Fapta inculpaţilor (fiică şi ginere) de a îndemna pe partea vătămată să-şi mute economiile de la o bancă, ce practica o dobândă mai mare, sens în care, partea vătămată a întocmit o procură specială în baza căreia inculpaţii au scos banii din bancă, folosindu-i în interes personal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 Cod penal şi nu ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 deoarece inculpaţii nu au prezentat părţii vătămate nici ca adevărată o faptă mincinoasă, nici ca mincinoasă o faptă adevărată, prin propunerea ca aceasta să-şi mute economiile de la o altă bancă care practica o dobândă mai mare, fiind de notorietate că fiecare bancă are propria sa politică de dobânzi la depozitele populaţiei, ele putând fi mai mari sau mai mici de la o bancă la alta.
Dacă inculpaţii i-ar fi prezentat părţii vătămate o situaţie conformă cu realitatea neinducând-o pe aceasta în eroare fapta ar fi întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Practic, inculpaţii au dispus ulterior pe nedrept de banii părţii vătămate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 Cod penal.
Curtea de Apel Galaţi, Decizia penală nr. 1911/R/22.11.2011
( dosar nr.443/231/2011)
Prin sentinţa penală nr.1325/2011 Judecătoria Focşani a dispus condamnarea inculpatului R.C., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin 1 Cod penal, la o pedeapsă de 8 luni închisoare.
In baza art. 71 Cod penal s-a dispus ca pe durata executării pedepsei inculpatul să fie lipsit de drepturile prev. de art. 64 lit. a ip. a II-a si lit. b Cod penal.
In baza art. 71 alin 5 si art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale si a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani si 8 luni.
In baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.
S-a admis în parte acţiunea civilă şi s-a dispus obligarea inculpatului să plătească părţii civile contravaloarea a 8000 euro la cursul zilei la data plăţii.
S-a dispus obligarea inculpatului să plătească părţii civile suma de 1000 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
Partea vătămată T.C. este bunica numitei R. M. căsătorită cu inculpatul R.C.. Aceasta locuieşte în com. Tulnici jud. Vrancea, iar nepoata în com. C, jud. V. şi este o persoană în vârstă, neştiutoare de carte.
În luna decembrie 2008 partea vătămată a primit din Italia, suma de 9960 de euro in urma decesului unui fiu, bani primiţi într-un cont la Banca Transilvania.
După ce a fost înştiinţată că a primit banii, partea vătămată a fost vizitată de nepoata sa, R.M. şi soţul acesteia, inculpatul R.C. Aceştia i-au propus părţii vătămate să meargă să locuiască la ei, pe motiv că partea vătămată se certase cu soţul ei. Partea vătămată a fost de acord şi au plecat toţi trei cu maşina familiei R. în com. C, jud. V.
După două-trei zile s-au deplasat la Focşani la Banca „Transilvania”. Fiind bătrână şi neştiutoare de carte partea vătămată i-a dat nepoatei sale o procură specială în baza căreia aceasta a scos banii. După ce a scos banii, R.M. i-a spus părţii vătămate că o să-i redepună la o altă bancă unde dobânzile sunt mai mari deşi nici unul din soţii R. nu a avut această intenţie. Intenţia acestora a fost să inducă în eroare partea vătămată, intenţie care rezultă şi din acţiunile ulterioare ale celor doi soţi R. Astfel după ce au scos banii s-au întors cu partea vătămată în com. C, jud. V. iar a doua zi i-au spus părţii vătămate că merg să depună banii la o altă bancă , pretext sub care s-au deplasat la Focşani, unde şi-au plătit propriile rate scadente la bănci, au achiziţionat mai multe bunuri iar banii rămaşi – 2000 de euro i-au depus pe numele R.M. la „CEC Bank”.
Ştiind că nepoata şi soţul ei inculpatul nu dispun de sume de bani pentru a-şi procura bunurile cumpărate (frigider, calculator, telefoane mobile, materiale de construcţii), partea vătămată i-a întrebat pe nepoata sa şi pe inculpat dacă i-au depus banii la bancă, iar aceştia au asigurat-o că da. La câteva zile partea vătămată s-a întors la domiciliul său în com. T., jud. V. Pe data de 03.01.2009 aceasta a aflat de la ginerele şi în acelaşi timp tatăl vitreg al numitei R.M. că aceasta nu a depus banii la bancă şi că i-a cheltuit.
Partea vătămată nu a fost niciodată de acord să împrumute banii inculpatului si soţiei acestuia, aceasta având convingerea că banii sunt în cont la bancă.
Inculpatul deşi legal citat nu s-a prezentat la instanţă si nici nu si-a formulat probe în apărare.
Coroborând întreg materialul probator efectuat in cauză, instanţa a constatat că vinovăţia inculpatului a fost pe deplin dovedită.
In drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin 1 Cod penal, pentru care urmează a fi pedepsit.
La individualizarea pedepsei aplicate, s-a ţinut seama de gradul de pericol social al faptei, împrejurările comiterii faptei, coroborate cu persoana inculpatului, care nu are antecedente penale si a avut o atitudine sinceră în fata instanţei de judecată, circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a,b Cod penal.
Fată de cele menţionate, instanţa a apreciat că scopul sancţionator si educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse orientată spre minimul special prevăzut de lege .
Instanţa, în condiţiile art.71 Cod penal a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.64 alin 1 lit. a, teza a II s lit. b Cod penal, privind dreptul de a fi ales si dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
In consens cu cele statuate în mai multe rânduri de CEDO, de exemplu, prin Hotărârea Sabău si Pârcălab contra României, instanţa a apreciat că restrângerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a lit. b Cod penal, este necesară într-o societate democratică pentru apărarea ordinii si moralei publice, o persoană condamnată neputând să-si exercite drepturile menţionate pe durata executării pedepsei.
Cât priveşte dreptul de alege si dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate de natură a celeia de care s-a folosit inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art. 64 lit. a teza I si lit. c Cod penal, deşi interzicerea acestora este prevăzută de art. 71 Cod penal, ca fiind atrasă de drept de condamnarea la pedeapsa închisorii, instanţa a apreciat, faţă de faptul că inculpatul nu are un loc de muncă si nu ocupă o astfel de funcţie, si că dreptul la vot reprezintă o opţiune ce poate fi exprimată întrucât nu implică exerciţiul autorităţii ca factor de decizie, că nu se impune si interzicerea acestor drepturi.
Cât priveşte modalitatea de exercitare a pedepsei, fată de cuantumul acesteia si persoana inculpatului, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins si fără executarea ei.
Astfel, în temeiul art. 81 Cod penal si art.71 al 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale si a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare, calculat conform art.82 Cod penal.
In baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal, privind revocarea.
S-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 8000 euro sau contravaloarea acesteia la cursul zilei, la momentul plătii si 4000 lei reprezentând beneficiul nerealizat.
Pentru a dovedi beneficiul nerealizat, partea vătămată nu a formulat nicio probă în cauză.
Având în vedere că în cauză vinovăţia inculpatului a fost dovedită, acesta însuşindu-şi de la partea vătămată suma de 8000 euro, s-a admis în parte acţiunea civilă în baza art. 14 Cod procedură penală si art. 998 si următoarele Cod civil a obligat inculpatul să plătească părţii civile suma însuşită pe nedrept de acesta.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, partea vătămată T.C. şi inculpatul R.C.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani apreciază hotărârea de fond ca fiind nelegală şi netemeinică deoarece în mod greşit a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia, procurorul de şedinţă solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 Cod penal, precum şi faptul că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de fond este nelegală.
Astfel, deşi în motivarea hotărârii instanţa precizează că se reţin în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prev. de art. 74 lit. a şi b Cod penal, în dispozitivul hotărârii acestea nu mai sunt reţinute şi pe cale de consecinţă, pedeapsa de 8 luni închisoare apare ca fiind nelegală.
Partea vătămată apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind netemeinică, deoarece nu s-a dispus obligarea inculpatului şi la plata dobânzilor practicate de Banca „Transilvania” unde aceasta a avut depozitul în valută însumă de 8000 euro.
Inculpatul R.C. apreciază hotărârea instanţei de fond ca fiind nelegală, deoarece nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, neavând intenţia să inducă în eroare pe partea vătămată.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu în limitele prev. de lege, Curtea reţine următoarele:
În mod judicios, instanţa de fond pe baza analizei probelor administrate în cauză, a stabilit situaţia de fapt dar nu a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.
În esenţă, din probele administrate în cauză se reţin următoarele:
În luna decembrie 2008 partea vătămată – o persoană în vârstă şi neştiutoare de carte, a primit din Italia suma de 9960 euro în urma decesului unui fiu, bani primiţi într-un cont la Banca „Transilvania”.
Nepoata sa, R.M. şi soţul acestuia, inculpatul R.C. i-au propus părţii vătămate să meargă să locuiască la ei, deoarece aceasta se certase cu soţul ei.
La sugestia acestora, în sensul că este bine ca banii să fie mutaţi la o altă bancă care practica o dobândă mai mare, partea vătămată a dat nepoatei sale, o procură specială în baza căreia acesta a scos banii şi în loc să-i depună la o altă bancă împreună cu soţul său, inculpatul R.C., şi-au plătit propriile rate scadente la bănci, au achitat mai multe bunuri iar din banii rămaşi, respectiv 2000 euro i-au depus pe numele nepoatei R.M. la „CEC Bank”.
Această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 Cod penal, ci ale infracţiunii de abuz de încredere prev. de art. 213 alin. 1 Cod penal, respectiv în cazul inculpatului R.C., soţul nepoatei părţii vătămate de complicitate la această infracţiunii, deoarece, infracţiunea de înşelăciune reprezintă inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, sau ca mincinoase a unei fapte adevărate, cu scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul, un folos material injust.
Deci, trebuie să avem fie prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, fie prezentarea ca mincinoase a unei fapte adevărate.
Inculpaţii nu au prezentat nici ca adevărată o faptă mincinoasă şi nici ca mincinoasă o faptă adevărată când i-au propus părţii vătămate să îşi schimbe depozitul în euro de la Banca „Transilvania” la o altă bancă care practica o dobândă mai mare, deoarece este de notorietate că fiecare bancă are politica sa de dobânzi la depozitele populaţiei, care pot fi mai mari sau mai mici, diferind de la o bancă la alta.
Deci, inculpaţii i-au prezentat părţii vătămate o situaţie conformă cu realitatea, neinducând-o pe aceasta în eroare pentru a avea întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Ar fi existat eventual elementele constitutive ale acestei infracţiuni dacă, spre exemplu, inculpaţii i-ar fi spus părţii vătămate că din surse sigure cunosc faptul că Banca „Transilvania” unde partea vătămată avea depozitul, ar fi intrat în faliment, lucru care nu corespundea adevărului şi pe această cale, respectiv prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase ar fi determinat pe partea vătămată să-şi retragă depozitul din bancă.
Abuzul de încredere prev. de art. 213 Cod penal, reprezintă însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Deci, pe latură obiectivă, abuzul de încredere este o infracţiune comisivă, ce se realizează prin însuşirea bunului, dispunerea pe nedrept de acesta sau refuzul de a-l restitui.
Specific acestei infracţiuni, este faptul că făptuitorul abuzează de încrederea aceluia ce a lăsat bunul în detenţie, transformându-se din detentor precar al bunului în pretins făptuitor al acestuia.
În cazul în speţă, partea vătămată a avut încredere în inculpat şi soţia acestuia, în sensul că aceştia urmau să ducă banii părţii vătămate la o altă bancă care practica o dobândă mai mare, dar în realitate, atât inculpatul cât şi soţia acestuia, au folosit banii în interes personal, însuşindu-i pe nedrept de aceştia, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere.
În acest sens, practica judiciară a statuat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz de încredere, sumele de bani pe care deţinătorul avea obligaţia să le depună la „CEC Bank” pe numele proprietarului, ori însuşirea sumelor de bani, înmânaţi făptuitorului pentru a plăti anumite servicii, exemplu de plata unei excursii.
Chiar dacă banii au fost însuşiţi faptic doar de către nepoata părţii vătămate numita R.M., soţul acesteia, inculpatul R.C. a săvârşit infracţiunea de complicitate la abuz de încredere, deoarece împreună cu soţia, cunoscând provenienţa banilor şi dorinţa părţii vătămate de a muta depozitul bancar la o altă bancă, împreună şi-au plătit datoriile ce le aveau la alte bănci şi şi-au achiziţionat diferite bunuri.
În consecinţă, încadrarea juridică legală a faptei reţinute în sarcina inculpatului R.C. este aceea de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 raportat la art. 213 alin. 1 Cod penal, urmând a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în baza art. 334 Cod procedură penală.
Raportat la modul concret în care inculpatul a săvârşit fapta dedusă judecăţii, în sensul că împreună cu soţia sa, R.M. (faţă de care partea vătămată şi-a retras plângerea) şi-a însuşit banii, plătind datoriile familiei şi cumpărând diverse bunuri, precum şi persoana inculpatului care este la primul impact cu legea penală, Curtea apreciază că în concret, fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, apreciind că o amendă administrativă într-un cuantum corespunzător va asigura scopul preventiv – educativ al sancţiunii penale.
În consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a în referire la art. 10 lit. b 1 Cod procedură penală raportat la art. 18 1 Cod penal, va dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 raportat la art. 213 alin. 1 Cod penal, şi obligarea acestuia conform art. 91 lit. c Cod penal la plata unei amenzi administrative.
Pe latura civilă a cauzei, se constată că în mod greşit instanţa de fond a respins pretenţiile părţii vătămate de obligare a inculpatului şi la plata dobânzilor rezultate din depozitul aflat la Banca „Transilvania” al părţii vătămate.
Prin acţiunile inculpatului şi ale soţiei acestuia, partea vătămată şi-a desfiinţat acest depozit cu dorinţa de a-l reînfiinţa la o altă bancă care practica o dobândă mai mare.
Inculpatul şi soţia acestuia, însuşindu-şi banii părţii vătămate în interes personal au produs un prejudiciu părţii vătămate care constă în suma de bani însuşită şi nerestituită părţii vătămate, respectiv 8000 euro, dar şi dobânda nerealizată de la data săvârşirii faptei, respectiv data când banii părţii vătămate au fost scoşi din bancă şi până la data efectivă a plăţii, respectiv a prejudiciului cauzat prin infracţiune.
Pe cale de consecinţă, se va admite recursul părţii vătămate T.C. şi în rejudecare, se va dispune obligarea inculpaţilor şi la plata dobânzii dar nu la nivelul practicat de Banca „Transilvania” cum a solicitat partea vătămată ci la dobânda BNR din data efectuării plăţii efective, motivat de faptul că, cu bună ştiinţă partea vătămată şi-a retras depozitul de la Banca „Transilvania” fiind pe cale de consecinţă, îndreptăţită la primirea folosului nerealizat, respectiv a dobânzii la suma de echivalent în lei a 8000 de euro a dobânzii legale calculată conform normelor BNR din data efectuării plăţii.
În concluzie, se vor admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi inculpatul R.C. iar în rejudecare, se va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de complicitate la abuz de încredere prev. de art. 26 raportat la art. 213 al. 1 Cod penal, şi achitarea acestuia în baza art. 181 Cod penal, deoarece în concret fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni aplicându-se sancţiunea amenzii administrative.
Se va admite şi recursul părţii vătămate T.C. iar în rejudecare se va dispune obligarea inculpatului şi la plata dobânzii aferente sumei în lei a 8000 euro la cursul BNR din data efectuării efective a plăţii.
