Prevederile legale în materie de competenţă teritorială nefiind imperative, părţile pot deroga de la ele, motiv pentru care se va urma competenţa stabilită contractual.
Dat fiind caracterul relativ al competenţei teritoriale, această excepţie nu putea fi invocată decât până la prima zi de înfăţişare.
Potrivit art. 282 C. pr. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt ori suspendat cursul judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, astfel că din acest punct de vedere apelul este inadmisibil.
Prin încheierea de şedinţă din 16.03.2000 a Tribunalului Giurgiu, pronunţată în dosarul nr. 2485/1999, s-a respins excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe în soluţionarea acţiunii formulate de reclamanta R. A. “A.Z.L.G.” care a solicitat obligarea pârâtei S.C. “C.I.C.” – S.R.L. din Bucureşti la plata sumei de 68.950 USD, reprezentând redevenţă şi penalităţi contractuale.
Pârâta a formulat apel împotriva acestei încheieri şi a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 5 şi art. 7 C. pr. civ., cererea trebuia formulată la instanţa sediului acesteia.
Curtea a constatat că, potrivit art. 95 din contractul părţilor orice neînţelegere dintre acestea va fi supusă spre soluţionare instanţelor judecătoreşti din municipiul Giurgiu.
Potrivit art. 969 c. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, astfel că, prevederile legale în materie de competenţă teritorială
nefiind imperative, părţile pot deroga de la ele, motiv pentru care se va urma competenţa stabilită contractual.
Curtea a mai constatat că, dat fiind caracterul relativ al competenţei teritoriale, această excepţie nu putea fi invocată decât până la prima zi de înfăţişare, care a fost la 16.12.1999, însă apelanta a ridicat-o mult mai târziu.
Curtea a mai constatat că, potrivit art. 282 C. pr. civ., împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt ori suspendat cursul judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, astfel că din acest punct de vedere apelul este inadmisibil.
Pentru cele reţinute Curtea a respins apelul şi a trimis cauza Tribunalului Giurgiu, pentru continuarea judecăţii. (Judecator Nela Petrisor)
(Secţia comercială, decizia nr. 1532/2000)