Cererea privind suspendarea licitaţiilor pentru stabilirea valorii reale de atribuire în gestiune privind 53 fonduri de vânătoare, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a C. pr. civ. este de competenţa tribunalului.
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta “A.J.V.P.S.” Caraş Severin a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va da, în contradictoriu cu “M.A.P.P.M.”, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să se dispună suspendarea licitaţiilor pentru stabilirea valorii reale a tarifelor de atribuire în gestiune privind 53 fonduri de vânătoare.
Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5736 din 6.09.1999 şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia comercială.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 946 din 15.02.2000, şi-a declinat, la rândul său, competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, constatând conflict negativ de competenţă a înaintat dosarul Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 pct. 1 C. pr. civ., tribunalele judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie comercială, cu excepţia celor a căror obiect are o valoare de până la 10 milioane lei inclusiv.
în speţă, fiind vorba de o cerere neevaluabilă în bani, competent în primă instanţă este tribunalul, motiv pentru care cauza s-a trimis spre soluţionare în fond acestei instanţe.
NOTĂ: Soluţia a rămas definitivă prin nerecurare. (Judecator Mioara Badea)