COMPETENTA MATERIALĂ. CERERE ÎNTEMEIATĂ PE DISPOZIŢIILE ART. 124 ALIN. 1 DIN LEGEA NR. 64/1995, REPUBLICATĂ


Conform dispoziţiilor art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul societăţii pe acţiuni sau al societăţii cu răspundere limitată, ajunsă în încetare de plăţi, să fie suportată de către membrii organelor de conducere -administratori, directori, cenzori – care au contribuit la ajungerea societăţii în această situaţie, iar prevederile art. 10 din acelaşi act normativ stabilesc limitativ atribuţiile jurisdicţionale ale judecătorului sindic.

în raport de aceste dispoziţii legale, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 124 alin. 1 din Legea nr. 64/1995, republicată, se

judecă de tribunal şi nu de judecătorul sindic, astfel că, fiind încălcate norme imperative, de ordine publică, cu privire la competenţa materială, hotărârea pronunţată aste lovită de nulitate.

Prin cererea înregistrată la nr. 6239 din 9.12.1998 la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială, creditoarea B.C.R. – S.A. – Sucursala Sector 2 Bucureşti a solicitat începerea procedurii de lichidare judiciară a debitoarei S.C. “D & M G.P.” – S.R.L. Bucureşti, ridicarea dreptului de a-şi conduce activitatea, în temeiul art. 75 alin. 1 din Legea 64/1995, şi obligarea asociatului unic, M.D., care este şi administratorul societăţii, de a suporta o parte din pasivul acesteia, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. 1 lit. a din acelaşi act normativ.

Prin sentinţa civilă nr. 4.511/20.07.2000 a Tribunalului Bucureşti – secţia comercială s-au admis obiecţiunile creditoarei la încheierea din 24.02.2000 a judecătorului sindic, din cadrul aceleiaşi instanţe, prin care s-a dispus închiderea procedurii lichidării judiciare şi s-a dispus atragerea răspunderii personale a asociatului unic D.M. pentru suma de 21.000.000 lei, reprezentând pasivul societăţii debitoare, în baza art. 124 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, republicată.

Pentru a hotărî astfel, prima instantă a avut în vedere cererile, susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză.

împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, recurentul, administrator al societăţii comerciale, M.D., considerând-o netemeinică şi nelegală.

în motivarea recursului a arătat că, din actele aflate la dosar, inclusiv cel de identitate al său, rezultă că are domiciliul în Al. I. nr. 1, bl. A 58, sc. A, et. 10, ap. 51, sector 2, procedura de citare, în ceea ce-l priveşte, fiind viciată, el fiind citat la sediul societăţii.

De asemenea, recurentul a arătat că hotărârea este netemeinică sub aspectul motivării, întrucât se pretinde că ar fi folosit creditul acordat societăţii în folosul său propriu sau al unei alte societăţi comerciale, susţinere total neconformă cu realitatea şi nedovedită.

Astfel, cu împrumutul acordat s-au acoperit cheltuieli pentru aprovizionarea societăţii comerciale cu cherestea, placaje, taxe de depozitare, transport şi ambalare.

în susţinerea recursului s-a solicitat proba cu înscrisuri şi s-a depus la dosar xerocopia contractului de vânzare-cumpărare nr. 12 din 18.03.1994, factura nr. 1317/22.06.1994, chitanţa nr. 12 din 11.02.1997, jurnalul pentru cumpărări, certificatul de calitate, adresa nr. 2193 din 02.03.1994 şi dovada taxei de timbru.

Recursul este fondat.

Analizând actele şi lucrările dosarelor, Curtea constată că recurentul are domiciliul în Bucureşti, Al. I., nr. 1, bl. A 58, sc. A, et. 10, ap. 51, sector 2, şi a fost citat la instanţa de fond, la adresa sediului societăţii, respectiv: Bucureşti, Bd. C.R. nr. 30, bl. A 2, et. 2, ap. 19, sector 3.

Având în vedere că recurentul a stat în proces la fond şi în calitate de persoană fizică şi nu numai în cea de reprezentant al societăţii comerciale debitoare, pentru soluţionarea cererii creditoarei, întemeiată pe art. 124 alin. 1 lit. a din Legea nr. 64/1995, republicată, trebuia să fie citat la domiciliul său şi nu la sediul societăţii, astfel că au fost încălcate prevederile art. 88 C. pr. civ., ce au ca efect nulitatea sentinţei civile pronunţate.

De asemenea, Curtea constată, din oficiu, că, cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 124 din Legea nr. 64/1995, republicată, se judecă de tribunal şi nu de judecătorul sindic, aşa cum s-a procedat în cauză, astfel că, fiind încălcate norme imperative de ordine publică, cu privire la competenţa materială, sentinţa pronunţată este lovită de aceeaşi sancţiune, nulitatea.

în consecinţă, Curtea constată că judecătorul sindic a reţinut o situaţie de fapt eronată în cauză şi a făcut o aplicare şi interpretare greşită a dispoziţiilor în materie, menţionate mai sus, astfel că motivele de recurs invocate de recurent şi de instanţă, din oficiu, în temeiul art. 3041 şi 306 alin. 2 C. pr. civ., sunt întemeiate.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea constată că sentinţa atacată este netemeinică şi nelegală şi urmează a fi casată, prin admiterea recursului, în temeiul art. 312 alin. 2 C. pr. civ., şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti – secţia comercială. (Judecator Decebal Taragan)

(Secţia comercială, decizia nr. 715/2000)