În motivarea cererii reclamanta arată că prin decizia 22/07 iulie 2008 a fost obligată, în condiţiile art. 27 lit. b şi 28 din Codul de procedură fiscală, coroborat cu starea de insolvabilitate a debitorului principal, în solidar cu acesta la plata sumei de 866.500 lei. Se susţine că în cauză nu sunt întrunite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii solidare. Arată reclamanta că societatea a fost declarată insolvabilă în 2008 iar bunurile acesteia au fost vândute în luna martie 2007.
În cauză nu s-a depus cauţiunea prevăzută de lege iar prin întâmpinare pârâta invocă nedepunerea cauţiunii iar pe fond arată că starea de insolvabilitate s-a declarat în condiţiile art. 176 Cod procedură fiscală, că bunurile au fost dobândite cu rea-credinţă iar între starea de insolvabilitate şi înstrăinarea bunurilor există o legătură de cauzalitate.
Prin încheierea din 13 octombrie 2008 s-a admis cererea de suspendare motivat de cuantumul sumei şi starea de insolvabilitate a reclamantei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BACĂU care arată că reclamantei i s-a stabilit prin decizia contestată obligaţii fiscale în cuantum de 866.506 lei, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile pentru suspendarea actului administrativ, că nu s-a dovedit existenţa unei îndoieli serioase privind legalitatea actului administrativ contestat.
La termenul din 13 februarie 2009 s-a pus în discuţia părţilor, în condiţiile art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, motivul de recurs de ordine publică privind competenţa de soluţionare în fond a cererii de suspendare.
Prin decizia nr. 236/2009 din 13 martie 2009 s-a admis recursul, s-a casat încheierea şi s-a trimis cauza pentru competentă soluţionare în primă instanţă Curţii de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Potrivit art. 15 alin. 1 din legea 554/2004 suspendarea executării unui act administrativ unilateral poate fi solicitată, pentru motivele prevăzute de art. 14 şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea în tot sau în parte a actului atacat. în raport de această dispoziţie legale competenţa de soluţionare a cererii de suspendare prin acţiunea principală a unui act administrativ unilateral este cea a instanţei competente să soluţioneze în fond actul administrativ contestat, sens în care trebuie analizată natura actului administrativ contestat şi competenţa instanţei de anulare a acestuia.
Aşa cum rezultă din probele administrate răspunderea reclamantei a fost angajată în procedura prevăzută pentru instituţia răspunderii solidare consacrată prin art. 27 din Codul de procedură fiscală.
Potrivit art. 27 alin. 1, 2 Cod procedură fiscală pentru obligaţiile fiscale ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar persoanele care se încadrează în ipotezele legii prevăzute prin lit. a, b, alin. 1 şi respectiv a – c din alin. 2.
Aceste persoane, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, răspund pentru obligaţiile debitorului declarat insolvabil. Obligaţiile fiscale sunt definite prin art. 22 Cod procedură fiscală şi acestea, în speţă, se referă la obligaţia de a plăti, la termenele legale, impozite, taxe, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului de stat (lit. c) precum şi la obligaţia de a plăti accesoriile acestora (d).
Aşadar, chiar şi în cadrul angajării răspunderii solidare, obligaţia persoanei faţă de care s-a angajat o astfel de răspundere este de a plăti taxe, impozite, contribuţii şi alte sume datorate bugetului de stat şi respectiv a accesoriilor acestora pe care le datora debitorul principal declarat insolvabil.
Stabilind astfel natura juridică a conţinutului obligaţiei unei persoane faţă de care s-a angajat răspunderea solidară, competentă de soluţionare a acţiunii în administrativ se anulare a actului administrativ fiscal prin care s-a angajat răspunderea solidară se determină potrivit dreptului comun din materia contenciosului administrativ consacrat prin art. 10 din Legea 554/2004, aplicabil conform art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală.
Astfel, potrivit alin. 1 din acest articol litigiile privind impozitele, taxele, contribuţiile, datorii neachitate precum şi accesoriile acestora de până la 500.000 lei se soluţionează în fond tribunale iar peste 500.000 lei se soluţionează în fond de către curţile de apel.
Reţinând că în cauză valoarea obligaţiilor fiscale la care a fost obligată reclamanta este peste 500.000 lei, respectiv 866.500 lei competenţa de soluţionare a litigiilor aparţin curţii de apel ca instanţă de fond.
Este adevărat că în Ordinul 519/2005 al Ministerului Economiei şi Finanţelor de aprobare a Instrucţiunilor pentru aplicarea art. IX din Codul de procedură fiscală la pct. 5.2 este menţionată, la categoria alte acte administrative, decizia privind stabilirea răspunderii reglementate de art. 28 din Codul de procedură fiscală. Acest Ordin reglementează doar aspectele privind competenţa de soluţionare a contestaţiilor de către organele fiscale, însă dispoziţiile acestuia sunt fără efecte cu privire la competenţa de soluţionare a acţiunilor formulate potrivit Legii 554/2004, în această din urmă situaţie fiind aplicabile exclusiv dispoziţiile legii în acord cu principiul constituţional al legalităţii competenţei şi procedurii de judecată, consacrat prin art. 126 (2) din României.
