.penală, însă soluţia a fost menţinută prin rezoluţia nr.1989/II-2/2011 din 25.07.2011 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petent.
În urma reverificării actelor premergătoare şi a soluţiei adoptată de procurorul de caz, procurorul general adjunct a reţinut, în esenţă, că unul dintre contractele de asistenţă juridică contestate de petent respectiv contractul de asistenţă juridică nr.349383, nu a fost folosit de numitul D M în cadrul dosarului nr.650/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la dosar fiind depus contractul nr.343385 şi nici nu a fost încredinţat unei alte persoane spre folosire, în mod corect s-a reţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
În ceea ce priveşte falsificarea semnăturii numitului F D C de pe contractul de asistenţă juridică nr.343385 în mod corect s-a reţinut prin rezoluţia atacată faptul că acordul de voinţă al părţilor cu privire la asistenţă şi reprezentare a avut loc la 16.03.2007, relevante fiind susţinerile petentului din plângere şi împuternicirea avocaţială necontestată de acesta din urmă. Prin urmare, chiar dacă în cauză există o incertitudine cu privire la semnarea înscrisului probator (intrumentum) al contractului de asistenţă juridică de către numitul F D C, din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că acesta a fost încheiat ca act juridic (negotium), motiv pentru care nu se poate reţine intenţia numitului D M de a falsifica înscrisul întocmit, faptei lipsindu-i, aşadar, unul din elementele constitutive ale infracţiunii.
Nu au fost reţinute nici criticile petentului privitoare la insuficienţa actelor premergătoare, apreciindu-se că, pe de o parte organul de urmărire penală nu este obligat să epuizeze actele premergătoare anterior pronunţării soluţiei, acestea fiind facultative, conform art.224 alin.1 Cod pr.penală iar, pe de altă parte, intervenirea oricăruia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, în urma analizării conţinutului actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii, fundamentează soluţia de neîncepere a urmăririi penale, conform art.228 alin.4 Cod pr.penală.
De asemenea, nu au fost reţinute nici criticile referitoare la contrarietatea temeiurilor soluţiei de neîncepere a urmăririi penale, întrucât din conţinutul rezoluţiei atacate rezultă că temeiul prev.de art.10 lit.d Cod pr.penală a fost reţinut cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată iar cel prev.de art.10 lit.a Cod pr.penală, a avut în vedere infracţiunea de uz de fals, întrucât aceasta este absorbită de cea dintâi.
Verificând rezoluţiile atacate, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor depuse, Curtea constată că plângerea formulată în temeiul art.2781 Cod pr.penală de către petent este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Petentul F D C l-a mandatat pe intimatul D M – avocat, să-l reprezinte într-un proces civil aflat pe rolul Tribunalului Călăraşi, în care sens a semnat o delegaţie avocaţială şi a achitat onorariul parţial stipulat de 900 euro.
Ulterior, apărătorul său a depus şi folosit contractul de asistenţă juridică 349385/16.03.2007 şi nu pe cel real, respectiv nr.343385 din aceeaşi dată, contract pe care el nu l-a semnat la rubrica client şi pentru care solicită a se stabili cu aparţine semnătura printr-o expertiză grafologică de specialitate.
Art.31 alin.1 din Legea nr.51/1995 prevede că, pentru activitatea sa profesională, avocatul are dreptul la onorariu şi la acoperirea tuturor cheltuielilor făcute în interesul procesual al clientului său.
Modul de administrare a sumelor predate de client avocatului, pentru cheltuielile procesuale în interesul său, se stabileşte prin convenţia dintre avocat şi client în condiţiile prevăzute de statutul profesiei.
Prin urmare, este cert că părţile au convenit ca intimatul – avocat să îl reprezinte pe petent într-un proces civil în faţa instanţei Tribunalului Călăraşi, în dosarul nr. 2253/269/2006 (727/C/2007), au convenit onorariul şi depunerea lui, atestat ca atare de chitanţa nr.343250/07.04.2007, avocatul a depus note scrise în susţinerea cauzei petentului, fără să se prezinte în instanţă, înmânate chiar petentului îndeplinindu-şi în acest fel obligaţiile de diligenţă ce le presupune profesia de avocat, în pofida lor, însă, partea pierzând procesul.
Nemulţumirea sa a apărut în legătură cu plata onorariului în sumă de 900 de euro achitată intimatului avocat, împrejurare în care s-a adresat, mai întâi, Baroului Bucureşti la data de 16.11.2010, solicitând cercetarea disciplinară a acestuia şi restituirea onorariului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau apărătorului, cerere respinsă ca neîntemeiată şi tardiv formulată.
Statutul profesiei de avocat are dispoziţii clare în ceea ce priveşte forma şi conţinutul contractului de asistenţă juridică, stipulând expres în art.121 alin.4 că el poate fi încheiat şi în mod tacit dacă clientul a achitat onorariul menţionat în cuprinsul acestuia, achitarea acestui onorariu valorând acceptarea contractului de către client.
În mod excepţional, contractul de asistenţă juridică poate fi încheiat şi în formă verbală (art.121 alin.5 din Statut).
Faţă de cele mai sus reţinute, se constată că, în mod corect a reţinut procurorul că acordul de voinţă al părţilor s-a materializat la data de 16.03.2007, relevante fiind susţinerea petentului în chiar plângerea formulată şi împuternicirea avocaţială din aceeaşi dată, necontestată în vreun fel de petentul F D.
Împrejurarea că în contractul de asistenţă este menţionat un alt număr decât cel prezentat de avocat a fost motivată plauzibil de cel din urmă, prin existenţa unei erori materiale iar în condiţiile în care nu s-a putut reţine, în niciun fel, intenţia intimatului D M de a falsifica acest înscris, iar el nu a fost încredinţat altei persoane spre folosire, corect s-a reţinut că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar soluţia de neîncepere a urmăririi penale în baza disp.art.10 lit.d Cod pr.penală, s-a impus.
Tot la fel şi cu privire la infracţiunea uz de fals, neînceperea urmăririi penale în temeiul art.10 lit.a Cod pr.penală, pe motiv că fapta nu există, este corectă iar soluţia nu se impune a fi modificată.
Curtea îşi însuşeşte motivarea din rezoluţia procurorului atacată privind criticile nefondate referitoare la contrarietatea temeiurilor soluţiei de neîncepere a urmăririi penale întrucât, din conţinutul rezoluţiei atacate rezultă că, temeiul prev.de art.10 lit.d Cod pr.penală a fost reţinut cu privire la săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată iar cel prev.de art.10 lit.a Cod pr.penală a avut în vedere infracţiunea de uz de fals, întrucât aceasta este absorbită de cea dintâi.
Curtea constată că rezoluţia procurorului nr.1989/II-2/2011 este legală şi temeinică şi va fi menţinută, iar plângerea înaintată de petentul F D C apare ca fiind nefondată şi, în temeiul art.2781 alin.8 lit.a Cod pr.penală, va fi respinsă ca atare.
Văzând şi disp.art.192 alin.2 Cod pr.penală
