Conform art.88 (1) litera d din Legea nr.161/2003 “Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: … d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local sau a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă.
în ceea ce priveşte instituţia la care reclamanta îndeplineşte funcţia de prim comisar, acesta nu intră în nici una din ipotezele prevăzute de textul susmenţionat, întrucât Comisariatului Judeţean Dolj (Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Regional Vâlcea) nu a fost înfiinţată sau aflată sub autoritatea consiliului local sau a consiliului judeţean şi nici nu îşi are sediul sau deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială a judeţului Dolj. Această instituţie nu are personalitate juridică, fiind doar o structură a Comisariatului Regional Vâlcea al Gărzii de Mediu, acesta din urmă având personalitate juridică (art.10 din HG nr. 112/2009), sediul instituţiei fiind în judeţul Vâlcea.
Reclamanta Ş. I. a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţională de Integritate, solicitând instanţei anularea raportului de evaluare nr.4697/G/II/26.01.2012 emis de instituţia pârâta. În fapt, a arătat că, în mod greşit s-a apreciat de către ANI că ar exista incompatibilitate între funcţia sa de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean D. şi funcţia publică de conducere de prim comisar la Comisariatul Regional Vâlcea al Gărzii Naţionale de Mediu, ce coordonează şi supraveghează activitatea Comisariatului Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu.
Reclamanta a arătat că, a dobândit iniţial calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Dolj şi ulterior, la 27 mai 2010 a fost numită prim comisar în cadrul Gărzii de mediu. Or, funcţia de consilier judeţean nu este incompatibilă cu această nouă funcţie în care am fost numită.
Conform art.88 (1) litera d din Legea nr.161/2003 “Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: … d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local sau a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. “
Conform art.88 (1) litera d din Legea nr.161/2003 “Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: … d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local sau a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă. “
Insă, Comisariatul Judeţean Dolj al Gărzii de Mediu nu are personalitate juridică, el fiind doar o structură a Comisariatului Regional Vâlcea al Gărzii de Mediu, doar acesta având personalitate juridică ( art.10 din HG nr. l 12/2009). In plus, sediul său este în Râmnicu Vâlcea, deci nu pe raza judeţului Dolj unde reclamanta deţine funcţia de consilier judeţean.
Prin urmare, este evident că nu există incompatibilitate între cele două funcţii potrivit art.10 din HG nr. 112/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, cu completările şi modificările ulterioare: I „Comisariatul General al GNM are în subordine 8 comisariate regionale organizate ca direcţii generale, instituţii cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include în total 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Prin Raportul de evaluare nr.4697/G/II/26.01.2012 emis de A.N.I., contestat în cauza de faţă, s-a constatat existenţa stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamanta, începând cu data de 27.05.2010 până în prezent, prin exercitarea, simultan, atât a funcţiei de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean D., cât şi funcţia de prim comisar în cadrul Comisariatului Judeţean D. (Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Regional V.).
Cu privire la cele menţionate în raportul de evaluare, Curtea constată că reclamanta a fost validat consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean D. şi ulterior a fost numită, la data de 27.05.2010, prim comisar în cadrul Comisariatului Judeţean D. (Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Regional V.) potrivit Deciziei nr.139 din 27.05.2010 emisă de Garda Naţională de Mediu.
Potrivit art.94 alin.(1) şi (2) din Legea 161/2003, invocat de pârâtă drept temei al incompatibilităţii reclamantei, „Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepţia cazului în care este suspendat din funcţia publică, în condiţiile legii, pe durata numirii sale; c) în cadrul regiilor autonome, societăţilor comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ din sectorul public; d) în calitate de membru al unui grup de interes economic.”
Aceste dispoziţii legale invocate de pârâtă fac trimitere la funcţionarul public numit, ori reclamanta nu are această calitate, ea fiind aleasă ca şi consilier judeţean în anul 2008.
În ceea ce priveşte instituţia la care reclamanta îndeplineşte funcţia de prim comisar, acesta nu intră în nici una din ipotezele prevăzute de textul susmenţionat, întrucât Comisariatului Judeţean D. (Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Regional V.) nu a fost înfiinţată sau aflată sub autoritatea consiliului local sau a consiliului judeţean şi nici nu îşi are sediul sau deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială a judeţului D. Această instituţie nu are personalitate juridică, fiind doar o structură a Comisariatului Regional V. al Gărzii de Mediu, acesta din urmă având personalitate juridică ( art.10 din HG nr. l 12/2009), sediul instituţiei fiind în judeţul V.
Potrivit art.10 din HG nr. 112/2009 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, cu completările şi modificările ulterioare: „Comisariatul General al GNM are în subordine 8 comisariate regionale organizate ca direcţii generale, instituţii cu personalitate juridică, a căror structură organizatorică include în total 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”.
La art.11 din acelaşi act normativ se menţionează: „(1) Comisariatele regionale ale GNM sunt organizate ca structuri zonale, la nivel de direcţii generale, cu competenţe limitate teritorial, care coordonează şi supraveghează activitatea comisariatelor judeţene, Comisariatului Municipiului Bucureşti şi a Comisariatului Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” din structura lor şi sunt conduse de comisari regionali. (2) Comisarii regionali sunt ordonatori terţiari de credite şi îndeplinesc în această calitate toate atribuţiile legale care le revin pentru comisariatul regional respectiv. (3) Atribuţiile comisarilor regionali şi ale celor care ocupă funcţia de prim-comisar se stabilesc prin decizie a comisarului general al GNM, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (4) Comisarii regionali, prim-comisarii şi comisarii din cadrul comisariatelor regionale au atribuţii de inspecţie şi control, precum şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul de activitate, pe întregul teritoriu al regiunii. (5) Posturile de prim-comisar fac parte din aparatul propriu al comisariatelor regionale. (6) Funcţia publică de comisar regional este asimilată ca salarizare funcţiei publice de director general. (7) Funcţia publică de prim-comisar este asimilată ca salarizare funcţiei publice de director general adjunct.”
Din textele legale enunţate rezultă că funcţia de prim-comisar face parte din aparatul propriu al comisariatelor regionale, persoanele în cauză putând avea atribuţii de inspecţie şi control, precum şi de constatare şi sancţionare a contravenţiilor în domeniul de activitate, pe întregul teritoriu al regiunii, atribuţiile acestora fiind stabilite prin decizie a comisariatului general al GNM, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Comisariatul Judeţean D. este o denumire generică a unei structuri zonale, la nivel de direcţie generală, aflată în structura Gărzii Naţionale de Mediu (art.11 alin. (1) din HG nr. 112/2009). Totodată instanţa apreciază că această instituţie nu poate fi asimilată noţiunii de „filială” folosită de textul legal, întrucât aceasta a fost definita de art.42 din ca o societate comerciala cu personalitate juridica, condiţii pe care nu le îndeplineşte Comisariatul Judeţean D.
Nu in ultimul rând, trebuie avut in vedere si faptul ca normele care reglementează incompatibilităţile sunt norme de excepţie, care nu pot fi extinse prin analogie si la alte situaţii, care nu sunt expres reglementate prin acestea.
Ca atare, având în vedere că prin Legea nr.161/2003 sunt prevăzute sancţiuni ca urmare a constatării stării de incompatibilitate interpretarea legii trebuie făcută restrictiv.
Pentru aceste motive, văzând si dispoziţiile art.18 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis acţiunea si a dispus anularea Raportului de evaluare nr. 4697/G/II/26.01.2012 întocmit de
aGenţia naţională pentru integritate.
(Sentinţa nr.1081/2012, Secţia administrativ şi fiscal, rezumat judecător Carmina Mitru)