Angajatorul este obligat, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale sa îl despagubeasca pe salariat în situatia în care acesta a suferit un prejudiciu material, din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu sau în legatura cu sa (art. 269 alin. 1 Codul muncii).
Potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000 persoana care se considera discriminata poate solicita acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii, în termen de 3 ani de la data savârsirii faptei discriminatoare sau de la data când a luat cunostinta de aceasta. Termenul de prescriptie al dreptului la actiune începe sa curga de la data stabilirii starii de discriminare.
Sectia civila. Sentinta civila nr. 85/C din 01.02.2008.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Neamt sub nr. 4875/103 din 06.11.2007, reclamantii V.B si H.P. , în calitate de asistenti judiciari la Tribunalul Neamt, au solicitat în contradictoriu cu pârâtii Tribunalul Neamt, Curtea de Apel Bacau, Ministerul Justitiei, Ministerul Economiei si Finantelor si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, sa se constatate discriminarea cauzata de prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 si 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, privind sporul de vechime în munca, precum si cea cauzata de dispozitiile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 si art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002, privind sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infractiunilor de coruptie, anularea situatiei create prin discriminare si restabilirea situatiei anterioare prin acordarea despagubirilor reprezentând sporul de vechime în munca corespunzator fiecaruia pentru perioada 01.10.2000 – 01.03.2003, precum si a despagubirilor reprezentând sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infractiunilor de coruptie pentru perioada 11.04.2002 – 01.03.2003, actualizate cu indicele de inflatie de la data executarii efective.
Totodata, reclamantii au mai solicitat obligarea pârâtilor Tribunalul Neamt, Curtea de Apel Bacau si Ministerul Justitiei sa le achite diferentele rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuveneau – respectiv prima de vacanta si premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu – si cele platite efectiv, pentru perioadele indicate mai sus, în baza celor doua sporuri, precum si sumele ce reprezenta diferenta dintre drepturile banesti achitate cu titlu de spor de vechime si spor de 30 – 40% în baza sentintei civile nr. 1591/D/10.11.2006 pronuntata de Tribunalul Bacau , si sumele reprezentând aceleasi drepturi calculate prin includerea sumelor solicitate prin aceasta actiune, actualizate cu indicele de inflatie de la data executarii efective.
De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtului Tribunalul Neamt sa efectueze mentiunile corespunzatoare sporurilor indicate mai sus în carnetele de munca si obligarea pârâtului Ministerul Economiei si Finantelor sa asigure sumele necesare acordarii acestor despagubiri.
În motivare reclamantii au aratat ca, înca de la data numirii în functia de asistent judiciar (30.06.2000), salarizarea lor s-a facut în temeiul disp. Legii nr.50/1996 cu modificarile ulterioare, iar apoi aceasta a fost reglementata prin aceleasi acte normative ca si pentru magistrati (OUG 177/2002, OUG 27/2006); ca sporul de vechime în munca a fost prevazut de art. 12 din Legea nr. 52/1991 privind salarizarea personalului din organele puterii judecatoresti, iar dupa abrogarea acesteia, de art. 31 din Legea nr. 50/1996, având acelasi obiect de reglementare, si ca au beneficiat de acesta pâna la aparitia O.G. nr. 83/2000, care a stabilit ca dispozitiile referitoare la sporul de vechime în munca nu se mai aplica magistratilor.
În continuare au aratat ca desi O.G. nr. 83/2000 nu a mai prevazut acest drept în favoarea lor, nici nu l-a abrogat în mod expres, situatia fiind aceeasi si sub incidenta O.U.G. nr. 177/2002, simpla stabilire a indemnizatiei lunare ca unica forma de remunerare neînlaturând beneficiului sporului de vechime în munca. Aceasta întrucât sporul mentionat este un drept salarial de natura personala, cu caracter general, determinat de activitatea desfasurata, indiferent de functia detinuta, punct de vedere a fost însusit si de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. XXXVI din 07.05.2007, pronuntata în solutionarea unui recurs în interesul legii.
Referitor la sporul de 30% pentru activitatea de combatere a infractiunilor de coruptie, solicitat pentru perioada 11.04.2002 – 01.03.2003, reclamantii au învederat ca prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, pronuntata în solutionarea unui alt recurs în interesul legii, s-a dispus ca în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 si art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002, drepturile salariale prevazute de aceste texte legale se cuvin tuturor magistratilor.
Au mai precizat ca prin sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006, pronuntata de Tribunalul Bacau, ramasa irevocabila prin respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de pârâtii Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor, le-a fost recunoscut sporul de vechime în munca si sporul de 30 – 40% cuvenit pentru activitatea de combatere a infractiunilor de coruptie, începând cu 01.01.2003 si pâna la data pronuntarii, iar drepturile banesti corespunzatoare le-au fost achitate, în cuantum actualizat.
Prin prezenta cerere de chemare în judecata reclamantii au considerat ca, în raport de dispozitiile Deciziilor nr. XXXVI din 07.05.2007 si nr. VI din 15.01.2007, sunt îndreptatiti sa solicite recunoasterea si plata drepturilor banesti corespunzatoare sporurilor de mai sus pentru perioadele indicate.
Au mai aratat ca prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 si 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, pe de o parte, precum si prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 si art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002, pe de alta parte, i-au discriminat în mod direct, atât în raport cu personalul auxiliar de specialitate dar si în raport cu alte categorii de magistrati, fara o motivare obiectiva si rezonabila, scopul urmarit prin reglementarile incriminate fiind nelegitim iar metoda de atingere neadecvata.
Justificat de faptul ca drepturile salariale recunoscute anterior prin sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006 a Tribunalului Bacau nu au inclus, pentru perioada vizata, primele de vacanta si premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, nici drepturile solicitate prin prezenta actiune, reclamantii au cerut obligarea pârâtilor Tribunalul Neamt, Curtea de Apel Bacau si Ministerul Justitiei la plata diferentelor rezultate din calcularea drepturilor salariale ce li se cuveneau si cele platite efectiv, actualizate cu indicele de inflatie de la data executarii efective.
În sprijinul cererii lor reclamantii au invocat practica Curtii Constitutionale si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului si au aratat ca pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor are calitate procesuala pasiva potrivit dispozitiilor art. 1 din O.U.G. nr. 22/2002, iar în baza art. 242 pct. 2 C. pr. civ. au solicitat judecata în lipsa.
La cerere au atasat sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006 pronuntata de Tribunalul Bacau .
Pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor, reprezentat de Directia Generala a Finantelor Publice Neamt, nu a depus întâmpinare, însa a anexat copia unei cereri de stramutare a litigiului adresata instantei supreme .
Prin întâmpinarea depusa pentru termenul de judecata din data de 14.12.2007 pârâtul Ministerul Justitiei si-a fundamentat apararile invocând, pe cale de exceptie, prescriptia dreptului la actiune pentru perioada 11.04.2002 – 01.03.2003 si autoritatea de lucru judecat pentru perioada 01.01.2003 – 01.03.2003 – ambele în ceea ce priveste plata sporului de vechime în munca si a sporului de 30%. Pe fondul cauzei acelasi pârât a formulat aparari numai pentru capatul de cerere privind plata diferentelor salariale constând în prima de vacanta si premiul anual reprezentând cel de al 13-lea salariu, solicitând respingerea acestora ca neîntemeiate deoarece:
-conform prevederilor art. 3 alin. 1 si 2 din O.U.G. nr. 177/2002, indemnizatia de încadrare bruta lunara a magistratilor era stabilita exclusiv pe baza functiilor detinute, în raport cu nivelul instantelor si parchetelor si cu vechimea în magistratura, fara includerea sporului de 30%, ce reprezenta doar un adaos de natura salariala acordat numai judecatorilor ce solutionau cauzele privitoare la infractiunile de coruptie;
-nici sporul de vechime în munca nu facea parte din indemnizatia de încadrare bruta lunara a magistratilor, sens în care nu putea fi luat în calcul la stabilirea altor venituri salariale;
-dreptul privind prima de vacanta nu a mai fost prevazut în beneficiul magistratilor de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 177/2002, împrejurare retinuta si de instanta suprema în Decizia nr. XXIII din 12.12.2005.
Analizând actele si lucrarile dosarului, în functie de sustinerile partilor, instanta constata ca actiunea formulata de reclamanti este întemeiata, urmând a fi admisa, iar exceptiile invocate vor fi respinse ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Reclamantii au calitatea de asistenti judiciari la Tribunalul Neamt. Prin sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006 pronuntata de Tribunalul Bacau, ramasa irevocabila prin respingerea ca nefondate a recursurilor formulate de pârâtii Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor, acestora le-a fost admisa actiunea privind plata drepturilor banesti reprezentând sporul de vechime în munca si sporul de 30% – 40% pentru solutionarea infractiunilor de coruptie, începând cu 01.03.2003, la zi si pentru viitor, ce le-au fost achitate în luna decembrie 2006, în cuantum actualizat, pâna la data de 30.11.2006.
Justetea acordarii acestora a fost confirmata ulterior de instanta suprema care, prin Deciziile nr. VI din 15.01.2007 si nr. XXXVI din 07.05.2007, pronuntate în solutionarea unor recursuri în interesul legii, a retinut pe de o parte ca în aplicarea nediscriminatorie a prevederilor art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 si art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002, drepturile salariale corespunzatoare sporurilor de 30 – 40% se cuvin tuturor magistratilor, iar pe de alta parte ca, desi O.G. nr. 83/2000 nu a mai prevazut sporul de vechime în munca pentru magistrati, în lipsa unei abrogari exprese sau implicite, beneficiul acestuia nu a fost înlaturat.
Astfel, Înalta Curte de Casatie si Justitie a concluzionat ca, pentru eliminarea oricarei discriminari între diferitele categorii de magistrati, este necesar ca aceia care nu au beneficiat de sporul specific de 30%, sa aiba dreptul la întregirea veniturilor salariale si cu acest spor, obligatia autoritatii care nu l-a acordat fiind întemeiata pe ideea de raspundere pentru tratament discriminatoriu.
De asemenea, a mai apreciat ca interpretarea sistematica a art. 31 din Legea nr. 50/1996 (devenit art. 33 dupa iesirea lui din vigoare), impunea mentinerea aplicabilitatii dispozitiilor ce au acordat dreptul de vechime în munca si pentru magistrati si, implicit, asistenti judiciari si nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate, în considerarea principiului egalitatii în drepturi si a eliminarii oricarei forme de discriminare. Aceasta întrucât ar fi de neconceput ca magistratii si reclamantii sa nu beneficieze de sporul pentru vechime în munca, cât timp personalului auxiliar din unitatile unde ei îsi desfasoara activitatea i s-a mentinut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariati au vocatie la un asemenea drept.
Prin actiunea de fata reclamantii au solicitat, ca un prim capat de cerere, acordarea acelorasi sporuri recunoscute prin sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006, însa pentru perioadele anterioare datei de 01.03.2003, respectiv 01.10.2000 – 01.03.2003 (sporul de vechime în munca) si 11.04.2002 – 01.03.2003 (sporul de 30%), invocând drept temei legal discriminarea lor, recunoscuta în cele doua decizii ale instantei supreme, ale caror dispozitii sunt obligatorii pentru instante potrivit art. 329 alin. 3 din Codul de procedura civila.
În acest sens dispozitiile O.G. nr. 137/2000 prevad ca persoana care se considera discriminata poate solicita acordarea de despagubiri si restabilirea situatiei anterioare discriminarii, în termen de 3 ani de la data savârsirii faptei sau de la data când a luat cunostinta de aceasta.
Ori, existenta discriminarii ca fapta, în masura sa îi îndreptateasca pe reclamanti a beneficia de prevederile O.G. nr. 137/2000, a fost stabilita prin Deciziile nr. VI din 15.01.2007 si nr. XXXVI din 07.05.2007, de la pronuntarea carora începe sa curga termenul de prescriptie a dreptului la actiune. Din acest motiv admisibilitatea capatului de cerere privind acordarea sporurilor de vechime în munca si de 30% decurge, pentru perioadele aratate, din obligativitatea dispozitiilor retinute în cele doua hotarâri de îndrumare care se impun întocmai ca si legea.
În baza acelorasi considerente, exceptia privind prescriptia drepturilor mentionate, invocata de pârâtul Ministerul Justitiei, va fi respinsa ca nefondata întrucât prin deciziile de mai sus s-a stabilit ca prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, raportate la art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000, art. 50 din O.U.G. nr. 177/2002 si art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 160/2000 „…se interpreteaza în sensul ca judecatorii, procurorii si ceilalti magistrati au beneficiat, pâna la intrarea în vigoare a Legii 45/2007, de sporul de vechime în munca, în cuantumul prevazut de lege…”, dar si ca – pentru aplicarea nediscriminatorie a dispozitiilor art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, precum si ale art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002 – „drepturile salariale prevazute de aceste texte de lege se cuvin tuturor magistratilor”.
Nici exceptia autoritatii de lucru judecat, invocata de pârâtul Ministerul Justitiei pentru perioada 01.01.2003 – 01.03.2003 privind plata drepturilor banesti aferente sporurilor de vechime în munca si de 30% nu poate fi retinuta, urmând a fi respinsa ca nefondata întrucât, pe de o parte, prin sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006 Tribunalul Bacau nu a analizat pe fond pretentia dedusa judecatii, iar pe de alta parte nu este întrunita conditia triplei identitati de parti, obiect si cauza ceruta de art. 1201 C. civ. Aceasta deoarece, asa cum în mod corect au aratat reclamantii, solicitarile de fata sunt întemeiate pe prevederile speciale ale O.G. nr. 137/2000 privind discriminarea, cu citarea obligatorie a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, spre deosebire de litigiul anterior, care s-a fundamentat pe dispozitiile dreptului comun.
Printr-un alt capat de cerere reclamantii au solicitat obligarea pârâtilor Tribunalul Neamt, Curtea de Apel Bacau si Ministerul Justitiei sa le achite diferentele salariale rezultate din calcularea drepturilor ce li se cuvin cu titlu de prime de vacanta si premiul anual reprezentând cel de-al 13-lea salariu, si cele platite efectiv în perioadele mentionate – respectiv 01.10.2000 – 01.03.2003 pentru sporul de vechime în munca si 11.04.2002 – 01.03.2003 pentru sporul de 30%. Au justificat aceasta pretentie pe faptul ca, în urma admiterii primului capat de cerere, dar si a pronuntarii sentintei civile nr. 1591/D/10.11.2006 de catre Tribunalul Bacau, cuantumul indemnizatiei lor de baza lunara se majoreaza prin includerea celor doua sporuri.
Instanta apreciaza ca si acest capat de cerere este întemeiat deoarece drepturile salariale achitate reclamantilor în perioadele de mai sus nu au inclus si cele doua sporuri, recunoscute acestora prin hotarârea de fata si prin sentinta civila nr. 1591/D/10.11.2006 a Tribunalului Bacau.
Temeinicia acestei pretentii reiese din prevederile O.G. nr. 83/2000 (art. 1 pct. 8), O.U.G. nr. 177/2002 (art. 4) si ale O.U.G. nr. 27/2006 (art. 4 alin. 3), ce sunt în esenta identice, si care dispun ca sporurile reglementate de aceste texte legale se includ în indemnizatia de încadrare bruta lunara si „se ia în calcul la stabilirea … oricaror alte drepturi ce se determina pe baza veniturilor salariale”.
Reiese, cu caracter de principiu, ca sporurile acordate în baza acestor texte legale se includ în indemnizatia de încadrare bruta lunara si, pe cale de consecinta, si prima de concediu de odihna precum si premiul anual reprezentând al 13-lea salariu trebuiau, pentru perioadele indicate, sa fie calculate cu respectarea acestui principiu. Un argument în acest sens îl constituie prevederile art. 1 pct. 11 din Legea nr. 45/2006 potrivit carora magistratii au dreptul, la plecarea în concediul de odihna, pe lânga indemnizatia de concediu aferenta acestei perioade, si la o prima de concediu „… egala cu indemnizatia de încadrare bruta lunara din luna anterioara plecarii în concediu.”
Ori, întrucât prima de concediu de odihna si premiul anual reprezentând al 13-lea salariu sunt drepturi ce se determina pe baza veniturilor salariale, este normal ca indemnizatia de încadrare bruta lunara avuta ca punct de referinta la calcularea lor sa includa si sporurile mentionate mai sus, alaturi de sporul de fidelitate. Pentru perioadele mentionate indemnizatia de încadrare bruta lunara a inclus doar cel din urma spor, întrucât celelalte doua au fost recunoscute reclamantilor ulterior, prin hotarâri judecatoresti, neexistând la acea vreme o reglementare legala.
Pentru aceste considerente sustinerea pârâtului Ministerul Justitiei în sensul ca indemnizatia de încadrare bruta lunara a asistentilor judiciari includea numai sporul de fidelitate, nu si pe cele aratate mai sus, care ar reprezenta doar adaosuri de natura salariala, nu poate fi primita deoarece, când legiuitorul a reglementat acest drept prin art. 1 pct. 8 din O.G. nr. 83/2000, l-a definit folosind tot notiunea de „adaos”, pentru ca în O.U.G. nr. 27/2006 sa foloseasca notiunea de „majorare”. Ori, nu terminologia folosita în timp în actele normative, prezinta importanta, ci finalitatea urmarita de legiuitor, respectiv ca aceste sporuri sa fie avute în vedere la calcularea tuturor celorlalte drepturi salariale.
Totodata, instanta a retinut ca în mod gresit acest pârât si-a fundamentat apararile si pe dispozitiile O.U.G. nr. 24/2004 aprobata prin Legea nr. 601/2004, întrucât pretentiile reclamantilor nu au vizat si sporul de 40%, reglementat de aceste acte normative.
Având în vedere cele retinute, instanta a apreciat ca prevederile art. 1 pct. 32 din O.G. nr. 83/2000 raportat la art. 33 alin. 1 si 2 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti a instituit o discriminare directa a reclamantilor, în calitatea lor de asistenti judiciari, în raport cu personalul auxiliar de specialitate, iar prevederile art. 11 alin. 1 din O.U.G. nr. 177/2002 si art. 28 alin. 4 din O.U.G. nr. 43/2002 instituie o alta forma de discriminare directa prin diferentierile nerezonabile care se fac în cadrul categoriilor ce compun corpul de magistrati.
Reiese ca desi scopurile urmarite prin prevederile legale de mai sus, respectiv îmbunatatirea sistemului de retribuire a magistratilor, reglementarea prin acte normative separate a drepturilor salariale cuvenite acestora si altor categorii de personal din cadrul autoritatii judecatoresti, precum si reducerea neîntârziata a fenomenului de coruptie, sunt legitime, metoda de atingere nu este una adecvata, din moment ce reclamantii au fost privati de dreptul de a beneficia de sporul de vechime în munca si de sporul de 30%. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curtii Constitutionale s-a retinut jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) ca „în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminarii din Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, reprezinta o încalcare a acestor prevederi, orice diferenta de tratament savârsita de stat între indivizi aflati în situatii analoge, fara o justificare obiectiva si rezonabila”.
Având în vedere cel retinute mai sus, apararile pârâtului Ministerul Justitiei în sensul ca reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000, vor fi înlaturate întrucât Curtea Constitutionala a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 si nr. 135/05.11.1996, ca „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, în respectarea principiului egalitatii cetatenilor în fata legii si a autoritatilor publice,”si ca „principiul egalitatii în fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, în functie de scopul urmarit, nu sunt diferite.”
Plata despagubirilor cuvenite reclamantilor se va face în functie de indicele de inflatie, conform art. 1084 C. civ., si nu potrivit art. 1088 C. civ., care reglementeaza dobânda legala. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sanctiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care sunt îndreptatiti sa o pretinda pentru repararea pierderii suferite. Scaderea puterii de cumparare a sumelor datorate cu titlu de despagubiri nu se poate înlatura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflatie, care spre deosebire de dobânda legala – ce se datoreaza de la data introducerea cererii de chemare în judecata – este aplicabila pentru întreaga perioada în care sumele datorate nu au fost achitate.
Va obliga pârâtul Ministerul Economiei si Finantelor sa aloce si sa includa în bugetul pârâtului Ministerul Justitiei sumele necesare efectuarii platilor drepturilor salariale acordate reclamantilor prin prezenta hotarâre. Aceasta întrucât în baza Legii nr. 500/2002 si H.G. nr. 386/2007 Ministerul Economiei si Finantelor coordoneaza actiunile ce tin de responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, respectiv pregatirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare precum si ale legilor privind aprobarea contului general anual de executie. În consecinta, acesta raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum si de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
În temeiul art. 1 si 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de munca pârâtul Tribunalul Neamt a fost obligat sa efectueze mentiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de munca al fiecarui reclamant.
