Prin acţiunea civilă reclamantul SF a chemat în judecată pârâta SC „D” SA solicitând acordarea unor drepturi băneşti ca prima de vacanţă, prima de Paşte şi de Crăciun pe perioada 2002- 2004 prevăzute în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anul 1999 si prelungit pe o perioadă de 5 ani, perioada în care a fost salariatul pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 578/15.09.2005 s-a admis acţiunea civilă si a fost obligată pârâta la plata acestor drepturi băneşti pe perioada anilor 2002-2004.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale, constituie legea părţilor.
S-a mai reţinut că, potrivit clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de societate ( art. 77 lit. d şi art. 68 alin. 3) salariaţii beneficiază de prima de vacanţă, de prima de Paşte şi de Crăciun.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta societate comercială susţinând că primele de vacanţă si primele de Paşte şi Crăciun, se acordau salariaţilor numai în cazul în care societatea comercială avea rezultate financiare bune.
S-a mai susţinut de recurentă că, potrivit contractului colectiv de muncă la nivel naţional pentru anii 2002- 2003 primele de vacanţă se acordă în funcţie de posibilităţile economico-financiare ale societăţii.
Instanţa de recurs în baza disp.art. 312 alin. 1 Cod proc.civilă, a respins ca nefondat recursul considerându-se că, în cauză nu sunt aplicabile disp.art. 304 pct. 9 Cod proc.civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, s-a reţinut că, potrivit disp.art. 68 alin. 3 si art. 77 lit. a din contractul colectiv de muncă încheiat între recurentă şi sindicat, la plecarea în concediu a salariaţilor li se acordă o prima de vacanţă egală cu salariul de bază pentru timpul efectiv lucrat într-un an calendaristic şi că li se mai acordau ajutoare reprezentând cel puţin un salariu minim de încadrare la nivel de unitate la data acordării de Paşte şi un salariu mediu la data acordării de Crăciun.
S-a mai reţinut că, potrivit art. 7 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, acest contract constituie legea părţilor, iar potrivit art. 30 din aceeaşi lege, executarea acestuia este obligatorie pentru părţile contractante.
Pârâta recurentă, a mai reţinut instanţa de recurs, nu a făcut dovada că în cuprinsul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate ar exista o clauză din care să rezulte că acordarea drepturilor băneşti pretinse ar fi condiţionate de situaţia economico-financiară.
S-a mai arătat că, în contractele colective de muncă la nivel de unitate nu se pot prevedea drepturi mai mici decât cel la nivel de naţional dar că pot prevedea drepturi peste cele din contractul colectiv de muncă la nivel naţional, lucru care s-a şi făcut neincluzându-se în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate clauza în contractul colectiv de muncă la nivel naţional de acordare condiţionată a drepturilor băneşti solicitate de reclamant.
