Nerespectarea hotărârii judecătoreşti. Elementele constitutive ale infracţiunii.
Art. 271 alin 2 Cod penal
Fapta inculpaţilor de a folosi suprafaţa de teren respectivă, precizând, totodată, că nu vor permite niciodată părţii vătămate să intre în posesia acestuia, pe motiv că terenul li se cuvine, iar hotărârea judecătorească deţinută de T este nelegală şi netemeinică şi nu înţeleg să o respecte vreodată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 271 alin 2 Cod penal.
În speţă hotărârea judecătorească irevocabilă în baza căreia partea vătămată deţine suprafaţa de teren sus-menţionată – sentinţa civilă nr. 9561/19.03.1993 a Judecătoriei Rm. Vâlcea – reprezintă un act prin care se aplică legea şi se înfăptuieşte justiţia şi care trebuie să se bucure de prestigiu şi trebuie respectată întocmai, fiind prezumată legal că reprezintă adevărul în cauza în care a fost dată.
Decizia penală nr.26/R din 12 ianuarie 2012
Prin sentinţa penală nr.276 din data de 02.11.2011, pronunţată de Judecătoria Horezu, în baza art. 271 alin. 2 Cod pen., au fost condamnaţi inculpaţii Ş şi G.
În baza art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 170 C.pr.pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, sens în care au fost obligaţi inculpaţii să lase părţii vătămate în deplină proprietate şi paşnică posesie terenul în suprafaţă de 0,27 ha. situat în comuna V, punctul “B”), deţinut de proprietarul T în baza sentinţei civile irevocabile nr. 9651/19.10.1993 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, să respecte întocmai dreptul de proprietate al acestuia şi să se abţină de la orice act sau faptă care ar putea împiedica normala şi liniştita folosinţă a terenului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa civilă nr.9561/19.03.1993 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de partea vătămată T (împreună cu alţi moştenitori ai autorului comun TE), împotriva pârâtei NV (mama inculpatei Ş, respectiv soacra inculpatului G), fiind obligată pârâta să respecte reclamanţilor deplina proprietate şi posesie asupra terenului situat în pct.”B” în suprafaţă de 0,27 ha.,de pe raza comunei V.
După rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii mai sus arătate, la data de 12.03.1998, reclamanţii s-au adresat executorului judecătoresc VI în vederea punerii în posesie, fapt pentru care s-a întocmit procesul – verbal de punere în posesie.
După punerea în posesie, inculpaţii au continuat să stăpânească terenul de 0,27 ha, motiv pentru care au fost cercetaţi de către organele de urmărire penală, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti, iar prin ordonanţa din data de 12.02.2009, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală şi aplicarea învinuitei Ş sancţiunii amenzii administrative în sumă de 1.000 lei pentru fapta săvârşită în cursul anului 2008.
După aplicarea acestei sancţiunii, în cursul anului 2009, inculpaţii au continuat să ocupe terenul respectiv, fapt ce a determinat partea vătămată să se adreseze din nou Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cu o nouă plângere, solicitând condamnarea acestora deoarece nu îi respectă dreptul de proprietate asupra terenului deţinut în baza sentinţei civile nr. 9561/19.03.1993 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea.
În urma acestei plângeri organul de cercetare penală a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor cu motivarea că, deoarece, după anul 2008 nu s-a realizat o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii nu se poate vorbi de o nouă infracţiune prev. de art.271 al. 2 Cod penal, nefiind întrunite în cauză elementele constitutive ale acestei infracţiuni.
În cursul urmăririi penale, inculpaţii au arătat că nu au văzut dacă cu ocazia punerii în posesie executorul judecătoresc a delimitat terenul părţii vătămate prin înfigerea unor ţăruşi, însă deşi ambii cunosc existenţa sentinţei civile nr. 9561/19.03.1993 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, recunosc că au cosit fânul de pe acest teren ( în cazul inculpatei ) şi au strâns acest fân rezultat.
Cu ocazia audierii, inculpaţii nu au negat săvârşirea faptei ci dimpotrivă, au declarat că au folosit suprafaţa de teren respectivă, precizând, totodată, că nu vor permite niciodată părţii vătămate să intre în posesia acestuia, pe motiv că terenul li se cuvine, iar hotărârea judecătorească deţinută de T este nelegală şi netemeinică şi nu înţeleg să o respecte vreodată.
Poziţia inculpaţilor este extrem de fermă, de neclintit şi dă în vileag pe de o parte rezoluţia infracţională evidentă în baza căreia au comis fapta prevăzută de legea penală, iar pe de altă parte necesitatea aplicării unei pedepse, o altă sancţiune fiind vădit insuficientă şi inadecvată.
În pofida numeroaselor demersuri întreprinse de partea vătămată şi de organele statului, deşi inculpata Ş a fost sancţionată cu amendă cu caracter administrativ, aceasta susţinută şi de soţul său a continuat să folosească suprafaţa de teren ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ignorând orice încercare de normalizare a situaţiei şi orice tentativă de restabilire a legalităţii. Mai mult, au fost formulate numeroase acţiuni judiciare cu scopul de a tergiversa în continuu valorificarea drepturilor legitime ale părţii vătămate, toate fiind respinse ca nefondate de instanţele judecătoreşti.
Nucleul vinovăţiei cu care au comis infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti este suficient de bine conturat şi rezidă în reaua-credinţă manifestă a acestora. Pentru inculpaţi, hotărârea judecătorească irevocabilă în baza căreia T deţine suprafaţa de teren sus-menţionată – sentinţa civilă nr. 9561/19.03.1993 a Judecătoriei Rm.Vâlcea – nu reprezintă nicidecum un act prin care se aplică legea şi se înfăptuieşte justiţia şi care trebuie să se bucure de prestigiu şi trebuie respectată întocmai, fiind prezumată legal că reprezintă adevărul în cauza în care a fost dată.
Pentru inculpaţi hotărârea judecătorească irevocabilă, considerată de la bun început „nelegală şi netemeinică”, este un lucru demn de ignorat şi de contestat în permanenţă, nefiind altceva decât expresia unui „abuz”. Aceştia au susţinut în faţa instanţei că respectiva hotărâre este obţinută de partea vătămată cu ajutorul unor acte false care în prezent nu corespund realităţii cu atât mai mult cu cât inculpaţii deţin proprietatea terenului în discuţie în baza unui certificat de moştenitor, care nu era eliberat la data pronunţării hotărârii respective.
Având în vedere probele administrate în cauză instanţa a constatat că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. de art.271 al. 2 Cod penal, constând în aceea că în vara anului 2009, s-au introdus pe terenul părţii vătămate în suprafaţă de de 0,27 ha.,de pe raza comunei V, în pct. .”B”, iar inculpata Ş a cosit fânul existent pe acesta, după care împreună cu soţul său inculpatul G, a strâns recolta depozitând-o într-o claie.
Instanţa a respins apărările inculpaţilor, motivând că într-un stat de drept hotărârile judecătoreşti, fiind acte de aplicare a legii, definitive trebuie respectate întocmai, nefiind permis ca o persoană care se consideră nemulţumită de efectele acesteia să o poată contesta decât tot pe cale judiciară, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.
De asemenea nici faptul că sentinţa civilă nr.9561/19.03.1993 pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, nu a fost pusă în executare după fapta inculpatei Ş, din anul 2008, astfel încât nerealizându-se o repunere în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunii nu se poate vorbi de o nouă infracţiune prev. de art.271 al. 2 Cod penal, nu a fost acceptată de instanţă atâta timp cât hotărârea respectivă a fost pusă în executare de executorul judecătoresc, care în procesul – verbal încheiat la data de 12.03.1998, arată că „ terenul a fost pichetat cu 9 ţăruşi de lemn.”
Instanţa a constatat că ar fi putut fi vorba de inexistenţa infracţiunii, dacă în cauză nu se respecta o hotărâre judecătorească pentru care s-ar fi prescris executarea, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar deoarece aşa cum s-a arătat deja hotărârea a fost pusă în executare.
În conformitate cu prevederile art. 348 C.pr.pen. rap. la art. 170 C.pr.pen., s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, sens în care instanţa a dispus obligarea inculpaţilor să lase părţii vătămate în deplină proprietate şi paşnică posesie terenul în suprafaţă de 0,27 ha. situat în comuna V, punctul “B”, deţinut de proprietarul T în baza sentinţei civile irevocabile nr. 9651/19.10.1993 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, să respecte întocmai dreptul de proprietate al acestuia şi să se abţină de la orice act sau faptă care ar putea împiedica normala şi liniştita folosinţă a terenului.
Curtea de Apel Piteşti, prin decizia penală nr.26/R din 12 ianuarie 2012, a respins, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii Ş şi G şi de partea civilă T, retinand, in esenta, ca faptele comise de inculpaţi, împrejurările săvârşirii acestora şi vinovăţia lor au fost corect stabilite de prima instanţă, găsindu-şi corespondent în probele administrate în cauză.
