Prin sentinţa civilă nr.247 pronunţată la data de 12 mai 2009 de Tribunalul Bistriţa Năsăud în dosarul nr.825/112/2008 a fost respinsă ca prematură acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii C.S.L., P.L. şi L.M.L..
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că reclamanţii deţin în proprietate imobilul situat în municipiul Bistriţa pe strada B..
În anul 2005 a fost promovat obiectivul investiţii „Modernizare şi consolidare străzi în municipiul Bistriţa”, cuprinzând modernizarea a 32 de străzi printre care şi strada B.; în anul 2006 s-au executat lucrări de consolidare şi modernizare pe această stradă cu respectarea proiectului tehnic, care prevedea lăţimea părţii carosabile între 6,85-7,00 m şi lăţimea trotuarelor între 0,5-2,50 m, lucrări ce au fost recepţionate în luna ianuarie 2007.
Având în vedere că strada B. face parte din centrul istoric, fiind zonă protejată potrivit H.C.L. nr. 99/1998 preluată în P.U.G. aprobat prin H.C.L. nr. 43/2004, zonă în care este interzisă fragmentarea şi modificarea parcelelor istorice, precum şi caracterul relativ redus al traficului pietonal pe trotuarul în litigiu, situat pe partea stângă de circulaţie, acestuia i s-a păstrat lăţimea avută şi înainte de începerea lucrărilor de modernizare şi consolidare a străzii.
Se mai reţine că imobilul proprietatea reclamanţilor a fost refăcut în forma actuală potrivit autorizaţiei de construire nr. 393/16.05.2007, după ce au fost finalizate lucrările de modernizare a trotuarului.
Potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză trotuarul din faţa imobilului are o lăţime ce variază între 0,35 m şi 0,65 m, trotuarul de vis-a-vis are o lăţime de 2,65 m în el fiind cuprinşi stâlpii electrici şi panoul de vizitare T.C, iar strada B. are două benzi de circulaţie cu lăţimea de 3,00-3,50 m.
Punctul 3.24 din Norma tehnică aprobată prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 49/27.01.1998 privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane, prevede că pentru circulaţia pietonilor se vor amenaja trotuare cu o lăţime cuprinsă între 1,0 şi 4,00 m, în funcţie de intensitatea circulaţiei pietonilor şi de locul unde sunt amplasate conform anexei nr. 5, iar potrivit anexei nr. 5, lăţimea de 1,00 m se asigură pentru capacităţi de circulaţie pietonală în funcţie de amplasamentul trotuarului lângă de 800 pietoni/oră sau lângă spaţii comerciale de 700/oră.
Imobilul reclamanţilor se încadrează în a doua categorie, aceea de 700 pietoni/oră astfel cum rezultă din autorizaţia de construcţie nr. 392/16.05.2007, prin care s-a autorizat executarea lucrărilor de construire pentru: refuncţionalizare imobil, realizare subsol, compartimentare pod şi amenajare spaţii comerciale şi birouri.
Pentru a se aduce trotuarul în litigiu de la lăţimea actuală la lăţimea de 1 metru, expertul a identificat trei posibilităţi de acţiune, şi anume:
a).Reducerea lăţimii trotuarului vis-a-vis şi implicit aducerea la lăţimea de 1,00 m a trotuarului în cauză. Această soluţie însă este condiţionată de mutarea a trei stâlpi electrici şi a posibilelor reţele de utilităţi amplasate pe trotuarul de vis-a-vis ceea ce poate să ducă la costuri mari.
b).Cea de a doua soluţie posibilă este renunţarea la una din benzile de circulaţie şi transformarea acesteia în trotuar. Aceasta implică reducerea semnificativă a traficului auto ce se desfăşoară pe această stradă.
c).Cea de a treia soluţie ar fi în introducerea de restricţie de acces a traficului greu, restricţie de viteză şi remodelarea tramei stradale la dimensiuni de 3,00 m pentru o bandă de circulaţie la care se va adăuga supralărgirea datorită curbei existente. În acest fel există posibilitatea lărgirii trotuarului în cauză astfel încât circulaţia pietonilor să se poată desfăşura în condiţii acceptabile. În cazul în care este necesar se pot amplasa şi borduri înalte, „apără roata”.
Dintre cele trei soluţii tehnice, atât expertul cât şi reclamanţii au optat pentru a treia variantă.
Dar, după cum se poate observa şi pentru a treia variantă este necesar ca în prealabil să se găsească o soluţie pentru redirijarea traficului rutier ca urmare a introducerii restricţiei de acces a traficului greu precum şi eventuala mutare a unuia din stâlpii electrici aflaţi de-a lungul şi la ambele capete ale străzii în vederea supralărgirii datorită curbei existente.
De altfel, şi pârâtul arată în răspunsul dat membrului reclamanţilor că Direcţia Tehnică din cadrul primăriei, proiectantul străzii B. şi executantul lucrării încearcă să ajungă la o soluţie pentru realizarea unui trotuar pe partea stângă a direcţiei de mers spre Prefectură .
În consecinţă, tribunalul a apreciat că lărgirea trotuarului în litigiu este posibilă numai dup crearea în prealabil a condiţiilor necesare efectuării acestei lucrări, cu respectarea etapelor şi a termenelor prevăzute de art. 75 şi 76 din O.U.G. nr. 34/2006.
Împotriva acestei hotărâri au promovat recurs reclamanţii solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acţiunii introductive de instanţă arătând că apreciază ca fiind netemeinică şi nelegală hotărârea prin care s-a apreciat ca prematură acţiunea promovată.
Recurenţii au învederat că asigurarea condiţiilor prealabile executării lucrării de aducere a trotuarului în conformitate cu legea nu poate fi imputată reclamanţilor neîndeplinirea condiţiilor prealabile fiind tot culpa pârâtei astfel că respingerea ca prematură a acţiunii apare ca nelegală în raport de principiul nemo propriam turpitudinem alegans.
Recurenţii au învederat că municipiul Bistriţa în calitate de administrator al drumurilor şi trotuarelor avea obligaţia potrivit art.21 şi art.36 din Legea nr.215/2001 de a asigura respectarea Normei tehnice aprobată prin Ordinul Ministerului Transportului nr.49 din 27.01.1998 asigurând lăţimea minimă de trotuar de 1 metru pentru trotuarul de pe str. B..
Se mai susţine că prima instanţă a apreciat pe fond acţiunea ca admisibilă dar a respins-o ca prematură pentru „crearea în prealabil a condiţiilor necesare efectuării lucrării cu respectarea etapelor şi termenelor prev. de art.75 şi art.76 din OUG nr.34/2006 invocând incidenta acestui text legal deşi acesta nu are legătură cu cauza .
Obligarea pârâtului la efectuarea unor lucrări publice nu implică nerespectarea de către acesta a regulilor de atribuire a contractelor de a lucrărilor în cauză.
Analizând fondul cauzei recurenţii evidenţiază că probatoriul administrat a relevat nerespectarea dispoziţiilor cuprinse în normele tehnice enunţate astfel că şi din această perspectivă hotărârea apare ca fiind nelegală.
Analizând recurs promovat prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reţine următoarele:
Reclamanţii prin acţiunea introductivă de instanţă au solicitat obligarea pârâtului municipiului Bistriţa prin primar la reamenajarea străzii B. din municipiul Bistriţa pentru a se asigura trotuarul minim de 1 metru prevăzut de Normele Tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane publicate în M.of.partea I nr.138 bis din 06.04.1998 în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii precum şi la plata unor penalităţi de 100 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea acestei obligaţii şi la plata de daune materiale.
Reclamanţii şi-au precizat ulterior acţiunea în sensul obligării pârâtului la reamenajarea străzii B. din municipiul Bistriţa potrivit variantei a III-a din raportul de expertiză tehnică, introducerea unei restricţii de acces a traficului greu pe această stradă restricţie de viteză şi remodelarea tramei stradale la dimensiuni de 3 metri pentru o bandă de circulaţie şi lărgirea trotuarului din faţa imobilului cu nr.1 la lăţimea minimă de 1 metru potrivit normelor tehnice deja menţionate.
Acţiunea a fost motivată prin invocarea faptului că reclamanţii sunt ai unor imobile situate pe str. B. din municipiul Bistriţa iar urmarea modernizării recente au fost vătămaţi în drepturile lor urmare a nerespectării la momentul modernizării a dispoziţiilor şi ale Normele Tehnice privind proiectarea şi realizarea străzilor în localităţile urbane publicate în M.of.partea I nr.138 bis din 06.04.1998.
Prima instanţă a reţinut pentru a respinge acţiunea ca fiind prematură că din analiza probatoriului administrat şi a dispoziţiilor legale enunţate ar fi necesară respectarea etapelor şi termenelor prevăzute de art.75 şi art.76 din OUG nr.34/2006 concluzionând că din această perspectivă acţiunea apare ca fiind prematură.
De asemenea judecătorul primei instanţe a reţinut ca fiind necesar ca în prealabil pentru aplicarea variantei propuse de reclamanţi din raportul de expertiză tehnică ar fi necesară identificarea unor soluţii pentru redirijarea traficului rutier şi acesta fiind unul din argumentele pentru care a apreciat că acţiunea apare ca fiind prematură.
Controlul judecătoresc asupra activităţii de organizare a executării legii şi de executare în concret a acesteia de către organele administraţiei publice vizează doar legalitatea actelor administrative supuse controlului.
Aşadar, controlul judecătoresc are ca obiect soluţionarea litigiilor care se nasc între administraţie şi persoanele enumerate în art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 în legătură cu organizarea executării legii, în sens larg , şi executarea în concret a acesteia prin actele administrative emise sau adoptate de organele administraţiei publice.
Instanţele judecătoreşti nu vor putea verifica aspecte legate de oportunitatea emiterii actului administrativ atacat dar vor putea cerceta dacă dreptul de apreciere la emiterea actului a fost exercitat de către organul emitent în limitele atribuţiilor sale.
Într-un litigiu de contencios aşadar judecătorul este investit să constate existenţa şi întinderea unor drepturi subiective al căror titular este reclamantul vătămate de către autoritatea publică fie prin emiterea actului administrativ nelegal sau prin refuzul de a emite actul administrativ pretins.
Aşadar judecătorul trebuie să determine existenţa unui drept legal sau unui interes legitim în favoarea persoanei care se pretinde a fi fost vătămată de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri.
Determinarea cadrului procesual în raport de aceste coordonate trebuie realizată atât din perspectiva părţilor pentru care poate fi realizată justificarea legitimării procesuale active cât şi pasive dar şi din perspectiva obiectului cererii pentru a putea fi verificate limitele investirii instanţei precum şi conformitatea obiectului cererii cu exigenţele legii contenciosului administrativ.
Calificarea ca fiind prematură a unei cereri de investire a instanţei ar presupune parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanţei ori instituirea unor termene de la care se poate considera că a început să curgă dreptul părţii de a promova acţiunea.
Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este determinat de dispoziţiile art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004 care statuează că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Din această perspectivă reţinând că obiectul acţiunii nu a fost unul prin care s-a pretins o conduită generală din partea autorităţii publice într-un din domeniile sale de activitate ci s-a solicitat în mod concret analizarea refuzului autorităţii de a da curs unei solicitări formulate de reclamanţi, calificarea ca fiind prematură a acţiunii apare ca fiind nelegală urmare a aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor legale enunţate anterior fiind aşadar prezent motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ.
Întrucât prima instanţă a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului urmare a aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente potrivit dispoziţiilor art.20 alin.3 din Legea nr.554/2004 coroborat cu prevederile art.312 alin.5 C.pr.civ. Curtea va casa hotărârea pronunţată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare urmează a fi avute în vedere dispoziţiile art.8 din Legea nr.554/2004 în vederea determinării obiectului cererii deduse judecăţii şi analizării acestuia din perspectiva prevederilor legii contenciosului administrativ urmând a administra orice tip de probaţiune apreciată ca fiind necesară în raport de limitele investirii instanţei.
