Drept administrativ. administrativ.
Art. 4 al. (2) din Legea 554/2004, art. 304 pct. (5),
raportat la art. 105 al. (2) şi art. 85 Cod procedură civilă.
Soluţionarea, de către tribunal, a unei excepţii de nelegalitate a unui act administrativ, fără a se pune în discuţie şi a se introduce în cauză emitentul actului respectiv, atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. (5) C. proc. Civ.
Curtea de Apel Bacău – Secţia comercială,
de contencios administrativ şi fiscal
Decizia civilă nr. 947 din 29 octombrie 2009
Prin cererea formulată în dosarul nr. 2746/2006 al Tribunalului Bacău – Secţia civilă, reclamanta F. A. a invocat excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 200/20 decembrie 2000 a Consiliului Local al municipiului Bacău, cererea fiind trimisă spre competentă soluţionare Secţiei Comerciale şi de Contencios Administrativ a Tribunalului Bacău (unde a fost înregistrată sub nr. 2698/110/2007).
Prin sentinţa civilă nr. 698/18 decembrie 2008, pronunţată în dosarul 2698/110/2007, tribunalul a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a H.C.L. nr. 200/20.12.2000, respingând totodată şi cererea de intervenţie formulată de S.C. A. Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamanta s-a adresat Primarului municipiului Bacău cu cerere pentru restituirea în natură a suprafeţei de 864 m. p situat în B. str. P. A. nr.
Deşi imobilul în suprafaţă de 864 m. p, situat B. str. P. A. nr., este liber de construcţii şi neafectat de reţele edilitare, Primarul Municipiului Bacău a emis Dispoziţia nr. 799/7.04.2006 prin care se respinge cererea de restituire în natură a imobilului, întrucât ar fi ocupat de alte persoane, precum şi de o alee din domeniul public.
Reclamanta a dobândit suprafaţa de teren de 864 m. p teren silişte de casă prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat la data de 26.05.1956.
Pe teren reclamanta a construit un imobil din 2 camere şi bucătărie potrivit sentinţei civile nr. 5193/1982 pronunţată de Judecătoria Bacău.
Prin Decretul de nr. 111/28.03.1984 imobilul casă şi teren str. P. A. nr. a fost trecut în proprietatea statului şi în administrare directă a municipiului Bacău pentru realizarea a 216 apartamente.
În urma exproprierii casa a fost demolată iar terenul a rămas liber de construcţii.
Numita M. M., în calitate de moştenitoare a defunctei F. A., prin sentinţa civilă nr. 292/18.08.2000 pronunţată în dosarul nr. 4676/2000 a obţinut dreptul retrocedare a suprafeţei de 864 m. p. teren situat în Bacău str. P. A. nr. imobil ce a fost expropriat prin acelaşi Decret 111/1984.
Prin expertiza tehnică dispusă în cauză s-a concluzionat că terenul e liber, însă acesta aparţine unui terţ, care l-a înstrăinat şi în prezent se află în proprietatea intervenientei.
Hotărârea Consiliului local 200/20.12.2000 a cărei anulare se solicită nu a făcut altceva decât să pună în o sentinţă civilă rămasă definitivă irevocabilă.
Prin urmare, constatând că nu sunt cauze care să atragă nelegalitatea H.C.L 200/20.12.2000, instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta F. A., care a arătat că sentinţa atacată nu este temeinic motivată, că sentinţa – la executarea căreia s-a procedat prin hotărârea de consiliu criticată – obliga pârâtul să îi restituie reclamantei teren din rezerva Primăriei şi de aceeaşi calitate cu cel expropriat, ori aceste condiţii nu au fost respectate.
Recurenta a susţinut că se impunea ca instanţa de fond să verifice legalitatea hotărârii atacate prin prisma celor dispuse de sentinţa civilă nr. 3124/2000 a Judecătoriei Bacău, ori considerentele sentinţei se limitează la a constata că hotărârea de consiliu local a pus în executare o hotărâre irevocabilă.
Pentru aceste motive s-a solicitat casarea hotărârii, cu trimitere spre rejudecare, iar în subsidiar – modificarea sentinţei, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a H.C.L. nr. 200/2000.
Cu ocazia dezbaterilor pe fond asupra recursului, reclamanta, prin apărător, a invocat faptul că la tribunal nu a fost citat Consiliul Local Bacău, în calitate de emitent al actului atacat.
Analizând sentinţa recurată, sub aspectul criticilor formulate, cât şi din oficiu, curtea a constatat că se impune admiterea prezentului recurs, pentru următoarele considerente:
În primul rând, deşi era investit cu o excepţie de nelegalitate a unei hotărâri emise de Consiliul Local Bacău, tribunalul nu a clarificat cadrul procesual pe care îl impunea obiectul cererii.
Ori este evident că, fiind în discuţie legalitatea unui act emis de Consiliul Local Bacău, această autoritate, în calitate de emitent al actului respectiv, trebuie să figureze în calitate de pârât.
În raport de dispoziţiile art. 129 al. (4) Cod procedură civilă şi de principiul disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, judecătorul fondului avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor necesitatea completării cadrului procesual, în sensul introducerii în cauză a Consiliului Local Bacău, în calitate de pârât, în considerarea calităţii sale de emitent al actului contestat.
Neprocedând în această manieră, instanţa de fond a judecat cauza fără citarea emitentului actului contestat, situaţie ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. (5), raportat la art. 105 al. (2) şi art. 85 Cod procedură civilă.
În plus, obligaţia citării în cauză a emitentului actului atacat pe calea excepţiei de nelegalitate este prevăzut expres în art. 4 al. (2) din Legea 554/2004.
(“Instanţa de contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a emitentului”).
Pe de altă parte, curtea a constatat că sunt întemeiate şi criticile recurentei privind lipsa unei motivări temeinice a hotărârii de fond, ceea ce conduce la concluzia că tribunalul nu a intrat în cercetarea fondului.
Raportat la cerinţele impuse de art. 261 al. (1) pct. (3) şi (5) Cod procedură civilă, privind susţinerile părţilor, dovezile administrate, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi motivele pentru care s-au înlăturat susţinerile părţilor, sentinţa recurată nu întruneşte aceste exigenţe, aspect ce conduce la concluzia că prima instanţă nu a analizat şi nu a soluţionat fondul cauzei.
Faţă de considerentele expuse, constatând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. (5) şi art. 312 al. (3) Cod procedură civilă, curtea a admis recursul şi a casat sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă urmând ca în rejudecare instanţa de fond să analizeze şi natura juridică a H.C.L. nr. 200/2000, în raport de dispoziţiile art. 2 lit. (c) din Legea 554/2004.
